Decizia nr. 540/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 248 a Curții de Apel Târgu

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureș, la data de 31 decembrie 2019, A., B. și C., în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților-Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, au contestat decizia de invalidare nr. 30209 din 12 noiembrie 2019, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în dosarul de despăgubiri nr. 56596/CC/24 februarie 2014.

Sentința pronunțată de Tribunalul Mureș: Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 1064 din 7 decembrie 2020, a respins contestația formulată de A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Contestatorii au declarat apel împotriva acestei sentințe.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș: Prin decizia nr. 248 A din 6 mai 2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatori împotriva sentinței civile nr. 1064 din 7 decembrie 2020 a Tribunalului Mureș.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 248 A din 6 mai 2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă contestatorii A., B. și C. au declarat recurs.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 19 iulie 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 5. Prin rezoluția din 13 septembrie 2021, s-au dispus măsurile procesuale prevăzute de art. 490 din C. proc. civ. și s-a stabilit că nu se datorează taxa judiciară de timbru pentru soluționarea recursului. După etapa comunicărilor, prin rezoluția din 17 decembrie 2021, s-a fixat termen în vederea soluționării recursului la 17 martie 2022.

Cererea de recurs: Recurenții-contestatori A., B. și C. au criticat decizia nr. 248 din 6 mai 2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ., întrucât a fost încălcată autoritatea de lucru judecat și au fost greșit aplicate norme de drept material. Au susținut că problemele de drept dezbătute în prezenta cauză au fost soluționate anterior prin hotărâre irevocabilă - decizia nr. 6949 din 25 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care se bucură de putere de lucru judecat. Instituțiile statului implicate în acest litigiu, Primăria Sângeorgiu de Pădure, Instituția Prefectului Mureș - Comisia județeană de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent nu au respectat această hotărâre judecătorească și nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite prin această decizie. În jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate. Decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Primăria Sângeorgiu de Pădure în loc să trimită documentația pentru acordarea de măsuri compensatorii la ANRP a întocmit dispoziția nr. 55 din 24 martie 2014, în care a inserat considerente din hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea litigiului soluționat irevocabil prin decizia nr. 6949 din 25 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin avizul de legalitate nr. x din 16 aprilie 2014 documentația a fost expediată ANRP București în 2019, deci, după alți 5 ani. Astfel, după ce au trecut 11 ani de neexecutare a hotărârii judecătorești anterior menționate, documentația a fost trimisă spre executare, dar, fiind considerată o decizie nouă, s-a făcut aplicarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, deși nu era o situație juridică nouă. Îndreptățirea recurenților la a beneficia de măsuri reparatorii urmare a preluării abuzive de către stat a proprietății lor a fost definitiv și irevocabil tranșată în litigiul anterior. Consideră că Legea nr. 165/2013 nu putea retroactiva și nu era incidentă speței. A recunoaște Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobiliară și Secretariatului acesteia competența de reexaminare a existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii și de a invalida deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii în cazul în care aceste aspecte au fost stabilite, deja, prin hotărâre judecătorească înseamnă a recunoaște un control administrativ asupra hotărârii instanței de judecată, o cale de atac neprevăzută de lege și care contravine dispozițiilor art. 129 din Constituție. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: La termenul de judecată din 17 martie 2022, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, invocate de intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a cărei analiză este prioritară analizei criticilor formulate de recurenți, în raport de dispozițiile imperative ale art. 248 din C. proc. civ. și pe care o găsește incidentă pentru următoarele considerente: În prezentul litigiu, cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanții A., B., C. la data de 31 decembrie 2019 și a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Legea nr. 165/2013, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, prevede, în art. 35, că "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului". Reiese, așadar, că potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă apelului, a cărui soluționare intră în competența curții de apel. Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul recursului este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 165/2013 este apelul. Conform principiului legalității o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Față de dispozițiile legale menționate, decizia nr. 248 din 6 mai 2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului, iar exercitând calea extraordinară de atac, părțile nu s-au conformat unei condiții specifice de admisibilitate a acesteia. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, pentru considerentele anterior expuse, cum recursul de față înfrânge această regulă a procedurii civile, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul. PENTRU ACESTE MOTIVE,