ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1466/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 41 din 18 decembrie 2001, Colegiul jurisdicțional Buzău a admis în parte actul de sesizare nr. 9048 din 16 martie 2000 al Pprocurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Buzău și a respins capătul de cerere de la pct. 4 al actului de sesizare, privind obligarea pârâților R.A., T.V., E.C. și I.V., la plata către SC R. SA Valea Râmnicului, a despăgubirilor civile, reprezentând majorările de întârziere aferente contribuțiilor la Fondul de asigurări sociale, la Fondul pentru plata ajutorului de șomaj și la Fondul pentru asigurări de sănătate.

Prin decizia nr. 247 din 28 mai 2002, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursul jurisdicțional declarat împotriva sentinței nr. 41 din 18 decembrie 2001, de SC R. SA, a admis recursul jurisdicțional declarat împotriva aceleiași sentințe de procurorul financiar, a casat parțial sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, la colegiul jurisdicțional, numai în privința capătului de cerere de la pct. 4 din actul de sesizare referitor la obligarea pârâților R.A., T.V., E.C. și I.V., la plata de despăgubiri civile. Hotărând astfel, instanța de recurs jurisdicțional a reținut că prima instanță a înlăturat răspunderea civilă delictuală a pârâților, fără a analiza dispozițiile legale incidente în cauză și dacă a existat culpa fiecărui pârât, în raport cu atribuțiile legale și de serviciu.

Împotriva acestei decizii și în temeiul art. 82 din Legea nr. 94/1992, republicată, a declarat recurs pârâta I.V., solicitând casarea hotărârii, în baza art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Recurenta a susținut că hotărârea instanței de recurs jurisdicțional este nelegală și netemeinică, pentru că nu au fost avute în vedere contradicțiile existente între dispozițiile Legii nr. 130/1999 și cele ale Legii nr. 203/1999, în privința contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, pentru persoanele străine care desfășoară activități specifice cu caracter temporar. De asemenea, recurenta a arătat că în decizia atacată s-a reținut eronat că SC R. SA nu s-a aflat în incapacitate de plată, deși s-a dovedit că sumele datorate bugetului asigurărilor sociale (C.A.S., fond de șomaj) nu au mai fost onorate datorită lipsei disponibilităților financiare.

Recursul este nefondat și urmează să fie respins pentru următoarele considerente: Prin decizia nr. 247 din 28 mai 2002, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursul jurisdicțional declarat de SC R. SA, împotriva hotărârii de admitere a pct. 3 din actul de sesizare și de obligare a sa la plata contribuțiilor și majorărilor de întârziere la fondurile C.A.S., pentru plata ajutorului de șomaj și pentru asigurări de sănătate. Împotriva deciziei nr. 247 din 28 mai 2002, SC R. SA nu a declarat recurs și în consecință, obligațiile societății stabilite de instanțele Curții de Conturi nu pot fi examinate pe calea prezentului recurs declarat de pârâta I.V., pentru că pct. 4 din actul de sesizare are ca obiect răspunderea proprie, pentru activitatea desfășurată în funcția deținută la societate.

Toate criticile formulate în recurs se referă la obligațiile societății, și nu la răspunderea civilă delictuală a pârâților, pentru care s-a dispus rejudecarea cauzei de către colegiul jurisdicțional. Sub acest aspect, în mod judicios instanța de recurs jurisdicțional a stabilit că este necesară rejudecarea pricinii, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale a pârâților, în raport cu prevederile legale și cu propriile atribuții în cadrul societății. Față de considerentele expuse și constatând că nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.Vi., împotriva deciziei nr. 247 din 28 mai 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2003.