ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1771/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Deliberând, asupra cauzei de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11 aprilie 2018 pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii și pe B. - în calitate de intervenient forțat, solicitând să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

- suma 100.000 euro în echivalent în RON la cursul de schimb al pieței valutare la producerii accidentului rutier - 15.08.2017 (1 euro = 4,57 RON) cu titlu de daune nepatrimoniale pentru suferințele fizice și psihice pricinuite ca urmare a implicării sale în accidentul rutier din 15.08.2017;

- suma de 3.000 de euro - echivalent în RON la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului rutier - 15.08.2017, cu titlu de daune patrimoniale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate în perioada spitalizării, costul deplasărilor către instituțiile medicale de specialitate, tratamentul recuperator, tratament medicamentos, alimentație specială, diferență venit etc.

A mai solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale și indexarea despăgubirilor la rata indicelui de inflație de la data producerii accidentului rutier și până la data plății și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți, în temeiul art. 6 alin. (6), art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 54/2016 și art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 777 din 29 mai 2019 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea civilă promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția Fondul Pentru Protecția Victimelor Străzii și intervenientul forțat B..

A fost obligat reclamantul la plata sumei de 2.000 RON către intervenientul forțat B., cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat redus.

Prin decizia nr. 103 din 5 martie 2020, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 777 din 29 mai 2019 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

A obligat pe apelantul-reclamant A. să plătească intimatului B. suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat redus de la 2.500 RON.

Împotriva deciziei nr. 103 din 5 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, reclamantul A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Reclamantul a arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale în materie - prevederile art. 11 din Legea nr. 132/2017.

Instanța de apel, în motivarea soluției pronunțate, nu a analizat textele de lege aplicabile în cauză, respectiv normele legale încălcate de intervenientul forțat din legislația privind circulația pe drumurile publice, ci a acordat valoare probatorie doar depozițiilor subiective ale unor martori, depoziții neclare, echivoce și care nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă.

Recurentul-reclamant a menționat că instanța de apel, făcând o aplicare greșită a normelor de drept material, nu a reținut faptul că șoferul autoturismului a încălcat o serie de prevederi legale, respectiv art. 12 lit. b), art. 148, art. 150 alin. (1) lit. a), art. 172 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 și art. 35, art. 68 alin. (2) din același act normativ - temeiul de drept al cererii de chemare în judecată.

A invocat prevederile Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie și Norma nr. 20/2017 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în cuprinsul cărora se prevede în mod expres că nu se acordă despăgubiri dacă accidentul a fost produs din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate. Or, în cauza dedusă judecății trebuie observat că victima a fost proiectată de încărcătura autoutilitarei condusă de intervenientul forțat în șanțul betonat de scurgere a apelor pluviale - situație reglementată expres de dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 132/2017.

Recurentul-reclamant a criticat și măsura instanței de apel care l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată către intervenientul forțat, constând în onorariu de avocat în ambele faze procesuale, măsură pe care o apreciază ca fiind nelegală și neîntemeiată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 12 lit. b), art. 148, art. 150 alin. (1) lit. a), art. 172 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, art. 35, art. 68 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 11 alin. (3) din Legea nr. 132/2017.

La 30 iulie 2020 intimatul-intervenient forțat B. a depus la dosar întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 2.500 RON, în a cărui dovedire a depus chitanță justificativă.

La aceeași dată, 30 iulie 2020 intimatul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția Fondul Pentru Protecția Victimelor Străzii a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.

Prin încheierea din 20 mai 2021, completul de filtru a constatat îndeplinite condițiile de admisibilitate și a admis, în principiu, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 103 din 5 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Înalta Curte a reținut că recursul a fost declarat în termen, iar în cuprinsul cererii de recurs sunt dezvoltate motive de nelegalitate de natură a fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cum recurentul-reclamant a invocat nelegalitatea hotărârii instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte retine că ipotezele circumscrise acestui motiv de recurs se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în cauza dedusă judecății, dă preferință unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte care însă nu se verifică în cauză.

Astfel, Înalta Curte reține că obiectul dedus judecății vizează răspunderea civilă delictuală reglementată de dispozițiile art. 1349 și 1357 C. civ., în raport de care instanța de apel a analizat condițiile legale pentru antrenarea acesteia.

Dispozițiile art. 1349 C. civ. prevăd că "orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane (alin. (1); cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral (alin. (2)."

Condițiile răspunderii civile delictuale sunt prevăzute de dispozițiile art. 1357 C. civ., conform cărora cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare (alin. (1); autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă (alin. (2).

Or, în raport de dispozițiile legale enunțate ce reglementează instituția răspunderii civile delictuale, Înalta Curte reține că instanța de apel în mod legal a constatat că într-adevăr în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile pentru antrenarea acestei răspunderi, nefiind întrunită condiția ce vizează existența faptei ilicite și a vinovăției, câtă vreme din starea de fapt conturată a rezultat că prejudiciul suferit de reclamant se datorează propriei sale culpe și nu a intervenientului forțat B..

Ca atare, în condițiile neîntrunirii cumulative a elementelor răspunderii civile delictuale, Înalta Curte reține că niciuna din criticile recurentului-reclamant nu se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nefondate sunt și susținerile legate de obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care, față de soluția pronunțată, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din susținerile recurentului reclamant nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 103 din 5 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., urmează a fi obligat recurentul-reclamant A. la plata sumei de 2.500 RON către intimatul-intervenient forțat B., cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs conform înscrisurilor de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 103 din 5 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Obligă pe reclamantul A. la plata sumei de 2.500 RON către intimatul-intervenient forțat B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2021.