ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 390/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 10 februarie 2003, SC

C.E.T. SA Râmnicu Vâlcea a solicitat ca, în contradictoriu cu Ministerul Muncii

și Solidarității Sociale - Direcția Generală de Control Contribuții pentru

Asigurări Sociale și Fondul pentru Plata Ajutorului de Șomaj, precum și cu

Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Vâlcea, să se dispună

anularea deciziei nr. 3 din 20 ianuarie 2003, emisă de prima pârâtă, precum și

a măsurilor înscrise în procesul-verbal de control nr. 4831 din 29 noiembrie

2002, încheiat de funcționari ai pârâtei secunde, ca nelegale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, deși actul de control privind aceeași perioadă, a fost desființat de

către autoritatea publicată competentă, prin cea de-a doua decizie s-au

stabilit în sarcina sa, aceleași obligații, și chiar mai împovărătoare.

În opinia ei, s-a făcut o greșită

interpretare a dispozițiilor cuprinse în H.G. nr. 858/2001, privind acordarea

unor înlesniri la plata unor obligații bugetare, aplicându-se acele norme cu

începere de la data de 30 aprilie 2001, și nu cu data de 1 octombrie 2001. Ca

atare, reclamanta a contestat suma de 20.734.149.465 lei, reprezentând majorări

de întârziere calculate în plus, suma de 1.294.564.641 lei, reprezentând

penalități de întârziere, suma de 488.088.387 lei, majorări de întârziere, suma

de 8.134.322.969 lei, majorări aferente ajutorului de șomaj și în sfârșit, suma

de 263.584.066 lei, penalități de întârziere”.

S-a precizat, totodată, că, deși

prin decizia nr. 5943 din 24 septembrie 2001, a fost acordată societății,

eșalonarea debitului în valoare de 8.086.000.091 lei și scutire de plata

majorărilor de întârziere, lunar, pe măsura achitării ratelor eșalonate, în

sumă de 12.939.284.721 lei, organul administrativ-jurisdicțional nu a analizat

în fond acest capăt de cerere, mulțumindu-se să menționeze că au fost încălcate

dispozițiile Ordinului nr. 198/2001, ceea ce nu corespunde realității.

Prin sentința civilă nr. 50/F-C din

6 iunie 2005, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, reînvestită cu soluționarea cauzei, după casarea cu trimitere a

unei hotărâri anterioare, a admis în parte acțiunea.

În consecință, au fost anulate

parțial decizia nr. 3/2003, emisă de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale,

precum și procesul-verbal de control nr. 4831/2002, încheiat de lucrători ai

Direcției Generale de Muncă și Solidaritate Socială Vâlcea, constatându-se că

reclamanta datorează sumele de:

- 10.603.666.268 lei, cu titlu de

majorări de întârziere;

- 810.278.467 lei, penalități de

întârziere;

- 626.238.578 lei, penalități de

stopaj la sursă, potrivit variantei I din raportul de expertiză contabilă

întocmit de către expertul A.M.

Instanța de fond a reținut că

această soluție se impune, în raport cu reglementarea conținută în H.G. nr.

858/2001, precum și cu constatările expertului contabil, formulate în cadrul

variantei I.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea, în nume

propriu și al Ministerului Finanțelor Publice.

Recurenta a susținut că prima

instanță s-a limitat la omologarea unei variante de soluție propusă de expertul

contabil, fără a verifica dacă acesta a avut în vedere actele normative

incidente în cauză și obiecțiunile formulate la raportul de expertiză

contabilă.

Că în realitate, concluziile

expertului sunt lipsite de relevanță juridică și instanța de trimitere era

datoare să stabilească dacă dispozițiile H.G. nr. 858/2001 au fost sau nu

respectate, ținând seama și de reglementarea ce formează obiectul unor acte

normative cu caracter special, adoptate în materia acordării înlesnirilor la

plată a unor obligații bugetare.

Critica este întemeiată.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii și va cuprinde

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, inclusiv

cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În conformitate cu dispozițiile art.

304 alin. (1) pct. 7 din același cod, casarea unei hotărâri poate fi cerută, atunci

când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii.

În speță, cum deja s-a arătat,

întreaga motivare a sentinței recurate se limitează la omologarea uneia din

cele două variante de soluții propuse de expertul contabil A.M., precum și la

trimiterea făcută la H.G. nr. 858/2001.

Instanța de fond și-a însușit

concluziile expertului, fără a analiza câtuși de puțin apărările formulate de

pârâți pe parcursul judecății și normele juridice invocate, altele decât cele

enunțate mai sus.

Este vorba de O.U.G. nr. 43/2001

pentru modificarea O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare și

de Ordinul nr. 198/2001, emis de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Procedând în modul arătat, curtea de

apel a pronunțat o hotărâre nelegală care, practic, este nemotivată și face

imposibil controlul judiciar exercitat de instanța superioară în calea de atac

a recursului.

În plus, se cuvine menționat faptul

că, deși Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea a formulat

obiecțiuni scrise la raportul de expertiză contabilă, instanța de fond nu s-a

pronunțat în nici un fel asupra lor și nu a arătat considerentele pentru care

nu a cerut expertului să răspundă la obiecțiunile respective.

De aceea, pentru corecta soluționare

a litigiului, urmează a se admite recursul și a fi casată sentința, cu

trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Cu prilejul rejudecării, instanța de

trimitere va examina, sub forma unor apărări, și celelalte susțineri din

motivele de casare scrise, a căror analiză în această fază procesuală, devine

inutilă față de rezolvarea dată recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea, în nume propriu și în numele

Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 50/FC din 6 iunie 2005

a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 februarie 2006.