ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3019/2013

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, la data de 03 iunie 2011,

reclamantele M.I. și D.C.M. au chemat în judecată pe pârâții Județul Dâmbovița

prin Consiliul Județean Dâmbovița, Statul Român prin Ministerul de Finanțe și

Comisia de Verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale și

acordarea despăgubirilor Moroieni și au solicitat instanței ca, prin hotărârea

pe care o va pronunța să oblige pârâții la plata sumei de 150.000 euro, în

echivalent RON, reprezentând justa despăgubire pentru terenul expropriat, în suprafață

de 15.039 mp. extravilan, reprezentând 11271 mp. și 3768 mp. și la plata sumei

de 50.000 euro în echivalent RON, reprezentând prejudiciul material cauzat de

măsura exproprierii.

Prin încheierea de la

termenul de judecată din data de 14 septembrie 2011, tribunalul a respins excepția

netimbrării capătului de cerere și a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul de Finanțe și Comisia de Verificare

a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale și acordarea despăgubirilor

Moroieni.

Prin sentința civilă

nr. 543 din 07 martie 2012, Tribunalul Dâmbovița, a admis în parte cererea formulată

de reclamantele în contradictoriu cu pârâtul Județul Dâmbovița prin Consiliul Județean

Dâmbovița, a obligat pârâtul să plătească reclamantelor echivalentul în RON al sumei

de 15.039 euro reprezentând valoarea reală a terenului expropriat, a respins capătul

de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul

cauzat prin expropriere și a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de

4.110 RON cheltuieli de judecată.

Tribunalul a reținut că,

prin hotărârea Consiliului Județean Dâmbovița din 31 martie 2009, s-a aprobat declanșarea

procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul

lucrării de utilitate publică de interes județean pentru realizarea proiectului

de reabilitare și modernizare Glod-Sanatoriu Moroieni-Peștera, hotărâre modificată

și completată prin hotărârea Consiliului Județean Dâmbovița din 26 noiembrie 2010.

Prin hotărârea din 2009 s-a stabilit inițial că suprafața ce se impune a fi expropriată

din proprietatea reclamantelor este de 13.671 mp., fixându-se ca justă despăgubire

pentru întreg terenul expropriat suma de 444.741 RON (echivalentul a 10.376,1 euro).

Ulterior, prin hotărârea din 2010 a Consiliului Județean Dâmbovița, s-a majorat

suprafața expropriată la 15.039 mp, iar suma globală acordată cu titlu de despăgubiri

pentru proprietarii expropriați a fost redusă la 47.582,63 RON (echivalentul a 11.600

euro).

Prin hotărârea din 1

februarie 2011 a Consiliului Județean Dâmbovița s-a aprobat exproprierea suprafeței

de 15.039 mp din proprietatea reclamantelor, stabilindu-se ca despăgubire pentru

exproprierea imobilului suma de 21.926,86 RON.

Această sumă a fost stabilită

de Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale și

acordarea despăgubirilor, care a adoptat hotărârea din 4 martie 2011 de stabilire

a despăgubirilor în sumă de 21.926,86 RON pentru imobilul aparținând moștenitorilor

lui B.I., suma consemnată ca justă despăgubire în conturi bancare deschise pe numele

expropriatelor reclamante.

Prin acțiune, în temeiul

art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, reclamantele, în calitate de persoane expropriate,

au contestat cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea din 2011, solicitând

obligarea pârâtului Județul Dâmbovița la plata sumei de 150.000 euro, cu titlu de

justă despăgubire, reprezentând valoarea reală a terenului, și a sumei de 50.000

euro despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat prin măsura exproprierii.

În conformitate cu dispozițiile

art. 25-26 din Legea nr. 33/1994 în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize de

către o comisie formată din 3 experți pentru identificarea terenului și stabilirea

despăgubirilor, respectiv a valorii reale a imobilului expropriat și a prejudiciului

cauzat proprietarilor prin expropriere.

Raportul de expertiză

a fost depus la dosar la data de 18 ianuarie 2012, experții neajungând la un punct

comun în ceea ce privește suma cuvenită drept despăgubire.

Prin expertiza efectuată

în cauză, a fost identificat terenul expropriat din proprietatea reclamantelor ca

fiind teren extravilan compus din 2 loturi, unul de 11.271 mp iar celălalt de 3.768

mp, experții desemnați neavând opinii divergente sub acest aspect.

În ceea ce privește valoarea

reală a imobilului supus exproprierii, tribunalul a avut în vedere părerea exprimată

de expertul desemnat de instanță, E.A., care a stabilit o valoare de 1 euro/mp,

apreciind că această valoare exprimă prețul de piață al terenului determinat prin

metoda comparației directe, bazată pe informații strict legate de piața imobiliară

locală la data efectuării lucrării.

În ceea ce privește prejudiciul

cauzat reclamantelor prin expropriere, tribunalul a avut în vedere concluziile formulate

atât de expertul desemnat de instanță cât și de expertul desemnat de expropriator

în sensul inexistenței unui astfel de prejudiciu, având în vedere că valoarea terenului

rămas în proprietatea reclamantelor va crește ca urmare investiției ce se va face

(deschidere la un drum județean), că lucrările de execuție ce se vor desfășura nu

vor afecta calitățile terenului și nici mediul înconjurător, ci dimpotrivă vor consolida

starea naturală a terenului.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel atât reclamantele, cât și pârâtul, iar prin decizia civilă nr.

73 din 18 decembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins ambele

apeluri ca nefondate.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prima instanță a stabilit

corect cuantumul despăgubirilor datorate pentru expropriere, luând în considerare

raportul de expertiză efectuat în cauză, întrucât la întocmirea acestuia au fost

respectate dispozițiile art. 26 - 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea

se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului

sau altor persoane îndreptățite, criticile apelantei-pârâte fiind nefondate sub

acest aspect.

Nu poate fi reținută critica

apelantei-pârâte în sensul că au fost avute în vedere numai ofertele din ziar, din

cuprinsul raportului de expertiză rezultând că s-a ținut seama și de expertiza Camerei

Notarilor Publici pe anul 2011, iar instanța a comparat prețul stabilit de raportul

de expertiză atât cu oferta expropriatorului, pe care a considerat-o foarte mică,

cât și cu cererea expropriatului.

Contrar susținerilor apelantei-reclamante,

despăgubirile acordate de instanță țin seama și de prejudiciul cauzat prin exproprierea

terenului în litigiu, fiind nefondată critica apelantei-reclamante în sensul că

nu s-a ținut cont de prejudiciul colateral, acesta neputând fi cuantificat separat,

ci inclus în despăgubirea stabilită cu ocazia efectuării raportului de expertiză,

conform art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Județul Dâmbovița - prin Consiliul

Județean Dâmbovița.

Prin motivele de recurs

se formulează următoarele critici, pe care recurentul le întemeiază pe prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ:

Prin respingerea apelului

formulat, instanța de apel a validat cuantumul despăgubirilor stabilit în primă

instanță, pe baza unui raport de expertiză, întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea

nr. 33/1994, deoarece nu rezultă că experții au ținut seama de prețul cu care se

vând. în mod obișnuit, terenurile de același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială,

la data întocmi raportului de expertiză.

Astfel, la stabilirea

cuantumului despăgubirii trebuia să se țină seama de criteriul „prețului cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele”, criteriu prevăzut de dispozițiile legale,

care are semnificația de preț plătit efectiv, respectiv de preț de tranzacționare

a bunului, consemnat în contracte de vânzare-cumpărare, neputând fi raportat la

ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile

de mică publicitate sau de pe internet.

În raportul de expertiză

prezentat instanței de către comisia de experți constituită în baza art. 25 din

Legea nr. 33/1994 au fost obținute valori de piață diferite de către fiecare expert

în parte, aceștia folosind metode de evaluare diferite, singura tehnică comună folosită

fiind cea a comparației, pornind de la analiza prețurilor de ofertare din publicații

de specialitate și de pe internet, iar nu de la prețurile din tranzacțiile încheiate

în zonă.

În plus, imobilele - teren

folosite în metoda comparației de către expertul E.A. și expertul P.M. nu fac parte

din aceeași categorie cu terenul expropriat.

Instanța își întemeiată

soluția exclusiv pe opinia exprimată de expertul E.A., care stabilește prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobilele în zona respectivă pe baza unor oferte existente

în ziare locale și pe internet, dar prețul real cu care se vând în mod obișnuit

imobilele în zona respectivă este dat de birourile notarilor publici, de agențiile

de intermedieri imobiliare, de tranzacțiile efective practicate în zona pentru bunuri

similare.

Prin întâmpinarea formulată,

reclamantele au invocat excepția nulității recursului, susținând că motivele de

recurs formulate nu pot fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ.

Față de dispozițiile

art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza

cu prioritate această excepție și o va respinge, constatând că motivele de recurs

cuprind critici care pot fi circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. raportat la art. 26 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată

în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că

recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994: „La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului

de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile administrate de aceștia”.

Fundamentându-și hotărârea

pronunțată pe opinia exprimată în raportul de expertiză de expertul E.A., instanța

de apel a încălcat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care impun în mod

expres obligația instanței de a ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză.

Astfel, în cuprinsul acestui

raport, se menționează că au fost avute în vedere o expertiză a Camerii Notarilor,

oferte din ziarele locale și de pe internet, nefiind făcută nici o dovadă nemijlocită

a prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

Or, așa cum rezultă din

cuprinsul art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât experții cât și instanța au obligația

ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să țină seama de prețurile cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, ceea ce presupune în mod necesar administrarea

de probe în acest sens.

În consecință, constatând

că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr.

33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia recurată și va trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării,

instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea

prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va administra, în mod nemijlocit,

dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, și prin care să

poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenurile în litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului.

Admite recursul declarat

de pârâtul Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița împotriva deciziei

civile nr. 73 din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Casează decizia atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2013.