ÎCCJ, decizie (scj.ro #82022)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82022) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contestație împotriva dispoziției primarului
privind restituirea în natură și compensarea parțială a
unui imobil preluat în mod abuziv de stat. Procedura comunicării
deciziei/dispoziției primarului.Aplicabilitatea dispozițiilor art. 86
alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Cuprins pe materii.
Drept civil. Drept de proprietate. Contestație
împotriva dispoziției primarului privind restituirea în natură
și compensarea parțială privind a unui imobil preluat în
mod abuziv de stat. Procedura comunicării deciziei/dispoziției
primarului. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 86 alin.(3) din Codul de
procedură civilă.
Index alfabetic.
Drept civil.
-
Contestație
-
Procedura de comunicare a
dispoziției/deciziei primarului
Legea nr. 10/2001: art. 27 alin. 3
C.pr.civ. art. 86 alin. 3
Legea nr. 10/2001 nu prevede o procedură
specială a comunicării dispoziției sau deciziei
unității deținătoare, situație în care sunt
aplicabile, prin analogie, dispozițiile generale ale art. 86 alin.(3)
Codul de procedură civilă privind comunicarea actelor de
procedură.
Aplicabilitatea
dispozițiilor din Codul de procedura civilă și în
procedura administrativă prealabilă, o dovedește art. 27
alin.(3) din Legea nr. 10/2001, care prevede o astfel de procedură atunci
când stabilește în sarcina entității notificate obligația
de a comunica persoanei îndreptățite cine este unitatea
deținătoare. Cu atât mai mult, exigența trebuie respectată
atunci când este vorba despre comunicarea soluției adoptate.
Sarcina
probei respectării unei proceduri capabile să asigure transmiterea
și primirea comunicării aparține emitentului actului, iar lipsa
unei asemenea probe profită reclamantului
.
Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia nr. 6572 11 octombrie 2007.
Prin
sentința civilă nr. 914/D din 20 octombrie 2006, Tribunalul Satu Mare
a admis excepția tardivității plângerii, formulată de
Primarul municipiului Satu Mare și a respins contestația
formulată de reclamantul B.A.E., ca tardiv introdusă.
Pentru
a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de
chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea dispoziției nr.
1134/2005, emisă de Primăria municipiului Satu Mare și obligarea
Primarului municipiului Satu Mare la restituirea în natură și
compensarea parțială privind imobilul înscris în CF 6020 Satu Mare,
nr. top. 4596/2 și 4597/2, căruia îi corespunde terenul în suprafață
de 4351 m.p.
A
mai reținut tribunalul, că din borderoul de corespondență
al Primăriei Satu Mare a rezultat că dispoziția atacată a
fost expediată, respectiv comunicată reclamantului la data de 17 mai
2005.
La
dosar se află adresa reclamantului către Primăria Satu Mare, cu
nr. de înregistrare 20936 din 20 septembrie 2005, în care acesta face vorbire
de dispoziția nr. 1134/2005, arătând că nu înțelege
motivele respingerii notificării și pentru care a solicitat o
audiență prefecturii. La audiență, subprefectul l-a
sfătuit pe reclamant să aștepte atacarea dispoziției în
instanță până la apariția modificărilor legilor proprietății.
Tribunalul
a constatat că dispoziția a ajuns la cunoștința
reclamantului înainte de data de 18 mai 2005, pentru că la acea dată
s-a prezentat în audiență la subprefect, iar față de
dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată,
contestația reclamantului este tardivă.
Prin
decizia civilă nr. 27 din 21 februarie 2007, Curtea de Apel Oradea a admis
apelul declarat de reclamant, a desființat sentința atacată
și a trimis cauza la Tribunalul Satu Mare spre rejudecare.
Curtea
de apel a reținut că singura dată certă la care reclamantul
a semnat pentru primire este data de 27 octombrie 2005, chiar dacă prin
prezentarea borderoului și a altor înscrisuri s-a făcut dovada
expedierii dispoziției.
Curtea
de apel a mai constatat că cererea putea fi fundamentată și pe
prevederile Legii nr. 18/1991, iar la data formulării acțiunii,
reclamantul se afla în termenul prevăzut de Legea nr. 247/2005. În
această situație, instanța trebuia să pună în
discuția părților problema competenței de soluționare
a cererii.
Împotriva
acestei decizii, a declarat recurs Primarul municipiului Satu
Mare, ca autoritate
executivă a administrației publice locale.
Invocând
dispozițiile art. 304 pct. 9 din C.proc.civ., recurentul a arătat
că decizia pronunțată este nelegală.
Astfel,
termenul de 30 de zile stabilit de lege pentru atacarea dispoziției este
un termen de decădere, iar motivarea instanței de apel că dovada
comunicării actului trebuie să corespundă dispozițiilor
legale, neputând fi prezumată, reprezintă o greșită
interpretare a dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură
civilă.
Având
în vedere că Legea nr. 10/2001 nu reglementează modalitatea de
comunicare a dispozițiilor emise, la nivelul Primăriei municipiului
Satu Mare s-a încetățenit modalitatea de a le comunica prin scrisoare
recomandată, iar borderoul de corespondență dovedește
transmiterea.
Mai
arată recurentul, că dacă nu ar fi cunoscut conținutul
dispoziției, reclamantul, nu s-ar fi înscris în audiență și
că notificarea a fost respinsă pentru că nu au fost depuse
înscrisurile necesare pentru dovedirea calității de persoană
îndreptățită.
Criticile
formulate, care permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct.
9 din C.proc.civ., sunt nefondate, pentru cele ce se vor arăta în
continuare
Conform
dispozițiilor art. 25 alin.(3) din Legea nr. 10/2001, republicată,
decizia sau, după caz, dispoziția motivată se comunică
persoanei îndreptățite în termen de cel mult 10 zile de la data
adoptării, iar conform art. 26 alin.(3) din Legea nr. 10/2001,
republicată, termenul de sesizare a instanței este de 30 de zile de
la data comunicării.
Prin
urmare, pentru a determina momentul de la care începe să curgă
termenul stabilit de lege pentru formularea unei contestații sau a unei
căi de atac, este important a se stabili momentul la care persoanei
interesate i s-a comunicat actul contestat sau atacat.
Or,
un asemenea moment nu poate fi dovedit prin borderoul de expediție.
Este
adevărat că Legea nr. 10/2001 nu prevede o procedură
specială a comunicării dispoziției sau deciziei
unității deținătoare, situație în care sunt
aplicabile, prin analogie, dispozițiile generale din Codul de
procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură.
Conform
art. 86 alin.(3) C.proc.civ., atunci când comunicarea nu se poate face prin
angajații proprii, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare
recomandată cu dovadă de primire, sau prin alte mijloace ce
asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii
acestuia.
Că
aceste reguli sunt aplicabile și în procedura administrativă
prealabilă, o dovedește art. 27 alin.(3) din Legea nr. 10/2001, care
prevede o astfel de procedură atunci când stabilește în sarcina
entității notificate obligația de a comunica persoanei îndreptățite
cine este unitatea deținătoare. Cu atât mai mult, exigența
trebuie respectată atunci când este vorba despre comunicarea soluției
adoptate.
Sarcina
probei respectării unei proceduri capabile să asigure transmiterea
și primirea comunicării aparține emitentului actului, iar lipsa
unei asemenea probe profită reclamantului.
În
cauză, pârâtul a depus copia borderoului de expediție din 17 mai
2005, cuprinzând recomandatele de la nr. 59182 la 59196.
Pe
borderou există numele B.A., dar nici o mențiune nu dovedește
natura înscrisului ce a fost comunicat reclamantului, iar recurentul nu a depus
la dosar confirmarea primirii actului, așa cum prevede art. 86 alin. (3)
C.proc.civ.
Pârâtul
pretinde că reclamantul a cunoscut conținutul dispoziției,
pentru că a obținut o audiență la subprefect și a
invocat și adresa înregistrată sub nr. din 20 septembrie 2005, dar
din conținutul acestei adrese, rezultă că la acea dată
reclamantul nu cunoștea conținutul notificării, pentru că
există mențiunea “Ulterior am aflat că motivul respingerii a
fost lipsa din dosar a certificatului de naștere și a certificatului
de moștenitor (…)”.
Prin
urmare, în condițiile în care borderoul de care se prevalează
recurentul nu constituie dovada comunicării dispoziției contestate
către reclamant, în mod corect a constatat instanța de apel că
singura dovadă certă a comunicării actului atacat poartă
data de 27 octombrie 2005, prin raportare la care acțiunea este
introdusă în termen.
Astfel,
în mod corect instanța de apel a constatat că procedura
comunicării trebuie să respecte dispozițiile legale, iar lipsa
unor mențiuni din legea specială nu oferă practicilor
administrative valoare de moment ce trebuie avut în vedere la calcularea datei
de la care încep să curgă termenele procesuale.
De aceea, recursul
declarat de pârât a fost găsit ca nefondat și, în temeiul art. 312
alin.(1) C.proc.civ., a fost respins ca atare.