ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 756/2021

Ședința publică din data de 6 aprilie 2021

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă la data de 4 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, au solicitat anularea deciziei de invalidare nr. x din data de 12 august 2019 emisă de intimată și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii prin care să valideze dispoziția nr. 5568 din data de 19 decembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Târgu Mureș, respectiv admiterea cererii de restituire în natură a imobilului situat în Târgu Mureș, str. x și 2 și a terenului aferent, precum și propunerea de acordare a titlurilor de despăgubire pentru ap. 3, înscris în CF nr. xII, nr. top x și y (transcris din CF nr. x Târgu Mureș - sistat).

2.1. Prin sentința civilă nr. 1407 din data de 4 noiembrie 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția de necompetență teritorială absolută și a declinat în favoarea Tribunalului Mureș competența de soluționare a acțiunii.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București, secția a V-a civilă, în esență, a avut în vedere că imobilul ce face obiectul măsurilor reparatorii este situat în municipiul Târgu Mureș și a reținut prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

2.2. Prin sentința civilă nr. 298 din data de 4 martie 2021, Tribunalul Mureș, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Astfel, Tribunalul Mureș, secția civilă a arătat că Tribunalul București a procedat la verificarea competenței sale la termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2020, dar la termenul anterior de judecată, din data de 9 septembrie 2020, constatând că părțile au fost legal citate, instanța a decis asupra excepției tardivității invocate de intimată, a încuviințat cereri în probațiune și a solicitat depunerea unor probe (respectiv dosarul administrativ).

Ca atare a reținut că, deși Tribunalul București nu și-a stabilit competența printr-o încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în contextul în care a constatat realizarea procedurii de citare și a dispus măsuri procesuale la termenul de judecată din data de 9 septembrie 2020, a devenit competent să soluționeze cauza.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speță, Tribunalul București și Tribunalul Mureș și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind ivit ca urmare a aprecierilor diferite a celor două instanțe cu privire la momentul până la care poate fi invocată excepția necompetenței teritoriale în prezentul litigiu.

Prin demersul judiciar cu care au învestit Tribunalul București, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, au solicitat anularea deciziei de invalidare nr. x din data de 12 august 2019 emisă de intimată și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii prin care să valideze dispoziția nr. 5568 din data de 19 decembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Târgu Mureș, respectiv admiterea cererii de restituire în natură a imobilelor menționate în cererea de chemare în judecată, precum și propunerea de acordare a titlurilor de despăgubire pentru ap. 3, înscris în CF nr. xII, nr. top x și y.

Raportat la obiectul litigiului, astfel cum a fost anterior arătat, pentru stabilirea instanței competente a soluționa pricina au relevanță dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, modificate prin Legea nr. 111/2019, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 418 din data de 28 mai 2019, în vigoare din 31 mai 2019.

Potrivit acestor prevederi legale, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, care reglementează o competență teritorială exclusivă, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Totodată, conform art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura".

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată cauza, aceasta fiind competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, pricina ar fi de competența unei alte instanțe.

Invocarea excepției de necompetență după acest moment nu mai este posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

În speță, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. a fost înregistrată la 4 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2019.

La primul termen de judecată, stabilit la data de 5 februarie 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a amânat judecarea cauzei la data de 8 aprilie 2020, reținând cele stabilite prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului București nr. 4 din data de 3 februarie 2020.

Ulterior, judecata cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgență.

Prin rezoluția aflată la dosarul Tribunalului București, secția a V-a civilă, cauza a fost repusă pe rol și s-a fixat termen de judecată la data de 9 septembrie 2020, cu citarea părților.

La termenul de judecată din data de 9 septembrie 2020, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, Tribunalul București, secția a V-a civilă a constatat că procedura de citare este legal îndeplinită, a respins excepția tardivității depunerii contestației, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a încuviințat probe și a dispus amânarea judecării cauzei la data de 4 noiembrie 2020, pentru a da posibilitatea părților să depună înscrisurile a căror administrare a fost încuviințată.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, la data de 4 noiembrie 2020, în temeiul art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale absolute a acestui tribunal, excepție pe care a admis-o și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Mureș.

Or, raportat la dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către instanță la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, moment care în speță este reprezentat de termenul de judecată din data de 9 septembrie 2020.

Astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțate în recurs în interesul legii, chiar și în situația în care nu există o încheiere interlocutorie prin care s-a reținut competența (cum este cazul în prezentul dosar), de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență reprezintă stabilirea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat.

Prin urmare, din interpretarea prevederilor art. 130 și 131 C. proc. civ., rezultă că neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

În cauză, în termenul stabilit de lege - la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii - 9 septembrie 2020 - nici părțile și nici instanța nu au invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, ci instanța a invocat această excepție, din oficiu, la termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2020, cu depășirea limitei temporare impuse de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, așa cum s-a arătat anterior la termenul din data de 9 septembrie 2020, termen pentru care părțile au fost legal citate, Tribunalul București, chiar dacă nu și-a stabilit competența de soluționare a cauzei în condițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a dispus asupra excepției tardivității, precum și asupra probelor, iar amânarea judecării cauzei pentru termenul din data de 4 noiembrie 2020 nu s-a realizat pentru că ar fi fost necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței de soluționare a pricii, conform art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Ca atare, față de prevederile legale sus-menționate, Tribunalul București, secția a V-a civilă, chiar dacă nu este competent să judece cauza prin raportare la prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, nu putea să invoce din oficiu necompetența sa teritorială și să se desesizeze în acest fel de soluționarea pricinii, în favoarea sa operând prorogarea legală de competență, ca rezultat al neinvocării excepție în termenul prevăzut de lege.

În raport de cele anterior reținute și de dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 aprilie 2021.