ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1706/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

SC R. SA a solicitat ca în

contradictoriu cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și cu Direcția

Generală de Muncă și Solidaritate Socială Giurgiu, să se dispună anularea

deciziei nr. 50 din 8 noiembrie 2002, emisă de primul pârât, precum și în

parte, a procesului-verbal de control nr. 9962 din 26 septembrie 2002, încheiat

de un referent al pârâtei secunde, ca nelegale.

De asemenea, a cerut

exonerarea sa de obligația de plată a sumei de 1.000.772.409 lei către bugetul

asigurărilor sociale de stat și a sumei de 1.000.772.409 lei, reprezentând

majorări de întârziere și penalități aferente, calculate cu începere de la data

de 11 ianuarie 2002.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că nu datorează sumele de bani mai sus menționate, deoarece

cu ordinele de plată din 11 ianuarie 2002 a achitat, prin dispoziția transmisă

băncii, suma totală de 1.000.772.409 lei.

Cu ocazia controlului

efectuat nu s-au luat, însă, în considerare, ordinele respective, purtând

numerele 12-18, apreciindu-se în mod eronat că sumele de bani nu au intrat în

conturile C.J.P.A.S. și A.J.O.F.M.

În opinia sa, organul de

control a făcut o confuzie evidentă între noțiunile de plată și data plății,

iar faptul că până în prezent conturile bugetare nu au fost creditate, nu-i este

imputabil, pentru a justifica obligarea sa la o nouă plată a sumei de bani.

Prin sentința civilă nr. 794

din 3 iunie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.

Instanța a reținut că

omisiunea de creditare a conturilor bugetare este imputabilă unității bancare

și atrage răspunderea acesteia, întrucât regimul special de decontare nu este

echivalent cu starea de încetare a plăților.

În sprijinul soluției au

fost invocate prevederile art. 2 pct. 2.1 din Regulamentul Băncii Naționale a

României nr. 8/1994 și cele cuprinse în art. 14 din O.G. nr. 11/1996.

Referitor la afirmația

primului pârât, că reclamanta și-ar fi asumat conștient un risc de plată, s-a

reținut că ea nu a fost dovedită cu probele administrate, din care rezultă buna

credință a societății comerciale în executarea obligațiilor bugetare.

Împotriva sentinței au

declarat recurs, ambii pârâți.

În cadrul recursului său,

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a susținut că hotărârea a

fost pronunțată cu încălcarea normelor legale privitoare la competență.

Că litigiile al căror obiect

îl constituie modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări

sociale, inclusiv modul de stabilire a majorărilor de întârziere, se judecă în

primă instanță, de tribunale.

Critica nu este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 27

alin. (2) din O.U.G. nr. 96/2001, modificată prin O.U.G. nr. 189/2001,

contestațiile formulate în condițiile prezentei ordonanțe, sunt căi

administrative de atac, iar în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (4),

decizia pronunțată de organul administrativ-jurisdicțional poate fi atacată la

instanța judecătorească competentă.

Ținând seama de această

reglementare, precum și de obiectul litigiului, al cărei obiect îl constituie

cererea SC R. SA, pentru anularea unui act administrativ-jurisdicțional și a

unui proces-verbal de control prin care s-au stabilit în sarcina sa, unele

obligații bugetare, în mod corect s-a apreciat de către Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ, că este competentă să judece

prezentul litigiu financiar.

În recursul declarat de

pârâta Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Giurgiu s-a

susținut că acțiunea reclamantei trebuia respinsă ca neîntemeiată, deoarece

contul bugetar corespunzător nu a fost creditat cu sumele virate de aceasta

prin ordine de plată și din această cauză ele nu au intrat în conturile

gestionarilor de fonduri C.J.P.A.S. și A.J.O.F.M. Giurgiu.

Că, pentru recuperarea

sumelor de bani calculate prin procesul-verbal încheiat de organul de control,

reclamanta are oricum, posibilitatea de a se îndrepta cu acțiune împotriva

unității bancare care nu a respectat dispoziția dată prin ordinele de plată.

Critica este neîntemeiată.

În anexa nr. 10 a

procesului-verbal de control încheiat la data de 26 septembrie 2002, au fost

înscrise ordinele de plată nr. 12-18, în valoare totală de 1.000.772.409 lei,

purtând viza B.R.S., sucursala Giurgiu.

Aceste documente de plată se

regăsesc în extrasul de cont nr. 13, întocmit de bancă la 11 ianuarie 2002.

Împrejurarea că banca nu a

creditat conturile bugetare corespunzătoare după debitarea contului

plătitorului, nu este imputabilă acestuia, dar poate atrage răspunderea

unității bancare, pentru că regimul special de decontare în care ea se afla nu

este echivalent cu starea de încetare a plăților.

Potrivit art. 14 din O.G. nr.

11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, băncile sunt obligate să vireze

sumele reprezentând venituri bugetare în aceeași zi în care au debitat contul

plătitorului. În caz contrar, majorările de întârziere datorate pentru neplata

în termen, prevăzute la art. 13, sunt suportate de bănci.

La rândul său, Regulamentul Băncii

Naționale a României nr. 8 din 19 august 1994 a prevăzut în art. 2 pct. 2.1, că

ordinul de plată reprezintă o dispoziție necondiționată, dată de către emitent

unei societăți bancare receptoare, de a pune la dispoziția unui beneficiar, o

sumă de bani.

Apreciind, așadar, că

reclamanta și-a îndeplinit cu bună credință obligațiile bugetare față de cei

doi gestionari de fonduri menționați mai sus și că a accepta punctul de vedere

al organului de control, ar însemna să se admită obligarea, din nou, a

agentului economic la plata aceleiași sume de bani, prima instanță a

concluzionat în mod judicios că acțiunea în contencios administrativ trebuie

admisă.

Față de considerentele expuse și în

lipsa unor motive de casare, de ordine publică, care în sensul art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., ar putea fi invocate din oficiu, urmează a se respinge

ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, în dreptul

căruia s-a subrogat Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală și de Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate

Socială Giurgiu, împotriva sentinței civile nr. 794 din 3 iunie 2003, a Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 martie 2005.