ÎCCJ, decizie (scj.ro #82022)

Contestație împotriva dispoziției primarului privind restituirea în natură și compensarea parțială a unui imobil preluat în mod abuziv de stat. Procedura comunicării deciziei/dispoziției primarului.Aplicabilitatea dispozițiilor art. 86 alin.(3) din Codul de procedură civilă. Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Contestație împotriva dispoziției primarului privind restituirea în natură și compensarea parțială privind a unui imobil preluat în mod abuziv de stat. Procedura comunicării deciziei/dispoziției primarului. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 86 alin.(3) din Codul de procedură civilă. Index alfabetic. Drept civil. - Contestație - Procedura de comunicare a dispoziției/deciziei primarului Legea nr. 10/2001: art. 27 alin. 3 C.pr.civ.

art. 86 alin. 3 Legea nr. 10/2001 nu prevede o procedură specială a comunicării dispoziției sau deciziei unității deținătoare, situație în care sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile generale ale art. 86 alin.(3) Codul de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură. Aplicabilitatea dispozițiilor din Codul de procedura civilă și în procedura administrativă prealabilă, o dovedește art. 27 alin.(3) din Legea nr. 10/2001, care prevede o astfel de procedură atunci când stabilește în sarcina entității notificate obligația de a comunica persoanei îndreptățite cine este unitatea deținătoare. Cu atât mai mult, exigența trebuie respectată atunci când este vorba despre comunicarea soluției adoptate.

Sarcina probei respectării unei proceduri capabile să asigure transmiterea și primirea comunicării aparține emitentului actului, iar lipsa unei asemenea probe profită reclamantului . Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6572 11 octombrie 2007. Prin sentința civilă nr. 914/D din 20 octombrie 2006, Tribunalul Satu Mare a admis excepția tardivității plângerii, formulată de Primarul municipiului Satu Mare și a respins contestația formulată de reclamantul B.A.E., ca tardiv introdusă. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea dispoziției nr. 1134/2005, emisă de Primăria municipiului Satu Mare și obligarea Primarului municipiului Satu Mare la restituirea în natură și compensarea parțială privind imobilul înscris în CF 6020 Satu Mare, nr. top.

4596/2 și 4597/2, căruia îi corespunde terenul în suprafață de 4351 m.p. A mai reținut tribunalul, că din borderoul de corespondență al Primăriei Satu Mare a rezultat că dispoziția atacată a fost expediată, respectiv comunicată reclamantului la data de 17 mai 2005. La dosar se află adresa reclamantului către Primăria Satu Mare, cu nr. de înregistrare 20936 din 20 septembrie 2005, în care acesta face vorbire de dispoziția nr. 1134/2005, arătând că nu înțelege motivele respingerii notificării și pentru care a solicitat o audiență prefecturii. La audiență, subprefectul l-a sfătuit pe reclamant să aștepte atacarea dispoziției în instanță până la apariția modificărilor legilor proprietății.

Tribunalul a constatat că dispoziția a ajuns la cunoștința reclamantului înainte de data de 18 mai 2005, pentru că la acea dată s-a prezentat în audiență la subprefect, iar față de dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, contestația reclamantului este tardivă. Prin decizia civilă nr. 27 din 21 februarie 2007, Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de reclamant, a desființat sentința atacată și a trimis cauza la Tribunalul Satu Mare spre rejudecare. Curtea de apel a reținut că singura dată certă la care reclamantul a semnat pentru primire este data de 27 octombrie 2005, chiar dacă prin prezentarea borderoului și a altor înscrisuri s-a făcut dovada expedierii dispoziției.

Curtea de apel a mai constatat că cererea putea fi fundamentată și pe prevederile Legii nr. 18/1991, iar la data formulării acțiunii, reclamantul se afla în termenul prevăzut de Legea nr. 247/2005. În această situație, instanța trebuia să pună în discuția părților problema competenței de soluționare a cererii. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Primarul municipiului Satu Mare, ca autoritate executivă a administrației publice locale. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 din C.proc.civ., recurentul a arătat că decizia pronunțată este nelegală. Astfel, termenul de 30 de zile stabilit de lege pentru atacarea dispoziției este un termen de decădere, iar motivarea instanței de apel că dovada comunicării actului trebuie să corespundă dispozițiilor legale, neputând fi prezumată, reprezintă o greșită interpretare a dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură civilă.

Având în vedere că Legea nr. 10/2001 nu reglementează modalitatea de comunicare a dispozițiilor emise, la nivelul Primăriei municipiului Satu Mare s-a încetățenit modalitatea de a le comunica prin scrisoare recomandată, iar borderoul de corespondență dovedește transmiterea. Mai arată recurentul, că dacă nu ar fi cunoscut conținutul dispoziției, reclamantul, nu s-ar fi înscris în audiență și că notificarea a fost respinsă pentru că nu au fost depuse înscrisurile necesare pentru dovedirea calității de persoană îndreptățită.

Criticile formulate, care permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C.proc.civ., sunt nefondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare Conform dispozițiilor art. 25 alin.(3) din Legea nr. 10/2001, republicată, decizia sau, după caz, dispoziția motivată se comunică persoanei îndreptățite în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării, iar conform art. 26 alin.(3) din Legea nr. 10/2001, republicată, termenul de sesizare a instanței este de 30 de zile de la data comunicării. Prin urmare, pentru a determina momentul de la care începe să curgă termenul stabilit de lege pentru formularea unei contestații sau a unei căi de atac, este important a se stabili momentul la care persoanei interesate i s-a comunicat actul contestat sau atacat.

Or, un asemenea moment nu poate fi dovedit prin borderoul de expediție. Este adevărat că Legea nr. 10/2001 nu prevede o procedură specială a comunicării dispoziției sau deciziei unității deținătoare, situație în care sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile generale din Codul de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură. Conform art. 86 alin.(3) C.proc.civ., atunci când comunicarea nu se poate face prin angajații proprii, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire, sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Că aceste reguli sunt aplicabile și în procedura administrativă prealabilă, o dovedește art. 27 alin.(3) din Legea nr. 10/2001, care prevede o astfel de procedură atunci când stabilește în sarcina entității notificate obligația de a comunica persoanei îndreptățite cine este unitatea deținătoare.

Cu atât mai mult, exigența trebuie respectată atunci când este vorba despre comunicarea soluției adoptate. Sarcina probei respectării unei proceduri capabile să asigure transmiterea și primirea comunicării aparține emitentului actului, iar lipsa unei asemenea probe profită reclamantului. În cauză, pârâtul a depus copia borderoului de expediție din 17 mai 2005, cuprinzând recomandatele de la nr. 59182 la 59196. Pe borderou există numele B.A., dar nici o mențiune nu dovedește natura înscrisului ce a fost comunicat reclamantului, iar recurentul nu a depus la dosar confirmarea primirii actului, așa cum prevede art. 86 alin. (3) C.proc.civ.

Pârâtul pretinde că reclamantul a cunoscut conținutul dispoziției, pentru că a obținut o audiență la subprefect și a invocat și adresa înregistrată sub nr. din 20 septembrie 2005, dar din conținutul acestei adrese, rezultă că la acea dată reclamantul nu cunoștea conținutul notificării, pentru că există mențiunea “Ulterior am aflat că motivul respingerii a fost lipsa din dosar a certificatului de naștere și a certificatului de moștenitor (…)”. Prin urmare, în condițiile în care borderoul de care se prevalează recurentul nu constituie dovada comunicării dispoziției contestate către reclamant, în mod corect a constatat instanța de apel că singura dovadă certă a comunicării actului atacat poartă data de 27 octombrie 2005, prin raportare la care acțiunea este introdusă în termen.

Astfel, în mod corect instanța de apel a constatat că procedura comunicării trebuie să respecte dispozițiile legale, iar lipsa unor mențiuni din legea specială nu oferă practicilor administrative valoare de moment ce trebuie avut în vedere la calcularea datei de la care încep să curgă termenele procesuale. De aceea, recursul declarat de pârât a fost găsit ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin.(1) C.proc.civ., a fost respins ca atare.