ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 408/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele;

Prin sentința nr. 543 din 7.03.2012, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Județul Dâmbovița, reprezentat prin Consiliul Județean Dâmbovița, 1-a obligat pe pârât la plata echivalentului în RON a sumei de 15.039 euro, reprezentând despăgubiri constând în valoarea terenului expropriat, a respins capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere și 1-a obligai pe pârât la plata către reclamante a sumei de 4.110 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu expert, onorariu avocat și cheltuieli de transport.

După trei cicluri procesuale, prin Decizia civilă nr. 782 din 31 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiției a admis recursul declarat de reclamantele B. și A. împotriva Deciziei nr. 2049 din 3 decembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că, prin memoriul de recurs, recurentele au susținut încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece expertiza pe care și-a fundamentat soluția nu s-ar fi raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea. ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, susținând că experții au avut în vedere un singur contract de vânzare cumpărare.

Contrar susținerilor recurentelor, în stabilirea cuantumului despăgubirii, instanța de apel a avut în vedere trei tranzacții efectuate cu terenuri similare celui expropriat, încheiate la nivelul anului 2011 (dosar apel, filele 166-173), iar în varianta din raportul de expertiză, omologată de instanța de apel, s-a reținut că "valoarea de piață estimată de expert, determinată în funcție de 3 comparabile cu prețuri certe (contracte de vânzare-cumpărare autentificate notarial) pentru anul 2011 (în care a avut loc exproprierea)" (dosar apel, fila 153).

S-a constatat, astfel, că instanța de apel a aplicat corect criteriul prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994 în ce privește "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială", critica recurentelor a fost înlăturata.

Nu au putut fi primite nici criticile recurentelor relativ ia caracteristicile terenului expropriat, cu referire la modul de interpretare de către instanță a concluziilor expertizei, întrucât acestea vizează o chestiune de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii.

Art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește în realitate recurenta.

Calitatea probatoriilor administrate de părți în susținerea criteriilor legale de evaluare a despăgubirii și, respectiv, aprecierea dată de judecători probatoriilor administrate în acest scop pun în discuție o problemă de temeinicie a hotărârii, iar nu de nelegalitate, care scapă controlului instanței de recurs.

Astfel, criticile privind modalitatea de efectuare a expertizei tehnice, admiterea sau respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză reprezintă chestiuni de apreciere și interpretare a probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care ie presupune soluționarea recursului, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Ca atare, pentru considerentele arătate, aceste critici nu au fost primite.

În ce privește însă, critica vizând nerespectarea de către instanța de rejudecare a îndrumărilor și dezlegărilor date de instanța de casare, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta a fost considerată fondată, întrucât, prin decizia de casare nr. 3270 din 21 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-au admis recursurile declarate de reclamante și de pârât, s-a dispus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În considerentele acestei hotărâri, s-a statuat că, față de dispozitivul deciziei de casare pronunțată în ultimul ciclu procesual, instanța de apel trebuia să examineze și criticile prin care apelantele-reclamante au susținut că au suferit prejudicii rezultând din deteriorarea terenului rămas în proprietate, pierderea subvenției acordate de Statul Român și fragmentarea terenului în trei fâșii.

Conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum șl asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Astfel, sub aspectul învestirii instanței cu solicitarea privind acordarea prejudiciului ca urmare a deteriorării terenului rămas ui proprietate, pierderea subvenției acordate de Statul Român și fragmentarea terenului în trei fâșii, critica se vădește a fi întemeiată din perspectiva aplicabilității celui de al doilea criteriu ce trebuie avui în vedere la stabilirea despăgubirii cuvenită reclamantelor, respectiv prejudiciul, fiind de semnalat că despăgubirea la care se referă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 include, într-adevăr, și prejudiciul creat proprietarului.

Interpretarea textului legal denotă indubitabil împrejurarea că prejudiciul reprezintă consecința directă a exproprierii, atât timp cât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii. în acest context normativ, instanța are obligația să examineze dacă componentele acestuia reprezintă sau nu un prejudiciu cert și să stabilească întinderea acestuia, pe baza dovezilor prezentate.

Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite".

La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.

Prin urmare, legea impune ca, la determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarului bunului supus exproprierii, instanța de judecată, precum și comisia de experți să țină seama de două criterii legale instituite, ca atare, prin lege, în scopul cuantificării juste și echitabile a despăgubirii și, anume, valoarea reală de piață a imobilului și, respectiv, "daunele" aduse proprietarului.

Or, instanța de apel, în rejudecare, nu s-a pronunțat cu privire la criticile apelantelor-reclamante referitoare la pretinsul prejudiciu suferit urmare exproprierii, astfel cum s-a statuat prin decizia de casare,

Procedând astfel, instanța de apel a încălcat dispozițiile imperative ale art. 315 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce atrage nelegalitatea deciziei atacate pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pt. 9 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte a constatat că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită în vederea aplicării corecte a legii sub aspectul modalității de determinare și acordare a prejudiciului pretins de persoanele expropriate.

Prin urmare, sub acest aspect, criticile formulate prin cererea de recurs au fost fondate, în măsura în care sunt de natură a susține necesitatea completării în apel a probatorilor necesare șl utile pentru lămurirea, pe deplin, a împrejurărilor legate de determinarea certă a prejudiciului pretins, atât sub aspectul existenței acestuia, cât și al întinderii sale, astfel că s-a impus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Constatând că Instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., întrucât nu s-a pronunțat asupra criticilor vizând prejudiciul pretins de reclamante, așa cum se dispusese prin decizia de casare, s-a impus casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel, sens în care instanța de trimitere a administrat orice probă pe care o va considera utilă pe aspectul existenței și întinderii prejudiciului pretins de reclamante.

După administrarea probatori ilor, în raport de cuantumul despăgubirilor care apreciază că se cuvin reclamantelor, reprezentând valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, instanța de apel va face aplicarea dispozițiile art. 27 alin. (2) din același act normativ, potrivit cărora, "despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator si nici mai mare decât cea solicitată de expropriat".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 314 și art. 312 alin. (3) din C. proc. civ., a admis recursul declarat de reclamante, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor, la aceeași curte de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 20.05.2016.

Prin Decizia nr. 1866 din 5 octombrie 2017, Curtea de Apei Ploiești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 543 din 7 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

A admis apelul declarat de reclamantele A. și B., împotriva aceleiași sentințe și, în consecință;

A schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 97.107 RON despăgubiri și suma de 2.074 RON prejudiciu.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Întrucât decizia de apel a fost casată în întregime, instanța de apel, în rejudecare, a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare de către o comisie de trei experți, cu următoarele obiective: să stabilească cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat în suprafață de 15039 mp extravilan, reprezentând lot 2 în suprafață de 11.271 mp, cu număr cadastral x și tot x în suprafață de 3.768 mp cu număr cadastral x, imobil expropriat prin Hotărârea nr. x din 04.03,2011; conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirii experții vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel situate în unitatea administrativ teritorială, atât la data întocmirii raportului de expertiză, cât și la data exproprierii, precum și de prejudiciu/dauneie cauzate proprietarilor ori altor persoane îndreptățite, urmând a se avea în vedere în ce măsură exproprierea suprafeței de 15.039 mp din totalul de 19.500 mp (conform titlului de proprietate nr. x/2001) a determinat scăderea valorii restului de teren rămas în proprietatea apelantelor-reclamante, față de faptul fărâmițării terenului rămas în proprietatea lor ca urmare a exproprierii pe fâșii, precum și eventuale costuri necesare pentru reabilitarea din punct de vedere al mediului și a! calității terenului, raportat la lucrările de construire și întreținere a drumului județean.

Prin apelurile formulate împotriva sentinței civile nr. 543 din 7 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, atât reclamantele, cât și pârâtul au formulat critici privitoare la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantelor, urmare a pierderii dreptului de proprietate, ca efect al exproprierii.

În consecință, examinând raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză în conformitate cu dispozițiile de îndrumare date prin Decizia civilă nr. 782 din 31 martie 2016 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, întocmit cu luarea în considerare a datelor transmise la solicitarea instanței de către Camera Notarilor Publici Dâmbovița, Primăria Moroieni și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița, referitor la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenurile în litigiu, precum și cu socotirea obligativității Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate formulată și s-a reținut că la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate potrivit art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate, curtea de apel a constatat că varianta de despăgubire care a fost întocmită în respectarea dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, republicată, a Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale și a dispozițiilor de îndrumare date prin Decizia civilă nr. 782 din 31 martie 2016 a Înaltei Curții de Casație și Justiție este cea prezentată în varianta expertului C., în alegerea sa, instanța de apei a avut în vedere că expertul a utilizat metoda comparației vânzărilor efectuate la momentul transferului dreptului de proprietate, reținându-se că terenul în litigiu e situat în extravilanul comunei Moroieni, fiind încadrat în categoria fâneață, astfel încât Ia determinarea valorii de circulație la momentul transferului dreptului de proprietate au fost avute în vedere prețurile consemnate în trei contacte de vânzare cumpărare privitoare la terenuri aflate în aceeași unitate administrativ-teritorială, din aceeași categorie extravilan și cu aceeași destinație .

A rezultat, astfel, că prețurile cerute pentru terenuri similare sunt 0,70-1,50 euro/mp, expertul făcând corecțiile ce s-au impus conform filei 64 dosar.

În completarea la raportul de expertiză, toți experții, atât expertul desemnat de instanță, cât și experții părților, au căzut de acord că valoarea prejudiciului produs părților ca urmare a fărâmițării terenului și lucrărilor de construire și întreținere a drumului județean este de 2.074 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean Dâmbovița, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantelor, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat că instanța de apel a respins în mod greșit, ca nefondat, apelul declarat de către Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița și a apreciat ca valid cuantumul despăgubirilor stabilit pe baza unui raport de expertiză întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, republicată, din care nu rezultă că experții au ținut seama de prețul cu care se vindeau, în mod obișnuit, terenurile de același fel, situate în aceeași imitate administrativ-teritorială, ia data întocmirii raportului de expertiză.

Totodată, cuantumul despăgubirilor validat de Curtea de Apel Ploiești include în mod nejustificat și abuziv prejudiciul cauzat prin expropriere, în condițiile în care, chiar și instanța de fond a apreciat inexistența prejudiciului cauzat prin expropriere, având în vedere că valoarea terenului rămas în proprietate va crește ca urmare a investiției ce se va face și a faptului ca lucrările de execuție nu vor afecta calitățile terenului și nici mediul înconjurător ci, din contră, vor consolida starea naturală a terenului.

De asemenea, instanța a avut în vedere la stabilirea valorii reale a terenului expropriat numai punctul de vedere exprimat de către expertul desemnat de instanță și prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, fără a ține cont de prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994, conform căruia "Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de către părți și va hotărî."

Astfel, instanța de fond nu ține cont nici de oferta expropriatorului, respectiv raportul de evaluare întocmit în conformitate cu prevederile legale de către un expert ANEVAR și avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici (conform art. 1t alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, modificată și completată) și nici de raportul de evaluare întocmit de expertul desemnat de către Consiliul Județean Dâmbovița, ca membru în comisia de experți constituită în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Pentru suprafața expropriata de 15.039 mp, teren extravilan, categoria de folosință "fâneață", (conform Hotărârii nr. 7 din 4.03.2011 de stabilire a despăgubirii), Consiliul Județean Dâmbovița a acordat ca justă despăgubire suma de 21.926,86 RON (respectiv 0,35 euro/mp), aceasta rezultând din raportul de evaluare nr. x din 22.11.2010 întocmit de către S.C. D. S.R.L. în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, act normativ în vigoare la acea data.

Prețurile de piață stabilite în raportul de evaluare întocmit de către comisia de experți desemnată la instanța de apel nu sunt reales stabilirea valorii imobilului expropriat nefiind în concordanță cu standardele internaționale de evaluare, standardele de evaluare naționale - ANEVAR și nici cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, republicată.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Recurentul-pârât a invocat o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publica, precum și nerespectarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de către instanța de apel.

Prin Decizia de casare nr. 782 din 31.03.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în stabilirea cuantumului despăgubirii, instanța de apel a avut în vedere trei tranzacții efectuate cu terenuri similare celui expropriat, încheiate la nivelul anului 2011, iar în varianta din raportul de expertiză, omologată de instanța de apel s-a reținut că "valoarea de piață estimată de expert, determinată în funcție de 3 comparabile cu prețuri certe (contracte de vânzare-cumpărare autentificate notarial) pentru anul 2011 (în care a avut loc exproprierea) (...)."

Astfel, instanța de casare a constatat că instanța de apel a aplicat corect criteriul prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994 în ce privește "prețul cu care se vând, in mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritoriala", această critică a recurentelor fiind înlăturată.

Totodată, prin decizia de casare, Înalta Curte a reținut că, sub aspectul învestirii instanței cu solicitarea privind acordarea prejudiciului ca urmare a deteriorării terenului rămas în proprietate, pierderea subvenției acordate de Statul Român și fragmentarea terenului în trei fâșii, critica se vădește a fi întemeiată din perspectiva aplicabilității celui de al doilea criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea despăgubirii cuvenită reclamantelor, respectiv prejudiciul, fiind de semnalat ca despăgubirea la care se referă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 include, într-adevăr, și prejudiciul creat proprietarului. Interpretarea textului legal denotă indubitabil împrejurarea că prejudiciul reprezintă consecința directă a exproprierii, atât timp cât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii. în acest context normativ, instanța are obligația să examineze dacă componentele acestuia reprezintă sau nu un prejudiciu cert și să stabilească întinderea acestuia, pe baza dovezilor prezentate.

Din această perspectivă, instanța de casare a reținut că instanța de apel, în rejudecare, nu s-a pronunțat cu privire la criticile apelantelor-reclamante referitoare la pretinsul prejudiciu suferit urmare exproprierii, astfel cum s-a statuat prin decizia de casare. Așa fiind, s-a constatat că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită In vederea aplicării corecte a legii sub aspectul modalității de determinare si acordare a prejudiciului pretins de persoanele expropriate.

Instanța de recurs a statuat, sub acest aspect, că, criticile formulate de recurente sunt de natură a susține necesitatea completării în apel a probatoriilor necesare și utile pentru lămurirea, pe deplin, a împrejurărilor legate de determinarea certă a prejudiciului pretins, atât sub aspectul existenței acestuia, cât și al întinderii sale, dispunând ca instanța de trimitere să administreze orice probă pe care o va considera utilă pe aspectul existenței și întinderii prejudiciului pretins de reclamante.

Din considerentele Deciziei nr. 782 din 31.03.2016 rezultă tară echivoc faptul că Înalta Curte a înlăturat criticile recurentelor-reclamante privind greșita stabilire de către instanța de apel a cuantumului daunelor cuvenite pentru exproprierea imobilului, constatând că au fost respectate criteriile prevăzute de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 cu privire la această componentă a despăgubirii.

Aceste critici au fost verificate și prin prisma Deciziei Curții Constituționale nr. 12 din 15.01.2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 152 din 3.03.2015, deci, anterior pronunțării deciziei din recurs, la data de 31.03.2016.

În considerentele deciziei Curții Constituționale, s-a statuat că, la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate pentru bunul expropriat experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritoriala, la momentul transferului dreptului de proprietate.

Din interpretarea data de Curtea Constituțională dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 rezultă că cele două aspecte esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții desemnați de către instanța de judecată, sunt prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă, iar» în al doilea rând, momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor.

Sub acest aspect, curtea de apel, în rejudecare, a stabilit în mod legal cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat, prin validarea variantei din raportul de expertiză judiciară ce a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, republicată, a Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale și a dispozițiilor de îndrumare date prin Decizia civilă nr. 782 din 31 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de cele ce preced, nu pot fi primite criticile recurentului-pârât Consiliul Județean Dâmbovița potrivit cărora cuantumul despăgubirilor a fost stabilit pe baza unui raport de expertiză întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 din care nu rezultă că experții au ținut seama de prețul cu care se vindeau, în mod obișnuit, terenurile de același fel, situate în aceeași unitate administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

De asemenea, sunt nefondate și susținerile recurentului potrivit cărora, în rejudecare " cuantumul despăgubirilor validat de Curtea de Apel Ploiești include în mod nejustificat și abuziv prejudiciul cauzat prin expropriere, în condițiile în care, chiar și instanța de fond a apreciat inexistența prejudiciului cauzat prin expropriere, având în vedere că valoarea terenului rămas în proprietate va crește ca urmare a investiției ce se va face și a faptului ca lucrările de execuție nu vor afecta calitățile terenului și nici mediul înconjurător ci, din contră, vor consolida starea naturală a terenului."

Aceasta întrucât, limitele casării au vizat stabilirea pe deplin a situației de fapt de către instanța de apel, în vederea aplicării corecte a legii, sub aspectul modalității de determinare si acordare a prejudiciului pretins de persoanele expropriate. în acest sens instanța de casare a dat îndrumări de administrare a probelor necesare și utile pentru determinarea certă a prejudiciului pretins, atât sub aspectul existenței acestuia, cât și al întinderii sale.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului.

Alin. (2) al art. 26 menționează că Ia calcularea cuantumului despăgubirilor se va ține seama de daunele aduse proprietarului, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Paguba suferită de cel expropriat nu este o pagubă eventuală, ipotetică, ci prejudiciul efectiv încercat de cel lipsit de proprietatea sa prin expropriere.

Cu respectarea prevederilor legale enunțate și a îndrumărilor deciziei de casare, prin raportul de expertiză dispus în rejudecare de către Curtea de Apel Ploiești, s-a determinat existența și întinderea prejudiciului suferit de reclamante prin exproprierea imobilului.

Astfel, cei trei experți ai comisiei au stabilit că suprafața de teren afectată prin lucrările de construire și întreținere a drumului este de 3.840 mp și, în raport de producția medie anuală a unei fânețe de bună calitate în zona comunei Moroieni din județul Dâmbovița, prejudiciul estimat pentru o perioadă de 3 ani cu referire la suprafața afectată este de 2.074 RON.

Concluzia la care au ajuns cei trei experți, de comun acord, pe cea de-a doua componentă a despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate și anume, prejudiciul suferit de reclamante ca urmare a exproprierii, a fost validată de către instanța de apel, pârâtul Consiliul Județean Dâmbovița fiind obligat la plata acestei sume, cu titlu de prejudiciu.

Față de toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu respectarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și a dispozițiilor incidente din Legea nr. 33/]994 și, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtului urmând a fi respins, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât Consiliul Județean Dâmbovița va fi obligat către intimatele A. și B. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 reprezentând onorariu de avocat, conform chitanțelor depuse la filele 28-30 din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Dâmbovița împotriva Deciziei nr. 1866 din 5 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apei Ploiești, secția I civilă.

Obligă recurentul la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatele A. și B.

Irevocabilă.

Pronunțată in ședință publică, astăzi, 14 februarie 2018.