Decizia nr. 2491/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la 15 mai 2018 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. și cu citarea intervenientului forțat E., au solicitat plata despăgubirilor datorate, după cum urmează: 1. A.: a) despăgubiri pentru daune materiale în cuantum de 12.139 RON în favoarea reclamantului A., cu dobânda legală și inflația calculată de la data producerii prejudiciului până la momentul plății efective, cuantum însă pe care însă urmează să îl precizăm întrucât cheltuielile continuă și în prezent. b) despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 50.000 euro sau echivalent în RON în favoarea reclamantului A., cu dobânda legală calculată de la data producerii prejudiciului până la momentul plății efective și integrală a sumei. c) Solicit acordarea beneficiului nerealizat de la data accidentului și până la data încetării stării de incapacitate din partea societății de asigurare sub forma unor despăgubiri periodice lunare care să reprezinte diferența dintre media veniturilor avute anterior accidentului și pensia de invaliditate precum și procentul în care mi s-a diminuat capacitatea de muncă.

C.: a) despăgubiri pentru daune materiale în cuantum de 3704 RON în favoarea reclamantului, C., cu dobânda legală și inflația calculată de la data producerii prejudiciului până la momentul plații efective. b) despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 30.000 euro sau echivalent în RON în favoarea reclamantului C., cu dobânda legală calculată de la data producerii prejudiciului până la momentul plații efective și integrale;

B.: a) despăgubiri pentru daune materiale în cuantum de 399.06 RON în favoarea reclamantului B., cu dobânda legală și inflația calculată de la data producerii prejudiciului până la momentul plății efective. b) despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 5000 euro sau echivalent în RON în favoarea reclamantului B., cu dobânda legală calculată de la data producerii prejudiciului până la momentul plății efective și integrale. Au solicitat, de asemenea, plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, plata penalităților urmând a se dispune de la data la care s-au adresat societății de asigurare, respectiv 10.07.2017, potrivit dispozițiilor art. 37 și 38 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule în vigoare la data avizării dosarului. 2. Sentința pronunțată de tribunal: Prin sentința civilă nr. 145/C din 16 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul Bihor, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții A., C., B., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. și intervenientul forțat E.. A fost obligată pârâta să achite reclamantului A. suma de 1107,81 RON reprezentând daune materiale, actualizată cu rata inflației, suma de 45.000 RON reprezentând daune morale, diferența dintre venitul mediu net lunar realizat de reclamant din muncă în anul 2017 și indemnizația lunară primită pentru perioada celor 180 zile de concediu medical efectuat în perioada 01.05.2017-26.10.2017, actualizată cu rata inflației, diferența dintre venitul mediu net lunar realizat de reclamant în anul 2017 din muncă și cuantumul pensiei lunare de invaliditate la care se adaugă venitul lunar net al reclamantului realizat în perioada primirii pensiei, de la data de 27.10.2017 până la încetarea stării de nevoie sau până când reclamantul va beneficia de pensia pentru vechime în muncă, actualizată cu rata inflației pentru sumele achitate cu întârziere. A fost obligată pârâta să achite reclamantului C. suma de 551,16 RON reprezentând daune materiale, actualizată cu rata inflației și suma de 20.000 RON reprezentând daune morale. De asemenea, pârâta a fost obligată să achite reclamantului B. suma de 347,06 RON reprezentând daune materiale, actualizată cu rata inflației și suma de 2.000 RON reprezentând daune morale. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamanților dobânda legală începând cu 21.08.2017 până la achitarea efectivă a debitului principal. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenții. A fost obligată pârâta să achite reclamantului A. suma de 1988,23 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, reclamantului C. suma de 1132,55 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, reclamantului B. suma de 169,29 RON reprezentând taxă judiciară de timbru. 3. Decizia pronunțată de curtea de apel: Prin decizia nr. 390/A din 2 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a fost anulat, ca netimbrat, apelul formulat de apelantul B. împotriva sentinței civile nr. 145/C din 16 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul Bihor. A fost admis apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și C., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. D. S.A. și intimatul-intervenient forțat E. împotriva sentinței civile nr. 145/C din 16 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul Bihor. A fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. D. S.A., în contradictoriu cu intimații-reclamanți A., C. și B. și intimatul-intervenient forțat E. împotriva aceleiași sentințe și, în consecință, a schimbat în parte sentința civilă nr. 145/C din 16 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul Bihor, în sensul că a majorat cuantumul despăgubirilor la care a fost obligată pârâta cu titlu de daune morale în favoarea reclamantului A., de la suma de 45.000 RON la suma de 108.000 RON, și, respectiv, în favoarea reclamantului C., de la suma de 20.000 RON, la suma de 48.000 RON. A fost înlăturată dispoziția din sentința apelată privind adăugarea la diferența dintre venitul mediu net lunar realizat de reclamantul A. în anul 2017 și cuantumul pensiei lunare de invaliditate stabilită a-i fi achitată acestuia, a venitului lunar net al reclamantului realizat în perioada primirii pensiei. A fost înlăturată dispoziția din sentința apelată privind obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamanților a dobânzii legale începând cu data de 21.08.2017 până la achitarea efectivă a debitului principal. A fost obligată pârâta S.C. D. S.A. la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi întârziere, calculate începând cu a 11-a zi de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la data plății efective a debitului. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate. A fost obligată intimata-pârâtă S.C. D. S.A. la plata în favoarea apelantului C. a sumei de 912 RON, cheltuieli de judecată în apel. A fost obligată pârâta S.C. D. S.A. la plata în favoarea Statului a sumei de 1306,5 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în apel, stabilită în sarcina apelantului A., diferența de până la 2.613 RON rămânând în sarcina Statului.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 390/A din 2 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, pârâta S.C. D. S.A. a declarat recurs. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 23 septembrie 2020 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., pârâtă S.C. D. S.A. a solicitat instanței să înlăture contradicțiile dintre considerente și dispozitiv referitoare la capătul de cerere privind penalitățile de întârziere și să dispună respingerea acestui petit. Instanța de apel a reținut mai întâi că reclamanții nu pot obține penalități de întârziere de la o dată anterioară comunicării societății de asigurare a hotărârii judecătorești definitive, reținând că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de penalități începând cu a 11-a zi de la comunicarea hotărârii definitive (pagina 13, paragraful 6 din hotărâre). Însă, la pagina 15 din cuprinsul aceleiași decizii, instanța a reținut că S.C. D. va fi obligată la plata penalităților începând cu a 11-a zi de la data pronunțării hotărârii și până la plata debitului. Recurenta-pârâtă a arătat că din cuprinsul aceleiași hotărâri rezultă două soluții diferite cu privire la capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța. Având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive, nu se justifică obligarea la plata penalităților de întârziere începând cu a 11-a zi de la data pronunțării hotărârii. Or, decizia civilă nu este definitivă la data pronunțării, fiind supusă recursului. Prejudiciul constituie premisa răspunderii care generează un drept inform la reparație. Prin pronunțarea hotărârii, dreptul abstract la reparație se transformă într-o creanță certă, lichidă și exigibilă, expresie juridică a prețuirii în bani a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită - sens în care s-a pronunțat și decizia nr. 538/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Având în vedere că reclamanții nu pot ști dacă pârâtul își va îndeplini obligația de a plăti despăgubirea în termenul legal, iar buna-credință se prezumă, recurenta-pârâtă solicită respingerea acestui capăt de cerere. În drept, au fost invocate prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. și art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016. 5. Apărările formulate în cauză: La 13 octombrie 2020 intimații-reclamanți A., B. și C. au depus la dosar întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat. La 21 octombrie 2020 intimatul-intervenient forțat E. a depus întâmpinare, comunicată, arătând că nu se opune la admiterea acțiunii, solicitând instanței să verifice "temeinicia și cuantumul pretențiilor în vederea stabilirii unei juste despăgubiri". La 2 noiembrie 2020 recurenta-pârâtă a transmis prin e-mail răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimați și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 23 septembrie 201 completul de filtru a admis, în principiu, recursul și a fost fixat termen la 18 noiembrie 2021, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. din persopectiva invocată de recurentă a existenței unor considerente contradictorii, Înalta Curte reține următoarele: În ceea ce priveste motivul de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.,Înalta Curte reține că se poate cere casarea unei hotărâri când ea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei. Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare. Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. Scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță. Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența. Trebuie avut în vedere și faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești ridică o problemă de conținut, relevantă fiind consistența analizei juridice și pertinența argumentelor aduse de instanță în susținerea soluției pronunțate și nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecință, calitatea unei motivări și implicit respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției. În egală măsură, trebuie avut în vedere și faptul că obligația judecătorului de a motiva soluția pronunțată, așa cum această obligație este impusă de prevederile textului de lege mai sus menționat, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv a fiecărui motiv de critică formulat și nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părți în susținerea, respectiv în combaterea pretențiilor/criticilor cu care a fost învestit. Trebuie ca instanța de judecată să examineze și să dea un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății. Raportând cele expuse la considerentele hotărârii atacate, la criticile recurentei legate de existența unor contradicții în ce privește data de la care se vor calcula penalitățile de 2%, Înalta Curte reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva următoarelor aspecte ce rezultă fără posibilitate de echivoc din considerentele și dispozitivul deciziei recurate. Astfel, instanța de apel reține în considerentele hotărârii recurate că" în ce privește momentul efectiv de la care se datorează penalitățile de întârziere, se apreciază că, în situația în care părțile nu au căzut de acord cu privire la cuantumul daunelor, iar acestea fac obiectul unui litigiu, reclamanții nu pot obține penalități de la o dată anterioară comunicării cu societatea de asigurare a hotărârii judecătorești definitive prin care au fost stabilite despăgubirile, deoarece acestea nu au caracter cert, lichid și exigibil anterior stabilirii lor de către instanța de judecată, împrejurare față de care, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, instanța constată că reclamanții apelanți sunt îndreptățiți la acordarea de penalități de 0,2% pe zi de întârziere începând cu a 11-a zi de la data comunicării hotărârii judecătorești definitive și până la plata integrală a debitului sentința apelată urmând prin urmare a fi schimbată sub acest aspect, în sensul admiterii acestei cereri, conform celor mai sus menționate". Cu toate acestea, deși instanța de apel reține că " acordarea de penalități de 0,2% pe zi de întârziere se va face începând cu a 11-a zi de la data comunicării hotărârii judecătorești definitive și până la plata integrală a debitului sentința" totuși în dispozitivul hotărârii "obligă pârâta S.C. D. S.A. la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi întârziere, calculate începând cu a 11-a zi de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la data plății efective a debitului". Or, în raport de existența acestor neconcordanțe/contradicții între considerente și dispozitiv, din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reținând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva deciziei nr. 390/A din 2 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a casa în parte decizia recurată, în ceea ce privește plata penalităților de întârziere, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Menține restul dispozițiilor deciziei.