ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 578/2019

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la 30 mai 2017, sub nr. x/2017, petentul Biroul Executorilor Judecătorești A. a solicitat, la cererea creditoarei SC B. SRL, încuviințarea executării silite a debitoarei SC C. SA, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de execuție lucrări construcții montaj nr. 24315 din 7 mai 2015.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 641 și art. 665 alin. (8) C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 1657 din 6 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Judecătoria Alexandria a respins cererea de încuviințare a executării silite, formulată de petentul Biroul Executorilor Judecătorești A., privind executarea contractului de execuție lucrări construcții montaj nr. 24315 din 7 mai 2015.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea SC B. SRL. Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția civilă, la 31 iulie 2017, sub același număr de dosar.

Prin Decizia nr. 667 din 17 august 2017, Tribunalul Teleorman, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de creditoarea SC B. SRL împotriva încheierii nr. 1657 din 6 iunie 2017, pronunțate de Judecătoria Alexandria în Dosarul nr. x/2017.

O nouă cerere de încuviințare a executării silite a titlului executoriu, reprezentat de contractul de execuție lucrări construcții montaj nr. 24315 din 7 mai 2015, formulată de petentul Biroul Executorilor Judecătorești A., a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la 6 iulie 2017, sub nr. x/2017.

Prin încheierea nr. 2057 din 10 iulie 2017, pronunțată în dosarul mai sus menționat, Judecătoria Alexandria a respins, ca neîntemeiată, cererea privind încuviințarea executării silite a debitoarei SC C. SA, formulată de petentul Biroul Executorilor Judecătorești A.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditoarea SC B. SRL. Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman, secția civilă, la 31 august 2017, sub nr. x/2017.

Prin Decizia nr. 715 din 20 septembrie 2017, Tribunalul Teleorman, secția civilă, a admis apelul, schimbând încheierea apelată, în sensul admiterii cererii de încuviințare a executării silite a contractului de execuție lucrări construcții nr. 24315 din 7 mai 2015.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire revizuenta SC C. SA, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Teleorman, secția civilă, la 2 octombrie 2017, sub nr. x/2017.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 667 din 17 august 2017, pronunțate de Tribunalul Teleorman, secția civilă.

A susținut că, potrivit dispozițiilor art. 430 și următ. C. proc. civ., încheierea nr. 1657 din 6 iunie 2017, pronunțată de Judecătoria Alexandria în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia nr. 667 din 17 august 2017 a Tribunalului Teleorman, secția civilă, are autoritate de lucru judecat în raport cu Decizia nr. 715 din 20 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă.

Prin Decizia nr. 986 din 9 noiembrie 2017, Tribunalul Teleorman, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel București, în baza art. 510 alin. (2) C. proc. civ.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la 17 noiembrie 2017, sub nr. x/2017.

Prin Decizia nr. 215 A din 23 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC C. SA împotriva Deciziei nr. 715 din 20 septembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Teleorman, secția civilă.

Pentru a dispune astfel, Curtea a constatat, în esență, că prin dispozițiile art. 666 alin. (6) C. proc. civ., legiuitorul a înlăturat căile de atac ce pot fi exercitate împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea cererii de încuviințare a executării silite, aceasta putând fi cenzurată doar în cadrul contestației la executare.

A reținut că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege.

Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 712 alin. (3) din actul normativ mai sus menționat, care reglementează contestația la executare formulată împotriva încheierii de încuviințare a executării silite.

Curtea a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 666 alin. (6) C. proc. civ., chiar dacă soluția de încuviințare a executării silite a fost adoptată printr-o decizie pronunțată în apel, câtă vreme decizia a fost pronunțată în procedura necontencioasă și a vizat încuviințarea executării silite.

Totodată, a înlăturat susținerea revizuentei cu privire la încălcarea puterii de lucru judecat prin pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, reținând că încheierile de încuviințare a executării silite precum și căile de atac exercitate împotriva acestora se soluționează în procedură necontencioasă, fără citarea părților, iar conform prevederilor art. 535 C. proc. civ., încheierile pronunțate în această procedură nu se bucură de autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta SC C. SA. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 26 aprilie 2018, sub nr. x/2017, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului de filtru nr. 11.

În motivare, invocând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a arătat că, prin decizia recurată, Curtea de Apel București a încălcat regulile de procedură prevăzute de dispozițiile art. 666 alin. (6) C. proc. civ., text care, în opinia recurentei, nu este aplicabil în calea de atac a revizuirii, întrucât instanța de executare, astfel cum este definită de art. 651 alin. (1) din acest act normativ, este judecătoria, aceasta soluționând cererile de încuviințare a executării silite, conform art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Dispozițiile art. 666 C. proc. civ. care reglementează încuviințarea executării silite (incluzând, dar fără a se limita la încheierea de admitere/respingere a cererii de încuviințare a executării silite, la căile de atac ce pot fi exercitate, la posibilitatea debitorului de a contesta măsurile luate de instanța de executare, exclusiv în cadrul contestației la executare, prevăzute de art. 666 alin. (6) C. proc. civ.), pot fi interpretate și aplicate exclusiv prin raportare la dispozițiile art. 666 alin. (1) din acest act normativ, referitoare la încheierile de încuviințare a executării silite, pronunțate de instanța de executare, anume de judecătorie.

Recurenta-revizuentă a susținut că hotărârea a cărei revizuire a solicitat-o nu este o încheiere, în înțelesul art. 666 C. proc. civ., ci o decizie pronunțată de instanța de apel, astfel încât aceste norme legale, care se referă la încheierea prin care instanța de executare (judecătoria) a admis cererea și care nu este supusă niciunei căi de atac, nu se aplică.

A precizat că cererea de revizuire nu este îndreptată împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria Alexandria, prin care a fost respinsă cererea de încuviințare a executării silite.

A susținut că hotărârea a cărei revizuire a solicitat-o nu a fost pronunțată de instanța de executare, ci de instanța de apel, respectiv de Tribunalul Teleorman, care, în accepțiunea legii, nu este instanță de executare.

Or, textul de lege reținut de Curtea de Apel, în baza căruia a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de revizuire are în vedere, exclusiv, încheierea pronunțată de instanța de executare, interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 666 C. proc. civ. ducând la această concluzie evidentă.

Prin urmare, cererea de revizuire nu reprezintă o "cale de atac îndreptată împotriva încheierii de încuviințare a executării silite".

În cazul în care instanța de executare, în speță Judecătoria Alexandria, ar fi competentă să soluționeze cererea de revizuire a deciziei pronunțate de Tribunalul Teleorman, în cadrul contestației la executare, recurenta-revizuentă a apreciat că s-ar ajunge la situația în care judecătoria ar putea să cenzureze, sub aspectul legalității, o hotărâre a unei instanțe superioare în grad.

Limitele impuse de art. 666 alin. (7) C. proc. civ. creditorului sunt ineficiente, acesta obținând o nouă hotărâre definitivă, cu ignorarea autorității de lucru judecat a primei decizii a Tribunalului Teleorman.

Față de aceste argumente, recurenta-revizuentă a solicitat admiterea recursului, în baza art. 497 C. proc. civ., casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

Prin rezoluția completului din 7 mai 2018, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, ulterior efectuării procedurii de comunicare prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

La 16 iunie 2018 (data depunerii la oficiul poștal), intimata SC B. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Conform dovezii de înmânare aflate la dosar, întâmpinarea a fost comunicată recurentei-revizuente la 25 iunie 2018, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare. Aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

La 24 octombrie 2018, a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului. Prin raport s-a reținut că recursul este admisibil, conform dispozițiilor art. 513 alin. (6) C. proc. civ.

Prin rezoluția din 25 octombrie 2018, s-a dispus comunicarea raportului părților, cu mențiunea de a depune, în scris, puncte de vedere.

Raportul a fost comunicat părților la 31 octombrie 2018, conform dovezilor de înmânare aflate la dosar. Părțile nu a formulat puncte de vedere cu privire la raport.

Prin rezoluția din 13 decembrie 2018, s-a stabilit termen de judecată la 14 februarie 2018, în camera de consiliu, fără citarea părților, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din 14 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta SC C. SA împotriva Deciziei nr. 215 A din 23 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la 14 martie 2019, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocate de recurenta-revizuentă în susținerea recursului, casarea unei hotărâri se poate cere când, "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Prin critica subsumată acestor prevederi legale, recurenta-revizuentă invocă, în esență, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 666 alin. (6) C. proc. civ., deoarece hotărârea a cărei revizuire a solicitat-o nu este o încheiere, în înțelesul textului legal menționat, ci o decizie pronunțată în apel, astfel încât aceste norme legale, care se referă la "încheierea" prin care instanța de executare a admis cererea de încuviințare a executării silite, care nu este supusă vreunei căi de atac, nu sunt incidente în speță.

Critica, încadrabilă în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este nefondată, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Fundamentul cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este reprezentat de necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

În analiza îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se impune să se verifice dacă prima hotărâre are autoritate de lucru de judecat în raport cu cea de-a doua hotărâre pronunțată.

Înalta Curte constată că, astfel cum corect a reținut și instanța de revizuire, condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire nu sunt îndeplinite.

În speță, se constată că, deși calea extraordinară de atac a revizuirii a fost promovată în contextul pronunțării a două hotărâri aparent potrivnice în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți, prima hotărâre, respectiv încheierea nr. 1657 din 6 iunie 2017, pronunțată de Judecătoria Alexandria în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia nr. 667 din 17 august 2017 a Tribunalului Teleorman, secția civilă, nu are autoritate de lucru judecat în raport cu hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat.

Astfel, încheierea nr. 1657 din 6 iunie 2017 a Judecătoriei Alexandria, definitivă prin Decizia nr. 667 din 17 august 2017 a Tribunalului Teleorman, secția civilă, a fost pronunțată în procedura necontencioasă judiciară, reglementată în Titlul I al Cărții a III-a din C. proc. civ., care, la art. 527, stabilește domeniul de aplicare al acesteia, în sfera obiectului procedurii grațioase fiind incluse și cererile privind încuviințarea executării silite.

Potrivit art. 535 C. proc. civ., "Încheierile pronunțate în procedura necontencioasă nu au autoritatea lucrului judecat", având caracter constitutiv, dând naștere unor situații juridice noi.

Ca atare, este corect argumentul reținut de instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire, în sensul că, indiferent de faza procesuală în care a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite, Decizia nr. 715 din 20 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, nu încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii nr. 1657 din 6 iunie 2017, pronunțate de Judecătoria Alexandria în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia nr. 667 din 17 august 2017 a Tribunalului Teleorman, secția civilă, astfel cum a susținut recurenta-reclamantă, deoarece este o încheiere pronunțată în procedura necontencioasă, care nu se bucură de autoritate de lucru judecat.

Acest motiv de inadmisibilitate, corect reținut în considerentele deciziei recurate, nu formează obiect de critică în recurs, recurenta limitând criticile doar sub aspectul modului de aplicare a art. 666 alin. (6) C. proc. civ., susținând că revizuirea are ca obiect decizia pronunțată de instanța de apel, nu încheierea instanței de executare. Or, această susținere ignoră faptul că soluționarea apelului declarat de creditor împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de încuviințare a executării silite se face tot în cadrul unei proceduri necontencioase, conform art. 534 alin. (5) C. proc. civ., iar soluția pronunțată de instanța de apel, prin care se schimbă încheierea apelată și se admite cererea de încuviințare a executării silite, înlocuiește soluția primei instanțe, având caracter definitiv.

Indiferent de faza procesuală în care se admite cererea de încuviințare a executării silite (prin încheierea instanței de executare sau prin decizia instanței de apel), soluția normativă prevăzută de art. 666 alin. (6) C. proc. civ. este aplicabilă, întrucât intenția legiuitorului a fost în sensul ca debitorul, terții garanți sau alți terți să poată critica aspectele legate de încuviințarea executării silite doar pe calea contestației la executare.

Față de aceste considerente, nu se poate reține critica recurentei privind încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 666 alin. (6) C. proc. civ., motivul de recurs invocat fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC C. SA Alexandria împotriva Deciziei nr. 215 A din 23 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC C. SA Alexandria împotriva Deciziei nr. 215 A din 23 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 martie 2019.

Procesat de GGC - GV