ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1016/2003

S-a

luat în examinare  recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș

împotriva sentinței civile nr.284/R din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel

Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ.

La

apelul nominal  nu s-au prezentat recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii

Timiș și nici intimata reclamantă B.L.

Procedura

completă.

Magistratul

asistent a făcut referatul cauzei arătând că atât recurenta Casa Județeană de

Pensii Timiș, cât și intimata B.L. , fiecare separat au solicitat în scris, în

temeiul art.242(2) Cod de procedură civilă, judecarea în lipsă (filele 3 și 14).

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr.284/R pronunțată la data de 10 septembrie 2002 în dosarul

nr.2900/CA/2002 Curtea de Apel Timișoara- Secția  comercială și de contencios

administrativ a admis  cererea de revizuire formulată de revizuienta

reclamantă B.L. împotriva sentinței civile nr.333 pronunțată la data de 25

septembrie 2001 de aceeași Curte în dosarul nr.5466/2001 pe care a schimbat-o

în totalitate, în sensul că a admis acțiunea formulată împotriva Casei Județene

de Pensii Timiș, a anulat decizia nr.937 din 19 mai 2001 emisă de Direcția de

Muncă și Solidaritate Socială, pârâta fiind obligată să-i recunoască

reclamantei beneficiul drepturilor corespunzătoare situației prevăzute de art.1

lit.c) din Ordonanța Guvernului nr.105/1999.

Pentru

a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În

ceea ce privește cererea de revizuire a considerat că este întemeiată pe

prevederile art.322 pct.5 din Codul de procedură civilă, adresa nr.1026 din 29

martie 2002 a Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale,

care prevede că de dispozițiile art.1 lit.c) din Ordonanța Guvernului

nr.105/1999 beneficiază și persoanele care s-au refugiat din Ardealul de Nord

ca urmare a persecuțiilor din motive etnice exercitate după 6 septembrie 1940,

nu a putut fi înfățișată instanței care a judecat cauza, dintr-un motiv

independent de voința părților, acest înscris fiind de natură să schimbe soluția

ce fusese adoptată.

În

ceea ce privește cererea reclamantei, de a i se  recunoaște beneficiul

drepturilor acordate de Ordonanța Guvernului nr.105/1999,  instanța de fond a

reținut că aceasta s-a născut la data de 4 iulie 1944 în localitatea Teiuș, județul

Alba, unde familia părinților săi fusese nevoită să se refugieze din

localitatea de domiciliu ca urmare a persecuțiilor din motive etnice exercitate

în Ardealul de Nord după data de 6 septembrie 1940, astfel că este îndreptățită

să se  bucure de aceleași drepturi.

Împotriva

soluției adoptate de Curtea de apel cu privire la fondul cauzei recunoașterea

în favoarea reclamantei a beneficiului  drepturilor prevăzute de art.1 lit.c)

din Ordonanța Guvernului nr.105/199, a formulat recurs Casa Județeană de Pensii

Timiș, susținând, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat

greșit prevederile legale în materie, din moment ce acestea se referă la

persoanele care au fost nevoite să se refugieze ori au fost strămutate, or

reclamanta s-a născut ulterior refugierii părinților săi din localitatea de

domiciliu.

Recursul

este neîntemeiat.

Este

necontestat faptul că reclamanta s-a născut la data de 4 iulie 1944 în

localitatea Teiuș, județul Alba, unde  familia părinților săi fuseseră nevoiți

să se refugieze din localitatea de  domiciliu: Scărișoara Nouă, județul Satu

Mare, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate în Ardealul de Nord după

Diktatul de la Viena.

Potrivit

prevederilor art.1 din O.G.nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000,

beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care

în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la

6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6

situații enumerate.

Din

interpretarea teleologică a prevederilor ordonaței, rezultă că obiectul cât și

scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în

perioada arătată, din motive etnice.

Având

în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se

bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele

persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie

înțeleasă atât  persoana care a  suferit acele persecuții în mod nemijlocit,

cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin

consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta

este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au

refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice

și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această

situație.

Or,

în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care

părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a

suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit

familia sa ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Că

legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au

fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive

etnice, rezultă și din  împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate

prin art.3 din O.G.nr.105/1999 și soțului supraviețuitor.

Deci,

dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului

supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele

persecuțiilor din motive etnice,  a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași

drepturi compensatorii copilul care fiind născut în perioada  refugiului, a

suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra

familiei sale ca urmare a persecuțiilor etnice.

Cu

această motivare, soluția Curții de apel este legală și temeinică, urmând ca

recursul să fie respins ca neîntemeiat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș

împotriva sentinței civile nr.284/R din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel

Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 13 martie  2003.