ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1246/2021

Ședința publică din data de 8 iunie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, la data de 16 ianuarie 2017, reclamanții A. și B., prin mandatar A., au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A. și pe intervenientul forțat D., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui accident rutier, respectiv suma de 7.500 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua producerii accidentului, cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cu caracter patrimonial reprezentând contravaloarea motocicletei, suma de 5.234,78 RON reprezentând contravaloarea echipamentului auto, suma de 29.242 RON reprezentând cuantumul prejudiciului material derivat din ansamblul costurilor generate de procedurile medicale impuse pentru restabilirea stării de sănătate, suma de 2.500 euro, respectiv 11.045 RON reprezentând contravaloarea vaccinului pentru următorii 30 de ani ca urmare a extirpării splinei, suma de 100.000 de euro reprezentând echivalentul scăderii capacității de muncă cu 25%, suma de 3.000.000 RON cu titlu de despăgubiri morale, respectiv repararea prejudiciilor cu caracter nepatrimonial reprezentând suferințele fizice și psihice pricinuite ca urmare a producerii accidentului, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate asupra despăgubirilor de la data producerii riscului asigurat și până la momentul plății.

Prin încheierea de ședință din data de 3 iulie 2017, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență funcțională a secției și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a aceluiași tribunal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă sub nr. x/2017*.

Prin sentința civilă nr. 909 din data de 13 iunie 2019, Tribunalul Iași, secția I civilă a stabilit la suma de 1.650 RON onorariul definitiv cuvenit d-lui expert E..

A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și B., prin mandatar A., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. și intervenientul forțat D..

A obligat pe pârâta S.C. C. S.A. să plătească reclamantului B. cu titlu de daune materiale echivalentul în RON la data plății al sumei de 2.233,76 euro și dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data de 17 iulie 2015 și până la stingerea prin plată a acestei obligații.

A obligat pe pârâta S.C. C. S.A. să plătească reclamantului A.:

- cu titlu de daune materiale, suma de 8.353,76 RON și echivalentul în RON la data plății al sumei de 74,12 euro, cu dobânda legală aferentă acestor sume, începând cu data de 17 iuie 2015 și până la stingerea prin plată a acestei obligații;

- cu titlu de daune materiale, suma de 2.371,84 euro;

- cu titlu de daune morale, suma de 40.000 RON.

A respins cererile reclamantului A. de acordare a sumei de 100.000 euro reprezentând echivalentul scăderii capacității de muncă și de actualizare a daunelor morale și a daunelor materiale în sumă de 2.371,84 euro cu dobânda legală.

A obligat pe pârâta S.C. C. S.A. să plătească reclamantului A. suma de 500 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat corespunzător pretențiilor admise și reclamantului B. suma de 825 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert.

A obligat pe reclamantul B. și pârâta S.C. C. S.A. să plătească BLETC Iași, în contul d-lui expert E., suma de câte 525 RON fiecare reprezentând diferență onorariu expert.

Prin decizia civilă nr. 394 din 16 septembrie 2020, Curtea de Apel Iași, secția civilă a anulat ca netimbrat apelul declarat de A. împotriva sentinței nr. 909 din data de 13 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Împotriva deciziei nr. 394 din 16 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii civile recurate și trimiterea cauzei spre judecarea apelului formulat, invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut, în esență, că instanța de apel a dispus, în mod nelegal, anularea apelului, ca netimbrat, în condițiile în care cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Recurentul a arăta că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în termen legal, a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă.

Instanța de apel, în mod nelegal, a anulat, ca netimbrat, apelul, întemeindu-și soluția pe dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 și pe considerentele deciziei nr. 711/2017 a Curții Constituționale.

În contradicție cu cele reținute de Curtea Constituțională, instanța de apel a apreciat că cererea de apel nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru, deși fapta penală pentru care a fost deschis, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, dosarul cu nr. x/2015 nu a fost dezincriminată.

Art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 vizează condiția expresă ca fapta cauzatoare de prejudiciu să fi fost prevăzută ca infracțiune la momentul săvârșirii acesteia; astfel, așa cum au reținut și organele de urmărire penală, fapta penală săvârșită, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, era prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., fiind infracțiunea de vătămare corporală din culpă, fapta nefiind dezincriminată potrivit legislației penale.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția dată de către instanța de fond, dar cuprinde motivări în drept vădit contradictorii cu soluția întemeiată de la fond, dar și cu datele procesului expuse în fapt.

Astfel, instanța de apel a făcut trimitere la două temeiuri de drept în conformitate cu care a dispus și calculat taxa judiciară de timbru în sarcina reclamantului, respectiv art. 23 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 și decizia nr. 711/2017 a Curții Constituționale, în condițiile în care, în primă instanță, cererea sa a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.

Totodată, decizia nr. 711/2017 a Curții Constituționale, invocată de instanța de apel în motivarea deciziei ce formează obiectul prezentului recurs, este în mod vădit contradictorie cu datele dosarului, considerentele acestei decizii nefiind aplicabile în cauză.

Instanța de apel a motivat doar modalitatea de calcul a pretinsei taxe judiciare de timbru datorate, nemotivând, nici în fapt și nici în drept, faptul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, invocate prin cererea de apel și susținute cu referire la scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a cererii de apel.

Recurentul-reclamant a mai arătat că, raportat și la decizia nr. 387 din 27 mai 2015 a Curții Constituționale, există doar condiția ca fapta cauzatoare de prejudicii să fi fost incriminată la momentul săvârșirii acesteia, fapt pe care l-a dovedit cu actele din dosarul de urmărire penală, aspecte pe care instanța de apel nu le-a avut în vedere nici când a stabilit taxa judiciară de timbru și nici când a anulat cererea de apel ca netimbrată.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

În cuprinsul raportului s-a reținut, printre altele, și aspectul privind faptul că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din data de 24 februarie 2015, a fost publicată Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la problema de drept referitoare la posibilitatea părții în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru de a supune controlului, în căile de atac de reformare, critici care să vizeze existența obligației de plată a taxei judiciare de timbru, decurgând din aprecierea caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată.

Completul de filtru nr. 2, prin rezoluția din data de 22 martie 2021, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia către părți, pentru formularea unor puncte de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 29 martie 2021, respectiv 06 aprilie 2021, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar, iar acestea nu au depus puncte de vedere.

Prin rezoluția din data de 10 mai 2021, în temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la data de 08 iunie 2021, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, prin raportare la decizia nr. 7/2014, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din același cod, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că aceeași sancțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Sub un alt aspect, se reține că pentru a putea fi considerat motivat, în sensul art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., recursul trebuie să conțină critici susceptibile de a fi analizate în această cale de atac.

În speță, recurentul-reclamant a criticat decizia atacată, în principal, din perspectiva caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată și a obligării sale, de către instanța de fond, la plata taxei judiciare de timbru calculate la valoarea pretențiilor deduse judecății.

Înalta Curte reține că prin decizia nr. 7 din 08 decembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 137 din 24 februarie 2015, dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, s-a statuat cu caracter obligatoriu în sensul că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că reexaminarea privește, potrivit textului legal menționat, "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", ca operațiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acțiunii sau a cererii deduse judecății în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidențe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situația în care se stabilește că acțiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acțiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.

În lipsa unei dispoziții legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru și având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării.

Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, cererea de reexaminare, care vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru" în întregul său, se soluționează prin încheiere irevocabilă, ceea ce semnifică, în înțelesul art. 377 alin. (2) din C. proc. civ., că, împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată și nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea irevocabilă pronunțată în temeiul articolului anterior menționat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuție de aceeași parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunțate cu privire la fondul litigiului.

O astfel de interpretare nu este de natură să nesocotească principiul constituțional al legalității căilor de atac, ci dimpotrivă, dă expresie acestui principiu, valorificând intenția clară a legiuitorului de a reglementa o procedură rapidă și eficientă de soluționare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluționării fondului litigiului.

Cu referire la compatibilitatea acestui raționament cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că este adevărat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a cristalizat principiul potrivit căruia, în situația în care dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pe calea apelului sau a recursului este prevăzut în legislația unui stat parte la Convenție, instanța învestită cu aceste căi de atac este chemată să soluționeze cauza respectând toate condițiile instituite de art. 6 paragraful 1 (Cauza Delcourt contra Belgiei, 17 ianuarie 1970). Această ipoteză nu este aplicabilă însă în materia contestării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, domeniu în care legislația națională prevede exclusiv calea de atac a reexaminării.

Deși decizia nr. 7 din 08 decembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, a fost dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte constată că statuările menționate își păstrează caracterul actual și prin raportare la O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, care au preluat la art. 39 dispozițiile referitoare la reexaminarea împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

În speță, Înalta Curte constată că suma de bani la care a fost obligat reclamantul reprezintă taxa judiciară de timbru datorată de acesta pentru judecata apelului.

Înalta Curte reține că, în apel, reclamantul a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, respinsă prin încheierea din 17 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă în dosarul nr. x/2017.

Astfel, prin încheierea din 17 martie 2020, instanța de apel a stabilit, cu caracter definitiv, că cererea de apel este supusă timbrajului întrucât, în cauză, nu are incidență art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prin raportare la decizia nr. 387 din 27 mai 2015 a Curții Constituționale.

Prin urmare, recurentul-reclamant a avut posibilitatea de a formula cerere de reexaminare, inclusiv împotriva sumelor datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru în apel, și a uzat de această cale.

În acest sens, Înalta Curte reține că argumentele prezentate de recurentul-reclamant în cuprinsul cererii de recurs, privind caracterul timbrabil/netimbrabil al cererii de apel, puteau fi folosite doar în calea de atac a reexaminării și nu pot fi circumscrise motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Față de aceste considerente, cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 394 din 16 septembrie 2020 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 394 din 16 septembrie 2020 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2021.