ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2364/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 29 iunie 2004, reclamanta SC M. SA Vaslui a chemat în judecată

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și

Administrația Financiară a municipiului Vaslui, solicitând anularea deciziei

nr. 141 din 21 mai 2004, emisă de prima pârâtă și a notei de constatare nr.

10392 din 22 februarie 2004, întocmită de Serviciul colectarea veniturilor

statului din cadrul celei de a doua pârâte, pe motiv de nelegalitate.

Reclamanta, în motivarea

acțiunii sale, a arătat că în mod greșit au fost actualizate obligațiile

societății către bugetul asigurărilor sociale, recalculându-se majorări și

penalități, deși se afla în procedura de reorganizare judiciară, în baza Legii

nr. 64/1995, republicată, încălcându-se, astfel, dispozițiile art. 37 din Legea

nr. 64/1995, precum și ale O.G. nr. 38/2002, care modifică și completează

această lege.

Totodată, reclamanta a

arătat că prin planul de reorganizare, aprobat de creditori și confirmat de

judecătorul sindic, prin sentința civilă nr. 55 din 16 mai 2000, data scadenței

obligațiilor agentului economic a fost stabilită, conform unui grafic, până în

anul 2005, motiv pentru care pentru aceste creanțe nu pot fi pretinse majorări

sau penalități în anul 2004.

Curtea de Apel Iași, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 183 din 9

noiembrie 2004, a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea notei de

constatare nr. 10392 din 22 februarie 2004 și a deciziei nr. 141 din 21 mai

2004, emise de pârâte.

Pentru a se pronunța în

sensul arătat, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta se află sub

incidența Legii nr. 64/1995, privind reorganizarea judiciară și falimentul,

care constituie o procedură specială și se aplică prioritar față de actele

normative invocate de autoritățile fiscale pârâte.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, Administrația Finanțelor Publice a

municipiului Vaslui, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice -

Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și invocând dispozițiile art. 12 și art. 13 alin. (1) din O.G. nr.

61/2002, privind colectarea creanțelor bugetare, cele ale art. 111 alin. (4)

din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum și ale art. 90

alin. (2) din Legea nr. 64/1995, republicată.

Totodată, recurenta susține

că în cauză nu au aplicabilitate dispozițiile O.G. nr. 38/2002, pentru

completarea și modificarea Legii nr. 64/1995.

De asemenea, recurentele-pârâte

susțin că planul de reorganizare a fost infirmat de instanța de judecată, fiind

confirmat un plan de lichidare a unor bunuri din patrimoniul SC M. SA Vaslui,

în vederea aplicării prevederilor art. 21 din O.U.G. nr. 40/2002, pentru

recuperarea creanțelor bugetare, motiv pentru care societatea nu se află în

reorganizare, ci în lichidare pe bază de plan, fază premergătoare falimentului.

Se arată că se anexează

încheierea nr. 42/F din 9 martie 2004, care are ca obiect soluționarea cererii

formulate de SC U.I. SA privind lămurirea înțelesului și aplicării

dispozițiilor sentinței civile nr. 109 din 23 septembrie 2003, a Tribunalului

Vaslui.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în

cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale

art. 304

1

C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat,

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este necontestat că prin

nota de constatare atacată în cauză s-au stabilit majorări și penalități de

întârziere pentru debite restante la 31 decembrie 2001, pentru debite aferente

perioadei decembrie 2001 - noiembrie 2002, pentru debite aferente perioadei

decembrie 2002 - decembrie 2003, de natura contribuției de asigurări sociale, a

contribuției pentru pensia suplimentară, a contribuției de asigurări sociale

datorate de angajator, contribuției individuale și a fondului pentru accidente

de muncă și boli profesionale, majorări și penalități calculate pentru perioada

24 aprilie 2003 - 20 februarie 2004.

Deși recurentele-pârâte nu

au anexat hotărârile judecătorești, astfel cum susțin în motivele de recurs,

Curtea constată că acestea se regăsesc la dosarul de fond și atestă faptul că

planul este pentru lichidarea numai a unor bunuri din patrimoniul debitorului,

conducerea curentă a activității debitorului fiind exercitată de conducerea

tehnică desemnată și menținută în funcțiune de către instanță.

În plus, și certificatul

emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vaslui atestă

faptul că societatea se află în reorganizare judiciară.

În aceste condiții se

constată că în mod corect a reținut instanța de fond că în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 37 din Legea nr. 64/1995, în cauză aceasta fiind

legea specială.

Chiar dacă O.G. nr. 38/2002

a intrat în vigoare ulterior, aceasta, de fapt, confirmă voința legiuitorului

exprimată prin art. 37 din Legea nr. 64/1995, fiind motivul pentru care

instanța de fond a arătat explicit că aceiași teză se „precizează apoi și în

O.G. nr. 38/2002”.

De altfel, și în ipoteza

extremă în care societatea s-ar fi aflat în stare de faliment, prin textul art.

37 din Legea nr. 64/1995, este stopată curgerea de drept a dobânzilor și a

oricăror cheltuieli care ar putea majora creanța debitului (majorări de

întârziere sau penalități). Prin dispoziția art. 35 și 37 din Legea nr.

64/1995, s-a urmărit menținerea patrimoniului societății aflate în faliment, în

starea în care exista la data deschiderii procedurii falimentului. Împrejurarea

că parte din majorările de întârziere privesc creanțe născute anterior

falimentului nu prezintă relevanță, în raport cu dispozițiile art. 35 și 37 mai

sus invocate, care nu fac nici o diferențiere între creanțe, în funcție de

momentul când acestea s-au născut (

ubi lex non distinguit, nec nos

distinguere debemus

), creându-se, astfel, un regim echitabil față de toți

creditorii societății. Aceleași dispoziții se regăsesc în prezent în vigoare în

art. 111 alin. (4) C. proc. fisc. și art. 117 alin. (4) teza ultimă din H.G.

nr. 1050/2004.

Prin urmare, constatându-se

că sentința atacată este legală și temeinică, amplu și corect motivată, iar

criticile formulate acesteia, nefondate, se va respinge recursul declarat în

cauză, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Vaslui, în nume propriu și

pentru Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare

Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 183 din 9 noiembrie 2004, a Curții de

Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2005.