ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 29/2019

Asupra cererii de revizuire de față constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria, la data de 09.02.2017, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, anularea somației nr. x din 19.09.2017, a titlului executoriu nr. x din 19.09.2017, precum și a tuturor formelor de executare și încetarea executării.

Prin Sentința civilă nr. 369 din 22.02.2018, Judecătoria Alexandria a respins contestația la executare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, ca neîntemeiată.

Apelul declarat de contestatoarea A. împotriva acestei hotărâri a fost respins prin Decizia nr. 668 din 2.10.2018 a Tribunalului Teleorman, secția civilă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 30 octombrie 2018, revizuenta A. a solicitat revizuirea acestei din urmă hotărâri, în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că aceasta este potrivnică Deciziei nr. 806 din 03.05.2017, precum și Deciziei nr. 629 din 21.03.2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta susține că hotărârea împotriva căreia a formulat cerere de revizuire încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 806 din 03.05.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a statuat definitiv că, în cauza nr. x/87/2016, procedura insolvenței a fost legal și temeinic închisă, dispunându-se descărcarea tuturor persoanelor participante în procedură, inclusiv a administratorului special, precum și a Deciziei nr. 629 din 21.03.2018 pronunțată de aceeași instanță, prin care s-a statuat că, este inadmisibilă cererea de atragere a răspunderii administratorului societății comerciale B., în afara procedurii de insolvență, respectiv după închiderea acesteia.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

La termenul din 17 ianuarie 2019, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire.

Analizând condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești să fie pronunțate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

În speță, revizuenta a solicitat instanței, anularea Deciziei nr. 668 din 2.10.2018 a Tribunalului Teleorman, secția civilă, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că această hotărâre este potrivnică Deciziei nr. 806 din 03.05.2017, precum și Deciziei nr. 629 din 21.03.2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Înalta Curte constată că hotărârile invocate ca fiind potrivnice nu îndeplinesc condiția identității de obiect și cauză, iar Decizia nr. 806 din 03.05.2017 a Curții de Apel București, nici pe cea a identității de părți.

Astfel, litigiul finalizat cu Decizia nr. 806 din 03.05.2017 a Curții de Apel București a avut ca obiect cererea formulată de către debitoarea SC B. SRL privind intrarea acesteia în procedura simplificată a insolvenței, în temeiul dispozițiilor art. 145 alin. (1) raportat la art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Cea de-a doua hotărâre invocată ca pretins potrivnică, respectiv Decizia nr. 629 din 21.03.2018 a Curții de Apel București, a avut ca obiect cererea formulată de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, în contradictoriu cu pârâta A., în calitate de administrator și asociat unic al SC B. SRL, privind suportarea pasivului patrimonial în sumă de 36.281 RON.

Se constată astfel că revizuenta nu invocă pronunțarea unor hotărâri contradictorii în litigii având același obiect și aceeași cauză, pronunțate între aceleași părți, având în vedere că litigiul finalizat cu hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a revizuirii a avut ca obiect și cauză o contestație la executare, având ca părți, contestatoarea A. și intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman.

Or, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca, între hotărârile pretins potrivnice, să existe identitatea de părți, obiect și cauză, ceea ce nu este cazul în speță.

Trebuie menționat că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (în Noul C. proc. civ. art. 509 alin. (1) pct. 8) răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni". (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).

De asemenea, aceeași curte, în alte decizii de speță (cauza Iordan Iordanov și alții contra Bulgariei din 2 iulie 2009) a statuat asupra faptului că divergențele de jurisprudență nu pot justifica o intervenție prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care să se desființeze hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat. Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare și de a asigura o jurisprudență unitară a instanțelor judecătorești, aceeași curte europeană a considerat că aceste scopuri nu trebuie atinse cu orice preț, și mai ales cu încălcarea principiului securității juridice. A constatat astfel că, în aceste situații nu se urmărește unificarea jurisprudenței, ci mai degrabă, anularea unor hotărâri judecătorești ce nu erau favorabile celor care le promovau, nefiind vorba despre un veritabil demers judiciar întreprins în scopul armonizării practicii instanțelor și care ar fi condus la pronunțarea unor soluții general valabile și obligatorii pentru restul sistemului judiciar. În realitate, soluțiile astfel pronunțate rămân la nivel de speță, fără să "lege" în niciun fel instanțele de judecată, servind numai la desființarea unor precedente nefavorabile pentru cei care uzează de această cale extraordinară de atac. Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului pare să fie reticentă în a îndrepta "un rău", respectiv divergențele de jurisprudență prin intermediul altor mijloace care sunt de natură să aducă atingere principiului securității juridice în aceeași măsură.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 668 din 2 octombrie 2018 a Tribunalului Teleorman, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2017, formulată de revizuenta A.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2019.

Procesat de ED