ÎCCJ, decizie (scj.ro #85155)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85155) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Majorări și penalități de întârziere aferente
obligațiilor bugetare, datorate după deschiderea procedurii reorganizării
judiciare. Dobânzi. Diferență de regim juridic.
Legea
nr. 64/1995
C.proc. fisc. , art. 117
Cuprins pe materii: Drept
financiar și fiscal
Indice
alfabetic: Obligații bugetare
Majorări și penalități de întârziere. Dobândă
Reorganizare judiciară.
Legea
nr. 64/1995 face o distincție clară între „dobândă” și „cheltuială”, pe
de o parte, și „majorare” sau „penalitate de orice fel” pe de altă parte.
Astfel, dacă dobânzile sunt datorate în baza unor relații contractuale,
majorările și penalitățile de întârziere aferente obligațiilor bugetare sunt
datorate în temeiul unor dispoziții legale exprese, astfel încât ele nu vor
putea fi înlăturate din sarcina societății intrate în procedura reorganizării
judiciare.
I.C.C.J. Secția de contencios administrativ și fiscal
Decizia nr. 5071 din 20 octombrie 2005
Notă:
Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului,
a fost
republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1066 din
17/11/2004.
Art. 117 C.proc. fisc.
republicat în
in
M.Of. nr. 863 din 26/09/2005.
Prin acțiunea
înregistrată la 17.03.2003, reclamanta S.C. „U” SA a solicitat anularea
procesului-verbal nr.3213 din 18.11.2002 întocmit de Direcția Generală de Muncă
și Solidaritate Socială a județului Neamț.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că prin procesul verbal contestat a fost
obligată la plata unor sume reprezentând majorări de întârziere și penalități
de întârziere datorate pentru perioada 2.08.2002 - 4.11.2002, pentru creanțele
născute în perioada în care se afla în reorganizare judiciară. Intimata
nu a contestat creanțele bugetare din această perioadă, ci numai majorările de
întârziere și penalitățile de întârziere aferente
acestora. Menționează că
în temeiul art.6 din Hotărârea Guvernului nr.871/2001 s-au anulat majorările și
penalitățile de întârziere aferente tuturor obligațiilor bugetare pe care le
avea până la 12.10.2000 și că sumele obținute din vânzarea acțiunilor deținute
de stat la această societate au fost distribuite creditorilor bugetari, iar
suma asupra căreia s-au calculat majorările de întârziere și penalitățile de
întârziere reprezintă diferența nerecuperată prin aplicarea H.G. nr.871/2000.
Susține că organele fiscale au interpretat greșit prevederile art.37 din Legea
nr.64/1995, neținând cont că termenul dobândă include și majorările și
penalitățile de întârziere, care nu se mai pot stabili după data deschiderii
procedurii reorganizării judiciare.
Curtea de Apel Bacău – Secția comercială și de contencios administrativ, prin
sentința civilă nr.14 din 8 februarie 2005 a admis acțiunea, în sensul că a
anulat în parte procesul-verbal numai cu privire la suma de 1.392.685.659 lei
reprezentând majorări de întârziere și penalități de întârziere calculate
pentru perioada 2.08.2002 – 4.11.2002 exonerând pe reclamantă de plata acestei
sume.
Instanța reține, în motivarea sentinței, că reclamanta s-a aflat în procedura
reorganizării judiciare și a falimentului din anul 1996, că prin sentința
civilă nr.197 din 7.04.1997 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul
Neamț s-a dispus deschiderea acestei proceduri și că prin O.G. nr.38/2002 s-a
dispus ca procedurile deschise până la intrarea în vigoare a ordonanței să fie
administrate și lichidate conform prevederilor legale în vigoare anterior
modificărilor pe care aceasta le aduce Legii nr.64/1995.
Mai reține că dispozițiile art.37 din Legea nr.64/1995 reprezintă o normă
generală, referindu-se și la majorări și penalități, iar prin art.60 alin.7 din
Legea nr.64/1995, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.38/2002, se stabilește
că se datorează majorări de întârziere și penalități de întârziere, pentru
obligații bugetare neachitate, până la data intrării în faliment.
Instanța a apreciat că nu este întemeiată susținerea reclamantei că prin
H.G. nr.871/2002 s-a dispus cu privire la exonerarea sa de plata majorărilor și
penalităților aferente debitelor restante, deoarece numai pentru perioada
12.10.2000 – 10.04.2001 n-ar mai datora reclamanta majorări de întârziere, dar
actul de control a stabilit obligații de plată pentru perioada 2.08.2002 –
7.11.2002.
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice
Neamț, considerând că instanța a reținut greșit că prevederile art.37 din Legea
nr.64/1995 se referă și la majorările de întârziere și penalitățile de întârziere
aferente creanțelor bugetare născute în sarcina reclamantei în perioada în care
se afla în reorganizare judiciară, cu toate că debitele pentru care s-au
calculat majorările și penalitățile de întârziere, rezultă din activitatea
desfășurată de reclamantă în perioada de reorganizare iar nu pentru creanțe
născute până la această dată.
Menționează că O.U.G. nr.38/ 2002 a modificat și completat art.37 din Legea
nr.64/1995, prevăzând expres că „nici o dobândă, majorare sau penalitate
de orice fel, ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor născute
anterior deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de
plată a creanțelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la
prevederile de mai sus”.
Susține că perceperea dobânzilor contractuale este lăsată la latitudinea
creditorilor, pe când majorărilor de întârziere și penalitățile de întârziere
aferente creanțelor bugetare se datorează prin efectul legii, fiind stabilite
în mod expres prin legi speciale.
Analizând cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:
Părțile au puncte de vedere diferite în ce privește modul de interpretare a
art.37 din Legea nr.64/1995 în forma de la acea dată, care avea următorul
conținut: „nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor
negarantate sau părților negarantate din creanțele garantate, de la data
deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată a
creanțelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de
mai sus”.
Intimata susține că majorările și penalitățile de întârziere se cuprind în
textul menționat și din acest motiv nu mai pot fi calculate din momentul
deschiderii procedurii reorganizării judiciare, pe când recurenta susține
contrariul.
Înalta Curte reține punctul de vedere al recurentei, în sensul că dobânzile
sunt datorate de către debitoare în baza unor relații contractuale, iar
majorările de întârziere și penalitățile de întârziere se datorează pentru
neplata creanțelor bugetare la termenele prevăzute de lege.
Perceperea de dobânzi este lăsată la latitudinea creditorului, în timp ce
majorările de întârziere și penalitățile de întârziere datorate pentru
creanțele bugetare sunt datorate în temeiul unor dispoziții legale exprese.
De altfel, pentru a nu mai existat dubii în acest sens, prin O.G. nr.38/2002
s-a modificat art.37 din Legea nr.64/1995 în sensul că „Nici o dobândă,
majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu va putea fi adăugată
creanțelor născute anterior deschiderii procedurii și negarantate cu ipotecă,
gaj sau altă garanție reală mobiliară ori drept de retenție, de orice fel, sau
părților negarantate din creanțele garantate cu astfel de garanții, de la data
deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată a
creanțelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de
mai sus”.
Astfel, legiuitorul a înțeles să facă o delimitare clară între „dobândă” și
„cheltuială”, față de „majorare” sau „penalitate de orice fel”.
Pentru considerentele arătate mai sus, reținându-se că hotărârea instanței de
fond este nelegală și netemeinică în ce privește admiterea acțiunii reclamantei
S.C. „U” SA și anularea procesului verbal nr.3213/2002, recursul a fost admis,
sentința casată, și pe fond, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.