ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3712/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința atacată cu recurs,

sentința civilă nr. 301, pronunțată la data de 19 noiembrie 2002 în dosarul nr.

6560/CA/2002, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, rejudecând după casare, a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC B.G. – B.C SA, prin SC P.C. SRL și SC R.V. SA (lichidatori), în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Timiș, pentru anularea deciziei nr. 915 din 21 iunie 2001

emisă de direcția de specialitate din cadrul primului pârât și a

procesului-verbal nr. 424 din 1 februarie 2001, încheiat de organele de control

din cadrul celui de-al doilea pârât.

Pentru a pronunța această soluție,

curtea de apel a reținut, în esență, că prin actul de control contestat,

organele din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș au constatat

că banca reclamantă, în perioada 20 mai 1999 – 8 februarie 2000, a debitat

conturile clienților săi cu suma totală de 3.744.829.846 lei, fără a vira

această sumă în conturile bugetare corespunzătoare, utilizând-o în alte scopuri

și încălcând astfel prevederile art. 11 din O.G. nr. 11/1996, privind

executarea creanțelor bugetare.

Ca urmare, organele de control au

calculat majorări de întârziere aferente, în sumă totală de 2.583.357.233 lei.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs reclamanta, prin lichidatori, susținând, în esență, că instanța de fond

a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, menținând actele administrative

contradictorii, potrivit cărora banca nu datorează sumele debitate din contul

clienților săi pentru plata unor datorii bugetare, dar datorează majorări de

întârziere aferente sumelor respective. Recurenta nu și-a încadrat motivele de

recurs, corespunzător prevederilor art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ.

Recursul este nefondat.

Este adevărat că prin

procesul-verbal de control nr. 424 din 1 februarie 2001, încheiat de organele

din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș, s-a stabilit în

sarcina societății comerciale bancare, o obligație bugetară de 6.328.187.079

lei reprezentând: 3.744.829.846 lei, obligații bugetare ale clienților săi, pe

care nu le-a onorat și 2.583.357.233 lei, majorări de întârziere aferente

acestora.

Prin decizia nr. 915 din 21 iunie

2001, emisă de direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor

Publice, contestația societății comerciale bancare a fost admisă în parte, iar

actul de control a fost menținut numai în privința sumei de 2.583.357.233 lei,

majorări de întârziere datorate bugetului de stat, în temeiul art. 14 din O.G.

nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, în vigoare la data

respectivă.

În privința datoriilor bugetare, în

sumă de 3.744.829.846 lei, cu care banca a debitat conturile clienților săi,

fără a credita conturile bugetare corespunzătoare, organul jurisdicțional a

reținut că plățile făcute de clienții băncii nu sunt făcute în condițiile art.

11 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr.

115/1999, aceștia rămânând astfel obligați în continuare față de bugetul

statului.

Este adevărat că în baza

contractului de mandat, care a funcționat între bancă și clienții săi, în

privința operațiunilor bancare dispuse/efectuate, banca rămâne răspunzătoare

pentru sumele respective, debitate din conturile clienților săi, dar nevirate

în conturile bugetare corespunzătoare, potrivit dispozițiilor acestora.

Așa cum am arătat, potrivit

prevederilor art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996, pentru plătitorii care au

cont bancar, data plății este data la care băncile debitează contul

plătitorului, pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin

ștampila și semnătura autorizată a acestora, cu condiția creditării contului

bugetar corespunzător.

În ceea ce privește majorările de

întârziere, organul jurisdicțional și instanța de fond au reținut în mod corect

că sunt incidente prevederile art. 14 din aceiași ordonanță, potrivit cărora,

în cazul în care societățile bancare nu respectă obligațiile prevăzute mai sus,

majorările de întârziere datorate pentru neplata în termen, sunt suportate de

către societățile bancare.

Astfel fiind, în mod judicios au

stabilit organul jurisdicțional și instanța de fond că recurenta-reclamantă

este cea care datorează majorările de întârziere, iar nu clienții săi, așa cum

s-a susținut în motivele de recurs.

În concluzie, cu motivarea de mai

sus, recursul este neîntemeiat urmând să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.C. –

B.G.C. SA, prin lichidatori SC R.V. SA și SC P.C. SRL, împotriva sentinței

civile nr. 361 din 19 noiembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 noiembrie 2003.