ÎCCJ, decizie (scj.ro #82246)

Contractul de mandat. Mandat general și mandat special. Confirmarea mandatului special. Cuprins pe materii . Drept civil. Contractul de mandat. Mandat special și mandat general.Confirmarea mandatului special. Index alfabetic . Drept civil - Contract special. Confirmarea mandatului.

C.civ . art . 1546 Deși la data introducerii acțiunii în revendicare – act de dispoziție- mandatarul reclamanților avea numai procură generală de reprezentare în vederea administrării bunului, acțiunea nu va fi respinsă, ca fiind făcută în afara mandatului, ci i se va da curs dacă, între timp, mandantele confirmă actul respectiv de dispoziție (acțiunea în revendicare), în sensul reglementat prin alin. 2 al art . 1546 C.civ . Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 2330 din 23 martie 2005 La data de 17 iunie 1998 D.N., cetățean român, domiciliat în S.U.A., prin intermediul numitului V.A.V., a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să-i restituie în deplină proprietate un apartament, descris în acțiune și situat în București, bun trecut în proprietatea statului conform Decretului nr . 223/1974 și să fie desființată Hotărârea nr . 1480 din 18 mai 1998 dată de Comisia municipală București pentru aplicarea Legii nr . 112/1995 prin care, pentru același imobil, reclamantului i s-au oferit despăgubiri în sumă de 70.494.502 lei.

La data de 9 ianuarie 2001, reclamantul și-a completat acțiunea în sensul că a chemat în judecată, în calitate de pârâți, și pe soții A. pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr . 1182 din 20 decembrie 1996 pe care l-au încheiat cu Primăria Municipiului București cu referire la imobilul litigios și pentru a se dispune repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului. Tribunalul București, secția a V-a Civilă și de Contencios Administrativ, prin sentința nr . 628 F din 24 septembrie 2001, a anulat acțiunea, urmare a admiterii excepției lipsei calității de reprezentant al numitului V.A.V., soluție ce a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care, prin decizia nr . 205 A din 24 aprilie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut, în esență, că, la data acțiunii din 17 iunie 1998, conform procurii autentificată sub nr . 640, la 20 iunie 1997, numitul V.A.V. avea împuternicire numai de reprezentare a reclamantului în fața organelor de stat (administrative și instanțe judecătorești), în vederea administrării bunurilor pe care reclamantul le deține pe teritoriul României, procură din care nu rezultă exercițiul dreptului de chemare în judecată; în lipsa unei procure speciale, numitul V.A.V.

nu are calitatea de reprezentant pentru exercițiul actelor de dispoziție.(în speță, acțiune în revendicare și de constatare a nulității unui contract de vânzare-cumpărare fondat pe Legea nr . 112/1995) Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a confirmat soluția tribunalului de anulare a acțiunii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul D.N., prin V.A.V., care a reproșat instanțelor că au dat o eronată interpretare și au aplicat greșit prevederile art . 68 alin. 1, și art . 69 alin. 2 Cod procedură civilă, precum și art . 3 din Legea nr . 51/1995 privind exercițiul activității de avocat. Recursul este fondat.

Potrivit art . 67 alin. 1 Cod procedură civilă, „părțile pot exercita drepturile procedurale personal sau prin mandatar”, iar în conformitate cu art . 68 alin. 1 din același cod, „procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților”. Reprezentarea desemnează situația în care o persoană, numită reprezentant, îndeplinește acte procedurale în numele și în interesul altei persoane care este parte în procesul civil. Reprezentarea judiciară constituie o formă particulară a reprezentării civile, fapt pentru care această instituție nu este, uneori, considerată ca având un caracter pur procedural.

Actele de procedură îndeplinite de către reprezentant se răsfrâng întotdeauna asupra persoane reprezentate. Legislația procesuală cunoaște două forme principale ale reprezentării judiciare: reprezentarea legală sau necesară și reprezentarea convențională sau voluntară. În ceea ce privește reprezentarea judiciară convențională a persoanelor fizice, instituția ia naștere în temeiul unei convenții de mandat, între partea litigantă și un terț care acceptă să o reprezinte pe aceasta în proces. Reprezentarea judiciară convențională a persoanelor fizice nu este obligatorie, dar ea este întotdeauna posibilă. Fiindu-i aplicabile dispozițiile ce reglementează contractul de mandat, reprezentarea judiciară convențională, atunci când ea nu se realizează prin intermediul unui avocat, se constată printr-un act scris, care se numește procură și în care se enumeră actele juridice ce urmează să îndeplinească mandatarul în numele mandantului, precum și puterile ce-i sunt conferite.

Speța dedusă recursului pune în discuție situația reglementată de art . 1546 Cod civil referitoare la actele îndeplinite de mandatar cu depășirea împuternicirilor primite ori în afară de limitele mandatului. Regula este că atare acte nu obligă pe mandant față de terți sau față de organele de stat unde s-a urmărit reprezentarea (administrative ori judiciare), afară numai dacă mandantul nu le-a ratificat expres sau tacit. În cauză, este adevărat că acțiunea în revendicare promovată la data de 17 iunie 1998 a fost introdusă din inițiativa mandatarului V.A.V. fără ca acesta să aibă din partea reclamantului o procură (mandat) specială pentru exercițiul actelor de dispoziție, după cum la fel de adevărat este că procura nr . 640 din 20 iunie 1997 nu conferea mandatarului decât puteri limitate, referitoare la actele de administrare sau conservare cu privire la bunurile mobile și imobile ale reclamantului, aflate pe teritoriul României.

Numai că, în fața instanței de apel mandatarul V.A.V. a depus procura autentificată la data de 11 ianuarie 2002 de autoritățile competente ale Statului Connecticut, Greenwich , Districtul Fairfield , act tradus și legalizat sub nr . 1821 din 19 februarie 2002, prin care reclamantul îl împuternicea pe mandatar „ca în numele meu și pentru mine să mă reprezinte în fața instanțelor judecătorești de orice grad cu depline puteri pentru a formula și susține orice acțiune pentru revendicarea imobilului situat în București, un imobil al cărui proprietar am fost până la data de 18 iunie 1978 când acesta a fost preluat de Statul Român prin decizia nr . 976/19.06.1978 în baza Decretului nr . 223/1974”. Printre alte împuternici date de reclamant, mandatarului i s-a conferit și dreptul „de a uza de orice căi de atac”.

Chiar dacă nu precizează expres, din interpretarea procurii, se constată că reclamantul confirmă, în mod tacit, promovarea și susținerea de către mandatar a prezentei acțiuni în justiție, odată ce, prin procura citată, el își manifestă în mod neîndoielnic voința de a revendica în justiție nemișcătorul, iar formalitățile pe care le implică litigiul să fie întreprinse de mandatarul V.A.V., care, la data de 17 iunie 1998, a promovat prezenta acțiune în afara limitelor unui mandat special, precum și cu depășirea primului mandat dat de reclamant doar pentru administrarea și conservarea bunurilor sale.

Întrucât este de aplicat principiul conform căruia ratificarea valorează mandat, ( ratihabitio mandato aequiparatur ), se constată că greșit instanțele au anulat acțiunea reclamantului pentru lipsa calității de reprezentant al mandatarului V.A.V., motiv pentru care s-a admis recursul, s-au casat hotărârile date în cauză cu consecința reluării judecății de la prima zi de înfățișare.