ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5656/2005

Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 10 ianuarie 2005, reclamanta B.I.L. Nicosia solicită, în contradictoriu cu pârâta SC V. SA Vaslui, anularea hotărârii din 15 noiembrie 2004 a administratorului unic al pârâtei, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 13 din 21 martie 2005 dată în Camera de consiliu, Tribunalul Vaslui admite cererea în anulare formulată de reclamantă, dispune anularea hotărârii din 15 noiembrie 2004 adoptată de administratorul unic al societății pârâte, menționarea corespunzătoare în R.C., publicarea în M. Of.

al României, partea a IV-a, cu 345.000 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reținând, pentru a decide astfel, că hotărârea atacată a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, ale art. 146, art. 114 alin. (1) și art. 113 lit. b), c), f), g) și j) din Legea nr. 31/1990, întrucât adunarea generală extraordinară a acționarilor societății pârâte nu a dat o aprobare prealabilă și individuală pentru fiecare bun în parte ce urma a fi constituit garanție de către administratorul unic pentru angajarea unui credit.

Prin decizia nr. 12 din 23 mai 2005 dată în Camera de consiliu, Curtea de Apel Iași, secția comercială, respinge apelul formulat de pârâta SC V. SA, împotriva soluției instanței de fond, reținând, pentru a decide astfel, că hotărârea a cărei anulare s-a cerut de reclamantă a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, întrucât adunarea generală extraordinară a acționarilor nu a dat o aprobare prealabilă pentru active precis determinate, astfel că în mod corect a stabilit instanța de fond că hotărârea atacată a fost adoptată de administratorul unic cu încălcarea dispozițiilor art. 114 din Legea nr. 31/1990. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc.

civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și a sentinței pronunțate de instanța de fond și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantei intimate ca neîntemeiată. În susținerea recursului său, recurenta critică instanțele de fond și de apel pentru interpretarea eronată a dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 31/1990 și ale art. 241 din Legea nr. 297/2004, care nu cer, așa cum greșit au apreciat instanțele și susține reclamanta intimată, ca aprobarea prealabilă a adunării generale extraordinare a acționarilor să se refere la active precis identificate ce pot fi constituite de administratori ca garanții pentru credite angajate în interesul societății. Mai susține recurenta că legea nu impune restricții adunării generale extraordinare a acționarilor în delegarea competențelor sale, dispozițiile art. 146 din Legea nr. 31/1990 fiind dispozitive și nu imperative, astfel că, și din această perspectivă, decizia recurată a fost dată cu greșita aplicare a legii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă solicită respingerea recursului, ca nefondat. Din actele și lucrările dosarului se constată că recursul este fondat. Potrivit art. 146 din Legea nr. 31/1990 „administratorii vor putea să încheie acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale extraordinare a acționarilor, adoptată în prezența acționarilor reprezentând trei pătrimi din capitalul social, cu votul unui număr de acționari care să reprezinte cel puțin jumătate din capitalul social, la prima convocare, dacă nu dispune altfel actul constitutiv”, așa cum prevede art. 115 din Legea nr. 31/1990.

Iar potrivit art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, pentru societățile comerciale ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, „actele de dobândire, înstrăinare, schimb sau de constituire în garanție a unor active din categoria activelor imobilizate ale societății, a căror valoare depășește, individual sau cumulat, pe durata unui exercițiu financiar, 20 % din totalul activelor imobilizate, mai puțin creanțele, vor fi încheiate de către administratorii sau directorii societății numai după aprobarea prealabilă de către adunarea generală extraordinară a acționarilor”. Față de dispozițiile evocate se reține că prin hotărârea A.G.E.A.

societății recurente, din 22 aprilie 2004, ținută în prezența acționarilor reprezentând 87,62 % din capitalul social (dosar de fond) hotărârea fiind adoptată cu votul afirmativ al acționarilor deținând 71,46 % din capitalul social (dosar fond), a fost mandatat administratorul unic al societății „pentru aprobarea și încheierea de contracte de credit curent pe termen mediu și lung, aprobarea liniilor de credit, modificarea acestora prin diminuare sau majorare, perfectarea contractelor de gaj sau ipotecă care au ca obiect valori peste limita prevăzută de art. 11 lit. g) din actul constitutiv cât și peste limita prevăzută de art. 143 din Legea nr. 31/1990 (actualmente art. 146) beneficiari garantați fiind unitățile bancare cât și terțe persoane” (dosar de fond), mandatul fiind deci dat cu respectarea dispozițiilor legale menționate care nu impun acordarea de mandate speciale individualizate pe active asupra cărora ar urma a se constitui garanții.

Aprobarea adunării generale extraordinare a acționarilor necesară administratorilor, prevăzută de art. 146 din Legea nr. 31/1990, nu reprezintă o delegare de competență ce ar încălca dispozițiile art. 114 coroborat cu cele ale art. 113 lit. b), c), f), g) și j), cum greșit au reținut instanțele de fond și de apel, ci o excepție reglementată de lege prin raportare la dispozițiile art. 150 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Față de aceasta se reține că hotărârea administratorului unic al societății recurente din 15 noiembrie 2004 publicată în M. Of. (Partea a IV-a) din 22 noiembrie 2004 a fost dată în conformitate cu dispozițiile legale pertinente, respectiv art. 146 din Legea nr. 31/1990 și art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, decizia recurată fiind rezultatul unei greșite aplicări a legii de către instanța de apel.

Astfel fiind, cu aplicarea art. 312 C. proc. civ., recursul formulat de pârâtă urmează a fi admis și pe cale de consecință, decizia instanței de apel recurată, urmează a fi modificată în sensul că urmează a fi admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței instanței de fond, care urmează a fi schimbată în tot, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC V. SA Vaslui, împotriva deciziei nr. 12/ Com din 23 mai 2005 a Curții de Apel Iași, secția comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul pârâtei declarat împotriva sentinței nr. 13 din 21 martie 2005 a Tribunalului Vaslui, pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea reclamantei B.I.L. Cipru. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2005.