ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 999/2025

Ședința publică din data de 7 mai 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea din data de 21.01.2021, reclamantele A., B. și C. au formulat contestație împotriva Deciziei de validare parțială nr. 6163/2.12.2020 emisă de către vicepreședintele ANRP.

Reclamantele au solicitat să se dispună anularea în parte a deciziei și să se constate că sunt îndreptățite la obținerea de despăgubiri bănești în cuantum de 338.015,84 RON pentru bunurile care au aparținut autorilor lor, D. și E., potrivit Legii nr. 290/2003.

Prin sentința civilă nr. 428/05.04.2024 pronunțată de Tribunalul București, secția a-III-a civilă în dosarul nr. x/2023 a fost admisă în parte contestația, a fost anulată în parte Decizia de validare parțială nr. 6163/2.12.2020, a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de validare și de acordare către reclamante a unor despăgubiri bănești în cuantum total de 72.070 euro (în echivalent RON la data emiterii noii decizii de validare), a fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată și a fost obligată pârâta la plata către reclamanta B. a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 8.950 RON.

Prin decizia nr. 816 A din 5 septembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 428/05.04.2024 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatele reclamante A., B. și C..

A obligat pe apelantă la plata sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata B..

Împotriva deciziei nr. 816 A din 5 septembrie 2024 a declarat recurs pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, invocând motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată recurenta că instanța de apel a motivat soluția în temeiul unui articol abrogat din Legea nr. 290/2003, respectiv art. 3 care a fost abrogat prin Legea nr. 164/2014.

Având în vedere că prevederile art. 3 din Legea nr. 290/2003 au fost abrogate, este evident că instanța de apel a reținut în mod eronat că la determinarea valorii despăgubirilor pentru imobilele construcții expertul s-a folosit "în mod corect" de suprafața construită a acestora.

Recurenta învedereză că potrivit prevederilor legale în vigoare, la calculul despăgubirilor pentru imobilele construcții se folosește exclusiv suprafața utilă a acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 11 din H.G. nr. 1120/2006 "Cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 10 se stabilește în conformitate cu prevederile cap. III "Criteriile și metodologia de evaluare a locuințelor, inclusiv a anexelor gospodărești aferente" și ale cap. IV "Criteriile și metodologia de evaluare a constructiilor cu altă destinatie decât cea de locuință și a anexelor gospodărești aferente" din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, aprobate prin Hotărârea Guvemului nr. 753/1998 care se aplică în mod corespunzător".

Potrivit art. 10 din H.G. nr. 753/1998 " (1) Valoarea compensațiilor care se acordă foștilor proprietari și moștenitorilor legali ai acestora pentru imobilele cu destinația de locuință, inclusiv pentru anexele gospodărești aferente, se determină pe baza prevederilor Decretului nr. 93/1977 referitor la preturile de vânzare ale locuințelor din fondul locativ de stat, astfel cum a fost modificat prin art. III din Decretul nr. 256/1984, ținându-se seama de: tipul locuinței, suprafața utilă, regimul de înăltime, starea tehnică, dotarea, gradul de finisaj, vechimea constructiei la data trecerii în proprietatea statului bulgar și alte elemente de constructie care au ridicat gradul de confort și de finisaj al locuintelor.

(2) După depunerea cererilor, în condițiile Legii nr. 9/1998, de către persoanele îndreptățite la acordarea de compensații se va proceda la stabilirea valorii locuințelor respective și a anexelor acestora, conform prezentelor norme metodologice, după cum urmează:

Se determină suprafața utilă a locuinței folosindu-se elementele furnizate de solicitanți. În cazul în care aceștia nu au planuri sau suprafețe utile determinate, suprafața utilă a locuințelor pentru care urmează a se acorda despăgubiri se stabilește ipotetic în limita suprafețelor minimale înscrise în anexa nr. 1 la Legea locuintei nr. 114/1996, republicată. (...)".

În cazul în care în documente este menționată doar suprafața construită a construcției, pentru determinarea suprafeței utile se aplică un coeficient de diminuare a suprafeței construite cunoscute (1,4).

Acest coeficient este prevăzut de art. 457 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ce prevede că "dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafața construită desfășurată a clădirii se determină prin înmulțirea suprafeței utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,4".

În sens invers, în cazul în care nu se cunoaște suprafața utilă a clădirii, pentru determinarea acesteia se împarte suprafața construită, pe care presupunem că o cunoaștem, la coeficientul de transformare de 1,4 rezultând suprafața utilă.

Așadar, în cazul în care se va aprecia că A.N.R.P. a stabilit în mod eronat suprafața de 316 mp, recurenta solicită să fie avută în vedere suprafața din documentul emis de Primăria Municipiului Cernăuți, respectiv cea de 417,40 mp, din care 20 mp garaj (anexă), la care trebuie aplicat un coeficient de diminuare pentru aflarea suprafeței utile.

Învederează recurenta că instanța de apel în mod eronat a considerat că cele două rapoarte de expertiză efectuate în fond respectă exigențele de legalitate și temeinicie cerute de Legea nr. 164/2014 și de Legea nr. 290/2003.

Contrar celor reținute de instanța de apel, la determinarea suprafețelor imobilelor construcții situate pe strada x nr. 8, expertul nu a avut în vedere înscrisurile existente la dosar, ci mijloacele de informare online (google street).

Astfel, expertul a constatat că, în prezent, "conform ortofotoplanului din zonă și relațiile programului google street, imobilul construcție ce face obiectul cererii de acordare de despăgubiri, are un regim de înălțime Parter + 2 etaje și o suprafața construită desfășurată de 456,81 mp".

Or, la stabilirea despăgubirilor nu se poate avea în vedere starea actuală a imobilului expertizat, ci cea de la momentul refugiului autorilor.

Conform Planului de Situație eliberat de Primăria Municipiului Cernăuți, construcția avea doar parter și un etaj.

De asemenea, în încheierea nr. 113/1944 pronunțată de Judecătoria de pace mixtă Cernăuți și Extrasul din Registrul funciar al comunei cadastrale Cernăuți este menționată o clădire cu "parter și un etaj", cu o suprafață de 316 mp.

Mai mult, din documentul aflat la serviciul tehnic al Primăriei municipiului Cernăuți sub nr. 8008/35, reprezentând autorizația de construire, adunând suprafețele pentru fiecare nivel al casei și pentru garaj, rezultă că suprafața construită a imobilului casă + garaj era de 417,40 mp.

Prin urmare, în mod eronat expertul a avut în vedere o suprafață de 152,27 mp x 3 = 456,81 mp.

În ceea ce privește obligația de plată a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorarii experți și onorarii de avocat, arătă că instanța a dispus efectuarea a 2 expertize cu diferite obiective, printre care: (i) determinarea suprafeței construite la sol și a suprafeței construite desfășurate a construcției; (ii) evaluarea bunurilor care au făcut obiectul Hotărârii nr. 2534/29.05.2019 în raport de dispozițiile Legii nr. 164/2014 și ținând cont de conținutul și concluziile din raportul de expertiză topografică.

Având în vedere că rapoartele de expertiză efectuate în cauză nu respectă exigentele de legalitate și temeinicie cerute de Legea nr. 164/2014 și de Legea nr. 290/2003, onorariile experților nu ar trebui puse în sarcina recurentei.

De asemenea, având în vedere că atât soluția instanței de fond cât și a celei de apel sunt în parte nelegale, solicită micșorarea onorariului de avocat, raportat la complexitatea și volumul activității avocatului.

Cu respectarea termenului legal, la 23 decembrie 2024, intimatele-reclamante au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Învederează intimatele că temeiul cererii de acordare a despăgubirilor formulate de către autorul F. și de către intimata A. nu este Legea nr. 9/1998, ci Legea nr. 290/2003, precum și norme metodologice proprii de aplicare ale acesteia, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006.

Art. 10 din aceste norme stipulează în mod expres că despăgubirile se acordă prin raportare la suprafața construită:

"Art. 10 Pentru construcțiile cu destinația de locuințe, anexe gospodărești ori pentru alte utilități se acordă persoanelor îndreptățite despăgubiri bănești determinate în funcție de suprafața construită, materialele folosite și vechimea construcției la data pierderii posesiei."

Este adevărat că art. 11 din aceleași norme metodologice reglementează că la stabilirea cuantumului despăgubirilor se vor avea în vedere prevederile cap. III și cap. IV din normele aprobate prin H.G. nr. 753/1998, dar aceste norme trebuie aplicate în limitele care nu încalcă prevederile normative de trimitere. Cu alte cuvinte, simpla trimitere de la art. 11 către prevederile din Normele metodologice din H.G. nr. 753/1998 nu se poate interpreta ca o modificare implicită a modalității de calcul de despăgubire conform dispozițiilor din norma la care se face trimitere.

Sensul trimiterii la H.G. nr. 753/1998 este doar de completare a procedurii de determinare a cuantumului de despăgubirilor cu elemente din norma la care se face trimitere și nu de înlocuire/aplicare cu prioritate a prevederilor din norma de trimitere, pentru că într-o astfel de situație, reglementarea din norma de trimitere nu și-ar mai fi avut rostul, de plano.

Regimul de înălțime a imobilului reprezintă o chestiune de fapt, astfel că argumentele nu au natura unor critici de nelegalitate, ci de reanalizare a probatoriului administrat, ceea ce nu este admisibil în faza procesuală a recursului, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În privința criticilor recurentei referitoare la faptul că instanța de apel, în mod greșit, ar fi apreciat că "cele două rapoarte de expertiză efectuate în fond respectă exigențele de legalitate și temeinicie cerute de Legea nr. 164/2014 și de Legea nr. 290/2003", învederează că recurenta nu indică ce dispoziții legale de drept material ar fi fost încălcate sau aplicate greșit, astfel că acest motiv de recurs nu poate fi întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În subsidiar, arată că această critică este și neîntemeiată.

Din înscrisurile aflate la dosar rezultă, astfel cum reține și expertul desemnat în cauză, o suprafață construită totală de 456,81 mp, la care se adaugă suprafața garajului de 20 mp.

În raport cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., arată că sunt nefondate criticile privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

O primă critică susținută de recurentă este aceea că instanța de apel a statuat eronat că la determinarea valorii despăgubirilor pentru imobilele construcții expertul s-a raportat "în mod corect" la suprafața construită a acestora, în contextul în care prevederile art. 3 din Legea nr. 290/2003 - reținute de curtea de apel - au fost abrogate prin Legea nr. 164/2014.

Recurenta pretinde că, în raport cu prevederile art. 11 din H.G. nr. 1120/2006 și art. 10 din H.G. nr. 753/1998, la calculul despăgubirilor pentru imobilele construcții se folosește exclusiv suprafața utilă a acestora.

Critica este nefondată.

Având a răspunde criticii pârâtei privind întinderea dreptului de proprietate asupra construcției, instanța de apel a reținut că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat aceste critici pentru prima dată ca obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe de către expertul G..

Din actele și lucrările dosarului reiese că prin răspunsul la obiecțiuni formulat de expertul G. s-a făcut trimitere la prevederile art. 3 din Legea nr. 290/2003, fără ca pârâta să critice o atare concluzie, în fața instanței de fond sau prin cererea de apel.

Dincolo de preluarea, ca atare, a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 290/2003 de către instanța de apel, în considerarea concluziilor răspunsului la obiecțiuni formulat de expertul G., Înalta Curte reține că sunt corecte concluziile curții de apel privind modalitatea de calcul a despăgubirilor, respectiv prin raportare la suprafața construită, în acord cu dispozițiile art. 10 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 aprobate prin H.G. nr. 1120/2006.

Astfel, potrivit normei evocate "pentru construcțiile cu destinația de locuințe, anexe gospodărești ori pentru alte utilități se acordă persoanelor îndreptățite despăgubiri bănești determinate în funcție de suprafața construită, materialele folosite și vechimea construcției la data pierderii posesiei".

Față de circumstanțele particulare ale cauzei, recurenta-pârâtă pretinde fără temei - și cu ignorarea dispozițiilor art. 10 enunțate- că din coroborarea prevederilor art. 11 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 aprobate prin H.G. nr. 1120/2006 și dispozițiile art. 10 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 aprobate prin H.G. nr. 753/1998 reiese că la calculul despăgubirilor prezintă relevanță suprafața utilă a construcției (și nu suprafața construită).

Potrivit dispozițiilor art. 11 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 "cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 10 se stabilește în conformitate cu prevederile cap. III "Criteriile și metodologia de evaluare a locuințelor, inclusiv a anexelor gospodărești aferente" și ale cap. IV "Criteriile și metodologia de evaluare a construcțiilor cu altă destinație decât cea de locuință și a anexelor gospodărești aferente" din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 753/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 30 noiembrie 1998, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător’.

Or, câtă vreme dispozițiile art. 10 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 reglementează expres componentele calculului despăgubirilor (printre care și suprafața construită), trimiterea de la dispozițiile art. 11 din aceleași norme la criteriile și la metodologia de evaluare a locuințelor (cap. III) reglementate de Normele aprobate prin H.G. nr. 753/1998 nu este de natură a înlocui reperele deja stabilite (de art. 10), ci de a completa procedura cu elementul de calcul care îi lipsește.

Prin urmare, dispozițiile art. 11 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 trebuie examinate împreună, iar nu separat de cele ale art. 10 din aceleași norme, or interpretarea recurentei-pârâte privind determinarea despăgubirilor prin raportare la suprafața utilă a construcției ignoră regulile interpretării sistematice, ceea ce presupune că normele trebuie văzute în context, într-o interpretare corelată, unele prin altele.

În acest cadru, reiese, cu claritate, că este indiferent raționamentul recurentei privind determinarea suprafeței utile prin aplicarea coeficientului de diminuare a suprafeței construite cunoscute (de 1,4) reglementat de prevederile art. 457 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în cauză fiind lipsită de relevanță suprafața utilă a construcției în calculul despăgubirilor, astfel cum s-a arătat.

Prin cea de-a doua critică se susține că instanța de apel a apreciat eronat că cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză respectă exigențele de legalitate și de temeinicie cerute de Legea nr. 164/2014 și de Legea nr. 290/2003 în contextul în care expertul nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ci mijloacele de informare online.

Susține recurenta că la stabilirea despăgubirilor nu se poate avea în vedere starea actuală a imobilului expertizat (expertul constatând că imobilul are un regim de înălțime parter + 2 etaje și o suprafață construită desfășurată de 456,81 mp), ci cea de la momentul refugiului autorilor, construcția având în componență doar parter și un etaj, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la dosar.

Înalta Curte reține caracterul formal al acestor critici, ce nu pot face obiectul analizei instanței de recurs dat fiind că, prin afirmațiile sale, recurenta tinde, în realitate, la reevaluarea pertinenței concluziilor rapoartelor de expertiză efectuate în fața instanței de fond în raport cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În aceste coordonate, contestarea reținerii instanței de apel potrivit căreia "expertul și-a bazat calculele pe documente relative la construcție și a validat suprafețele reale existente la momentul refugiului…" nu este aptă a declanșa controlul de legalitate a deciziei atacate întrucât vizează netemeinicia hotărârii instanței de apel și nu nelegalitatea acesteia, iar reanalizarea probelor administrate de instanțele de fond nu este permisă în faza recursului, această cale extraordinară de atac urmărind să supună analizei conformitatea hotărârii recurate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În egală măsură, nici critica privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorarii expert și onorarii avocat, nu permite exercitarea controlului judiciar specific prezentei faze procesuale.

Pe de o parte, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a dedus judecății apelului vreo critică privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată de către instanța de fond (reprezentând onorariu expert și onorariu avocat), astfel încât aceste aspecte nu pot fi analizate omisso medio, în lipsa exercitării caii de atac intermediare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Pe de altă parte, cu privire la obligația stabilită în sarcina pârâtei, de plată a sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata B., se reține că instanța de apel a constatat, în condițiile art. 451-452 C. proc. civ., realitatea și necesitatea acestora, aspecte care nu pot fi supuse reevaluării de către instanța de recurs, date fiind limitele procesuale specifice prezentei căi extraordinare de atac.

Aceasta întrucât criticile ce privesc cenzurarea cheltuielilor de judecată constituie argumente care au în vedere temeinicia și reaprecierea situației de fapt și a probelor administrate, aspecte care nu mai pot fi puse în discuție în calea de atac a recursului, prin raportare la motivul de nelegalitate invocat de parte- art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (sau art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.).

Potrivit Deciziei nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, -obligatorie conform prevederilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ. "stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face." (par. 34). Reprezentând "o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice", "proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.." (par. 36-37).

Înalta Curte reține că spre deosebire de dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. -care reglementează o multitudine de elemente în raport de care se poate dispune reducerea onorariului de avocat, dar care nu pot fi analizate de instanța de recurs -, prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. reglementează criteriul soluției adoptate ca unic factor al stabilirii cuantumului redus al cheltuielilor de judecată și prevăd, fără alte mențiuni, că îi revine judecătorului cauzei atribuția de a stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata acestora.

Așa fiind, se reține că recurenta solicită, fără temei, diminuarea onorariului de avocat întrucât soluția instanței de apel este "în parte" nelegală, în contextul în care ipoteza expusă de parte nu se grefează pe criteriul determinat de prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., iar prin hotărârea recurată a fost respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză (de pârâtă).

Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută incidența motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., raportat la criticile pe care recurenta le-a dezvoltat în coordonatele acestei norme.

Pe cale de consecință, față de cele anterior arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei nr. 816 A din 5 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte, în acord cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acesteia la plata către intimate-reclamante a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON, reprezentând onorariu de avocat, dovedite prin chitanța seria x nr. x din data de 5 mai 2025 și factura seria x nr. x din data de 5 mai 2025 depuse la dosar, apreciind că suma acordată cu acest titlu este una rezonabilă față de complexitatea cauzei, ținând cont de activitatea prestată de avocat în faza procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei nr. 816 A din 5 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatelor -reclamante.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.