ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4720/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC G. SA Huși, județul Vaslui, a

formulat contestație la executare împotriva ordinului din 20 ianuarie 2004 emis

de A.V.A.B. și a solicitat anularea poziției pe care contestatoarea o ocupă în

anexa la acest ordin, cu suma de 577.577.963 lei, deoarece este scutită de plata

sumei respective, conform O.U.G. nr. 40/2002.

În motivarea contestației a susținut

că i-au fost eșalonate la plată datoriile înregistrate către C.N.A.S., potrivit

O.U.G. nr. 40/2002 și cu toate că și-a îndeplinit obligațiile, iar prin adresa

din 24 februarie 2003 C.J.A.S. Vaslui a confirmat stingerea debitului,

A.V.A.B., care a preluat creanța, prin ordinul contestat a dispus blocarea

contului la B.C.R., agenția Huși.

A.V.A.B. a formulat întâmpinare prin

care a solicitat respingerea contestației și totodată a invocat excepția

privind necompetența materială și teritorială a Judecătoriei Huși excepția

privind nedepunerea cauțiunii și excepția de neîndeplinire a procedurii

prealabile, toate întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 409/2001.

Prin sentința civilă nr. 385 din 28

aprilie 2004, Judecătoria Huși a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București, reținând că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 44 și art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr.

409/2001, potrivit cărora litigiile în legătură cu creanțele neperformante

preluate la datoria publică internă, în care A.V.A.B. este parte, sunt de

competența Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau după

caz domiciliul pârâtului.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin sentința nr. 139 din 2 noiembrie 2004 a admis excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr.

51/1998 și a respins contestația ca inadmisibilă reținând că, debitoarea nu a

comunicat intimatei anterior formulării contestației, copie de pe aceasta, de

pe înscrisuri și de pe interogatoriu.

Nemulțumită de decizia pronunțată

contestatoarea a formulat recurs criticând-o pentru nelegalitate atât cu

privire la excepția invocată și admisă cât și în legătură cu fondul cauzei.

Susține că în mod greșit a fost

admisă excepția, deoarece din interpretarea textului de lege rezultă că

sancțiunea necomunicării cererii către intimată, înainte de depunerea acesteia

în instanță nu este respingerea ca inadmisibilă ci neprimirea cererii

respective. Întrucât cererea a fost depusă inițial la Judecătoria Huși la data

de 29 ianuarie 2004 și a fost comunicată în aceeași zi pârâtei, pârâta a luat

cunoștință la scurt timp de pretențiile reclamantei deci cu 9 luni înainte de

soluționare de către instanța competentă.

Mai susține contestatoarea ca

obligație prevăzută de art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 nu poate fi

asimilată unei adevărate proceduri prealabile cum este procedura prealabilă

prevăzută de C. muncii., sau cea din Legea nr. 29/1990 a contenciosului

administrativ, cel mult poate fi asemănată cu procedura prevăzută de art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 146/1997, care prevede că taxele de timbru se plătesc

anticipat în cazul neîndeplinirii obligației, instanța putând pronunța o

hotărâre de anulare a cererii și nicidecum de respingere a cererii ca

inadmisibilă.

Cât privește fondul cauzei,

recurenta susține că a achitat ratele scadente cât și obligațiile curente către

C.J.A.S. Vaslui și drept urmare beneficiind de dispozițiile Legii nr. 507/2004,

pentru aprobarea O.G. nr. 94/2004, privind reglementarea unor măsuri

financiare, contestația este întemeiată și trebuie admisă.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 46 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/1998, republicată și aprobată prin Legea nr. 409/2001, reclamantul este

obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază și după caz

interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire

înainte de depunerea acestora în instanță Judecătorul nu va putea primi cererea

fără dovada îndeplinirii obligației de comunicare.

Lipsa acestei proceduri prealabile

nu poate atrage aplicarea sancțiunii inadmisibilității cererii, pentru că din

textul de lege susmenționat rezultă că parcurgerea procedurii respective este

de fapt o obligație administrativă, textul nefiind imperativ, iar potrivit art.

46 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/1998, nu se aplică cererilor formulate în timpul

judecății, ca în cazul de față.

Având în vedere și faptul că

acțiunea a fost introdusă inițial la Judecătoria Huși, iar ulterior, după 3

luni cauza a fost declinată la Curtea de Apel București, timp în care, intimata

A.V.A.B., în prezent A.V.A.S., a luat cunoștință de conținutul contestației și

înscrisurile anexate, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond, de

respingere a cererii ca inadmisibilă este greșită și drept urmare va admite

recursul, va casa sentința și va soluționa cauza pe fond conform art. 48 alin.

(4) din Legea nr. 409/2001, privind valorificarea unor active bancare.

Din actele depuse la dosar rezultă

că SC G. SA Huși a achitat toate sumele datorate C.N.A.S., situație confirmată

de C.J.A.S. Vaslui, cu adresa din 24 februarie 2003 și prin nota de constatare

cu același număr (dosarul instanței de fond).

În aceste condiții, contestatoarea a

beneficiat de scutire la plata majorărilor și penalităților de întârziere,

conform O.U.G. nr. 40/2002, în sumă de 577.577.963 lei și în mod greșit a fost

trecută în ordinul emis de către A.V.A.B. cu debite.

Totodată recurenta a făcut dovada că

a achitat și garanția de 62.800.000 lei depusă pentru convențiile încheiate cu

C.J.A.S. Vaslui, la data de 5 august 2002 (dosar nr. 295/2004 al Judecătoriei

Huși).

Față de cele ce preced, Înalta Curte

reținând, că, contestatoarea a achitat în întregime suma datorată intimatei va

admite contestația, va anula ordinul din 20 ianuarie 2004 emis de A.V.A.B. cu

privire la poziția din anexa la acest ordin și va dispune restituirea către

contestatoare a sumei de 684.509.732 lei, reprezentând penalități și majorări

de întârziere dar și a sumei de 62.800.000 lei achitată cu titlu de garanție.

Cât privește suma de 115.515.593 lei,

achitată de contestatoare cu titlu de cauțiune, conform ordinului de plată din

20 noiembrie 2003, emis de B.N.R. Vaslui, aceasta are posibilitatea să se

adreseze instanței de fond, la care a fost depus ordinul de plată în original.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

debitoarea SC G. SA Huși, împotriva sentinței nr. 139 din 2 noiembrie 2004 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Casează sentința, admite

contestația la executare formulată de SC G. SA Huși, anulează ordinul din 20

ianuarie 2004 al A.V.A.S. București cu privire la poziția din anexa la acest ordin.

Dispune restituirea către contestatoarea SC G. SA Huși a sumei de 684.509.732

lei, reprezentând penalități și majorări de întârziere către F.N.U.S., precum și

a sumei de 62.800.000 lei consemnată ca și garanție pentru convențiile

încheiate cu C.J.A.S. Vaslui. Obligă intimata A.V.A.S. la 85.500 lei cheltuieli

de judecată către recurentă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 13 octombrie 2005.