ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 108/2024

Pretenția dedusă judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a III-a civilă la data de 01.11.2021, sub nr. x/2021, reclamantele A., B. și C. au formulat, în temeiul art. 8 al Legii nr. 164/2014, contestație împotriva deciziilor nr. 6305/11.06.2021 și nr. 6306/11.06.2021, emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Au solicitat anularea deciziilor și obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, sub sancțiunea de daune cominatorii, la soluționarea cererilor din dosarul 1729/L290/20I9 prin emiterea în favoarea reclamantelor a unei decizii de acordare a măsurilor compensatorii sub formă de despăgubiri bănești, stabilite conform dispozițiilor Legii nr. 164/2014, pentru bunurile pentru care s-a solicitat acordarea de despăgubiri prevăzute de Legea nr. 290/2003 privind bunurile imobile si recoltele neculese abandonate pe teritoriul actual al statului Republica Ucraina, localitatea Traianu Vechi, jud. Ismail, abandonate în anul 1944, bunuri deținute în proprietate de autorii reclamanților.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1966/23.12.2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins excepția inadmisibilității obligării pârâtei la emiterea unei decizii de stabilire a despăgubirilor bănești; a admis excepția inadmisibilității obligării pârâtei la plata de daune cominatorii; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; a anulat decizia de validare nr. 6305/11.06.2021 și a obligat pârâta să emită în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri a unei noi decizii prin care să invalideze Hotărârea nr. 2578/02.07.2019 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 București și să dispună acordarea despăgubirilor în cuantum de 304.307,86 RON în favoarea reclamantelor A., B. și C.; a anulat decizia de validare nr. 6306/11.06.2021 și a obligat pârâta să emită în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri a unei noi decizii prin să invalideze Hotărârea nr. 2577/02.07.2019 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 București și să dispună acordarea despăgubirilor în cuantum de 263.449,74 RON în favoarea reclamantei A.; a respins cererea de obligare a pârâtei la plata de daune cominatorii, ca inadmisibilă.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București a declarat apel pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând desființarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 19A din 11 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul ca nefondat și a obligat apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă B. a sumei de 2025 RON și către intimata-reclamantă C. a sumei de 675 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul declarat în cauză Împotriva acestei decizii, la 30 martie 2023, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a declarat recurs, solicitând modificarea deciziei recurate în sensul înlăturării ori diminuării corespunzătoare a cheltuielilor de judecată. În susținere, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că instanța de apel a admis în mod greșit capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.025 RON, respectiv 675 RON. După prezentarea pe larg a situației de fapt și a soluțiilor dispuse în cauză, recurenta a criticat soluția pronunțată cu privire la cuantumului onorariului de avocat stabilit în sarcina sa, arătând că instanța de apel s-u raportat, la momentul stabilirii acestui cuantum, la suma solicitată de reclamante și nu la dificultatea, amploarea și durata cazului. A precizat că trebuie să existe o echivalență între munca prestată și onorariu, sens în care invocă dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 492/8.06.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 583/5.07.2006 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Invocă dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. și învederează că instanța poate diminua onorariul de avocat.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la data de 8 iunie 2023, intimatele-reclamante A., B. și C. au invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, sens în care amintesc decizia RIL nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Având a analiza cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de către intimatele-reclamante, Înalta Curte o va admite, cu consecința respingerii recursului ca nemotivat, pentru următoarele considerente de drept: Recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților cuprinde critici doar în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, învederându-se că instanța de apel a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, fără a se raporta la situația particulară a litigiului, care ar fi impus reducerea considerabilă a cuantumului cheltuielilor, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. În acord cu susținerile intimatelor-reclamante din întâmpinare, se constată că recursul declarat de pârâtă este nul, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât criticile nu se circumscriu niciunuia dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., din moment ce privesc temeinicia deciziei civile recurate. În această ordine de idei, se reține că, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul competent a soluționa recursul în interesul legii a stabilit că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..". În considerente acestei decizii cu valoare obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., s-au reținut următoarele aspecte: "29. O primă problemă care s-a pus în practică se referă la calificarea prevederilor art. 451-455 din C. proc. civ. ca fiind norme de procedură sau norme de drept material. 30. Instanțele care au considerat acest motiv de recurs admisibil l-au încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind, explicit sau implicit, că normele de la art. 451-455 din C. proc. civ. sunt norme de drept material întrucât, deși sunt cuprinse în C. proc. civ., ele reglementează modalitatea de reparare a prejudiciului produs din culpa părții care se face vinovată de declanșarea demersului judiciar (partea care pierde procesul), reprezentând, de fapt, o transpunere în plan procesual a normelor de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală. 31. Pe de altă parte, a fost exprimată și opinia potrivit căreia aceste prevederi legale reprezintă o normă de procedură, ceea ce ar ridica problema încadrării motivului de recurs analizat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. 32. Față de cele ce se vor arăta în continuare, pentru soluționarea prezentului recurs în interesul legii nu este necesară tranșarea acestei dispute teoretice care, de altfel, este insuficient ilustrată în jurisprudența atașată sesizării. 33. Aceasta întrucât, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, respectiv de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia. 34. Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiză. 35. În acest sens, art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că "Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său." 36. Este vorba, așadar, despre o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice. 37. În aceste condiții, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ..". Întrucât recurenta-pârâtă critică decizia instanței de apel exclusiv din perspectiva faptului că nu s-ar fi aplicat prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., finalitatea urmărită prin promovarea căii de atac a recursului fiind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată într-un cuantum redus, se constată că este aplicabilă decizia în interesul legii nr. 3 din 20 ianuarie 2020, astfel că recursul, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum în mod just au susținut intimatele-reclamante. Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului declarat de către pârâtă și va constata nul acest recurs, pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. De asemenea, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1200 RON în favoarea intimatei-reclamante A., 600 de RON în favoarea intimatei-reclamante C. și 400 de RON în favoarea intimatei-reclamante B..