ÎCCJ, decizie (scj.ro #85108)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85108) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Obligații
fiscale. Stabilirea de majorări de întârziere după deschiderea procedurii de
reorganizare judiciară. Nelegalitatea majorărilor de întârziere
Legea nr. 64/1995
C.proc. fiscală
, art. 114 alin. 4
Potrivit art. 35 din Legea nr. 64/1995, la data deschiderii
procedurii falimentului se suspendă toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare
pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. În același
sens, prin dispozițiile art. 37 ale legii s-a stabilit că nici o dobândă ori
cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor negarantate, de la data
deschiderii procedurii de reorganizare judiciară.
Cu alte cuvinte, legiuitorul a înțeles să stopeze curgerea de drept a
dobânzilor și a oricăror cheltuieli care ar putea majora cuantumul
creanței debitorului (prin calcularea unor majorări de întârziere sau penalități),
agravându-i situația.
Pe de altă parte, pentru obligațiile fiscale neplătite la termen, atât înainte,
cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se
datorează dobânzi și penalități de întârziere până la data deschiderii
procedurii de faliment. Pentru obligațiile fiscale născute după această
dată și neplătite la termen nu se datorează dobânzi și penalități de
întârziere.
I.C.C.J.,
Secția de contencios administrativ și fiscal,
decizia
nr.212 din 18 ianuarie 2005
La data de 26 iunie 2001, Societatea Comercială „C.” S.A. Dolj a solicitat ca
în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a
Finanțelor Publice Dolj să se dispună anularea parțială a deciziei nr. 1035 din
6 iulie 2001 emisă de primul pârât, precum și a procesului – verbal de control
nr. 842 din 13 martie 2001, încheiat de un consilier al Direcției Controlului
Fiscal Dolj, ca nelegale.
Pe cale de consecință, reclamanta a cerut exonerarea sa de obligația de plată
la bugetul statului a majorărilor de întârziere în sumă de 8.402.086.655 lei,
aferente taxei pe valoarea adăugată evidențiată în tabloul creditorilor și
respectiv de 16.726.619.874 lei, aferente taxei pe valoarea adăugată pentru
perioada 1 decembrie 1998 – 31 ianuarie 2001.
În motivarea acțiunii, societatea comercială a arătat că se află în curs
de reorganizare judiciară, iar sumele de bani menționate în actul de control
financiar nu sunt datorate, întrucât conform art. 37 din Legea nr. 64/1995,
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, creanțelor
negarantate existente la data deschiderii acestei proceduri nu li se poate
adăuga nici o dobândă sau cheltuială.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, reînvestită cu
soluționarea cauzei după casarea cu trimitere a unei hotărâri anterioare a
admis în parte acțiunea și a anulat actele juridice supuse controlului
jurisdicțional în limita sumei de 8.402.086.565 lei, reprezentând majorări de
întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată, calculate pentru perioada
anterioară datei de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară.
Capătul de cerere privind creanța bugetară în valoare de 16.726.619.874 lei,
reprezentând majorările de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată
pentru perioada 1 decembrie 1998 – 31 ianuarie 2001 a fost respins ca
neîntemeiat.
În esență, instanța a reținut că soluția se impune, deoarece pentru creanțele
existente la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară și înscrise
în tabloul creditorilor, nu se mai pot calcula majorări de întârziere sau
alte cheltuieli. Că, pentru creanțele care apar în cadrul activității
desfășurate de agentul economic, după data deschiderii procedurii respective,
nu se mai poate aplica regula prevăzută de art. 37 din Legea nr. 64/1995.
S-a concluzionat că din interpretarea acestui text legal rezultă, per a
contrario, că pentru creanțele stabilite după deschiderea procedurii pot fi
adăugate cheltuieli și dobânzi, deci și alte majorări de întârziere.
Dacă s-ar accepta un al punct de vedere, s-ar ajunge la situații de inegalitate
de tratament juridic, pentru că societățile comerciale pentru care s-ar
declanșa procedura de reorganizare judiciară și și-ar continua activitatea nu
ar putea fi obligate la plata majorărilor de întârziere, în caz de neachitare a
creanțelor, iar societățile care nu s-ar afla într-o asemenea situație, ar fi
obligate la plata majorării pentru neplata la timp a creanțelor.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta S.C. „C.” S.A. Dolj, Craiova
și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume propriu și al
Ministerului Finanțelor Publice.
Recurenta reclamantă a susținut că, în mod greșit, instanța de fond a respins
acțiunea în ceea ce privește suma de 16.726.619.874 lei. Că, din interpretarea
rațională a dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, rezultă
că suspendarea calculului majorărilor de întârziere se aplică atât pentru
creanțele negarantate existente la data deschiderii procedurii de reorganizare,
cât și pentru majorările aferente creanțelor viitoare, adică ulterioare acelei
date, pentru toată durata reorganizării judiciare.
În cadrul recursului declarat de pârâți, s-a susținut că soluția recurată de
admitere parțială a acțiunii este nelegală, deoarece dispozițiile legale
invocate de reclamantă nu se referă și la majorările de întârziere care au
făcut obiectul controlului financiar în litigiul de față.
Recursul declarat de reclamantă este fondat, iar recursul pârâților
nefondat.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 64/1995, la data deschiderii procedurii
falimentului se suspendă toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru
realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Textul legal nu face nici o distincție în privința naturii creanțelor, ceea ce
înseamnă că au fost avute în vedere creanțele de orice natură care vor exista,
inclusiv creanțele bugetare ale societății debitoare.
În același sens, prin dispozițiile art. 37 ale legii s-a stabilit că nici o
dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor negarantate, de la
data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară.
Cu alte cuvinte, legiuitorul a înțeles să stopeze curgerea de drept a
dobânzilor și a oricăror cheltuieli care ar putea majora cuantumul
creanței debitorului (prin calcularea unor majorări de întârziere sau
penalități), agravându-i situația.
Prin normele juridice enunțate s-a urmărit de fapt, menținerea patrimoniului
societății comerciale, aflată în curs de reorganizare judiciară, în starea
existentă la data deschiderii acestei proceduri.
Nu este lipsită de relevanță împrejurarea că în prezent, prin Codul de
procedură fiscală s-a prevăzut în mod expres (art. 111 alin. 4) că pentru
obligațiile fiscale neplătite la termen, atât înainte, cât și după
deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se datorează dobânzi și
penalități de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment.
Pentru obligațiile fiscale născute după această dată și neplătite la
termen nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere.
În sfârșit, soluția respectivă se regăsește și în Normele metodologice emise
pentru aplicarea Codului de procedură fiscală, conform cărora, pentru
obligațiile fiscale născute după data deschiderii procedurii de faliment și
neplătite la termen nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere (art.
117 alin. 4).
Având în vedere considerentele expuse, recursul a fost admis.
Totodată, recursurile pârâților au fost respinse.