ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3489/2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 6 decembrie 2017 și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a învestit instanța cu o contestație formulată împotriva Deciziei nr. 32/03.11.2017 emisă de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman împotriva Deciziei nr. 22/14.06.2016 emisă de Instanța Locală de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență, în contradictoriu cu societatea profesională de administrare judiciară și lichidare A., B.., solicitând anularea acestora ca fiind nelegale.

Prin Sentința civilă nr. 750 din 27 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, a anulat Deciziile nr. 22/2016 și nr. 32/2017 emise de pârâtele Instanța Locală de Disciplină-U.N.P.I.R. și Instanța Superioară de Disciplină - U.N.P.I.R. și a obligat pârâtele să soluționeze plângerea formulată prin raportare la abaterile disciplinare invocate de către petentă, respectiv încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională.

Împotriva sentinței nr. 750 din 27 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au formulat recurs pârâtele Instanța Locală de Disciplină-U.N.P.I.R., Instanța Superioară de Disciplină - U.N.P.I.R. și A., B..

3.1. Invocând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8, recurenta Instanța Locală de Disciplină - U.N.P.I.R, prin recursul formulat la data de 19.06.2019, solicită casarea hotărârii recurate, în sensul respingerii contestației formulate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman și menținerii ca temeinice și legale a Deciziei nr. 32/03.11.2017, pronunțată de U.N.P.I.R. - Instanța Superioară de Disciplină și a Deciziei nr. 22/14.06.2016, pronunțată de U.N.P.I.R.-Filiala București - Instanța Locală de Disciplină.

A susținut, în esență, recurenta - pârâtă că este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de anulare a Deciziei nr. 22/14.06.2016 din perspectiva admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a doamnei C.. Arată recurenta că deși instanța de fond reține în considerente că prin Decizia nr. 22 din 14.06.2016 este admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C., întrucât aceasta nu este membru U.N.P.I.R. și nu are calitatea de practician în insolvența, în final, fără a motiva pentru ce această decizie luată de Instanța Locală de Disciplină nu este legală, se pronunță în sensul anulării Deciziei nr. 22/14.06.2016, obligând la rejudecare plângerii, inclusiv față de o persoană care nu este membru U.N.P.I.R. Apreciază recurenta că art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2006, privind organizarea activității practicienilor în insolvență dispune că U.N.P.I.R. controlează și supraveghează activitatea practicienilor în insolvență, iar în temeiul unui astfel de text normativ nu se poate realiza o cercetare disciplinară față de o persoană ce nu este practician în insolvență.

Mai afirmă recurenta-pârâtă că sunt aplicabile prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și în raport de faptul că, deși instanța de fond precizează că existența/inexistența unor fapte care să conducă la înlocuirea administratorului judiciar pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea cu rea credință a atribuțiilor prevăzute de lege sau dispuse de judecătorul-sindic pot fi sesizate acestuia, în temeiul Legii nr. 85/2006, concluzionează instanța că, în cauză, aceasta argumentație nu este aplicabilă, fără să motiveze de ce apreciază inaplicabilă argumentația.

O altă critică distinctă în recursul declarat în cauză a vizat chestiunea incidenței motivului de casare reglementat de art. 488, alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., susținând recurenta că, în cauză, instanța de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat a: (i) sentinței civile nr. 515 din 8.09.2014 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin Decizia civilă nr. 221 din 16.02.2015 a Curții de Apel București, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2014, (ii) a sentinței civile nr. 161/21.03.2016 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia civilă nr. 490 din 7.11.2016 a Curții de Apel București, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2014, ori a (iii) sentinței civile nr. 375 din 28.06.2016 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia civilă nr. 510 din 13.03.2017 a Curții de Apel București, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2014.

Susține, în esență, recurenta-pârâtă că reclamanta a uzitat de căile de atac împotriva acțiunilor/inacțiunilor de neînscriere la masa credală, prevăzute de legea insolvenței, cu un rezultat care nu a dus la înscrierea creanțelor bugetare la o astfel de masă credală, în principal, dată fiind culpa procesuală a reclamantei. Apreciază recurenta că din considerentele sentințelor judecătorului-sindic și ale instanței de control judiciar rezultă, cu claritate, faptul că este fără relevanță juridică momentul la care Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a luat cunoștința de conținutul actelor atacate, datorită circuitului greoi din structura sa administrativă, termenul de contestație fiind imperativ pentru toate părțile, precum și faptul că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman nu a formulat în nicio cauza cerere de repunere în termen, contestațiile formulate în dosarele asociate/al și/a2 fiind respinse ca tardive.

Prin urmare, apreciază recurenta că atât timp cât judecătorul sindic s-a pronunțat în sensul respingerii contestațiilor formulate de reclamantă, atât timp cât în dosarul de insolvență judecătorul sindic nu a fost sesizat, în temeiul art. 21 din Legea nr. 85/2006, cu privire la sancționarea sau înlocuirea pârâților din funcția de administrator judiciar și ulterior lichidator al debitoarei D. S.R.L., Instanța Locala de Disciplină trebuia să efectueze cercetarea disciplinară recunoscând autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele de contestații asociate dosarului de insolvență, ca parte a puterii de lucru judecat, întrucât o astfel de autoritate a fost invocată de către pârâți prin întâmpinare. În concluzie, susține recurenta că hotărârea instanței de fond încalcă această autoritate de lucru judecat, întrucât judecătorul fondului ar dispune, în realitate, că pe calea cercetării disciplinare să fie reanalizate măsuri de înscriere la masa credală a unor creanțe bugetare. Or, menționează recurentele că rezultatul analizei aferente cercetării disciplinare nu poate consta nici în înscrierea la masa credală, dar nici într-o eventuală sancționare disciplinară a pârâtei, ale cărei acte se bucură de autoritate de lucru judecat în ceea ce privește stabilirea masei credale a debitoarei pe care o instrumentează.

În opinia recurentei-pârâte, își găsește aplicare și motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8, considerând, dintr-o primă perspectivă, că soluția primei instanțe de anulare a Deciziei nr. 22/22 din 14.06.2016 și în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a doamnei C., încalcă prevederile legale reglementate de art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2006, privind organizarea activității practicienilor în insolvență, ce dispun că U.N.P.I.R. controlează și supraveghează activitatea practicienilor în insolventă. Or, susține recurenta, câtă vreme C. nu este practician în insolvență și prin urmare nici membru U.N.P.I.R., fiind doar consilier juridic al lichidatorului numit în cauza, nu pot fi incidente dispozițiile art. 41 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006.

Au mai fost criticate și reținerile instanței de fond potrivit cărora: "nemulțumirile formulate de reclamantă, în prezenta cauza nu se circumscriu regulilor și procedurii stipulate de legiuitor în cuprinsul Legii nr. 85/2006, lege care vizează strict desfășurarea procedurii insolvenței și nu reglementează o procedură referitoare la verificarea respectării/nerespectării deontologiei profesionale a practicienilor în insolvență."

Consideră recurenta că, având posibilitatea să grupeze motivele contestatoarei și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, a concluzionat în mod corect și a răspuns contestației în sensul în care practicienii în insolvența, pârâți au respectat prevederile legale întrucât faptele învederate ca fiind abateri disciplinare, cum ar fi neînscrierea la masa credală a creanțelor sau refuzul de înscriere a creanțelor bugetare, sunt, în concret, acte procedurale întocmite de practicienii în insolvență prin societatea care are calitatea de administrator judiciar al debitoarei D. S.R.L., acte care au fost, în opinia recurentei, deja supuse controlului de legalitate al judecătorilor, atât în fond, cât și în căile de atac prevăzute de dispozițiile legale, reclamanta fiind decăzută din dreptul de a înscrie creanțele bugetare la masa credală, aceasta decădere din dreptul de a participa cu creanțele bugetare la procedura insolvenței debitoarei generând, în fapt, nemulțumirea creditorului bugetar nediligent. Prin urmare, susține recurenta că nu este vorba de vreo încălcare a principiilor fundamentale prevăzute de Codul de Etică profesională și disciplină al U.N.P.I.R., faptele reclamante fiind activități derulate de practicieni în cadrul dosarului de insolvență.

În opinia recurentei, judecătorul sindic are în atribuții controlul judecătoresc al activității derulate în procedura de instrumentare a unui dosar de insolvență, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, motiv pentru care aceasta apreciază că, în procedura administrativă, în mod corect s-a constatat că în cauza dosarului de insolvența, în fața judecătorului sindic, nu s-a formulat de către reclamantă nicio cerere de sancționare sau înlocuire a administratorului judiciar pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea cu rea-credința a atribuțiilor prevăzute de lege sau dispuse de judecătorul sindic, astfel încât cele sesizate de reclamantă cu privire la faptul că pârâții ar fi manifestat, în mod continuu și cu rea credință, o atitudine de indiferență pentru creanțele statului și că ar fi instrumentat dosarul de insolvență al debitoarei într-un mod defectuos, sunt doar simple afirmații nedovedite, care nu pot conduce la sancționarea practicienilor.

Prin urmare, susține recurenta că actele procedurale pe care practicianului în insolvență le întocmește într-un dosar de insolvență (înscrierea la masa credală, refuzul de a înscrie o creanță, îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor stabilite de lege sau de judecătorul sindic) sunt derulate în primul rând și cu prioritate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006, sub controlul de legalitate al judecătorului sindic. Prin urmare, menționează recurenta că raporturile juridice născute între creditorul fiscal al debitorului și reprezentantul legal al acestuia, care are funcția de administrator judiciar sau lichidator, sunt supuse în primul rând legii speciale (Legii nr. 85/2006), instanțele de disciplinare ale U.N.P.I.R. neavând atribuții privind judecata unui refuz justificat sau nejustificat de înscriere sau neînscriere a unor creanțe la masa credală, calea legală de atac a acestui refuz fiind art. 73 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.

3.2. Prin recursul formulat la data de 19.06.2019 Instanța Superioară de Disciplină - U.N.P.I.R. solicită, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8, casarea hotărârii recurate, în sensul respingerii contestației formulate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman și menținerii ca temeinice și legale a Deciziei nr. 32 din 3.11.2017 pronunțată de U.N.P.I.R. - Instanța Superioară de Disciplină și a Deciziei nr. 22 din 14.06.2016 pronunțată de U.N.P.I.R. - Filiala București- Instanța Locală de Disciplină.

În esență, recurenta-pârâtă apreciază incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susținând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de anulare a Deciziei nr. 22 din 14.06.2016 din perspectiva admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a doamnei C.. Arată recurenta că deși instanța de fond reține în considerente că prin Decizia nr. 22 din 14.06.2016 este admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C., întrucât aceasta nu este membru U.N.P.I.R. și nu are calitatea de practician în insolvență, în final, fără a motiva pentru ce această decizie luată de Instanța Locală de Disciplină nu este legală, se pronunță în sensul anulării Deciziei nr. 22/14.06.2016, obligând la rejudecare plângerii, inclusiv față de o persoană care nu este membru U.N.P.I.R. Apreciază recurenta că art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2006, privind organizarea activității practicienilor în insolvență dispune că U.N.P.I.R. controlează și supraveghează activitatea practicienilor în insolvență, iar în temeiul unui astfel de text normativ, nu se poate realiza o cercetare disciplinară față de o persoană ce nu este practician în insolvență.

În opinia recurentei-pârâte prevederile art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ. sunt aplicabile și în raport de faptul că deși instanța de fond precizează că existența/inexistența unor fapte care să conducă la înlocuirea administratorului judiciar pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea cu rea credință a atribuțiilor prevăzute de lege sau dispuse de judecătorul-sindic pot fi sesizate acestuia, în temeiul Legii nr. 85/2006, concluzionează instanța că, în cauză, aceasta argumentație nu este aplicabilă, fără să motiveze de ce apreciază inaplicabilă argumentația.

O altă critică distinctă în recursul declarat de recurentă a vizat chestiunea incidenței motivului de casare reglementat de art. 488, alin. (1), pct. 7 din C. proc. civ., susținând recurenta că, în cauză, instanța de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat a: (i) sentinței civile nr. 515 din 8.09.2014 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin Decizia civilă nr. 221 din 16.02.2015 a Curții de Apel București, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2014, (ii) a Sentinței civile nr. 161 din 21.03.2016 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin Decizia civilă nr. 490 din 7.11.2016 a Curții de Apel București, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2014, ori a (iii) Sentinței civile nr. 375 din 28.06.2016 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia civilă nr. 510 din 13.03.2017 a Curții de Apel București, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2014.

Menționează, în esență, recurenta-pârâtă că reclamanta a uzitat de căile de atac împotriva acțiunilor/inacțiunilor de neînscriere la masa credală, prevăzute de legea insolvenței, cu un rezultat care nu a dus la înscrierea creanțelor bugetare la o astfel de masă credală, în principal, dată fiind culpa procesuală a reclamantei. Apreciază recurenta că din considerentele sentințelor judecătorului-sindic și ale instanței de control judiciar rezultă, cu claritate, faptul că este fără relevanță juridică momentul la care Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a luat cunoștința de conținutul actelor atacate, datorită circuitului greoi din structura sa administrativă, termenul de contestație fiind imperativ pentru toate părțile, precum și faptul că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman nu a formulat în nicio cauza cerere de repunere în termen, contestațiile formulate în dosarele asociate/al și/a2 fiind respinse ca tardive.

Prin urmare, apreciază recurenta că atât timp cât judecătorul sindic s-a pronunțat în sensul respingerii contestațiilor formulate de reclamantă, atât timp cât în dosarul de insolvență judecătorul sindic nu a fost sesizat, în temeiul art. 21 din Legea nr. 85/2006, cu privire la sancționarea sau înlocuirea pârâților din funcția de administrator judiciar și ulterior lichidator al debitoarei D. S.R.L., Instanța Locala de Disciplină trebuia să efectueze cercetarea disciplinară recunoscând autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele de contestații asociate dosarului de insolventa, ca parte a puterii de lucru judecat, întrucât o astfel de autoritate a fost invocată de către pârâți prin întâmpinare. În concluzie, susține recurenta că hotărârea instanței de fond încalcă această autoritate de lucru judecat, întrucât judecătorul fondului ar dispune, în realitate, ca pe calea cercetării disciplinare să fie reanalizate măsuri de înscriere la masa credală a unor creanțe bugetare. Or, menționează recurenta că rezultatul analizei aferente cercetării disciplinare nu poate consta nici în înscrierea la masa credală, dar nici într-o eventuală sancționare disciplinară a pârâtei, ale cărei acte se bucura de autoritate de lucru judecat în ceea ce privește stabilirea masei credale a debitoarei pe care o instrumentează.

În opinia recurentei-pârâte, își găsește aplicare și motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8, considerând, dintr-o primă perspectivă, că soluția primei instanțe de anulare a Deciziei nr. 22/22 din 14.06.2016 și în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a doamnei C., încalcă prevederile legale reglementate de art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2006, privind organizarea activității practicienilor în insolvență, ce dispun că U.N.P.I.R. controlează și supraveghează activitatea practicienilor în insolventă. Or, susține recurenta, câtă vreme C. nu este practician în insolventa și prin urmare nici membru U.N.P.I.R., fiind doar consilier juridic al lichidatorului numit în cauza, nu pot fi incidente dispozițiile art. 41 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006.

Au mai fost criticate și reținerile instanței de fond potrivit cărora: "nemulțumirile formulate de reclamantă, în prezenta cauza nu se circumscriu regulilor și procedurii stipulate de legiuitor în cuprinsul Legii nr. 85/2006, lege care vizează strict desfășurarea procedurii insolvenței și nu reglementează o procedură referitoare la verificarea respectării/nerespectării deontologiei profesionale a practicienilor în insolvență."

Consideră recurenta că, având posibilitatea să grupeze motivele contestatoarei și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, Instanța Locală de Disciplină - U.N.P.I.R a concluzionat în mod corect și a răspuns contestației în sensul în care practicienii în insolventa pârâți au respectat prevederile legale întrucât faptele învederate ca fiind abateri disciplinare, cum ar fi neînscrierea la masa credală a creanțelor sau refuzul de înscriere a creanțelor bugetare, sunt, în concret, acte procedurale întocmite de practicienii în insolvență prin societatea care are calitatea de administrator judiciar al debitoarei D. S.R.L., acte care au fost, în opinia recurentei, deja supuse controlului de legalitate al judecătorilor, atât în fond, cât și în căile de atac prevăzute de dispozițiile legale, reclamanta fiind decăzută din dreptul de a înscrie creanțele bugetare la masa credală, aceasta decădere din dreptul de a participa cu creanțele bugetare la procedura insolvenței debitoarei generând, în fapt, nemulțumirea creditorului bugetar nediligent. Prin urmare, susține recurenta că nu este vorba de vreo încălcare a principiilor fundamentale prevăzute de Codul de Etică profesională și disciplină al U.N.P.I.R., faptele reclamante fiind activități derulate de practicieni în cadrul dosarului de insolventa.

Susține recurenta că judecătorul sindic are în atribuții controlul judecătoresc al activității derulate în procedura de instrumentare a unui dosar de insolvență, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, motiv pentru care aceasta apreciază că, în procedura administrativă, în mod corect s-a constatat că în cauza dosarului de insolventa, în fața judecătorului sindic, nu s-a formulat de către reclamantă nicio cerere de sancționare sau înlocuire a administratorului judiciar pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea cu rea-credința a atribuțiilor prevăzute de lege sau dispuse de judecătorul sindic, astfel încât cele sesizate de reclamantă cu privire la faptul că pârâții ar fi manifestat, în mod continuu și cu rea credință, o atitudine de indiferență pentru creanțele statului și că ar fi instrumentat dosarul de insolvență al debitoarei într-un mod defectuos, sunt doar simple afirmații nedovedite, care nu pot conduce la sancționarea practicienilor.

Prin urmare, susține recurenta că actele procedurale pe care practicianului în insolvență le întocmește într-un dosar de insolvență (înscrierea la masa credală, refuzul de a înscrie o creanță, îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor stabilite de lege sau de judecătorul sindic) sunt derulate în primul rând și cu prioritate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006, sub controlul de legalitate al judecătorului sindic. Prin urmare, menționează recurenta că raporturile juridice născute între creditorul fiscal al debitorului și reprezentantul legal al acestuia, care are funcția de administrator judiciar sau lichidator, sunt supuse în primul rând legii speciale (Legii nr. 85/2006), instanțele de disciplinare ale U.N.P.I.R. neavând atribuții privind judecata unui refuz justificat sau nejustificat de înscriere sau neînscriere a unor creanțe la masa credală, calea legală de atac a acestui refuz fiind art. 73 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.

3.3. La data de 20.06.2019 a declarat recurs și pârâta A., B., solicitând, prin invocarea motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1), pct. 5, 4 și 6 din C. proc. civ., casarea hotărârii și, în rejudecarea fondului, respingerea contestației formulate de A.J.F.P. Teleorman împotriva deciziei nr. 32 din 3.11.2017 emisă de Instanța Superioară de Disciplină a U.N.P.I.R. în dosarul nr. x/2017 și menținerea drept legală a unei astfel de decizii.

În opinia recurentei-pârâte, prevederile art. 488 alin. (1), pct. 5 din C. proc. civ. ar fi aplicabile în prezenta cauză întrucât instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra excepției inadmisibilității cererii cu privire la sancționarea unei forme de organizare a exercitării profesiei de practician în insolvență, excepție invocată de Instanța Superioară de Disciplină prin întâmpinarea formulată și depusă în dosarul cauzei.

O altă critică formulată de recurentă este cea întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1), pct. 4 din C. proc. civ. potrivit căreia hotărârea primei instanțe ar fi fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât judecătorul fondului a anulat decizia nr. 22 din 14.12.2016 pronunțată de Instanța Locală de Disciplină a UNPIR, în condițiile în care, apreciază recurenta, din analiza contestației ce face obiectul prezentului dosar, rezultă că aceasta a fost formulată doar împotriva Deciziei nr. 32 din 3.11.2017 emisă de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Instanța Superioară de Disciplină

Pe de altă parte, susține recurenta-pârâtă că sentința pronunțată de Curtea de Apel București ar cuprinde o motivare străină de natura cauzei întrucât instanța de fond a obligat pârâtele la soluționarea plângerii prin raportare la abaterile disciplinare invocate de reclamantă, or prin deciziile emise de instanțele disciplinare acestea au procedat la realizarea unei astfel de soluționări. Astfel, recurenta apreciază incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ., întrucât aspectele reținute de judecătorul fondului ar fi în contradicție cu situația de fapt incidentă, potrivit căreia instanțele disciplinare nu numai că au înțeles care este obiectul sesizării cu care au fost învestite, dar au și analizat, în opinia recurentei, în detaliu, criticile reclamantei, motivându-și deciziile adoptate atât în fapt cât și în drept.

De asemenea, afirmă, în esență, recurenta că potrivit legii, a principiilor de drept, a Statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și a Codul de etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, nu se poate aprecia că actele executare de aceasta, drept administrator judiciar desemnat în dosarul nr. x/2014 al Tribunatului Teleorman, ar reprezenta abateri disciplinare. Recurenta susține că prin reprezentanții săi, are o lunga și prestigioasă activitate ca practicieni în insolventă, fiind desemnați într-un număr de peste 100 dosare în care recurenta și-a îndeplinit atribuțiile cu maximă diligentă și profesionalism. Susține că practicienii ce își desfășoară activitatea în cadrul său nu au fost niciodată sancționați disciplinar, dând dovadă de profesionalism în cazurile ce le-au fost încredințate. Menționează recurenta că și în dosarul nr. x/2014 al Tribunatului Teleorman, și-a exercită atribuțiile cu deplina respectare a principiului primordial al independenței, cu urmărirea asigurării celerității procedurii și realizării drepturilor tuturor participanților la procedura insolvenței, dovedind o conduită echidistantă față de interesele divergente ale creditorilor, reprezentați de comitetul creditorilor și adunarea generală a creditorilor, și ale debitorului/acționarilor debitorului, reprezentați de administratorul special, precum și o conduită procesuală corectă, dovedind independență și imparțialitate, respectând întocmai regulile etice și deontologice ale profesiei, participând la programele de pregătire profesională dedicate membrilor U.N.A.R., supunându-se Codului de etică profesională și disciplină, elaborat de U.N.P.I.R., care impune principii pe care trebuie să le respecte practicianul în insolvență (administrator judiciar/lichidator judiciar).

Mai arată recurenta-pârâtă că actele materiale întreprinse de aceasta în dosarul de insolvență nr. x/87/2014 al Tribunatului Teleorman, invocate de reclamantă prin sesizarea disciplinară au făcut obiectul analizei realizate și prin Ordonanța dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la data de 6.02.2018, Ordonanța din data de 21.03.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, încheierea din data de 15.06.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel București și hotărârile pronunțate în dosarele asociate dosarului x/2014

De asemenea, susține recurenta că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ar fi incident și față de inexistența unei motivări, în contextul în care instanța nu a indicat care anume dispoziții legale referitoare la controlul legalității actelor de procedură ale debitorului exercitat la judecătorul sindic au primit o aplicare/interpretare nelegală din partea pârâtelor, ori care să privească sintagma "cu aplicarea și interpretarea nelegală a dispozițiilor referitoare la controlul actelor de procedură ale debitorului".

Prin întâmpinarea formulată la data de 8 august 2019, intimata-reclamantă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a solicitat respingerea recursurilor formulate de recurentele-pârâtele Instanța Locală de Disciplină - U.N.P.I.R., Instanța Superioară de Disciplină - U.N.P.I.R. și A., B., ca nefondate și menținerea, drept temeinică și legală, a sentinței nr. 750 din 27 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486, art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 12 septembrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 9 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtele Instanța Locală de Disciplină - U.N.P.I.R., Instanța Superioară de Disciplină - U.N.P.I.R. și A., B. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

A. Înalta Curte reține că reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman ("A.J.F.P. Teleorman") a învestit instanța de contencios administrativ cu contestația formulată împotriva Deciziilor nr. 32 din 3.11.2017, emisă de Instanța Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență ("ISD") și nr. 22 din 14.06.2016, emisă de Instanța Locală de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență ("ILD"), susținând nelegalitatea acestora prin prisma unui număr de două principale categorii de argumente.

Pe de o parte, a învederat, în esență, reclamanta că maniera în care instanțele de disciplina ale U.N.P.I.R. au soluționat sesizarea formulată de reclamantă, ignoră obiectul real al plângerii sale, întrucât ceea ce aceasta a solicitat pârâtelor nu a fost verificarea legalității operațiunilor realizate de administratorul judiciar al debitorul S.C. D. S.R.L., din perspectiva procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, ci constatarea abaterilor disciplinare apreciate de aceasta ca fiind săvârșite de societatea A., B. prin reprezentanții săi, în calitatea de administrator judiciar al S.C. D. S.R.L., cu ocazia îndeplinirii unor astfel de operațiuni.

Prin a doua categorie de argumente, reclamanta a apreciat, în esență, că în contextul analizării conduitei pârâtei A., B.. (descrisă de reclamantă prin cererea de chemare în judecată), prin prisma criteriilor ce reglementează elementele constitutive ale abaterilor disciplinare aferente profesiei de practician în insolvență, societate profesională, prin reprezentanții săi, se face vinovată de nerespectarea principiilor fundamentale de etică profesională definite de Codul de etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență.

Prin sentința pronunțată, Curtea de Apel București a admis cererea de chemare în judecată, însă din considerentele hotărârii, dar și din conținutul dispozitivului acesteia rezultă că o astfel de admitere vizează doar perspectiva primei categorii de critici formulate de A.J.F.P. Teleorman, respectiv cele prin care reclamanta învedera că sesizarea disciplinară nu a fost soluționată de ILD și ISD conform obiectului plângerii disciplinare. Astfel, soluția de admitere a acțiunii nu vizează și o analiză a considerentelor contestației A.J.F.P. Teleorman privind săvârșirea sau nu, în concret, de către A., B.. a abaterilor disciplinare invocate de reclamantă, instanța de fond dispunând, însă, obligarea pârâtelor la soluționarea plângerii formulate prin raportare la abaterile disciplinare invocate de către petentă, respectiv încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională. Printr-o astfel de manieră de soluționare a cererii de chemare în judecată prima instanță a considerat, în esență, că aspectele privind săvârșirea sau nu, în concret, de către A., B.. a abaterilor disciplinare invocate de A.J.F.P. Teleorman, nu pot fi analizate, pentru prima dată, direct în cadrul judiciar al acțiunii în contencios administrativ, în contextul în care acestea nu au fost analizate în procedura administrativă de către instanțele disciplinare, motiv pentru care a obligat pârâtele la soluționarea plângerii formulate prin raportare la abaterile disciplinare invocate de către petentă.

Împotriva soluției instanței de fond au declarat recurs doar pârâtele, respectiv Instanța Locală de Disciplină-U.N.P.I.R., Instanța Superioară de Disciplină-U.N.P.I.R. și A., B..

B. În ceea ce privește recursurile declarate de pârâtele Instanța Locală de Disciplină - U.N.P.I.R. și Instanța Superioară de Disciplină - U.N.P.I.R., Înalta Curte, observând similitudinea criticilor de nelegalitate invocate, le va analiza împreună, apreciindu-le nefondate în contextul în care hotărârea recurată respectă dispozițiile art. 425 C. proc. civ., neputându-se reține nici puterea de lucru judecat a hotărârilor indicate de recurente și nici o încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material.

Analizând cererile de recurs formulate de cele două pârâte, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate prin acestea pot fi grupate în două categorii principale, respectiv critici ce vizează modul în care apreciază recurentele că prima instanță ar fi soluționat aspectul admiterii de către ILD a excepției lipsei calității procesuale pasive a doamnei C., ce nu este practician în insolvență, respectiv critici aduse de recurente manierei în care judecătorul fondului a dezlegat aspectele de fond ale acțiunii.

În ceea ce privește primul plan al criticilor invocate, pârâtele ILD și ISD au apreciat incident atât motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susținând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de anulare a Deciziei nr. 22 din 14.06.2016 din perspectiva admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a doamnei C., dar și pe cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., considerând că prin hotărârea recurată sunt încălcate prevederile art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2006, privind organizarea activității practicienilor în insolvență.

Înalta Curte apreciază, însă, că, în raport de obiectul contestației formulate de A.J.F.P. Teleorman în faza administrativă a procedurii, dar și față de motivele de nelegalitate invocate de reclamantă prin acțiunea în contencios administrativ, aspectul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a doamnei C. de către ILD nu a fost contestat de A.J.F.P. Teleorman, motiv pentru care dezlegarea dată prin Decizia nr. 22 din 14.06.2016 unei astfel de chestiuni nu a făcut nici obiectul analizei realizate de ISD și nici obiectul controlului de legalitate exercitat de Curtea de Apel București.

Astfel, prin încheierea de ședință din data de 18.04.2016 ILD a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a d-nei C. și a dispus continuarea procedurii în privința restului pârâților, reținând că aceasta nu are calitatea de practician în insolvență, membru al U.N.P.I.R. Soluția astfel pronunțată a fost menționată și în Decizia nr. 22/14.06.2016 emisă de ILD, drept prim alineat al dispozitivului acesteia. Pe de altă parte, din conținutul contestației administrative formulate de A.J.F.P. Teleorman sub nr. TRG x/TRG-DEX 6208 din 21.07.2017, nu se poate reține că A.J.F.P. Teleorman ar fi criticat, în vreo manieră, soluția dată de ILD prin încheierea din data de 18.04.2016 și niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate prin contestație nu vizează soluția de admitere a unei astfel de excepții. Pe cale de consecință, cadrul procesual cu care petenta a învestit, prin contestația administrativă, ISD nu a vizat și soluția cuprinsă în dispozitivul Deciziei nr. 22/14.06.2016 privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a doamnei C.. Mai mult, din cuprinsul Deciziei nr. 32 din 3.11.2017 emisă de ISD rezultă clar cadrul analizat de o astfel de instanță superioară de disciplină, iar acesta nu includea și modul de soluționare a excepției anterior indicate. În plus față de acestea, analizând cadrul procesual dedus judecății în fața Curții de Apel București prin cererea de chemare în judecată, precum și maniera în care o astfel de cerere a fost soluționată de către instanța de fond, Înalta Curte constată că obiectul cauzei de față este reprezentat exclusiv de controlul de legalitate al actelor emise de ILD și ISD, din perspectiva soluției de respingere ca neîntemeiată a plângerii disciplinare formulată de A.J.F.P. Teleorman împotriva pârâtei societate A., B., prin reprezentanții săi practicieni în insolvență, iar instanța de fond s-a pronunțat exclusiv în limitele unei astfel de învestirii.

Având în vedere și data formulării acțiunii în contencios administrativ, respectiv 6 decembrie 2017, anterior modificărilor aduse art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, în contextul limitelor cadrului procesual dedus judecății, hotărârea judecătorească pronunțată de prima instanță nu produce efecte asupra soluției cuprinse în Decizia nr. 22 din 14.06.2016, ce vizează admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a doamnei C..

Mențiunile realizate de judecătorul fondului privind conținutul prevederilor art. 41 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006 trebuie coroborate cu raționamentul în sprijinul căruia acestea sunt invocate, iar un astfel de raționament vizează faptul că soluțiile adoptate de pârâte, prin actele criticate, au fost pronunțate cu ignorarea obiectului plângerii formulate, dar și cu aplicarea și interpretarea nelegală a dispozițiilor referitoare la sfera controlului legalității actelor de procedură ale debitorului pe care îl poate exercita judecătorul sindic.

Astfel, judecătorul fondului reține că deși cele două instanțe de disciplină au fost învestite cu soluționarea unei plângeri disciplinare formulată împotriva membrilor unei societăți profesionale de practicieni în insolvență, fiind invocate punctual nereguli presupus săvârșite de către aceste persoane, totuși acestea au soluționat plângerea disciplinară dar și contestația formulată împotriva acesteia, fără a analiza fondul solicitării și fără a răspunde punctual aspectelor semnalate, referitor la abaterile invocate, din perspectiva principiilor deontologice profesionale invocate ca fiind nerespectate (nerespectare care se constituie într-o abatere disciplinară).

Practic, prin paragraful ce face trimitere la prevederile art. 41 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006, prima instanță identifică faptele de abatere disciplinară invocate de către A.J.F.P. Teleorman prin plângerea disciplinară, din perspectiva obiectului unei astfel de plângeri, iar nu din perspectiva calității procesuale pasive a doamnei C..

Pe cale de consecință, motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., ce vizează soluția reținută prin Decizia nr. 22 din 14.06.2016 asupra chestiunii admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a doamnei C. sunt nefondate, în contextul în care hotărârea atacată nu putea să cuprindă o motivare aferentă unui aspect ce nu a făcut obiectul judecății, iar din soluția de anulare a Deciziilor nr. 22 din 14.06.2016 și nr. 32 din 3.11.2017, coroborată cu obligarea pârâtelor la soluționarea plângerii formulate prin raportare la abaterile disciplinare invocate de către petentă, respectiv încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională, rezultă că aceasta nu vizează soluția dată (prin Decizia nr. 22/14.06.2016) excepției lipsei calității procesuale pasive a doamnei C..

Tot nefondate sunt și criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. pe care recurentele îl invocă apreciind că hotărârea primei instanțe nu ar fi motivată sub aspectul concluziei privind inaplicabilitatea prevederilor Legii nr. 85/2006 în cauza dedusă judecății.

Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. După cum Înalta Curte a reținut, în mod constant, în jurisprudența sa, motivarea nu reprezintă o chestiune de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Înalta Curte reține, dintr-o primă perspectivă, că elementele criticate de recurente reprezintă doar argumente invocate de judecătorul fondului în susținerea soluției de admitere a contestația formulată de A.J.F.P. Teleorman, de anulare a deciziilor nr. 22/2016 și nr. 32/2017 și de obligare a pârâtelor la soluționarea plângerii formulate prin raportare la abaterile disciplinare invocate de către petentă. În fapt, astfel de elemente reprezintă doar o componentă a raționamentului logico-juridic ce stă la baza concluziei instanței, or obligația de motivare reglementată de art. 425 C. proc. civ. privește prezentarea motivelor pentru care judecătorul a pronunțat hotărârea adoptată, iar nu o justificare extensivă a fiecărui argument invocat de către instanță.

De altfel, în chiar paragraful ulterior celui criticat de recurente, judecătorul fondului expune motivul pentru care apreciază că prevederile Legii nr. 85/2006 nu sunt aplicabile, arătând, în esență, că obiectul supus verificării prin procedura reglementată de Legea nr. 85/2006, chiar dacă are la bază aceeași situație de fapt, vizează un alt plan de analiză decât cel reglementat de prevederile O.U.G. nr. 86/2006 în materia cercetării disciplinare.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 425 C. proc. civ., judecătorul fondului expunând silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

Nefondat este și motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488, alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., neputându-se reține, în cauză, o încălcare a autorității de lucru judecat a: (i) sentinței civile nr. 515 din 8.09.2014 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia civilă nr. 221 din 16.02.2015 a Curții de Apel București, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2014, (ii) a sentinței civile nr. 161 din 21.03.2016 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia civilă nr. 490 din 7.11.2016 a Curții de Apel București, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2014, ori a (iii) sentinței civile nr. 375 din 28.06.2016 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin Decizia civilă nr. 510 din 13.03.2017 a Curții de Apel București, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2014.

Înalta Curte constată că obiectul dosarului nr. x/2014 a fost reprezentat de contestație la tabelul preliminar al creanțelor, cel al 1792/87/2014/a2 a constat tot într-o contestație la tabelul preliminar și cel al dosarului nr. x/2014 a fost: contestație la tabelul suplimentar al creanțelor, toate formulate de A.J.F.P. Teleorman în procedura de insolvență a debitoarei S.C. D. S.R.L..

Prin hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2014 și nr. y/2014, contestațiile au fost respinse ca tardiv formulate. Pe cale de consecință aspectele analizate prin astfel de hotărâri nu au vizat nici elementele de fond ale contestațiilor la tabelul preliminar al creanțelor asupra averii debitoarei, formulate de A.J.F.P. Teleorman și cu atât mai puțin conduita administratorului judiciar al debitoarei, ci doar, din perspectivă strict procesuală, exercitarea sau neexercitarea în termen a dreptului A.J.F.P. Teleorman de a învesti instanța de judecată cu o contestație de natura celor ce au făcut obiectul celor două dosare.

Puterea de lucru judecat (res judicata), presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă, că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre. Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa. Pentru a se invoca, însă, obligativitatea unei hotărâri judecătorești privind soluționarea unei probleme juridice este necesară probarea identității între problema soluționată cu o astfel de putere și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție doar dacă o astfel de identitate există deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situația încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.

Or, problema dedusă judecății în prezenta cauză este cea a verificării legalității Deciziilor nr. 22 din 14.06.2016 și nr. 32 din 3.11.2017, atât din perspectiva manierei în care, în procedura administrativă, plângerea formulată de A.J.F.P. Teleorman și întemeiată pe prevederile Anexei nr. 3 la Hotărârea nr. 3/2007, republicată, privind aprobarea Statutului organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și a Codului de etică profesională și disciplină ale U.N.P.I.R. care stabilește Regulamentul privind procedura disciplinară, a fost sau nu soluționată de pârâte conform obiectului acesteia, cât și din perspectiva analizării conduitei pârâtei A., B.. prin prisma criteriilor ce reglementează materia abaterilor disciplinare aferente profesiei de practician în insolvență, respectiv a analizării respectării sau nerespectării de către pârâta A., B.. a principiilor fundamentale de etica profesionala definite de Codul de etica profesionala.

Observând comparativ problema juridică soluționată definitiv în dosarele nr. x/2014 și nr. y/2014, cu cea ce face obiectul analizei în prezenta cauză nu se poate reține identitatea impusă de materia puterii de lucru judecat, cele două privind probleme juridice complet diferite.

Aceleași considerente sunt incidente și din perspectiva hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2014, problema dedusă judecății în respectiva cauză fiind cea a criticilor formulate de A.J.F.P. Teleorman față de modului de înscriere a creanțelor sale (în cuantum total de 4.788.526 RON) în tabelul suplimentar al creanțelor asupra averii debitorului D. S.R.L., respectiv a naturii juridice a creanțelor ce se înscriu într-un astfel de tabel (creanțe născute după data deschiderii procedurii).

Ceea ce a făcut obiectul verificărilor realizate în respectiva cauză nu a fost conduita pârâtei A., B.. prin prisma criteriilor ce reglementează materia abaterilor disciplinare aferente profesiei de practician în insolvență, ci natura juridică a creanțelor exhibate de A.J.F.P. Teleorman, întinderea acestora și caracterul întemeiat sau neîntemeiat al criticilor formulate de un astfel de creditor, din perspectiva condițiilor de înscriere a creanțelor în tabelul suplimentar. Pe cale de consecință, nu se poate reține identitate de problemă juridică dezlegată nici între hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2014 și prezenta cauză.

Neexistând identitate de problemă juridică dezlegată, nu se poate reține încălcarea de către prima instanță a puterii de lucru judecat, iar demersul instanțelor de disciplină de a respinge sesizarea formulată de A.J.F.P. Teleorman în virtutea unui astfel de pretins efect pe care sus indicatele hotărâri judecătorești l-ar produce din perspectiva dreptului de a investi instanțele disciplinare cu o sesizare, reprezintă o soluție nelegală, corect cenzurată de judecătorul fondului.

De asemenea, contrar aspectelor menționate de recurente, prin anularea deciziilor atacate și obligarea pârâtelor la soluționarea plângerii formulată prin raportare la abaterile invocate de către petentă, judecătorul fondului nu stabilește decât obligația de a face constând în a se realiza o analiză, în concret, a abaterilor invocate, rămânând atributul exclusiv al instanțelor de disciplină ca, după verificarea tuturor elementelor constitutive ale fiecărei fapte indicate de petentă, să stabilească dacă, din perspectiva principiilor fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională, a fost săvârșită o abatere disciplinară. Astfel, sunt nefondate susținerile recurentelor potrivit cărora prin hotărârea instanței de fond s-ar tinde la înscrierea la masa credală a unor creanțe bugetare ori la o invalidare a autoritate de lucru judecat în ceea ce privește stabilirea masei credale a debitoarei.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar urmează să îl respingă apreciind că judecătorul fondului a realizat o aplicare corectă a normelor de drept material atunci când a anulat Deciziile nr. 22 din 14.06.2016 și nr. 32 din 3.11.2017 și a obligat pârâtele să soluționeze plângerea formulată prin raportare la abaterile disciplinare invocate de către petentă, respectiv încălcarea principiilor fundamentale de etica profesională definite de Codul de etică profesională.

Astfel, ceea ce reclamanta A.J.F.P. Teleorman a solicitat instanțelor de disciplina ale U.N.P.I.R. nu a fost verificarea legalității operațiunilor societății A., B., prin reprezentanții săi practicieni în insolvență, din perspectiva procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, ci a solicitat acestora constatarea abaterilor disciplinare săvârșite de către sus indicata societate prin reprezentanții săi, în calitate de administrator judiciar al S.C. D. S.R.L., cu ocazia îndeplinirii unor astfel de operațiuni.

Din verificarea documentelor dosarului, se constată că prin Decizia nr. 22 din 14.06.2016, pârâta ILD a respins plângerea formulată de reclamantă împotriva societății A., B., prin reprezentanții săi practicieni în insolvență, ca neîntemeiată, reținând, în esență, că verificările realizate în cadrul procedurii disciplinare nu se pot extinde și asupra legalității actelor de procedură exercitate de pârâtă în cauza ce face obiectul dosarului de insolvență privind pe debitorul S.C.