Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.12.2023
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2713/2023

HOTĂRÂRE
14.12.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2713/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Finanțelor, în reprezentarea Statului Român, împotriva deciziei civile nr. 1614A din 11 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Definitivă. Pronunțată astăzi, 14 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-08
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1046/2023
Ședința publică din data de 8 iunie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, se
ÎCCJ 2023-12-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2486/2023
Ședința publică din data de 05 decembrie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea formulată în data de 23.09.2021, înregistrată la Tribunalul București, secția
ÎCCJ 2023-10-03
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1491/2023
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cererii deduse judecății: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 23 august 2021, sub n
ÎCCJ 2023-12-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2473/2023
Ședința publică din data de 4 decembrie 2023 Deliberând asupra cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bu
ÎCCJ 2023-12-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2485/2023
Ședința publică din data de 05 decembrie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă