ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1705/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 17 februarie 2003, reclamanta SC M. SA Vaslui a solicitat anularea

deciziei nr. 2 din 10 ianuarie 2003, emisă de Direcția Generală de Control

Contribuții pentru Asigurări Sociale și Fond pentru Plata Ajutorului de Șomaj

din cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, a procesului-verbal de

control încheiat de organele de control din cadrul Direcției Generale de Muncă

și Solidaritate Socială Vaslui, nr. 1568/2002 și exonerarea de plata sumei de

41.271.460.768 lei.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că prin procesul-verbal de control nr. 236/2002, Direcția Generală de

Muncă și Solidaritate Socială Vaslui a verificat constituirea și încasarea

veniturilor, efectuarea cheltuielilor din bugetul de asigurări sociale și din

bugetul asigurărilor pentru șomaj, reținând că nu se calculează majorări și

penalități de întârziere în afara celor prevăzute în planul de reorganizare,

făcându-se aplicarea art. 37 din Legea nr. 64/1995.

Ulterior, prin

procesul-verbal nr. 1568/2002, Direcția Generală de Muncă și Solidaritate

Socială, în mod nelegal a recalculat majorări și penalități, deși reclamanta se

afla în procedura de reorganizare judiciară, iar Ministerul Muncii și

Solidarității Sociale - Direcția Generală de Control Contribuții pentru

Asigurări Sociale și Fond pentru Plata Ajutorului de Șomaj, în mod greșit a

respins contestația, prin decizia nr. 2 din 10 ianuarie 2003. Reclamanta a

precizat că prin planul de reorganizare aprobat de creditori și confirmat de

judecătorul sindic prin sentința civilă nr. 58/2000, a Tribunalului Vaslui,

data scadenței obligațiilor a fost stabilită, conform unui grafic, până în anul

2005, astfel încât la acestea nu se pot calcula majorări și penalități aferente

anului 2002.

Prin sentința civilă nr. 89/2003,

a Curții de Apel Iași, acțiunea fost admisă.

Instanța a reținut că

reclamata nu datorează penalitățile și majorările de întârziere la care a fost

obligată, deoarece a achitat la termen sumele prevăzute în planul de

reorganizare și, pe de altă parte, conform art. 37 din Legea nr. 64/1995,

reclamanta aflându-se în procedura de reorganizare, nu datorează aceste sume.

Împotriva sentinței civile nr.

89/2003, a Curții de Apel Iași, au declarat recursuri în termen, Direcția

pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Vaslui și Ministerul Muncii și

Solidarității Sociale.

În recursul Direcției pentru

Dialog, Familie și Solidaritate Socială Vaslui se arată că instanța nu a avut

în vedere adresa nr. 5258/2001, a Ministerului Finanțelor Publice, procesul-verbal

din 29 noiembrie 2002 al Curții de Conturi, Direcția de Control Financiar

Ulterior Vaslui și decizia nr. 3678/2000, a Curții Supreme de Justiție, secția

de contencios administrativ, acte în care se reține că dobânzile și

cheltuielile menționate de art. 37 din Legea nr. 64/1995, nu se referă la

majorări de întârziere și la dobânzi.

În recursul Ministerului

Muncii și Solidarității Sociale se precizează că majorările de întârziere și

penalitățile sunt datorate în baza O.G. nr. 38/2002, respectiv art. 53, de

modificare a art. 60 din Legea nr. 64/1995, pct. 7, care prevede: „pentru

neachitarea obligațiilor bugetare datorate atât înainte, cât și după deschiderea

procedurii de reorganizare judiciară, debitorul datorează majorări de

întârziere și penalități conform legii speciale în materie, până la data

achitării acestora sau, după caz, până la data intrări în faliment”.

S-a mai arătat că nu sunt

aplicabile dispozițiile O.G. nr. 61/2002, deoarece acest act normativ nu era în

vigoare la data încheierii procesului-verbal de control nr. 1568 din 27

noiembrie 2002.

Verificând cauza în funcție

de motivarea recursurilor în lumina dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea constată că recursurile nu sunt fondate.

Procesul-verbal de control nr.

1568 din 27 noiembrie 2002, încheiat de Direcția Generală de Muncă și

Solidaritate Socială Vaslui, a verificat perioada de activitate februarie 2000

- august 2002, a SC M. Vaslui, aflată în procedura reorganizării judiciare și a

urmărit modul de constituire și virare a contribuției de asigurări sociale,

contribuției pensiei suplimentare, contribuției fond agricultori, contribuției

fond șomaj angajator, contribuției individuale fond șomaj. S-au calculat

majorări de întârziere și penalități, în cuantum de 41.271.460.768 lei.

Actul de control este

nelegal, deoarece aceeași societate, pentru aceeași perioadă și pentru aceleași

impozite, a fost verificată prin procesul-verbal nr. 236 din 4 octombrie 2002,

încheiat de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Vaslui (același

consilier), act prin care nu s-au stabilit debite.

Potrivit art. 19 din O.G. nr.

70/1997, controlul fiscal se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit

și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.

Cum pentru al doilea control

nu au apărut date suplimentare, necunoscute organului fiscal la data efectuării

primului control, care să modifice și să influențeze rezultatele acestuia,

procesul-verbal nr. 1568/2002 este nelegal și în mod corect a fost anulat de

instanță.

Anularea actului se impunea

și din perspectiva dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995, modificată prin

O.G. nr. 38/2002, care prevăd că „nici o dobândă, majorare sau penalitate de

orice fel ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior

deschiderii procedurii (...)”.

Se constată că reclamanta,

la data controlului, se afla în procedura reorganizării judiciare, iar debitele

stabilite prin procesul-verbal atacat constau în majorări de întârziere și

penalități, care erau interzise în mod expres de textul citat.

De altfel, art. 37 din Legea

nr. 64/1995, în redactarea anterioară modificării aduse prin O.G. nr. 38/2002,

prevedea în același sens, însă în termeni generici: „nici o dobândă ori

cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor negarantate sau părților

negarantate din creanțele garantate de la data deschiderii procedurii”.

Majorările de întârziere

sunt asimilate dobânzilor din punctul de vedere al naturii și rolului acestora,

penalitățile constituie sancțiuni pentru întârzierea plăților, însă ambele

reprezintă cheltuieli pentru debitor, în acest fel fiind calificate de

reglementările contabile și fiscale.

Este reală susținerea

Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, în sensul că O.G. nr. 38/2002,

pentru modificarea Legii nr. 64/1995, respectiv art. 53, de modificare a art. 60

din Legea nr. 64/1995, pct. 7, prevede că „pentru neachitarea obligațiilor

bugetare datorate atât înainte, cât și după deschiderea procedurii de

reorganizare judiciară, debitorul datorează majorări de întârziere și

penalități de întârziere”. Însă, art. IV alin. (1) din O.G. nr. 38/2002,

stipulează că „procedurile deschise până la data intrării în vigoare a

prezentei ordonanțe, vor continua să fie administrate și lichidate conform

prevederilor legale în vigoare, anterioare modificărilor și completărilor aduse

Legii nr. 64/1995, prin prezenta ordonanță”.

Așadar, textul invocat de recurent

nu are aplicabilitate, întrucât intimata-reclamantă se afla în procedura reorganizării

judiciare din anul 2000.

Susținerile recurentei

Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Vaslui privind actele

enumerate în motivarea recursului, nu pot fi reținute. Conținutul adresei nr. 5258/2001

a Ministerului Finanțelor Publice, procesul-verbal al Curții de Conturi și

decizia de speță a Curții Supreme de Justiție, reprezintă aprecieri ale

autorităților de la care emană, referitoare la alte situații și nu la acea

dedusă judecății.

Pentru considerentele expuse,

procesul-verbal de control și decizia nr. 2/2003, a Ministerului Muncii și

Solidarității Sociale, au fost anulate în mod corect de către curtea de apel,

astfel încât recursurile vor fi respinse ca nefondate.

Având în vedere că prin O.G.

nr. 86/2003, Ministerul Finanțelor Publice s-a subrogat în drepturile

Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar Direcția Generală a

Finanțelor Publice Vaslui s-a subrogat în drepturile Direcției pentru Dialog,

Familie și Solidaritate Socială Vaslui, decizia va fi pronunțată și față de

aceste autorități publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Vaslui, în

drepturile căreia s-a subrogat Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui și

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, în drepturile căruia s-a

subrogat Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională a Finanțelor Publice

împotriva sentinței civile nr. 89/CA din 3 iunie 2003, a Curții de Apel Iași,

ca nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 martie 2005.