ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2227/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 198 din 22 noiembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A., a schimbat sentința civilă nr. 598 din 22 septembrie 2016 a Tribunalului Arad, și, în consecință, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A. A obligat pârâtul Penitenciarul Arad să plătească reclamantului echivalentul în RON la data plății a 1.000 euro, cu titlu de despăgubiri. A respins, în rest, acțiunea.

În motivare, curtea de apel a arătat că și în situația în care s-ar reține incidența prevederilor art. 1365 C. civ., reclamantul poate să invoce în fața instanței civile caracterul ilicit al acelorași fapte ce ar fi fost săvârșite de pârâți, încheierile judecătorului de supraveghere a privării de libertate rămase definitive prin hotărâri date de instanța penală au valoarea probatorie a unor prezumții în sensul art. 327 C. proc. civ.

Curtea a înlăturat criticile vizând greșita respingere a cererii de acoperire a prejudiciului pretins a fi fost cauzat de regimul personal de detenție, ca neîntemeiate, cu motivarea că reclamantul nu a tăcut dovada contrară celor reținute prin încheierile date de judecătorul de supraveghere a privării de libertate și nici a celor susținute prin întâmpinarea depusă în primă instanță de ANP și dovedite cu înscrisurile anexate, filele 47-52, 66-72 dosar.

În ceea ce privește accidentul de muncă suferit de reclamant, instanța a reținut că, din probele administrate în apel, nu rezultă că acesta s-ar ti produs din culpa penitenciarului ori a vreunei persoane pentru care acesta era ținut să răspundă și că, astfel, prevederile art. 1357 și ale 1373 C. civ., nu sunt incidente în cauză.

Curtea a constatat că sunt întemeiate susținerile reclamantului privind prejudiciul ce i-a fost cauzat prin fapta ilicită săvârșită de pârât ulterior producerii accidentului suferit de reclamant In data de 05.03.2015.

Instanța a reținut, din probele administrate, că reclamantul nu a fost transportat deîndată la spital, ci mult mai târziu, după ce partea corpului pe care căzuse inițial se învinețise, iar ulterior se înnegrise.

La spitalul din Arad, reclamantului i s-a făcut un examen radiologie și a fost diagnosticat, medicul specialist i-a administrat și prescris calmante și a recomandat repaus la pat și internare într-un spital din rețeaua penitenciarului pentru tratament de specialitate, după care reclamantul a fost transportat înapoi la penitenciar, iar în data de 10.03.2015, după obținerea aprobărilor necesare, a fost transportat la Spitalul Penitenciar Rahova, unde a fost operat la 02.04.2015 și de unde a fost externat la 20.04.2015 .

La controlul medical de specialitate efectuat la un an de la producerea accidentului, reclamantului i s-a recomandat mers fiziologic și evitarea traumatismelor locale, s-a stabilit un termen de 6 luni pentru reevaluarea ortopedică și programarea la o dată ulterioară pentru extragerea materialului de osteosinteză folosit la intervenția din aprilie 2015.

Instanța a avut în vedere și că pârâtul Penitenciarul Arad nu a contestat în vreun fel susținerile reclamantului, potrivit cărora alți deținuți au fost internați și operați la spitalul din Arad, fără a fi transportați la Spitalul Rahova.

Curtea de apel a constatat că, prin propria faptă ilicită mai sus descrisă, pârâtul a cauzat reclamantului un prejudiciu moral constând în suferințele suportate de acesta în cele cinci zile scurse între data accidentului și data internării sale la Spitalul Penitenciar Rahova, față de prevederile art. 1357, 1358, 1385, 1386 alin. (1) C. civ.

Împotriva acestei decizii, atât reclamantul A., cât și pârâtul Penitenciarul Arad au formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar,

Reclamantul A. a criticat decizia pronunțată, pentru greșita aplicare a art. 1 alin. (3), (4) și (5), art. 16 alin. (1), art. 22 alin. (1) și (2), art. 34 alin. (1) și (2), art. 47 alin. (1) și (2) din Constituția României, art. 1, art. 3, art. 5 alin. (1) lit. e) și art. 3 lit. a) și lit. d), art. 14 și art. 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 83 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 254/2013.

A susținut că a suferit un accident de muncă, dar conducerea Penitenciarului Arad nu a îndeplinit formalitățile necesare pentru ca reclamantul să poate beneficia de tratament medical în regim de urgență și nu a luat măsurile pentru ca, ulterior, deținutul să aibă dreptul la pensie pentru invaliditate.

Reclamantul a mai arătat și că pârâtul nu a respectat prevederile art. 83 din Legea nr. 254/2013, care reglementează Regimul de prestare a muncii de către persoanele condamnate la pedepse privative de libertate.

Pârâtul Penitenciarul Arad a solicitat admiterea recursului, fără a-și întemeia în drept criticile aduse deciziei recurate.

A susținut că Penitenciarul Arad și-a îndeplinit toate obligațiile față de reclamant, în sensul că acesta a fost transportat, în cel mai scurt timp, la Spitalul Județean, în cadrul căruia i-au fost acordate îngrijiri medicale.

A invocat și cele reținute prin Decizia nr. 968/2017 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, conform căreia nu este antrenată răspunderea pârâtului Penitenciarului Arad, în calitate de angajator al reclamantului, pentru tratamente medicale necorespunzătoare, neexistând nicio culpă a pârâtului în urma accidentului ce a necesitat îngrijiri medicale.

După producerea accidentului, Penitenciarul Arad a luat măsurile necesare pentru ca reclamantul să fie transportat la Spitalul Județean, ulterior respectând indicațiilor date de medicul specialist.

Analizând excepția nulității recursurilor, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, numele, prenumele, domiciliul, reședința, denumirea, sediul părților, precum și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat.

Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Conform art. 487 alin. (3) C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs", adică atunci când termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.

În cauză, instanța de judecată a constatat că sunt criticate aspecte legate de administrarea probatorii lor, ambii recurenți fiind nemulțumiți de felul în care instanța a reținut situația de fapt dedusă judecății.

Prin memoriul de recurs formulat de reclamant, este prezentată detaliat situația de fapt, reclamantul criticând măsurile luate de Penitenciarul Arad cu ocazia accidentului, fără a invoca motive de nelegalitate ale deciziei recurate.

De asemenea, prin criticile formulate, pârâtul a arătat că și-a îndeplinit obligațiile legale, în raport de accidentul reclamantului, fără a arătat care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei recurate.

Înalta Curte constată că aceste critici, formulate atât de reclamant, cât și de pârât, nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cu privire la motivarea recursului, întrucât nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Penitenciarul Arad împotriva Deciziei nr. 198 din 22 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Penitenciarul Arad împotriva Deciziei nr. 198 din 22 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31.05.2018.