ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.02.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 174/2017

HOTĂRÂRE
02.02.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 174/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 488 din 17 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II -a civilă a admis apelul declarat de pârâta Societatea A. S.R.L. Marginea împotriva sentinței nr. 2112 din 2 decembrie 2013 a Tribunalului Suceava, secția civilă (dosar nr. x/2012), în contradictoriu cu reclamantă-intimată B. și cu pârâtul C., și, în consecință, a anulat sentința apelată și a reținut cauza pentru soluționarea fondului, cu citarea părților pentru termenul din 5.12.2014 - C2 A COM.

Prin decizia nr. 73 din 9 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II -a civilă a respins excepția prematurității acțiunii invocată de intimata - reclamantă și a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Societatea "A." S.R.L. Marginea și cu pârâtul reconvențional C. și a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 290.000 Euro sau echivalentul în RON la data plății, reprezentând preț neachitat, precum și la plata sumei de 1.295.800 Euro sau echivalentul în RON la data plății, cu titlu de penalități de întârziere în cuantum de 1% pe zi, calculate până la data de 22.04.2013. Prin aceeași decizie a respins, ca nefondată, cererea reconvențională și a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 53.517 RON reprezentând cheltuieli de judecată la fond și în apel, rezultată în urma compensării.

Împotriva deciziilor nr. 488 din 17 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II -a civilă și nr. 73 din 9 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II -a civilă recurenta-pârâtă Societatea A. S.R.L. Marginea prin lichidator judiciar provizoriu D. a declarat recurs.

Recurentul a fost citat conform normelor legale, pentru termenul din data de 17 noiembrie 2016 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 77.419 RON și de a depune timbrul judiciar în valoare de 5 RON. La acest termen, având în vedere că apărătorul recurentei a solicitat suspendarea cauzei potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și scutire de la plata taxei judiciare de timbru, Înalta Curte a constatat că, recurenta nu beneficiază de facilitatea dispozițiilor legale invocate întrucât societatea a intrat în procedura insolvenței ulterior declarării recursului (11.10.2016 față de data declarării recursului 30.05.2016), așa încât obligația de plată subzistă în sarcina societății recurente. Obligația a fost readusă la cunoștință prin citația comunicată la data 28.11.2016.

Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional până la termenul stabilit de instanță.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată.

Cum recurenta nu s-a conformat dispozițiilor legale imperative mai sus enunțate, nerespectând dispozițiile instanței privind cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și pct. 3 din Legea nr. 146/1997, modificată și respectiv art. 30 pct. 1 și pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă Societatea A. S.R.L. Marginea prin lichidator judiciar provizoriu D. împotriva deciziei nr. 288 din 17 octombrie 2014 și deciziei nr. 73 din 9 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 februarie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-11-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1715/2017
parte cheltuielile de judecată și a fost obligată pârâta la plata sumei de 13.787,76 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel atât reclamanta S.C. A. S.R.L. Oradea, cât și pârâta
ÎCCJ 2024-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1861/2024
de întârziere începând cu data de 14.02.2017 și până la plata efectivă; a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată. 3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Suceava Prin decizia nr. 77 din data de 8 martie 2018 pronunțat
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2924/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtelor B. și C. la plata în solidar a sumei de
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2490/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, la data de 20.03.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat instanței ca, prin h
ÎCCJ 2018-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3366/2018
și art. 1617 C. civ. 2. Prin sentința civilă nr. 7409 din 22 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a admis în parte cererea principală, s-a admis cererea reconventională, iar în urma compensării a obligat
Sursă