ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2829/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2829/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 15 iunie 2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Penitenciarul Arad și Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), solicitând obligarea acestora la despăgubiri în cuantum de 50.000 euro și la suportarea contravalorii refacerii danturii sale.

Prin sentința civilă nr. 178/11.10.2017, Tribunalul Arad a respins acțiunea reclamantului.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 50 din 28 martie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul declarat de reclamantul A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.

Recursul este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit dispozițiilor inițiale ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Aplicarea acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 1 ianuarie 2019, prin articolul unic alin. (1) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2015, precum și prin art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013.

Textul legal menționat a fost declarat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 369/30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20 iulie 2017, în ceea ce privește sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, la care s-au conexat dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, s-a stabilit că efectele deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Or, în speță, valoarea obiectului dedus judecății, reprezentând despăgubiri este de 50.000 euro.

Totodată, se reține că acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești la 15 iunie 2017, anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 în Monitorul Oficial.

Ca atare, având în vedere că decizia Curții de Apel Timișoara, atacată, este pronunțată într-un litigiu pornit anterior publicării deciziei de neconstituționalitate evocată mai sus, aceasta nu este incidentă cauzei pendinte, regimul juridic al căilor de atac susceptibile a fi exercitate în speță stabilindu-se potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum era în vigoare înainte de a fi declarat neconstituțional și anume, cu luarea în considerare a faptului că hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON nu sunt susceptibile de recurs.

Pentru aceste considerente, recursul declarat în cauză este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 50 din data de 28 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.09.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3175/2018
Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. și a admis apelul pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților București declarat împotriva sentinței civile nr. 759 din data de 18 aprilie 2017 pronunțate de Tribu
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2920/2018
nțat sentința civilă nr. 2383 din 26 septembrie 2017, prin care a respins acțiunea civilă înaintată de reclamantă. Totodată, a obligat reclamanta la plata sumei de 400 RON cu titlu de diferență de onorariu expert în favoarea d-lui C., precu
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2227/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 198 din 22 noiembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A., a schimbat sentința civilă nr. 598 din 22 septembrie 2016 a Tribu
ÎCCJ 2015-03-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2584/2015
/2010 privind C. proc. civ., pe care le va admite pentru următoarele considerente: În ceea ce privește excepția inadmisibilității căii de atac exercitate împotriva deciziei civile nr. 734 din 16 iunie 2015 și a deciziei civile nr. 1033 din
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3003/2018
3, la 3 iulie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod și a acorda
Sursă