ÎCCJ, decizie (scj.ro #85127)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85127) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Act de control financiar.
Societate pe acțiuni. Reorganizare judiciară. Majorări de întârziere și
penalități adăugate creanțelor născute anterior deschiderii procedurii de
reorganizare judiciară.
Legea
nr.64/1995
, art.37, art.60 alin.(7), art.87
O.G.
nr.38/2002
, art.IV alin.(2)
Aceeași societate comercială nu poate fi controlată pentru
aceeași perioadă și pentru aceleași impozite, dacă nu au apărut date suplimentare
necunoscute organului fiscal la data efectuării primului control.
Potrivit reglementărilor contabile și fiscale,
majorările de întârziere sunt asimilate dobânzilor din punctul de vedere al
naturii și al rolului acestora, iar penalitățile constituie sancțiuni pentru
întârzierea plăților, ambele reprezentând cheltuieli pentru debitor. Astfel, în
temeiul dispozițiilor art.87 din Legea nr.64/1995, coroborate cu dispozițiile
art.IV alin.(2) din O.G. nr.38/2002, majorările de întârziere și penalitățile nu
pot fi adăugate crențelor născute în sarcina unei societăți comerciale anterior
deschiderii procedurii de reorganizare judiciară.
I.C.C.J.,
Secția de contencios administrativ și fiscal,
decizia
nr.1705 din 15 martie 2005
Notă
: Instanța a avut în vedere art.37 și art.60 alin.(7) din Legea
nr.64/1995, astfel cum acestea au fost modificate prin O.G. nr.38/2002.
Prin acțiunea formulată la data de 17 februarie 2003, reclamanta S.C. ”M.” S.A.
Vaslui a solicitat anularea deciziei nr.2/10 ianuarie 2003 emisă de Direcția
Generală de Control Contribuții pentru Asigurări Sociale și Fond pentru Plata
Ajutorului de Șomaj din cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, a
procesului-verbal de control încheiat de organele de control din cadrul
Direcției Generale de Muncă și Solidaritate Socială Vaslui, nr.1568/2002 și
exonerarea de plata sumei de 41.271.460.768 lei.
În motivarea acțiunii s-a arătat că, prin procesul-verbal de control
nr.236/2002, Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Vaslui a
verificat constituirea și încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor din
bugetul de asigurări sociale și din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reținând
că nu se calculează majorări și penalități de întârziere în afara celor
prevăzute în planul de reorganizare, făcându-se aplicarea art.37 din Legea
nr.64/1995.
Ulterior, prin procesul-verbal nr.1568/2002 Direcția Generală de Muncă și
Solidaritate Socială în mod nelegal a recalculat majorări și penalități, deși
reclamanta se afla în procedura de reorganizare judiciară, iar Ministerul
Muncii și Solidarității Sociale - Direcția Generală de Control Contribuții
pentru Asigurări Sociale și Fond pentru Plata Ajutorului de Șomaj, în mod
greșit, a respins contestația prin decizia nr.2/10 ianuarie 2003. Reclamanta a
precizat că prin planul de reorganizare aprobat de creditori și confirmat de
judecătorul sindic prin sentința civilă nr.58/2000 a Tribunalului Vaslui, data
scadenței obligațiilor a fost stabilită, conform unui grafic, până în anul
2005, astfel încât la acestea nu se pot calcula majorări și penalități aferente
anului 2002.
Prin sentința civilă nr.89/2003 a Curții de Apel Iași acțiunea fost admisă.
Instanța a reținut că reclamata nu datorează penalitățile și majorările de
întârziere la care a fost obligată deoarece a achitat la termen sumele
prevăzute în planul de reorganizare și - pe de altă parte - conform art.37 din
Legea nr.64/1995, reclamanta aflându-se în procedura de reorganizare, nu
datorează aceste sume.
Împotriva sentinței civile nr.89/2003 a Curții de Apel Iași au declarat
recursur Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Vaslui
și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
În recursul Direcției pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Vaslui se
arată că instanța nu a avut în vedere adresa nr.5258/2001 a Ministerului
Finanțelor Publice, procesul-verbal din 29 noiembrie 2002 al Curții de Conturi,
Direcția de Control Financiar Ulterior Vaslui și decizia nr.3678/2000 a Curții
Supreme de Justiție – Secția contencios administrativ, acte în care se reține
că dobânzile și cheltuielile menționate de art.37 din Legea nr.64/1995 nu se
referă la majorări de întârziere și la dobânzi.
În recursul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, se precizează că
majorările de întârziere și penalitățile sunt datorate în baza O.G. nr.38/30
ianuarie 2002, respectiv art.53 de modificare a art.60 din Legea nr.64/1995,
pct.7), care prevede: „pentru neachitarea obligațiilor bugetare datorate atât
înainte cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, debitorul
datorează majorări de întârziere și penalități conform legii speciale în
materie, până la data achitării acestora sau, după caz, până la data intrări în
faliment”.
S-a mai arătat că nu sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr.61/2002 deoarece
acest act normativ nu era în vigoare la data încheierii procesului-verbal de
control nr.1568/27 noiembrie 2002.
Recursurile sunt nefondate.
Procesul-verbal de control nr.1568/27 noiembrie 2002 încheiat de Direcția
Generală de Muncă și Solidaritate Socială Vaslui a verificat perioada de activitate
februarie 2000 - august 2002 a S.C. ”M.” Vaslui aflată în procedura
reorganizării judiciare și a urmărit modul de constituire și virare a
contribuției de asigurări sociale, contribuției pensiei suplimentare,
contribuției fond agricultori, contribuției fond șomaj angajator, contribuției
individuale fond șomaj. S-au calculat majorări de întârziere și penalități în
cuantum de 41.271.460.768 lei.
Actul de control este nelegal, deoarece aceeași societate, pentru aceeași
perioadă și pentru aceleași impozite a fost verificată prin procesul-verbal
nr.236/4 octombrie 2002 încheiat de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate
Socială Vaslui, act prin care nu s-au stabilit debite.
Potrivit art.19 din O.G. nr.70/1997, controlul fiscal se efectuează o singură
dată pentru fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
Cum pentru al doilea control nu au apărut date suplimentare, necunoscute
organului fiscal la data efectuării primului control, care să modifice și să
influențeze rezultatele acestuia, procesul-verbal nr.1568/2002 este nelegal și
în mod corect a fost anulat de instanță.
Anularea actului se impunea și din perspectiva dispozițiilor art.37 din Legea
nr.64/1995 modificată prin O.G. nr.38/2002, care prevăd că „nici o dobândă,
majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu va putea fi adăugată
creanțelor născute anterior deschiderii procedurii....”.
Se constată că reclamanta, la data controlului, se afla în procedura reorganizării
judiciare, iar debitele stabilite prin procesul-verbal atacat constau în
majorări de întârziere și penalități, care erau interzise în mod expres de
textul citat.
De altfel, art. 37 din Legea nr.64/1995, în redactarea anterioară modificării
aduse prin O.G. nr.38/2002, prevedea în același sens, însă în termeni generici:
„nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor negarantate
sau părților negarantate din creanțele garantate de la data deschiderii
procedurii”.
Majorările de întârziere sunt asimilate dobânzilor din punctul de vedere al
naturii și rolului acestora, penalitățile constituie sancțiuni pentru
întârzierea plăților însă ambele reprezintă cheltuieli pentru debitor, în acest
fel fiind calificate de reglementările contabile și fiscale.
Este reală susținerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale în sensul că
O.G. nr.38/30 ianuarie 2002 pentru modificarea Legii nr.64/1995, respectiv
art.53 de modificare a art.60 din Legea nr.64/1995, pct.7) prevede că „pentru
neachitarea obligațiilor bugetare datorate atât înainte cât și după deschiderea
procedurii de reorganizare judiciară, debitorul datorează majorări de
întârziere și penalități de întârziere”. Însă, art.IV alin.(1) din O.G.
nr.38/2002 stipulează că „procedurile deschise până la data intrării în vigoare
a prezentei ordonanțe vor continua să fie administrate și lichidate conform
prevederilor legale în vigoare anterioare modificărilor și completărilor aduse
Legii nr.64/1995 prin prezenta ordonanță”.
Așadar, textul invocat de recurent nu are aplicabilitate, întrucât intimata
reclamantă se afla în procedura reorganizării judiciare din anul 2000.
Susținerile recurentei Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială
Vaslui privind actele enumerate în motivarea recursului, nu pot fi reținute.
Conținutul adresei nr.5258/2001 a Ministerului Finanțelor Publice,
procesul-verbal al Curții de Conturi și decizia de speță a Curții Supreme de
Justiție, reprezintă aprecieri ale autorităților de la care emană referitoare
la alte situații și nu la acea dedusă judecății.
Pentru considerentele expuse, procesul-verbal
de control și decizia nr.2/2003 a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale
au fost anulate în mod corect de către curtea de apel, astfel încât recursurile
vor fi respinse ca nefondate.
Având în vedere că prin O.G. nr.86/2003 Ministerul Finanțelor
Publice s-a subrogat în drepturile Ministerului Muncii și
Solidarității Sociale, iar Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui s-a
subrogat în drepturile Direcției pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială
Vaslui, decizia va fi pronunțată și față de aceste autorități publice.
Recursurile au fost respinse.