ÎCCJ, decizie (scj.ro #82585)

Hotărâre

judecătorească

.

Comunicarea hotărârii primei instanțe.

Apel respins ca tardiv. Recurs în cadrul căruia se susține că este falsificată

dovada de comunicare a hotărârii.

Cuprins pe materii

. Drept procesual civil.

Comunicarea hotărârii primei instanțe. Apel respins ca tardiv. Recurs în cadrul

căruia se susține că este falsificată dovada de comunicare a hotărârii.

Index alfabetic

: Drept procesual civil.

- Hotărâre. Comunicarea hotărârii.

- Apel tardiv.

- Recurs în care se invocă falsificarea dovezii de

comunicare  hotărârii primei instanțe.

C.pr. civ

.: art. 105, art. 180-184

Partea, care pretinde că este falsificată dovada de comunicare a

hotărârii primei instanțe, trebuie să reclame faptul organelor de urmărire

penală și, totodată, să facă cerere de repunere în termenul de apel, la

instanța competentă a soluționa această cale de atac, iar nu să se adreseze

direct instanței de recurs, invocând dispozițiile art. 105 și art. 180 – 184

Cod procedură civilă.

Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia

nr. 7221 din 17 decembrie 2004.

G.M. a chemat în judecată pe O.V., O.C., Primăria Muncipiului

București și S.C. Herăstrău Nord S.A. pentru a fi obligați să-i lase în deplină

proprietate și posesie, un imobil situat în București - de care a fost

deposedat în mod abuziv de stat – constatând, totodată, nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare 752/30020 din 20 noiembrie 1996, încheiat între

pârâți..

În motivarea acțiunii s-a arătat că, prin sentința 7057 din 25

mai 1997,  a Judecătoriei Sectorului 1 București, s-a constatat nulitatea

deciziei 1132/1959 de trecere a imobilului în proprietatea statului iar prin

sentința civilă 18222 din 15 decembrie 1997, a Judecătoriei Sectorului 1

București,  s-a admis acțiunea în revendicare, fiind obligat Consiliul

General al Municipiului București să lase liberă proprietatea. Prin dispoziția

884 din 6 aprilie 1998, primarul Municipiului București a decis restituirea

imobilului. Ulterior reclamantul a constatat că imobilul în litigiu era ocupat

de soții   O. V. Și O.C. care îl și cumpărase de la Primăria

București.

Prin sentința 1011 din 17 iunie 2002, Tribunalul Municipiului

București a respins ca nefondată acțiunea motivat de faptul că pârâții

cumpărători O.V. și O. C. au fost de bună credință la momentul perfectării,

chiar dacă statul nu a avut un titlu valabil iar încheierea contractului s-a

făcut în temeiul art. 9 din Legea 112/1995 – cu respectarea tuturor cerințelor

legale.

Curtea de Apel București, prin decizia 399/A din 17 octombrie

2002, a respins ca tardiv apelul reclamantului, reținând că sentința i-a fost

comunicată la 14 august 2002, a fost atacată de acesta cu apel la 4 septembrie

2002, deci cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de  art. 284 alin.

(1) Cod procedură civilă.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul invocând

aplicarea greșită a dispozițiunilor art. 180 – 184 Cod procedură civilă și

încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

al. 2 Cod procedură civilă.

În sprijinul acestei afirmații, recurentul arată că, la data de

17 octombrie 2002, s-a înscris în fals împotriva procesului verbal de

comunicare a sentinței pronunțată de Tribunalul București, dar că instanța, în

loc să îndeplinească formalitățile legale și să procedeze la înaintarea cererii

organelor de urmărire penală, i-a restituit-o, îndrumându-l să recurgă la procedura

revizuirii după finalizarea procesului penal. Recurentul invocă și că

procesului verbal de comunicare a sentinței prezintă deficiențe sancționate cu

nulitatea prin dispozițiunile art. 105 Cod procedură civilă.

Recursul este nefondat.

În ședința Curții de Apel București din 17 octombrie 2002,

intimații pârâți O.V. și O.C. au invocat excepția de tardivitate a cererii de

apel, căreia reclamantul apelant i-a răspuns printr-o cerere de înscriere în

fals împotriva procesului verbal de comunicare a sentinței din 17 iunie 2002

pronunțată de tribunal. Instanța de apel a restituit această cerere, pentru ca

apelantul să depună plângerea de înscriere în fals la organele de cercetare

penală.

Măsura restituirii plângerii este legală, deoarece, reclamantul

nealăturând plângerii o cerere de repunerea în termenul de exercitare a căii de

atac a apelului, există un fine de neprimire a îndeplinirii procedurii

judiciare prevăzută de art. 180 – 184 Cod procedură civilă, datorită primatului

excepției de tardivitate a apelului.

Numai în cadrul cererii de repunere în termenul de exercitare a

căii de atac a apelului, apelantul reclamant avea posibilitatea să se înscrie

în fals, împotriva procesului verbal de comunicare a hotărârii judecătorești.

Cum apelantul reclamant nu a formulat o cerere de repunere în

termen, instanța nu avea nici un temei să dea curs cererii de înscriere în fals

deoarece era obligată să soluționeze excepția de tardivitate a depunerii

cererii de apel, invocată de pârâții intimați, care, admisă fiind, închidea

calea examinării oricăror alte excepții și apărări – inclusiv aceea a

înscrierii în fals.

Față de dispozițiunile art. 100 alin. ultim Cod procedură

civilă, care menționează că procesul verbal de îndeplinire a procedurii prin

afișare face dovada până la înscrierea în fals, cu privire la faptele

constatate personal de cel ce l-a încheiat, acestea își produce efectele până

la soluționarea plângerii penale. Această plângere trebuie adresată direct

organelor de cercetare penală, deoarece procesul verbal de îndeplinire a

procedurii nu se pretează aplicării dispozițiunilor art. 180 – 184 Cod

procedură civilă.

Nici sub aspect formal nu se constată încălcarea cerințelor

procedurale, prevăzute de art. 105 Cod procedură civilă sub sancțiunea

nulității, pentru că astfel, dându-se eficiență textului de referință, să se

poată concluziona că nelegalitatea comunicării sentinței instanței de fond

asigură încadrarea în termenul legal al apelului, declarat de reclamant.

Față de cele expuse mai sus, recursul a fost respins.