ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 66/2025

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 iunie 2022 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Vicepreședintele A.N.R.P., B., a solicitat obligarea pârâților să modifice despăgubirile acordate prin decizia de validare parțială nr. 6643/9.05.2022 la valoarea de 89.600 euro, precum și obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata daunelor morale, în cuantum de 10.000 euro.

La data de 22 august 2022 a fost depusă cerere modificatoare de către reclamant, prin care a solicitat obligarea pârâtei să modifice decizia nr. 6706/7.07.2022 care a modificat decizia de validare parțială nr. 6643/9.05.2022, precum și stabilirea unei despăgubiri, în cuantum de 89.600 euro.

Prin sentința nr. 315 din 14 martie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Vicepreședintele A.N.R.P. B., astfel cum a fost modificată, fără a se pronunța pe fond, conform articolului 78 alin. (2) din C. proc. civ.

La 23 octombrie 2023, C., D., E., F., G., în calitate de beneficiari, alături de reclamant, ai deciziilor contestate în cauză, au formulat cererea de intervenție în interesul apelantului reclamant.

Prin decizia nr. 338 din 21 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 315 din 14 martie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă; a fost admisă cererea de intervenție accesorie în interesul apelantului formulată de C., D., E., F., G.; a fost anulată sentința apelată și, evocând fondul, a fost respinsă cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei nr. 338 din 21 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentul susține că instanța de apel era obligată să pună în discuția părților cererea de probatorii, în temeiul dispozițiilor art. 224 C. proc. civ., să încuviințeze probele solicitate de părți, pe care le găsește concludente, precum și pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului și să le administreze în condițiile legii, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Afirmă că a solicitat atașarea dosarului administrativ și a tuturor adreselor către Comisia Municipiului București și Comisia Județeană Neamț, în perioada 2003 - prezent, pentru a putea verifica legalitatea reglementărilor interne ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care au stat la baza operațiunii de echivalare a despăgubirilor în modalitatea neprevăzută de lege întrucât pârâta a refuzat să îi comunice aceste înscrisuri.

Susține că este indubitabilă vătămarea produsă apelantului reclamant, fiind încălcat dreptul acestuia la apărare și dreptul la un proces echitabil prin nepronunțarea cu privire la încuviințarea și administrarea probatoriului.

Relativ la soluția instanței de apel vizând solicitarea de modificare a Deciziei nr. 6706 din 7 iulie 2022 de modificare a Deciziei de validare parțială nr. 6643 din 9 mai 2022, emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în sensul menționării în euro a cuantumului compensațiilor stabilite de pârâtă, arată că prin hotărârea recurată au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 164/2014, forma în vigoare la data emiterii deciziilor contestate, care prevăd expres stabilirea despăgubirilor în moneda euro, respectiv Anexa 1, coroborată cu art. 5 și art. 7 din lege.

Învederează că dispozițiile art. 9 și 10 din Legea nr. 164/2014, pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția, au fost aplicate greșit întrucât vizează plata despăgubirilor în funcție de actul administrativ care le stabilește și nu stabilirea valorii despăgubirilor. Afirmă că art. 9 din Legea nr. 164/2014 nu prevede că în actul administrativ prin care se stabilește dreptul la despăgubiri, în speță decizia de validare emisă de pârâtă, cuantumul acestora este exprimat întotdeauna în RON.

Mai susține că, nici în procedura de plată a despăgubirilor, ulterioară și distinctă de procedura stabilirii despăgubirilor, actualizarea sumelor nu este aplicabilă deciziei contestate, deoarece actualizarea prevăzută de art. 10 alin. (4) și (5) din lege privește strict hotărârile judecătorești pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive a acestora până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 și actele administrative și hotărârile emise până la data intrării în vigoare a acestei legi, când despăgubirile se stabileau în RON, potrivit Legii nr. 290/2003.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la criticile vizând inexistența unei dispoziții din Legea nr. 164/2014 care să prevadă dreptul pârâtei de a stabili compensațiile cuvenite în temeiul acestei legi în RON, și, cu atât mai mult, a unei dispoziții vizând echivalarea retroactivă a despăgubirilor la cursul BNR din ziua emiterii hotărârii comisiei județene, în condițiile în care hotărârea comisiei județene, validată de pârâtă, stabilea valoarea despăgubirilor în euro.

Relativ la capătul de cerere privind daunele morale, afirmă că instanța de apel nu a analizat motivele invocate prin cererea de chemare în judecată și cererea modificatoare, prin care a arătat că pârâta este responsabilă de tergiversarea acordării despăgubirilor, timp de 19 ani, prin declinările succesive ale dosarului administrativ între Comisia Județeană Neamț și Comisia Municipiului București, întemeiate pe îndrumările metodologice obligatorii pentru comisiile județene.

Arată că instanța de apel a apreciat că întârzierea în soluționarea dosarului nu poate fi imputată pârâtei, fără a se pronunța pe cererea reclamantului prin care solicita ca Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să comunice dosarul administrativ și toate adresele/îndrumările metodologice către Comisia Județeană Neamț și Comisia Municipiului București, emise din anul 2003 până în prezent, și nu a motivat cum și-a format această convingere, în condițiile în care la dosar sunt depuse doar înscrisuri emise de pârâtă în anul 2022.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Învederează că, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (7) din Legea nr. 164/2014, despăgubirile stabilite conform Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 164/2024 se acordă în RON, iar nu în euro, motiv pentru care Comisia Județeană Neamț pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 ar fi trebuit să stabilească despăgubirile în moneda națională.

Arată că, din aceste motive și având în vedere că Statul Român poate efectua plăți doar în această monedă, conversia sumei de 89.600 euro s-a efectuat la cursul BNR de la momentul emiterii hotărârii.

Relativ la criticile vizând soluția de respingere a capătului de cerere privind daunele morale, arată că, în speță, nu au fost dovedite condițiile răspunderii civile delictuale, în privința faptei ilicite imputată pârâtei susținând că aceasta nu a tergiversat soluționarea cererii de acordare a despăgubirilor, ci a emis decizia de validare, cu respectarea termenului de 18 luni, prevăzut de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 164/2014.

Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată la 16 ianuarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Printr-o primă critică formulată, încadrabilă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamantul A. impută instanței de apel încălcarea dreptului său la apărare și a dreptului la un proces echitabil, prin nepronunțarea cu privire la încuviințarea și administrarea probatoriului solicitat.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, arată că instanța de apel era obligată să pună în discuția părților cererea de probatorii, în temeiul dispozițiilor art. 224 C. proc. civ., să încuviințeze probele solicitate de părți, pe care le găsește concludente, precum și pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului și să le administreze în condițiile legii, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Învederează că a solicitat efectuarea unei adrese către pârâtă în vederea depunerii dosarului administrativ și a adreselor/îndrumărilor metodologice ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților către Comisia Județeană Neamț și Comisia Municipiului București, emise din anul 2003 până în prezent, pentru a putea verifica legalitatea reglementărilor interne ale pârâtei care au stat la baza echivalării despăgubirilor într-o modalitate neprevăzută de lege și pentru a putea face dovada faptei ilicite de tergiversare a soluționării dosarului administrativ cauzată de îndrumările metodologice nelegale.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - casarea unor hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - evocă prevederile art. 175 și art. 176 din acest act normativ cu privire la nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură, precum și pe cele ale art. 178, referitoare la regimul juridic al nulității, și ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia.

Nulitatea, ca sancțiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelație cu actele de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le-au îndeplinit pe parcursul activității judiciare.

Înalta Curte, constată, prin prisma criticii deduse judecății, că, în conformitate cu prevederile art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel, exercitându-și atributele de jurisdicție, poate fie să refacă probele din primă instanță, fie să administreze probe noi în această etapă procesuală, câtă vreme au fost propuse potrivit regulilor de la art. 478 alin. (2) din același act normativ. Prin urmare, singurele cerințe impuse de legiuitor pentru administrarea de probe în etapa procesuală a apelului sunt ca acestea să se fi propus cu respectarea condițiilor procedurale, prin cererea de apel sau prin întâmpinare, iar instanța de apel să aprecieze că probele respective sunt necesare soluționării cauzei.

Verificând lucrările dosarului se reține că, prin cererea de apel, apelantul-reclamant a formulat o cerere de completare a probatoriului cu înscrisuri constând în dosarul administrativ constituit în urma cererii sale de despăgubiri formulate în temeiul Legii nr. 290/2003, precum și a adreselor/îndrumărilor metodologice ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților către Comisia Județeană Neamț și Comisia Municipiului București, emise din anul 2003 până în prezent.

În condițiile în care această solicitare de încuviințare a unor probe în apel nu a fost însoțită de prezentarea argumentată a tezei probatorii avută în vedere de apelant, aprecierea asupra utilității probatoriului propus s-ar fi putut realiza doar la termenul acordat în cauză, instanța de apel având fără îndoială posibilitatea (astfel cum și reclamantul pretinde, făcând trimitere la o jurisprudență consolidată în acest sens) să pună în discuția părților această cerere și să solicite acestora să prezinte explicații asupra necesității completării probatoriului în apel.

Or, se constată că la termenul de judecată din data de 21 martie 2024 părțile, legal citate, nu s-au înfățișat, instanța luând act de solicitarea reclamantului de a judeca pricina și în lipsa sa, admițând în principiu cererea de intervenție accesorie formulată în cauză și rămânând ulterior în pronunțare asupra apelului.

În aceste circumstanțe, deși este real că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra probatoriului solicitat de apelant prin cererea de apel, această situație nu reprezintă prin ea însăși o neregularitate procedurală de natură a atrage nulitatea deciziei atacate, nefiind reținută vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură în condițiile art. 175 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte constată că dosarul administrativ, solicitat a fi comunicat prin cererea de probatorii formulată de apelantul pârât, se regăsește atașat dosarului instanței de fond, iar referitor la înscrisurile reprezentând adresele/îndrumările metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 164/2014 emise de pârâtă din anul 2003, în lipsa unei teze probatorii neechivoce care să reliefeze utilitatea înfățișării acestor adrese în cauză, înscrisuri la care se face referire în mod generic și fără a se indica dacă sunt altele decât cele existente deja în cadrul dosarului administratv sus-menționat, nu se poate contura care este vătămarea produsă, tinând seama că instanța de apel, în analiza cererii cu care a fost învestită, a avut în vedere pozițiile procesuale ale tuturor participanților la proces, susținerile și apărările formulate de către fiecare dintre aceștia, precum și actele aflate deja la dosar.

Trebuie subliniat în acest context că împrejurarea că instanța nu dă curs cererii de probatorii formulată de către una dintre părți, nu atrage de plano încălcarea dreptului la apărare, câtă vreme soluția dată asupra acesteia este rezultatul deliberării și aprecierii, cu luarea în considerare a probelor deja administrate.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că acestuia nu i-au fost încălcate garanțiile procesuale reclamate, în condițiile în care instanța de apel, sesizată fiind cu cererea reclamantului de acordare a daunelor morale pentru prejudiciul creat de pârâtă prin tergiversarea soluționării definitive a cererii sale de acordarea a despăgubirilor, în temeiul Legii nr. 290/2003, a stabilit că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 și art. 1357 C. civ., în raport cu obligațiile legale ce incumbau intimatei pârâte în procedura prevăzută de Legea nr. 164/2014, statuare care, în acest context, evidențiază, totodată, lipsa de utilitate a examinării conținutului unor adrese ori îndrumări metodologice ale ANRP conform aspectelor invocate de reclamant.

De altfel, faptul că recurentul este nemulțumit de soluția pronunțată, nu reprezintă în mod necesar o încălcare a obligației instanței de a garanta accesul la un proces echitabil.

Reținând și că în discuție este o nulitate virtuală, caz în care devin incidente prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ. și în care vătămarea nu numai că nu este prezumată, dar, în contextul specific al cauzei, nici nu este evidentă, Înalta Curte consideră că sancțiunea desființării actului de procedură lovit de nulitate nu se impune, întrucât recurentul nu a justificat prejudiciul procesual suferit prin pronunțarea de către curtea de apel a deciziei recurate cu neobservarea dispozițiilor legale evidențiate în precedent, motivul de recurs analizat fiind, astfel, nefondat.

Recurentul critică hotărârea instanței de apel și sub aspectul încălcării Legii nr. 164/2014, în forma în vigoare la data emiterii deciziilor contestate, dispoziții care prevăd expres stabilirea despăgubirilor în moneda euro, respectiv Anexa 1, coroborată cu art. 5 și art. 7 din lege.

Învederează că dispozițiile art. 9 și 10 din Legea nr. 164/2014, pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția, au fost aplicate greșit întrucât vizează plata despăgubirilor în funcție de actul administrativ care le stabilește și nu stabilirea valorii despăgubirilor, iar art. 9 din lege nu prevede că în actul administrativ prin care se stabilește dreptul la despăgubiri, în speță decizia de validare emisă de pârâtă, cuantumul acestora este exprimat întotdeauna în RON.

Critica astfel formulată, încadrabilă în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondată.

Înalta Curte reține, contrar susținerilor recurentului și în acord cu statuările instanței de apel, că în procedura prevăzută de Legea nr. 164/2014 modul de calcul al sumelor stabilite cu titlu de despăgubire are în vedere valorile exprimate în euro din cuprinsul Anexei 1 a legii, însă actul administrativ prin care este recunoscut dreptul la despăgubiri stabilește cuantumul acestora în RON.

Astfel, chiar dacă este corectă afirmația recurentului că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 164/2014 nu prevăd expres că sumele stabilite cu titlu de despăgubire sunt exprimate în RON, interpretarea coroborată a prevederilor art. 9 și ale art. 10 din lege confirmă cele reținute anterior întrucât vizează plata despăgubirilor în RON, corespunzător actului administrativ care le stabilește.

Prin critica ce poate fi încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul învederează că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la susținerile sale vizând inexistența unei dispoziții din Legea nr. 164/2014 care să prevadă dreptul pârâtei de a stabili compensațiile cuvenite în temeiul acestei legi în RON, și, cu atât mai mult, a unei dispoziții vizând echivalarea retroactivă a despăgubirilor la cursul B.N.R. din ziua emiterii hotărârii comisiei județene, în condițiile în care actiul emis, validat de pârâtă, stabilea valoarea despăgubirilor în euro.

Exercitând controlul judiciar din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte pornește de la premisa că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din același act normativ, text de lege ce reglementează obligația instanței de a arăta, în considerentele hotărârii sale, motivele de fapt și de drept pentru care au fost admise sau înlăturate cererile părților.

Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv. Numai o astfel de motivare constituie pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

Dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 par. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului include, printre alte garanții procesuale, dreptul părților de a fi în mod real ascultate de către instanța sesizată și de a primi o hotărâre motivată. Aceasta implică, în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin, pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt.

Aplicând aceste principii cauzei deduse judecății și analizând considerentele deciziei apelate, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a respectat dispozițiile procesuale privind motivarea actului jurisdicțional reprezentat de decizia civilă nr. 338 din 21 martie 2024 - pronunțată în evocarea fondului cauzei în apel, subsecvent anulării sentinței tribunalului, sub aspectul analizării motivului de nelegalitate a deciziei de validare emise de pârâtă, invocat în cadrul cererii modificatoare, vizând lipsa unei dispoziții legale referitoare la echivalarea retroactivă a despăgubirilor la cursul B.N.R. din ziua emiterii hotărârii comisiei județene.

Curtea de apel, ulterior anulării sentinței civile atacate, era ținută a evoca fondul, și, în consecință, a se pronunța asupra pretențiilor deduse judecății, realizând un examen al susținerilor formulate în cauză și o ascultare reală și efectivă a tuturor elementelor esențiale ce i-au fost supuse verificării.

Cu toate acestea, în cauza pendinte, susținerea reclamantului referitoare la lipsa unei dispoziții legale referitoare la echivalarea retroactivă a despăgubirilor la cursul BNR din ziua emiterii hotărârii comisiei județene, respectiv, invocarea nelegalității deciziei de validare parțiale contestată în speță din această perspectivă nu a mai făcut obiectul analizei instanței de apel, raționamentul juridic în acest sens lipsind din conținutul deciziei prin care a fost evocat fondul pricinii.

Decizia pronunțată în cauză, nefiind motivată potrivit cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. sub aspectul reținut anterior, nu poate conduce la situația premiză pentru o judecată concretă și efectivă în recurs.

În atare condiții, s-a produs o vătămare recurentului-reclamant care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru ca părțile interesate să beneficieze de garanția procesuală a examinării solicitărilor lor, soluție care este în acord cu dispozițiile art. 496 - 497 C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., constatând incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același act normativ, va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, instanța de apel, în acord cu exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., urmează a răspunde criticii formulate de apelantul-reclamant A. printr-o analiză efectivă, clară și coerentă, de natură a susține soluția pronunțată.

Subsumat aceluiași motiv de casare, recurentul susține că instanța de apel nu a analizat motivele invocate prin cererea de chemare în judecată și cererea modificatoare, prin care a susținut faptul că pârâta este responsabilă de tergiversarea acordării despăgubirilor.

În acest sens, arată că instanța a reținut că întârzierea în soluționarea dosarului nu poate fi imputată pârâtei, fără a se pronunța pe cererea reclamantului prin care acesta solicita ca Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să comunice dosarul administrativ și toate adresele/îndrumările metodologice către Comisia Județeană Neamț și Comisia Municipiului București, emise din anul 2003 până în prezent, și nu a motivat cum și-a format această convingere, în condițiile în care la dosar sunt depuse doar înscrisuri emise de pârâtă în anul 2022.

Considerentele hotărârii, deși redate succint, răspund solicitării apelantului reclamant de acordare a daunelor morale pentru acoperirea prejudiciului produs de pârâtă prin tergiversarea soluționării cererii sale, formulată în temeiul Legii nr. 290/2003, și reprezintă raționamentul instanței, care a constatat neîndeplinirea, în speță, a condițiilor răspunderii civile delictuale.

Astfel, instanța de apel a constatat că, în raport cu dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, nu poate fi reținută o faptă ilicită în sarcina intimatei pârâte, cât timp aceasta și-a respectat obligația legală de a valida sau invalida hotărârea Comisiei Județene Neamț nr. 281 din 24 februarie 2021, înregistrată la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la data de 10 martie 2021, în termenul de 18 luni prevăzut de lege.

Așadar, cerințele impuse de art. 425 C. proc. civ. sunt îndeplinite, instanța de apel analizând, în mod real, pretențiile reclamantului vizând acordarea daunelor morale, critica vizând acest aspect neputând fi primită.

În consecință, pentru considerentele mai sus expuse, în limitele arătate în analiza motivului de recurs găsit întemeiat, va fi admis recursul reclamantului și va fi casată decizia recurată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 338A din 21 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.