ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1656/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul municipiului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, la 27

iunie 2002 sub nr. 1132/CA/2002, reclamanta SC E. SA a solicitat ca în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Control Contribuții Asigurări

Sociale și Fond pentru Plata Ajutorului de Șomaj din cadrul Ministerului Muncii

și Solidarității Sociale, să se dispună anularea deciziei nr. 25 din 12 iunie

2002, admiterea contestației și anularea procesului-verbal de control din 26

aprilie 2002, prin care s-a stabilit obligații și taxe către bugetul

asigurărilor sociale de stat, în valoare de 41.438.956.984 lei și bugetul

asigurărilor pentru șomaj, în sumă de 7.280.968.090 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că procesul-verbal și decizia, criticate, privesc o perioadă supusă

controlului din martie – aprilie 2002, că aceste constatări privind obligațiile

sale către bugetul asigurărilor și bugetul de șomaj, sunt nelegale, având

aprobate scutiri, reeșalonări prin Ordinul nr. 384/2001, sau au fost avute în

vedere acte normative adoptate înainte de 1990.

Prin sentința civilă nr. 735/F din 17

octombrie 2002, Tribunalul municipiului București, secția a V-a, a declarat

competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ, având în vedere prevederile art. 3 C. proc. civ. și art. 6 din Legea nr. 29/1990, actul administrativ contestat fiind emis de o

autoritate centrală.

Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a pronunțat sentința nr. 455 din 3 aprilie 2003, respingând

acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a constatat că atât organele de control, cât și cele de

jurisdicție administrativă, au stabilit în mod legal obligațiile de plată ale

reclamantei către bugetul asigurărilor sociale și cele de șomaj, actele

normative aplicate fiind în vigoare, iar majorările și penalitățile de

întârziere fiind corect calculate, și neachitând în termen datoriile

reeșalonate, nu a mai putut beneficia de facilitățile acordate prin Ordinul nr.

384/2001.

Împotriva acestei sentințe,

reclamanta a declarat recurs, reluând, în mare, criticile din acțiune și anume,

că nu s-au analizat susținerile sale privind abrogarea unor acte normative, că

nu s-a reținut eșalonarea de care beneficia prin H.G. 1268/2001 sau că în mod

eronat a constatat instanța de fond că nu mai beneficiază de eșalonare și

scutirile acordate prin Ordinul nr. 384/2001.

În drept, recurenta a menționat că motivele

sale se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C.

proc. civ.

Analizând recursul, conform

criticilor formulate de recurentă, se constată că acestea sunt nefondate.

Ansamblul actelor normative, enumerate

de recurentă ca fiind avute în vedere de organele de control, deși ar fi fost

abrogate, instanța de fond în mod legal a lămurit această critică, în speță

fiind vorba de acte normative ce reglementează constituirea și virarea

contribuției la fondul pentru pensia suplimentară, datorată până la 31 martie

2001, deci la o perioadă anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 19/2001,

aceste acte normative fiind cu aplicare succesivă și având dese modificări, dar

fiind, deci, în vigoare până la 1 aprilie 2001.

În aceleași condiții au fost

explicate, în mod legal, de către instanța de fond, și aplicarea actelor

normative incidente contribuției la asigurările pentru șomaj.

Înalta Curte de Casație constată că

instanța de fond a motivat legal și în mod judicios de ce reclamanta-recurentă

nu a mai beneficiat de scutirile și eșalonările prevăzute de Ordinul nr. 384/2001,

fiind corect motivat aceasta, prin nerespectarea prevederilor art. 23 lit. c)

din Ordinul nr. 198/2001, în sensul că nu a achitat integral obligațiile

curente, până la 29 decembrie 2001, fiind respinsă și cererea din 23 iulie

2001.

Se constată, deci, în raport cu

considerentele expuse, că instanța de fond a dat o rezolvare corectă, legală și

judicios motivată, în sentința nr. 455 din 3 aprilie 2003, astfel că pe cale de

consecință, Înalta Curte de Casație va respinge ca nefondat, recursul declarat

de SC E. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC E.

SA București împotriva sentinței civile nr. 456 din 3 aprilie 2003 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 aprilie 2004.