ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 14/2024

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

Prin cererea înregistrată la 26 mai 2021 pe rolul Tribunalului București – secția a IV-a civilă, astfel cum a fost precizată la data de 12 august 2021, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților – C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la emiterea titlului de plată pentru suma de 1.667.581,5 RON cu titlul de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, precum și la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlul de despăgubiri materiale și morale.

Prin sentința civilă nr. 155 din 15 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare, precum și cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților – C..

Prin decizia civilă nr. 712A din 8 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți B. și A. împotriva sentinței civile nr. 155 din 15 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu intimatul-pârât Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - C..

Împotriva deciziei civile nr. 712A din 8 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanții B. și A. au declarat recurs.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 6 iulie 2023.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată (26 mai 2021), procedura aplicabilă cauzei este cea reglementată de dispozițiile Legii nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

După efectuarea procedurilor de comunicare, în aplicarea art. 490 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., s-a stabilit termen la 16 ianuarie 2024, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării recursului, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității căii de atac.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul cauzei."

În speță, prin cererea de chemare în judecată ce a învestit în primă instanță Tribunalul București, reclamanții au solicitat să se dispună emiterea deciziei reprezentând titlul de plată a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001 (suma de 1.667.581,5 RON) și obligarea pârâtului (în calitate de președinte Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților) la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale și morale, în temeiul art. 1357, art. 1381 și următoarele C. civ.. Așadar, acțiunea dedusă judecății a avut două capete principale.

Prin sentința civilă nr. 155 din 15 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Referitor la al doilea capăt de cerere, în ceea ce privește daunele materiale, prima instanță a reținut că nu există faptă ilicită întrucât culpa neacordării contravalorii despăgubirilor aparține reclamanților și că nu a fost dovedită producerea vreunei pagube materiale în patrimoniul reclamanților, iar în ceea ce privește la daunele morale, tribunalul a reținut că nu se poate aprecia asupra caracterului cert al prejudiciului, în lipsa unui minim probatoriu acesta având numai caracter ipotetic.

Declarând apel, reclamanții au criticat sentința pronunțată de prima instanță, invocând, în esență, o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor Legii nr. 165/2013.

Se constată, așadar, că reclamanții nu au formulat critici cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, astfel încât soluția pronunțată de prima instanță a intrat în puterea lucrului judecat și a devenit definitivă cu privire la aspectul daunelor materiale și morale.

Or, în ceea ce privește primul capăt de cerere - obligarea pârâtului la emiterea titlului de plată pentru suma de 1.667.581,5 RON cu titlul de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001 – se reține că, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, "decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel."

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd următoarele:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2)Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor anterior menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.

Se reține, totodată, că potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) – (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor anterior menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului în scopul degrevării instanței supreme, ca instanță de drept comun în materia recursului, de soluționarea acestor cauze.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea textelor legale anterior menționate, rezultă că decizia nr. 712A din 8 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului, fiind pronunțată în soluționarea unui apel în care au fost formulate critici numai în ceea ce privște emiterea titlului de plată în temeiul Legii nr. 10/2001.

Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei nr. 712A din 8 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2024.