ÎCCJ, decizie (scj.ro #83982)

Plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Asistență juridică. Cheltuieli judiciare Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală. Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală Indice alfabetic: Drept procesual penal - plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată - asistență juridică - cheltuieli judiciare C. proc. pen., art. 278 1 1. În conformitate cu dispozițiile art. 171 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 64 din 15 octombrie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, asistența juridică nu este obligatorie, pentru petenți sau intimați, în cauzele ce au ca obiect plângeri formulate în condițiile art. 278 1 C . proc.

pen., întrucât asistența juridică este obligatorie, în temeiul art. 171 alin. (3) C. proc. pen., pentru persoanele care au calitatea de învinuiți sau inculpați. Numai în cazul în care apreciază că petentul sau intimatul nu și-ar putea face singur apărarea, instanța dispune desemnarea unui apărător din oficiu. 2. Potrivit Deciziei nr. 82 din 10 decembrie 2007, dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se interpretează în sensul că, în cazul respingerii plângerii formulate în condițiile art. 278 1 C . proc. pen. împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată ori a dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către persoana căreia i s-a respins plângerea.

Prin urmare, hotărârea prin care s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată formulată de petent și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare este legală. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1610 din 30 aprilie 2009 Prin sentința nr. 32/F din 5 martie 2009, Curtea de Apel Galați, Secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul F.M. împotriva rezoluției nr. 109/P/2008 din 16 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, pe care a menținut-o. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 109/P/2008 din 16 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați s-a dispus, între altele, neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul M.G., procuror în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, pentru infracțiunea prevăzută în art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petentul F.M. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior. Prin rezoluția nr. 287/II/2/2008 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați s-a respins plângerea formulată de petentul F.M., actele premergătoare neconturând existența unor încălcări ale atribuțiilor de serviciu ale intimatului.

Nemulțumit de modul de soluționare a plângerii sale penale, petentul F.M. s-a adresat, în condițiile prevăzute în art. 278 1 C. proc. pen., instanței de judecată. Instanța de fond a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale privind pe făptuitorul M.G., ca și cea de respingere a plângerii date de procurorul ierarhic superior, sunt legale și temeinice, neexistând indicii că acesta ar fi comis fapte prevăzute în art. 13 2 din Legea nr. 78/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs petentul F.M., criticând-o pentru faptul că i s-a încălcat dreptul la apărare, prin refuzul de a i se desemna un apărător, precum și sub aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligat.

De asemenea, a solicitat desemnarea unui apărător din oficiu. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul petentului este nefondat. Judecând plângerea, instanța de fond a verificat rezoluția dată de procuror pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, analizând amănunțit toate împrejurările și aspectele sesizate de petent, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate și concluziile stabilite de organele de urmărire penală. În mod corect a stabilit instanța de fond că procurorul M.G. a dat mai multe rezoluții pe baza probelor, respectând procedurile legale ce reglementează urmărirea penală, nerezultând indicii că acesta ar fi săvârșit fapte din cele prevăzute în art. 13 2 din Legea nr. 78/2000.

Începerea urmăririi penale este condiționată de existența unor temeiuri suficiente care să confirme că o anumită persoană se face culpabilă de săvârșirea unei infracțiuni. Totodată, trebuie să se constate că nu există vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. Soluțiile adoptate de către procuror, în virtutea dispozițiilor art. 275 - art. 278 C. proc. pen., s-au făcut cu respectarea acestor dispoziții, petentul înțelegând să valorifice criticile și nemulțumirile față de acestea, nu prin exercitarea unui control judiciar efectuat exclusiv de instanța competentă, ci formulând direct plângere penală împotriva magistratului.

Îndeplinirea, de către intimat, în cadrul atribuțiilor de serviciu, a actelor procedurale, cenzurabile în calea de atac prevăzută de lege, în lipsa unor elemente de natură a-i pune la îndoială buna-credință, nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor sesizate. Petentul, în recursul său, susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin faptul că nu i s-a desemnat un apărător din oficiu, aspect infirmat de actele dosarului din care rezultă că acesta a fost asistat de către apărător din oficiu R.E., dovada fiind delegația acestuia.

Faptul că a pus concluzii în numele petentului, consemnate în încheierea din 8 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, precum și stabilirea onorariului de 20 lei în dispozitivul hotărârii, care urmează să fie avansat din fondurile Baroului Galați, dovedesc faptul că petentul nu a fost privat de dreptul la apărare în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu privire la obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare, aceasta s-a făcut în mod întemeiat, respectându-se și Decizia nr. 82 din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care s-a statuat că în cazul respingerii plângerii formulate în condițiile art. 278 1 C. proc.

pen. împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată ori a dispozițiilor de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către persoana căreia i s-a respins plângerea. Astfel, în cazul respingerii unei asemenea plângeri, întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., persoană care a formulat-o nu poate fi exonerată de obligația de a plăti cheltuielile judiciare avansate de stat, obligație ce este impusă de caracterul nejustificat al inițiativei sale procesuale. Într-o asemenea situație, culpa procesuală a persoanei care a formulat în mod nejustificat cererea constituie temei pentru suportarea cheltuielilor judiciare, chiar dacă aceasta nu presupune și existența relei-credințe.

La stabilirea cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligat petentul recurent, în cuantum de 50 lei, au fost avute în vedere cheltuielile efectuate cu întocmirea și transmiterea actelor de procedură și orice alte cheltuieli necesare normalei desfășurări a procesului penal. Cu privire la solicitarea recurentului de desemnare a unui apărător din oficiu, atâta timp cât o atare plângere nu atrage judecata propriu-zisă a cauzei, nu se poate considera că ar fi îndeplinită condiția prevăzută în art. 171 alin. (3) C. proc. pen., care impune obligativitatea asigurării asistenței juridice. Mai mult, în raport cu dispozițiile art. 171 C. proc. pen., asistența juridică este obligatorie numai în cazul în care persoana vizată are calitatea de învinuit sau inculpat.

În cazul plângerilor formulate în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., intimații nu au în fața instanței o atare calitate, astfel încât asistența juridică nu este obligatorie pentru petenți sau intimați (în acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 64 din 15 octombrie 2007 a Secțiilor Unite). De asemenea, recurentul nu a depus niciun act din care să rezulte imposibilitatea acestuia de a-și face singur apărarea, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că nu se impune desemnarea unui apărător din oficiu. Întrucât nu există dovezi de săvârșire a faptei penale sesizate, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul M.G.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul petentului împotriva sentinței nr. 32/F din 5 martie 2009 a Curții de Apel Galați, Secția penală.