ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 756/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe data

de 10 august 2001, la Curtea de Apel Constanța, reclamanta SC M. SA a contestat

actul de control (proces-verbal de verificare) din 28 iunie 2000, întocmit de

inspectorii fostei Direcții Generale de Muncă și Protecție Socială a județului

Constanța, în prezent Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială

Constanța, în temeiul căruia s-au stabilit în sarcina societății, obligații

totalizând peste 150 milioane lei, cu titlu de C.A.S. aferent perioadei

septembrie 1997 – mai 2000, majorările corespunzătoare, contribuții la pensia

suplimentară, majorările aferente, penalități pentru stopaj la sursă.

Instanța învestită, prin sentința

civilă nr. 133/CA din 1 iunie 2001, a respins acțiunea.

În motivarea soluției date, prima

instanță a reținut că în cauză erau aplicabile dispozițiile O.G. nr. 11/1996 și

ale H.G. nr. 193/1997, privind ordinea de stingere a datoriilor, precum și că

reclamanta a încălcat aceste prevederi, ceea ce a avut drept urmare faptul că

debitele, inclusiv majorările de întârziere, nu au fost integral acoperite.

Sentința a fost recurată de reclamantă.

Prin motivele de casare formulate,

recurenta-reclamantă a învederat că a efectuat anumite plăți, indicând și

destinația acestora, dar că intimata a schimbat destinația respectivelor plăți,

operând cu o parte a sumelor primite, pentru stingerea prioritară a majorărilor

de întârziere, fără a-i aduce faptul la cunoștință și astfel i-a creat o

situație prejudiciabilă.

În timp ce cauza era pe rolul

instanței de recurs, recurenta a efectuat plăți suplimentare în valoare totală

de 25.898.369 lei, depunând în acest sens – în copii – mai multe ordine de

plată, precum și un extras de cont, de asemenea în copie, afirmând în final că

nu mai datorează alte sume de bani.

Recursul este fondat, pentru

motivele ce se vor expune în continuare.

Actele invocate de recurentă și cu

care susține că face dovada onorării integrale a debitelor, nu au fost

prezentate intimatei, întrucât și ele nu pot fi luate în considerare; oricum,

în această fază a procesului au fost prezentate în copii necertificate, nefiind

puse nici în discuția părților.

În plus, chiar prin nota de

concluzii scrise, reprezentantul recurentei a arătat că potrivit actului de

control, suma datorată de societate este de 29.973.688 lei, deși plățile,

afirmativ făcute, totalizează doar 25.898.369 lei.

În consecință, se impune casarea

sentinței atacate și rejudecarea pricinii, pentru a se verifica autenticitatea

operațiilor atestate prin ordinele de plată invocate, precum și pentru a se

clarifica chestiunea diferenței existente față de suma cu care reclamanta

figurează în evidențele contabile ale intimatei, în final urmând a se conchide

dacă reclamanta și-a acoperit sau nu integral debitul.

Modul de calcul efectuat de către

organul de control și acceptat de către instanța de fond este eronat, nefiind

respectat regimul de imputație a plăților, în vigoare la data efectuării lor și

făcându-se, în fapt, aplicarea Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 620/1997,

care adaugă la lege.

Față de considerentele expuse,

urmează a se admite recursul declarat și a se casa sentința, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC M. SA

Constanța, împotriva sentinței civile nr. 133/CA din 1 iunie 2001, a Curții de

Apel Constanța, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare, la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 februarie 2003.