ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 862/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 862/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de SC „S.” SA împotriva sentinței civile nr.358/P.I. din 8 octombrie 2001 a Curții de Apel Timișoara – Secția Comercială și de Contencios Administrativ. La apelul nominal au lipsit recurenta-reclamantă SC „S.” SA, precum și intimații-pârâți Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Casa județeană de Pensii Timiș. Procedura completă. Magistratul asistent a făcut referatul cauzei arătând că recurenta-reclamantă SC „S.” SA și intimata-pârâtă Casa județeană de Pensii Timiș au solicitat judecarea în lipsă, conform art.242 Cod procedură civilă. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr.8920/2001 reclamanta SC „S.” SA Timișoara, în contradictoriu cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale București – Direcția Generală a Muncii și Protecției Sociale Timiș, a solicitat anularea procesului-verbal nr.5359 din 20.09.2000 emis de D.G.M.P.S.
Timiș privind obligația de a plăti suma de 9.330.588.512 lei majorări de întârziere la plata contribuției de asigurări sociale de stat, adresa nr.5401/ 5.10.2000, adresa nr.6101/ 30.10.2000 emise de aceeași pârâtă și decizia nr.792/ 30.11.2000 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale București. În motivarea acțiunii s-a arătat că în mod nelegal, cu încălcarea art.2 din Legea nr.49/1992 care modifică art.3 din Decretul nr.389/1972, au fost calculate majorări de întârziere pentru neplata contribuției la asigurările sociale de stat, peste nivelul sumei datorate, contribuția la asigurările sociale de stat fiind de 4.509.841.600 lei, iar majorările au fost calculate în sumă de 9.330.588.512 lei.
Reclamanta și-a precizat ulterior acțiunea arătând că înțelege să cheme în judecată Ministerul Muncii și Solidarității Sociale București și Casa Județeană de Pensii Timiș care potrivit Legii nr.19/2000, a preluat activitatea fostei D.G.M.P.S. Timiș. Prin sentința civilă nr.358/ 8.10.2001, s-a respins acțiunea. Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere că: Modalitatea de a percepe majorări de 0,2% pe zi de întârziere a fost înlocuită cu un alt sistem instituit prin O.U.G. nr.2/1999, care modifică și completează Decretul nr.389/1972 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.49/1992. Conform art.II pct.2 alin.7 din O.U.G.
nr.2/1999, neplata contribuțiilor datorate în termen de 3 zile lucrătoare de la scadența obligațiilor, generează majorări de întârziere astfel: 10% din suma datorată, dacă achitarea se face în 30 zile de la acest termen; 15% din suma datorată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, dacă plata se face în primele 30 de zile de la acest termen. Acest text a abrogat integral art.2 pct.6 din Legea nr.49/1992, invocat de reclamantă. În noua reglementare nu mai există o limită a majorărilor, fiind aplicabile prevederile art.13 din O.G.nr.11/1996. Împotriva sentinței a formulat recurs SC „S.” SA, criticând-o astfel: S-a reținut eronat aplicabilitatea dispozițiilor art.13 din O.G. nr.11/1996 cu modificările și completările ulterioare, întrucât OUG nr.2/1999 prevede în art.I pct.2 alin.8 că pentru neplata în termen a contribuțiilor pentru asigurările sociale de stat, nu sunt aplicabile prevederile art.13 din O.G.
nr.11/1996. Dispoziția cuprinsă în art.2 pct.6 din Legea nr.49/1992, care prevede că majorările nu au voie să depășească debitul la care au fost calculate, a rămas în vigoare și nu a fost modificat. Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele: La data de 11.04.2001, reclamanta-recurentă SC „S.” SA Timișoara – dosar fond – și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat introducerea în cauză a Casei Județene de Pensii Timiș care a preluat obiectul de activitate al pârâtei Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială Timiș – conform Legii nr.19/2000. Deși pentru data de 24 septembrie 2001, când s-a judecat în fond cauza, a fost citată Casa Județeană de Pensii Timiș, cauza s-a soluționat în contradictoriu cu D.M.S.S.
Timiș. Pentru a se soluționa cauza în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Timiș și cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, se va admite recursul, se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare, când se vor avea în vedere și celelalte motive invocate în calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de SC „S.” SA împotriva sentinței civile nr.358/PI din 8 octombrie 2001 a Curții de Apel Timișoara – Secția Comercială și de Contencios Administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.