ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2163/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2163/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 aprilie 2000, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Timiș din Timișoara a chemat în judecată pe pârâta SC C.O.N. SA Timișoara, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 67.859.422 lei, reprezentând contribuția la asigurările sociale de sănătate, cu majorările de întârziere și cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a achita contribuția la asigurările de sănătate în perioada 1 ianuarie 1998-31 decembrie 1999, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 108/1998 și Legea nr. 145/1997, cu modificările ulterioare.
Prin sentința civilă nr. 1733 din 1 noiembrie 2000, Tribunalul Timiș, secția comercială, a admis în parte acțiunea Casei de Asigurări de Sănătate Timiș, iar pârâta SC C.O.N. SA Timișoara a fost obligată să-i plătească suma de 33.835.377 lei cu titlu de majorări de întârziere la plată, în conformitate cu prevederile art. 1, 10, 53 și 90 din Legea nr. 145/1997. Hotărârea instanței de fond a rămas definitivă în baza deciziei nr. 186 din 28 februarie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin care a fost anulat, ca insuficient timbrat, apelul societății comerciale pârâtă. Cu actul înregistrat la 29 martie 2001, pârâta SC C.O.N. SA Timișoara a formulat recurs împotriva acestei decizii, susținând că nu a fost citată cu mențiunea timbrării apelului, situație în care, în mod greșit, acesta a fost anulat.
Recursul pârâtei este nefondat. Din actele dosarului rezultă că, pentru termenul de judecată din 28 februarie 2001, apelanta a fost citată cu mențiunea de a achita sumele de 1.327.000 lei taxă judiciară de timbru și 28.500 lei timbru judiciar, iar, pentru neîndeplinirea acestei obligații, instanța a fost îndreptățită să aplice sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 147/1997. În ceea ce privește modul de îndeplinire a procedurii cu pârâta, din dovada aflată la dosarul de apel, rezultă că societatea comercială a fost citată la sediul din Timișoara, citația fiind afișată la acest sediul în conformitate cu prevederile art. 92 1 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, recursul pârâtei va fi respins, conform art. 312 C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta, SC C.O.N. SA, Timișoara, împotriva deciziei nr. 186 din 28 februarie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.