ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6904/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 63/2003, secția jurisdicțională

a Curții de Conturi a admis recursul jurisdicțional declarat de C.N.C.F. C.F.R.

SA - Regionala C.F. Timișoara și de Procurorul financiar, în sensul că:

A modificat sentința civilă nr. 61/2001,

dată de Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Timiș, prin aceea că a

obligat C.N.C.F C.F.R. SA - Regionala Timișoara, la plata majorărilor de

întârziere aferente impozitului pe salarii, datorat în perioada anilor 1999 -

2000 și a redus suma, reprezentând contribuția la asigurări sociale, cu suma

achitată deja, de 366.823.505 lei și totodată, a redus suma reprezentând

contribuția la Fondul de solidaritate socială, precum și majorările de

întârziere aferente acestui fond. Aceste din urmă sume au fost reduse ca urmare

a aplicării procentului de 3%, asupra Fondului de salarii realizat lunar, în

locul de cotei 4%, aplicată greșit de către organele de control, prin reținerea

greșită a dispozițiilor art. 43 din O.U.G. nr. 102/1999.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA - Regionala Timișoara, care a solicitat

prin calea de atac exercitată, schimbarea cuantumului majorărilor de întârziere

la care a fost obligată, aferente impozitului pe salarii pentru anii 1999 și

2000, respectiv a sumelor 10.417.052.857 lei și 3.918.351.821 lei.

În motivarea în fapt a recursului,

s-a invocat faptul că, în realitate, toate aceste majorări nu sunt datorate,

deoarece pentru neplata impozitului pe salarii aferent anului 2000, a fost scutită conform art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 163/2000, iar în ce privește impozitul

pe salarii aferent anului 1999, acesta era datorat doar în proporție de 50%.

Restul de 50% trebuia virat bugetului local (județean). Pentru cota datorată

bugetului de stat, era scutită conform aceluiași text din O.U.G. nr. 163/2000,

iar pentru cota datorată bugetului județean, era scutită conform H.G. nr. 991

/

1999.

Întâmpinarea formulată la acest

recurs, de către intimata C.J.P. Timiș, are caracterul unei cereri de

îndreptare a erorii materiale a sentinței nr. 61/2001, pronunțată de Colegiul

jurisdicțional al Camerei de Conturi Timiș.

Această cerere va fi soluționată de către

instanța competentă, ea neputând forma obiectul prezentului recurs.

Cu privire la recursul reclamantei,

din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că acesta este

nefondat.

Susținerea potrivit căreia,

impozitele pe salarii aferente anilor 1999 - 2000 au fost achitate până la data

de 31 octombrie 2000, așa după cum cer dispozițiile art. 4 și 6 din O.U.G. nr. 163/2000,

pentru ca să opereze scutirea de plată la majorările de întârziere aferente debitelor

restante, nu a fost dovedită.

Dimpotrivă, din nota de constatare

întocmită de organele Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului

Financiar de Stat Timiș, rezultă că recurenta avea debite restante, și ulterior

datei de 31 octombrie 2000.

Se va constata că în speță, nu este îndeplinit

nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., așa încât recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.N.CF.

C.F.R. SA - Regionala C.F. Timișoara, împotriva deciziei nr. 63 din 12 martie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 septembrie 2004.