ÎCCJ, decizie (scj.ro #85155)

Majorări și penalități de întârziere aferente obligațiilor bugetare, datorate după deschiderea procedurii reorganizării judiciare. Dobânzi. Diferență de regim juridic. Legea nr. 64/1995 C.proc. fisc. , art. 117 Cuprins pe materii: Drept financiar și fiscal Indice alfabetic: Obligații bugetare Majorări și penalități de întârziere. Dobândă Reorganizare judiciară. Legea nr. 64/1995 face o distincție clară între „dobândă” și „cheltuială”, pe de o parte, și „majorare” sau „penalitate de orice fel” pe de altă parte. Astfel, dacă dobânzile sunt datorate în baza unor relații contractuale, majorările și penalitățile de întârziere aferente obligațiilor bugetare sunt datorate în temeiul unor dispoziții legale exprese, astfel încât ele nu vor putea fi înlăturate din sarcina societății intrate în procedura reorganizării judiciare.

I.C.C.J. Secția de contencios administrativ și fiscal Decizia nr. 5071 din 20 octombrie 2005 Notă: Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1066 din 17/11/2004. Art. 117 C.proc. fisc. republicat în in M.Of. nr. 863 din 26/09/2005. Prin acțiunea înregistrată la 17.03.2003, reclamanta S.C. „U” SA a solicitat anularea procesului-verbal nr.3213 din 18.11.2002 întocmit de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială a județului Neamț. În motivarea acțiunii reclamanta arată că prin procesul verbal contestat a fost obligată la plata unor sume reprezentând majorări de întârziere și penalități de întârziere datorate pentru perioada 2.08.2002 - 4.11.2002, pentru creanțele născute în perioada în care se afla în reorganizare judiciară.

Intimata nu a contestat creanțele bugetare din această perioadă, ci numai majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente acestora. Menționează că în temeiul art.6 din Hotărârea Guvernului nr.871/2001 s-au anulat majorările și penalitățile de întârziere aferente tuturor obligațiilor bugetare pe care le avea până la 12.10.2000 și că sumele obținute din vânzarea acțiunilor deținute de stat la această societate au fost distribuite creditorilor bugetari, iar suma asupra căreia s-au calculat majorările de întârziere și penalitățile de întârziere reprezintă diferența nerecuperată prin aplicarea H.G. nr.871/2000. Susține că organele fiscale au interpretat greșit prevederile art.37 din Legea nr.64/1995, neținând cont că termenul dobândă include și majorările și penalitățile de întârziere, care nu se mai pot stabili după data deschiderii procedurii reorganizării judiciare.

Curtea de Apel Bacău – Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.14 din 8 februarie 2005 a admis acțiunea, în sensul că a anulat în parte procesul-verbal numai cu privire la suma de 1.392.685.659 lei reprezentând majorări de întârziere și penalități de întârziere calculate pentru perioada 2.08.2002 – 4.11.2002 exonerând pe reclamantă de plata acestei sume. Instanța reține, în motivarea sentinței, că reclamanta s-a aflat în procedura reorganizării judiciare și a falimentului din anul 1996, că prin sentința civilă nr.197 din 7.04.1997 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Neamț s-a dispus deschiderea acestei proceduri și că prin O.G. nr.38/2002 s-a dispus ca procedurile deschise până la intrarea în vigoare a ordonanței să fie administrate și lichidate conform prevederilor legale în vigoare anterior modificărilor pe care aceasta le aduce Legii nr.64/1995.

Mai reține că dispozițiile art.37 din Legea nr.64/1995 reprezintă o normă generală, referindu-se și la majorări și penalități, iar prin art.60 alin.7 din Legea nr.64/1995, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.38/2002, se stabilește că se datorează majorări de întârziere și penalități de întârziere, pentru obligații bugetare neachitate, până la data intrării în faliment. Instanța a apreciat că nu este întemeiată susținerea reclamantei că prin H.G. nr.871/2002 s-a dispus cu privire la exonerarea sa de plata majorărilor și penalităților aferente debitelor restante, deoarece numai pentru perioada 12.10.2000 – 10.04.2001 n-ar mai datora reclamanta majorări de întârziere, dar actul de control a stabilit obligații de plată pentru perioada 2.08.2002 – 7.11.2002.

Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, considerând că instanța a reținut greșit că prevederile art.37 din Legea nr.64/1995 se referă și la majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente creanțelor bugetare născute în sarcina reclamantei în perioada în care se afla în reorganizare judiciară, cu toate că debitele pentru care s-au calculat majorările și penalitățile de întârziere, rezultă din activitatea desfășurată de reclamantă în perioada de reorganizare iar nu pentru creanțe născute până la această dată. Menționează că O.U.G. nr.38/ 2002 a modificat și completat art.37 din Legea nr.64/1995, prevăzând expres că „nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel, ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată a creanțelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de mai sus”.

Susține că perceperea dobânzilor contractuale este lăsată la latitudinea creditorilor, pe când majorărilor de întârziere și penalitățile de întârziere aferente creanțelor bugetare se datorează prin efectul legii, fiind stabilite în mod expres prin legi speciale. Analizând cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Părțile au puncte de vedere diferite în ce privește modul de interpretare a art.37 din Legea nr.64/1995 în forma de la acea dată, care avea următorul conținut: „nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor negarantate sau părților negarantate din creanțele garantate, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată a creanțelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de mai sus”.

Intimata susține că majorările și penalitățile de întârziere se cuprind în textul menționat și din acest motiv nu mai pot fi calculate din momentul deschiderii procedurii reorganizării judiciare, pe când recurenta susține contrariul. Înalta Curte reține punctul de vedere al recurentei, în sensul că dobânzile sunt datorate de către debitoare în baza unor relații contractuale, iar majorările de întârziere și penalitățile de întârziere se datorează pentru neplata creanțelor bugetare la termenele prevăzute de lege. Perceperea de dobânzi este lăsată la latitudinea creditorului, în timp ce majorările de întârziere și penalitățile de întârziere datorate pentru creanțele bugetare sunt datorate în temeiul unor dispoziții legale exprese.

De altfel, pentru a nu mai existat dubii în acest sens, prin O.G. nr.38/2002 s-a modificat art.37 din Legea nr.64/1995 în sensul că „Nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior deschiderii procedurii și negarantate cu ipotecă, gaj sau altă garanție reală mobiliară ori drept de retenție, de orice fel, sau părților negarantate din creanțele garantate cu astfel de garanții, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată a creanțelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de mai sus”. Astfel, legiuitorul a înțeles să facă o delimitare clară între „dobândă” și „cheltuială”, față de „majorare” sau „penalitate de orice fel”.

Pentru considerentele arătate mai sus, reținându-se că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică în ce privește admiterea acțiunii reclamantei S.C. „U” SA și anularea procesului verbal nr.3213/2002, recursul a fost admis, sentința casată, și pe fond, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.