ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 247/2021

Ședința publică din data de 9 februarie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 05.03.2018, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București, prin primarul general și Consiliul General al Municipiului București, au solicitat să se constate nulitatea deciziei de preluare nr. 990 din 14.06.1983 și obligarea pârâților la plata valorii de circulație a apartamentului.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal

Prin sentința nr. 2182 din 21.11.2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția inadmisibilității capătului 2 de cerere, invocată din oficiu, a respins, cererea de obligare a pârâților la plata valorii de circulație a apartamentului nr. x situat în București, ca inadmisibilă, a admis excepția lipsei de interes cu privire la capătul 1 de cerere, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a respins capătul 1 de cerere, ca lipsit de interes.

I. 3. Hotărârea pronunțată în apel de curtea de apel

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin decizia nr. 1270 A din 11 octombrie 2019, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, reclamanții A. și B. au declarat recurs.

II.1. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, recurenții reclamanți au invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenții reclamanți, susțin următoarele:

- în cauză, sunt sesizate neconcordante între Legea nr. 10/2001 și Convenția europeana a drepturilor omului, aceasta din urma având prioritate;

- acțiunea nu aduce atingere dreptului de proprietate dobândit de cumpărătorii de bună-credință C. si D., iar securitatea raporturilor juridice nu este afectata;

- constatarea nulității absolute a deciziei de preluare nr. 990 din 14.06.1983 poate fi solicitată oricând, iar Statul Roman nu se poate prevala de o legea speciala pentru a acoperi o ilegalitate;

- preluarea imobilului a fost făcută în temeiul Decretului nr. 223/1974 care era contrar art. 12 din Constituția din 1965, art. 480-481 din C. civ. si art. 17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului;

- atâta vreme cât preluarea a fost ilegală, reclamanții se prevalează de existenta unui bun, iar prima instanță, prin soluția pronunțată, le-a încălcat accesul la un proces echitabil într-un termen rezonabil, astfel cum este garantat de CEDO;

- prin Hotărârea CEDO pronunțată în cauza Atanasiu si alții împotriva României asistam la o schimbare de atitudine a CEDO față de legile de restituire a proprietății și se afirmă expres că nu sunt eficace;

- CEDO a luat deja în considerare și a respins în repetate rânduri susținerile Guvernului în ceea ce privește pretinsa eficacitate a legilor de restituire a proprietății, inclusiv Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 165/2013(...);

- considerentele reținute de ICCJ prin Decizia nr. 33/2008 nu sunt aplicabile în speță;

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimații pârâți nu ua fost formulat întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar ulterior s-a fixat termen în ședința din camera de consiliu de astăzi, 9 feruarie 2021, în vederea analizării admisibilității în principiu a recursului.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că este incidentă sancțiunea procedurală a nulității, în aplicarea prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestei norme.

Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să se raporteze la argumentele instanței de apel invocate pentru soluționarea cauzei în cuprinsul hotărârii recurate sau să vizeze procedura judiciară derulată în fața instanței anterioare, întrucât, în caz contrar, nu poate fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, recurenții reclamanți au reiterat motivele prezentate în cererea de apel, neformulând nicio critică la adresa deciziei recurate, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., indicând doar formal motivele de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la decizia recurată, iar modul concret de redactare a cererii de recurs nu îngăduie instanței de recurs exercitarea controlului de legalitate.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenții tind să obțină o nouă verificare a susținerilor lor, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar și de procedura derulată în fața acesteia.

Recurenții din cauza de față nu au prezentat asemenea critici, ci doar au reluat aceleași critici invocate și în fața instanței de apel prin care arată că în cauză sunt sesizate neconcordanțe între Legea nr. 10/2001 și CEDO, aceasta din urmă având prioritate, acțiunea nu aduce atingere dreptului de proprietate dobândit de cumpărătorii de buna-credință, iar securitatea raporturilor juridice nu este afectată, constatarea nulității absolute a deciziei de preluare nr. 990/14.06.1983 poate fi solicită oricând, iar Statul Român nu se poate prevala de o legea specială pentru a acoperi o ilegalitate, că atâta vreme cât preluarea a fost ilegală, reclamanții se prevalează de existența unui bun, iar considerentele reținute de Î.C.C.J. prin decizia nr. 33/2008 nu sunt aplicabile în speță, critici ce nu pot antrena cenzurarea legalității soluției pronunțate în apel, întrucât acestea nu reprezintă critici de nelegalitate apte de a fi analizate în această etapă procesuală, având în vedere că recurenta ignoră în totalitate argumentele curții de apel pentru înlăturarea criticilor sale din calea devolutivă de atac.

Dispozițiile art. 488 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătorești, a căror casare se poate obține pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze criticarea legalității hotărârii atacate, iar nu doar reiterarea susținerilor de la judecata în instanța a cărei hotarâre se recurează, întrucât recursul este o cale de atac extraordinară, care presupune analiza legalității hotărârii instanței anterioare, pe temeiul unuia sau a mai multor motive de casare dintre cele reglementate expres și limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea tezei de nelegalitate din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci mai ales în dezvoltarea lor pe temeiul tezei de casare indicate de recurent sau încadrate de către instanță, pentru situația în care criticile dezvoltate sunt apte a susține un alt caz de casare decât cel invocat de recurrent.

Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, respectiv atunci când doar se reiau motivele de apel, fără a se critica, din perspectiva oricăruia dintre motivele de casare de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., legalitatea dezlegărilor date de instanța anterioară criticilor pe care le-a analizat ori care i-au fost deduse judecății în calea de atac (pentru ipoteza omisiunii de analizare a unora dintre acestea).

O astfel de sancțiune intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurenților reclamanți nu vizează decizia atacată și nici procedura din fața instanței de apel.

În consecință, cum aspectele invocate de recurenții reclamanți nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate, iar în cauză nu sunt incidente motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 1270A din 11 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2021.