ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 301/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 199/2003,

Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea reclamantei S.N.P. P. SA, sucursala

Timișoara, introdusă împotriva pârâtelor Direcția Generală de Muncă și

Solidaritate Socială Timiș și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale

București, cu consecința anulării procesului-verbal nr. 738/2002 și a deciziei nr.

11/2002, prin care reclamantei i se reținea obligația de plată a sumei de

72.664.481.241 lei, contribuție la asigurări sociale, majorări și penalități.

Pentru a pronunța această

hotărâre de exonerare a reclamantei, de la plată, instanța de fond a reținut în

esență că, anterior controlului, societatea reclamantă și-a majorat capitalul

social, exact cu suma ce reprezenta contravaloarea datoriei sale cu titlu de contribuție

la asigurările sociale, prin conversie de acțiuni, conform art. 2 din O.U.G. nr.

205/2000.

În consecință, pârâtul

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a devenit acționar al reclamantei,

cu 1.401% din capitalul social, fapt confirmat de Registrul Comerțului

București, ceea ce face ca debitul să fie stins.

Împotriva acestei sentințe,

în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs,

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei București, recurs prin

care a solicitat casarea sentinței și rejudecând cauza, să fie respinsă ca

nefondată, acțiunea reclamantei.

În motivarea recursului s-a

adus următoarea critică, hotărârii primei instanțe:

Față de prevederile Legii nr.

19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări

sociale, potrivit cărora jurisdicția asigurărilor sociale se asigură de tribunale

și curți de apel, instanța fondului trebuia să-și decline competența, în

favoarea tribunalului, iar nu să judece cauza sub aspectul fondului.

În consecință, a considerat

că se impune casarea sentinței și trimiterea dosarului, în favoarea

Tribunalului Timiș.

Examinând recursul, sub

aspectul criticii invocate, se constată că acesta este nefondat pentru următoarele

considerente:

Cauza a fost inițial

înregistrată la Tribunalul Timiș care, prin sentința civilă nr. 3789/bis/2002,

a dispus trimiterea acesteia, la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale - Comisia pentru Soluționarea Contestațiilor.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Direcția de Muncă și Solidaritate Socială a județului Timiș,

admis prin decizia civilă nr. 132/2003, a Curții de Apel Timișoara, care a

dispus casarea sentinței nr. 3789 și reținerea cauzei, spre competentă

soluționare, în primă instanță.

Curtea de apel a motivat

această hotărâre, cu aceea că, față de valoarea sumei obiect al litigiului, de

dispozițiile legale aplicabile, acelea ale O.U.G. nr. 189/2000 și de faptul că,

prevederile acestei ordonanțe stabilesc obligativitatea soluționării contestațiilor,

la sumele mai mari de un miliard (cum este cea în litigiu), de către organele

aparținând autorității publice centrale din cadrul C.N.P.A.S., așa după cum s-a

procedat, competența soluționării în fond a cauzei îi revine conform art. 3 C.

proc. civ., la care fac trimitere și prevederile art. 158 din Legea nr. 19/2000.

Această hotărâre a rămas

irevocabilă, așa încât, ea nu mai putea fi atacată în mod indirect, pe calea

recursului la soluția pe fondul cauzei.

A împărtăși opinia

recurentei, ar avea drept consecință, admiterea recursului împotriva unei

hotărâri irevocabile.

Cum alte critici nu au fost

aduse sentinței curții de apel, urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ.,

recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei împotriva sentinței civile

nr. 199 din 3 iunie 2003, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2005.