ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1130/2022

Ședința publică din data de 24 mai 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 ianuarie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Locuințe și S.C. B. S.A. a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor la plata contravalorii lipsei de folosință aferentă ultimilor trei ani pentru locuința tip 125 C, amplasată pe lotul nr. 513A, aflat în zona H, cartierul Henri Coandă, compusă din 5 camere de locuit având o suprafață utilă desfășurată de 174,60 mp, din care Suprafață utilă de 136 mp începând cu data de 19.01.2014 și până la data de 19.01.2017, respectiv suma de 21.600 euro, echivalentul a 97.042,32 RON (calculat la cursul B.N.R. valabil pentru data de 19.01.2017 de 1 euro = 4,4927 RON) și, în continuare, până la data predării efective a imobilului; obligarea pârâtei B. la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,15%/zi de întârziere, calculate pentru ultimii trei ani anteriori promovării prezentei cereri de chemare în judecată, respectiv de la data de 19.01.2014 și până la data de 19.01.2017, respectiv suma de 107.099,21 euro, echivalentul a 481.164,63 RON (calculat la cursul B.N.R. valabil pentru data de 19.01.2017 de 1 euro = 4,49274 RON) și în continuare, până la data predării efective a imobilului; obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 388 din 05 martie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Locuințe; a obligat pârâta A.N.L. la plata către reclamantă a sumei de 34.300 euro echivalent în RON la data plății, reprezentând lipsa de folosință pentru perioada 19.01.2014 - februarie 2018; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.315,84 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 398 A din 09 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe împotriva sentinței civile nr. 388/05.03.2019, pronunțată de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă; a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată; a respins cererea reclamantei privind acordarea de cheltuieli de judecată, ca nefondată; a respins cererea intimatei reclamante privind acordarea de cheltuieli de judecată în apel, ca nefondată.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 398 A din 09 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamanta A..

II.1. Motivele de recurs

Recursul declarat de reclamanta A. a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, au fost expuse următoarele critici in ordinea instituită de parte:

Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 177 C. civ. de la 1864 în interpretarea contractelor:

- cu referire la situația de fapt dedusă judecății, a arătat că instanța de apel nu a făcut o analiză coroborată a contractelor, invocate în speță, din care rezultă obligațiile A.N.L., în condițiile în care prevederile contractul de construire, potrivit art. 18 alin. (2) din contractul de construire, se completează cu cele ale contractului de antrepriză generală nr. x din 07.04.2004, încheiat de A.N.L. cu constructorul C. S.R.L.;

- ansamblul de contracte ce au stat la baza derulării programului imobiliar al A.N.L., au fost concepute ca un tot unitar, fiecare contract încheiat de beneficiar constituie o etapă obligatorie pentru a putea fi eligibil să participe la program, structura în etape presupune ca fiecare contract să îl fundamenteze pe celălalt, iar întregul grup de contracte să fie interpretat în acord cu voința reală a părților ținând cont de finalitatea proiectului imobiliar - finalizarea locuințelor contractate de beneficiari;

- motivul care a stat la baza încheierii contractului de mandat îl constituie dobândirea unei locuințe prin intermediul programului coordonat de mandatarul A.N.L. care, la rându-i a urmărit să-și îndeplinească obligațiile ce îi reveneau din postura de coordonator al acestui program, respectiv de a procura recurentei o locuință în baza mandatului acordat;

- atâta la momentul încheierii contractului, dar și pe parcursul executării, recurenta a urmărit dobândirea unui imobil, iar A.N.L. ar fi trebuit să întreprindă ansamblul acțiunilor ce îi reveneau pentru a-i asigura recurentei livrarea construcției în termen de 24 luni;

- a considera că A.N.L. are doar obligația de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor echivalează cu o interpretare individuală a contractelor invocate în speță și a obligațiilor derivate din acestea. Or, contractul de mandat nu poate fi interpretat ca având o existență de sine-stătătoare, ci trebuie integrat în întreg mecanismul contractual, iar drepturile și obligațiile trebuie interpretate în raport de celelalte contracte încheiate în cauză, dar și de voința finală a recurentei și de scopul real urmărit la momentul contractării cu A.N.L.;

- instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a art. 977 C. civ. de la 1864 în interpretarea ansamblului contractual, aspect care rezultă și din aprecierea că este obligația "antreprenorului de a preda reclamantei locuința în discuție, pe baza procesului-verbal de predare-primire în termen de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor", însă termenul de 24 de luni, prevăzut de art. 8 din Contractul de construire, ca durată de realizare a lucrărilor, potrivit art. 5 din Contractul de antrepriză, de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, era opozabil A.N.L.-ului, în temeiul forței obligatorii a contractelor, fiind parte atât în Contractul de Antrepriză Generală (unde este prevăzut expres), dar și în Contractul de mandat (unde se prevede că dispozițiile Contractului de antrepriză au fost avute în vedere și au fundamentat încheierea Contractului de mandat);

- o aplicare greșită a dispozițiilor art. 977 C. civ. cu privire la voința reală a părților de către instanța de apel reiese și prin raportare la art. 75 din Contractul de Antrepriză Generală ce relevă posibilitatea A.N.L.-ului de a se implica activ în procesul de construcție și art. 21 din Contractul de construire ce prevede că "Pentru orice probleme ivite pe parcursul executării lucrărilor, în baza contractului de mandat, beneficiarul se va adresa ANL, care va sesiza Antreprenorul General pentru soluționarea acestora";

- din modul de redactare a art. 21 din Contractul de construire și a art. 64 din Contractul de antrepriză, se recunoaște puterea contractului de mandat încheiat între A.N.L. și recurentă, sens în care beneficiarul nu se poate adresa direct antreprenorului general, obligația revenind în mod exclusiv A.N.L., iar în legătură cu neregularitățile ivite pe parcursul derulării contractelor, beneficiarul se poate adresa doar A.N.L.-ului, care la rându-i avea obligația de a lua măsurile ce se impuneau față de antreprenorul general, motive care justifică încasarea penalităților de întârziere de către A.N.L pentru beneficiar;

- contrar celor reținute de către instanța de apel în considerentele deciziei recurate, la art. 95 din Contractul de antrepriză se stipulează un pact comisoriu în virtutea căruia contractul putea fi desființat după constatarea de către instanța de judecată a neîndeplinirii obligațiilor de către antreprenorul general;

- instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 1540 C. civ. de la 1864 referitor la obligațiile A.N.L. derivate din contractul de mandat în sensul în care a apreciat că "apelanta și-a asumat o obligație de diligentă, a cărei îndeplinire a dovedit-o", deși se impunea analizarea și constatarea culpei A.N.L.-ului în executarea contractului de mandat;

- prin calificarea obligației mandatarului ca fiind de diligentă urmată de aplicarea mecanismului specific acestei categorii de obligații (identificarea unor acțiuni ale A.N.L. și încadrarea lor ca fiind diligentele necesare pentru atingerea rezultatului), instanța de apel a statuat că "pârâta nu este culpabilă pentru întârzierile care au condus la depășirea termenului de predare al imobilului obligației de diligentă ", deși coordonatorul proiectului (A.N.L.) nu a invocat cazul fortuit, forța majoră sau fapta terțului pentru a se exonera de răspundere;

- astfel, nelegalitatea deciziei recurate rezidă, în primul rând, din faptul că instanța de apel a calificat obligația A.N.L. ca fiind de diligentă și nu de rezultat, iar în al doilea rând, analizând conținutul obligațiilor astfel calificate, a redus ansamblul diligentelor ce trebuiau depuse de A.N.L. la emiterea unor notificări și înlocuirea tardivă și culpabilă a antreprenorului general, justificări ale propriei culpe;

- în considerentele deciziei recurate nu au fost identificate în mod corect conținutul obligațiilor asumate de A.N.L. în sensul în care s-a considerat că acestea se rezumă doar la acte de urmărire și nu de acționare/reprezentare, fără a avea vreo îndatorire în ceea ce privește executarea efectivă a construcțiilor și implicit executarea contractului de mandat atât în ceea ce privește raportul dintre mandant și mandatar, cât mai ales raportul dintre mandatar și terț;

- cu referire la jurisprudența și doctrina în materie în ceea ce privește definirea obligațiilor de rezultat și de diligentă, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel nu a făcut o analiză reală a calificării obligațiilor A.N.L., ci a preluat apărarea acestei părți, prin care a invocat faptul că a fost împiedicată, în executarea obligațiilor asumate, de aspecte practice precum lipsa de instrumente juridice pentru a asigura celeritatea procedurii de finalizare a construcției, afirmație ce vine în contradicție cu principiul nemo auditor turpitudinem allegans, întrucât A.N.L. prin inițierea acestui program și semnarea contractelor aferente și-a stabilit în mod independent atribuțiile în raport de ceilalți participanți (constructori, beneficiari, etc.), iar faptul că antreprenorul general, ales chiar de aceasta, a avut dificultăți în ceea ce privește finalizarea imobilelor, nu poate constitui un caz fortuit sau un caz de forță majoră;

- nu poate fi primită teza conform căreia beneficiarii au contractat credite pe sume impresionante asumându-și o serie de obligații impuse de programul imobiliar și cu toate acestea, să se considere că nu li s-a promis un rezultat (livrarea construcțiilor), ci doar o reprezentare constând în emiterea unor notificări la perioade lungi de timp și schimbarea culpabilă a antreprenorului general;

- pentru a determina dacă obligația ce îi revenea A.N.L.-ului în urma încheierii Contractului de mandat era doar o obligație de reprezentare care echivalează cu o obligație de diligentă, instanța de apel ar fi trebuit să analizeze aspecte precum calitatea părților contractante, scopul final al proiectului imobiliar, precum și posibilitățile concrete de acțiune ale fiecărei părți, însă și-a însușit interpretarea dată de către A.N.L. în sensul în care a susținut că implicarea acesteia în proiect ar fi una specifică unui mandat civil ținut de o simplă obligație de diligentă în virtutea căreia nu ar putea fi trasă la răspundere pentru nefinalizarea imobilului în vederea căruia s-a semnat Contractul de mandat;

- recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel a exclus în mod greșit existența termenului de finalizare din analiza obligațiilor de reprezentare ce îi incumbau A.N.L., referindu-se la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 152/1998, din care rezultă calitate de specialist a A.N.L. în domeniul imobiliar, la art. 8 din Contractul de Construire și la art. 5 din Contractul de Antrepriză Generală ce prevăd termenul de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere în care trebuia finalizată locuința, termen ce îi era opozabil A.N.L. - ului;

- relevant pentru încadrarea corectă a obligațiilor mandatarului este și analiza scopului încheierii Contractului de Mandat, dar și finalitatea întregului program imobiliar în contextul în care contractele care au stat la baza derulării programului imobiliar au fost concepute ca un tot unitar, fiecare contract încheiat de beneficiar constituind o etapă obligatorie pentru a putea fi eligibil să participe la program, iar structura de etape presupunea ca fiecare contract să îl fundamenteze pe celălalt și întregul grup de contracte să fie interpretat în acord cu voința reală a părților ținând cont de finalitatea proiectului imobiliar - finalizarea locuințelor contractate de beneficiari;

- clauza inserată în preambul contractului de mandat descrie o obligație de rezultat (construirea unei locuințe) ce constituie scopul pentru care părțile au încheiat acest contract așa încât ansamblul obligațiilor mandatarului trebuie orientate în scopul asigurării finalizării locuinței;

- în ceea ce privește conținutul obligațiilor mandatarului, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 1540 C. civ., a art. 1 și a art. 5 din Legea nr. 152/1998 cu privire la obligațiile A.N.L.-ului derivate din Contractul de mandat reținându-se că prin emiterea unor notificări și prin schimbarea antreprenorului, fără a obține vreun rezultat, A.N.L. și-ar fi executat toate obligațiile izvorâte din contract, fară a ține cont de scopul urmărit de părți, de prevederile celorlalte contracte ce au fost încheiate în vederea programului imobiliar sau de poziția dominantă pe care această parte o deține în cadrul proiectului prin raportare la art. 61, art. 62, art. 65 alin. (4), art. 66, art. 67, art. 68 alin. (1), art. 69 alin. (1), art. 71, art. 74 alin. (1) și (2), art. 75, art. 76 (1), art. 81, art. 82, art. 95, art. 101 din Contractul de Antrepriză Generală;

- cu referire la art. 1 alin. (1) și art. 5 din Legea nr. 152/1998, instanța de apel a considerat în mod greșit că A.N.L. acționează ca un simplu particular față de conținutul contractului de mandat și scopul acestuia, fiind în prezența unui contract de mandat special încheiat cu un profesionist în domeniu, iar standardele de exigență la care trebuie să se raporteze conduita sa sunt dintre cele mai înalte, ceea ce doctrina și jurisprudența numesc "diligenta celui mai bun specialist în materie"-;

- în calitatea sa de garant al realizării investiției și titular al contractului cu antreprenorul general, A.N.L., ca autoritate publică, putea recurge la acțiune împotriva persoanelor responsabile de întârzieri sau derapaje cu care avea relații contractuale de care putea uza pentru o bună desfășurare a proiectului;

- instanța de apel a făcut o aplicare greșită a art. 1200 pct. 4 C. civ. de la 1864 cu ignorarea efectelor puterii de lucru judecat a altor hotărâri rămase definitive în litigii asemănătoare, redând din considerentelor acestora, precum: decizia nr. 966/27.03.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2011, decizia nr. 232/2014, decizia nr. 3/2018 și decizia nr. 415/2013 ale Curții de Apel București, decizia nr. 966/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a încălcat art. 477 alin. (1) C. proc. civ. în sensul în care a omis să analizeze și să se pronunțe asupra chestiunii privind îndeplinirea sau nu a condițiilor răspunderii civile contractuale a A.N.L.

- obligația de diligentă reținută în sarcina acestei părți de către instanța de apel nu excludea culpa sa în executarea contractului de mandat câtă vreme nici aceasta și nici instanța nu au reținut existența unei cauze exoneratoare de răspundere (forța majoră, caz fortuit, fapta terțului), iar considerentul că mandatarul și-a executat obligațiile contravine principiilor răspunderii în materie civilă;

- cu toate că programul imobiliar inițiat de A.N.L. nu a fost finalizat, imobilele nu au fost construite și transmise beneficiarilor, potrivit drepturilor dobândite prin participarea la proiectul imobiliar, instanța de apel a limitat sfera obligațiilor izvorâte din contractul de mandat la emiterea unor notificări, precum și la schimbarea antreprenorului general, deși în sarcina A.N.L. existau mai multe obligații decât cele reținute în decizia recurată ce se impuneau a fi analizate, coroborate cu probele existente la dosarul cauzei, pentru a stabili dacă sunt de natură a atrage răspunderea civilă sau nu, enumerând cu titlu de exemplu: responsabilitatea directă în alegerea antreprenorului general, obligația de loialitate a mandatarului față de mandant.

Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că decizia recurată conține o motivare contradictorie în sensul în care deși a susținut că a făcut o analiză "coroborativă a contractelor perfectate între părțile implicate în realizarea cartierului rezidențial", instanța de apel, ulterior, a arătat că:

"prin contractul de mandat agenția s-a obligat să depună toate diligentele.. .fără ca prin acest lucru instituția pârâtă să-și asume vreo obligație legată de realizarea efectivă a lucrărilor de construcție și finalizarea acestora și de predarea imobilului" în condițiile în care art. 75 din contractul de antrepriză generală relevă posibilitatea A.N.L. de a se implica active în procesul de construcție.

- deși a susținut că a făcut o analiză "coroborativă a contractelor perfectate între părțile implicate în realizarea cartierului rezidențial", instanța de apel a reținut, totodată, că:

"agenția evidențiază posibilitatea reclamantei de a pretinde penalități de întârziere pentru nepredarea imobilului la termen, în acord cu clauzele contractului de construire" în condițiile în care art. 21 și art. 64 din contractul de construire relevă faptul că beneficiarul se poate adresa direct antreprenorului general în condițiile în care există un contract de mandat ce prevede această obligație exclusiv în sarcina mandatarului A.N.L.

- instanța de apel a susținut că:

"agenția nu are la dispoziție mijloace de constrângere a celorlalți factori de execuție și de decizie implicate în activitatea de proiectare, autorizare și realizare a cartierului rezidențial în litigiu", deși art. 95 din contractul de antrepriză stipulează un pact comisoriu în virtutea căruia contractul putea fi desființat după constatarea de către instanța de judecată a neîndeplinirii obligațiilor de către antreprenorul general;

- instanța de apel a reținut inițial că:

"agenția nu are la dispoziție mijloace de constrângere", iar ulterior că:

"singurele pârghii disponibile fiind purtarea corespondenței, emiterea de notificări, somații și demersuri judiciare", contradicție existentă chiar în cuprinsul aceleiași fraze;

- instanța de apel a motivat soluția pronunțată prin utilizarea unor motive contradictorii, o atare motivare creând confuzie în ceea ce privește natura drepturilor și a obligațiilor decurgând din actele juridice deduse judecății și împiedicând înțelegerea părților asupra raționamentului juridic avut în vedere de instanță la pronunțarea hotărârii.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 19 iulie 2021 (data depunerii la oficiul poștal), în termenul legal, intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 09 august 2021 (data depunerii la oficiul poștal), în termenul legal, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe, cu consecința admiterii recursului, astfel cum a fost formulat.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 15 martie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 398A din data de 9 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fixat termen de judecată la data de 24 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Critica recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privind încălcarea art. 477 alin. (1) C. proc. civ. vizează faptul că instanța ar fi omis să analizeze și să se pronunțe asupra chestiunii privind îndeplinirea sau nu a condițiilor răspunderii civile contractuale a Agenției Naționale pentru Locuințe (A.N.L.).

Astfel dezvoltată, se constată că prin această critică se susține, în concret, absența argumentelor decisive care să justifice soluția pronunțată în apel, cât timp pretențiile deduse judecății decurg tocmai din neîndeplinirea de către cocontractant a obligațiilor asumate.

Prin urmare, recurenta susține chiar nemotivarea deciziei, prin raportare la temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, ipoteză care este, însă, prevăzută de pct. 6 al art. 488 alin. (1) din cod, și nu de norma invocată prin motivele de recurs.

Pe același temei, recurenta a susținut și inserarea unor considerente contradictorii în cuprinsul deciziei recurate, o atare motivare creând confuzie în ceea ce privește natura drepturilor și a obligațiilor decurgând din actele juridice deduse judecății și împiedicând înțelegerea părților asupra raționamentului juridic avut în vedere de instanță la pronunțarea hotărârii.

Înalta Curte constată că susținerile cu acest obiect ale recurentei nu sunt fondate.

Curtea de apel a reținut în cuprinsul deciziei că, prin cererea de apel, instituția pârâtă susține în esență faptul că obligațiile asumate sunt de diligență, și nu de rezultat, cu precizarea că apelanta a întreprins demersurile necesare în temeiul clauzelor contractuale.

Mai departe, instanța de apel, în dezacord cu prima instanță, a apreciat ca fiind justă opinia pârâtei, o astfel de fizionomie a obligațiilor apelantei rezultând din interpretarea coroborativă a contractelor perfectate între părțile implicate în realizarea cartierului rezidențial în discuție.

Se mai motivează că, pornind de la clauzele convenției MM1909/2004, apelanta a urmărit să dovedească eforturile depuse pentru urmărirea desfășurării acestei părți a proiectului Henri Coandă, evidențiind corespondența amplă purtată cu toți factorii de deciziei și de execuție implicați, precum și demersurile realizate pentru identificarea soluțiilor viabile pentru realizarea dotărilor corespunzătoare ale cartierului rezidențial.

Drept urmare, nu se poate vorbi despre neanalizarea de către instanța de apel a îndeplinirii sau nu a condițiilor răspunderii civile contractuale a A.N.L. sau despre existența unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei atacate, așa cum susține recurenta, cât timp se regăsesc argumentele referitoare la natura obligației asumate prin convenția părților.

Legalitatea acestei analize urmează, însă, a fi evaluată din perspectiva modului de aplicare a normelor de drept substanțial incidente în cauză, în contextul criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reține că acestea vizează, în esență, ignorarea regulilor referitoare la interpretarea convențiilor, a contractelor încheiate între părți, prin care s-au stabilit drepturi și obligații specifice fiecărui raport juridic pe care acestea îl guvernau, arătându-se că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 1540 C. civ. de la 1864 referitor la obligațiile A.N.L. derivate din contractul de mandat în sensul în care a apreciat că "apelanta și-a asumat o obligație de diligență, a cărei îndeplinire a dovedit-o", deși se impunea analizarea și constatarea culpei A.N.L.-ului în executarea contractului de mandat.

Se mai susține că nelegalitatea deciziei recurate rezidă, în primul rând, din faptul că instanța de apel a calificat obligația A.N.L. ca fiind de diligență, și nu de rezultat, iar în al doilea rând, analizându-se conținutul obligațiilor astfel calificate, s-a redus ansamblul diligențelor ce trebuiau depuse de A.N.L. la emiterea unor notificări și înlocuirea tardivă și culpabilă a antreprenorului general, justificări ale propriei culpe.

Aceste critici sunt fondate, precum și cele privind greșita aplicare a art. 1540 C. civ., a art. 1 și a art. 5 din Legea nr. 152/1998 cu privire la obligațiile A.N.L.-ului derivate din contractul de mandat, reținându-se în mod greșit că prin emiterea unor notificări și prin schimbarea antreprenorului, fără a obține vreun rezultat, A.N.L. și-ar fi executat toate obligațiile izvorâte din contract, fără a ține cont de scopul urmărit de părți, de prevederile celorlalte contracte ce au fost încheiate în vederea programului imobiliar.

Referitor la modul în care intimata-pârâtă A.N.L. a înțeles să își execute obligațiile contractuale, Înalta Curte constată că, din cercetarea obligațiilor pe care această pârâtă și le-a asumat, se desprinde concluzia că fapta sa culpabilă este reprezentată de nefinalizarea imobilului, față de nerealizarea rețelei de utilități în termenul convenit, 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, termen care a expirat la data de 16 octombrie 2006, că obligația asumată de A.N.L. în calitate de mandatar al beneficiarului este una de rezultat, iar nu de diligență, atât timp cât această parte trebuia să urmărească finalizarea lucrărilor la termen.

Drept urmare, în mod eronat Curtea de apel a respins acțiunea reclamantei, considerând obligația A.N.L una de diligență.

Potrivit legii, Agenția Națională pentru Locuințe are calitatea de instituție de interes public cu atribuții în dezvoltarea construcțiilor de locuințe, calitatea de dezvoltator și coordonator al programului construirii de locuințe la nivel național, precum și de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale, conform prevederilor art. 1-6 din Legea nr. 152/1998. Pârâta A.N.L. dispune, potrivit legii, de mijloacele necesare pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul de mandat.

Obligațiile asumate în temeiul contractului de mandat sunt unele de rezultat, părțile convenind dincolo de orice echivoc că A.N.L. se obligă să urmărească executarea și finalizarea lucrărilor la termen, predarea "la cheie" având semnificația că acea locuință corespunde din toate punctele de vedere unei utilizări propice scopului pentru care s-a edificat, gata de a fi folosită și locuită.

Potrivit prevederilor art. 14 din contractul de mandat, părțile sunt răspunzătoare de daunele-interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor acestuia, iar potrivit art. 13 din același contract, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepția finală a locuinței.

Așadar, mandatarul este ținut de îndeplinirea întocmai și corespunzătoare a obligațiilor stabilite prin mandat și răspunde exclusiv pentru modul în care și-a îndeplinit mandatul, în conformitate cu dispozițiile art. 1539 C. civ.

Acest act juridic nu a fost încheiat exclusiv pentru ca mandatarul să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama mandantului, fiind, din acest punct de vedere un act juridic complex, cu clauze nespecifice mandatului în modalitatea reglementării sale de legislația în vigoare la momentul încheierii sale, prin care reclamanții au împuternicit A.N.L. să îi reprezinte în relațiile cu proiectantul și cu antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, precum și pentru a utiliza sumele din conturile de avans și de credit ale reclamanților în vederea recuperării cheltuielilor avansate de A.N.L. pentru deschiderea amplasamentului și executarea lucrărilor, precum și a cheltuielilor necesare pe parcursul execuției, și a celorlalte costuri cuprinse în prețul locuinței.

Din această perspectivă, hotărârea instanței de apel este nelegală, iar criticile recurentei care se întemeiază pe interpretarea eronată a prevederilor legale incidente vor fi primite.

Nefinalizarea la termenul scadent al construcției "la cheie", prin nerealizarea rețelei de utilități, deși avea toate pârghiile și mecanismele legale la îndemână, reprezintă o încălcare culpabilă de către mandatar a obligațiilor directe față de mandant, fapt care atrage răspunderea sa patrimonială, astfel cum corect a fost stabilită de către prima instanță, dar în mod greșit de către instanța de apel.

Prin urmare, criticile recurentei A., circumscrise motivului de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt fondate, motiv pentru care Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) din același cod, va admite recursul declarat, iar decizia atacată urmează a fi casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 398A din data de 9 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2022.