ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2229/2021

Ședința publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 19 octombrie 2017, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și intervenientul C. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 euro reprezentând daune materiale, a sumei de 120.000 euro reprezentând daune nepatrimoniale, la plata dobânzii legale și indexarea despăgubirilor cu indicele de inflație din momentul producerii accidentului rutier și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1387 C. civ., O.U.G. nr. 54/2016, Norma ASF 39/2016, Decizia nr. 29/2009 a ÎCCJ.

Prin sentința civilă nr. 4467/13.12.2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A. și obligată pârâta B. S.A. la plata sumei de 30.000 euro, echivalentul în RON, la cursul de referință BNR de la data plății, cu titlu de daune morale, precum și la plata sumei de 275,01 RON, cu titlu de daune materiale.

A mai fost obligată pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare, aferentă sumei de 30.000 euro și sumei de 275,01 RON, calculată conform O.G. nr. 13/2011, precum și la indexarea despăgubirilor cu indicele de inflație, de la data de 31.01.2019, până la data plății efective.

În rest, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 3.725 RON, constând în taxă judiciară aferentă daunelor morale acordate, a sumei în cuantum de 24 RON, constând în taxă judiciară aferentă daunelor morale acordate, precum și a sumei de 500 RON, constând în onorariu avocațial, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporționale pretențiilor admise. A fost obligată reclamanta, în cazul rămânerii definitive a hotărârii, la restituirea către stat a sumei de 4.472,5 RON, reprezentând taxă judiciară aferentă capătului de cerere, referitor la daunele morale, de care reclamanta a fost scutită.

Prin decizia civilă nr. 1024 din 31 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B., a schimbat în parte sentința apelată în sensul că: a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20.000 euro, echivalentul în RON, la cursul de referință BNR de la data plății, cu titlu de daune morale și a sumei de 2.925,20 RON, constând în taxă judiciară aferentă daunelor morale acordate.

A menținut, în rest, soluția apelată.

A obligat pe intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 985,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, precum și pe apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, in final compensând în tot cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.A., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, su aspectul obligării sale la plata dobânzii legale aferente daunelor morale și a indexării despăgubirilor cu rata inflației.

În motivare, recurenta a indicat dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. raportat la prevederile speciale din Norma ASF nr. 39/2016, și a sustinut că obligarea sa nu putea cuprinde decât plata penalităților de întârziere calculate începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești deoarece reclamantul nu a parcurs procedura amiabilă anterior sesizării instanței, iar daunele morale nu aveau un caracter cert, fiind stabilite de instanțele de judecată.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 25 februarie 2021, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 2 martie 2021.

Prin încheierea din 20 mai 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1024 din 31 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a acordat termen la data de 23 septembrie 2021.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și indexarea despăgubirilor cu indicele de inflație din momentul producerii riscului asigurat, prima instanță a reținut dispozițiile art. 1530, 1531, 1535 C. civ., potrivit cărora, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

Chiar dacă prejudiciul nu a fost cuantificat, acest fapt nu echivalează cu lipsa caracterului cert al prejudiciului. Ca atare, devin incidente prevederile art. 1381 alin. (1) și (2) C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparație. Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.

Întrucât reclamanta nu au făcut dovada notificării pârâtei, tribunalul a constatat că aceasta datorează dobândă legală penalizatoare de la data comunicării cererii de chemare în judecată, respectiv 31.01.2019, iar nu de la data săvârșirii faptei ilicite.

În calea de atac promovată de pârât, Curtea de Apel a reținut că, deși dispozițiile art. 20 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 54/2016 stabilesc că sunt datorate penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită, dacă nu se achită debitul în maximum 10 zile de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau în cazul depășirii termenelor prevăzute de lege, acestea nu exclud acoperirea integrală a prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, inclusiv prin actualizarea sumei și acordarea dobânzii, conform art. 1385 C. civ.

S-a apreciat că dispozițiile speciale nu sunt aplicabile litigiului, ci situației în care este înaintată o cererea de despăgubire către asigurător și acesta nu își îndeplinește propriile obligațiile în termenele prevăzute de lege, iar, în speță, reclamantul a solicitat acoperirea integrală a prejudiciului moral și material suferit cauzat de o faptă ilicită pentru care pârâta este chemată să răspundă în virtutea raporturilor de asigurare și nu acordarea de penalități pentru neîndeplinirea unei obligații proprii în soluționarea cererii de despăgubire.

Curtea de Apel a subliniat că acest prejudiciu s-a produs în patrimoniul și asupra persoanei păgubite chiar de la data producerii accidentului și au fost acordate de la data sesizării instanței, în temeiul art. 1381 alin. (2) și (3) coroborat cu art. 1535 alin. (1) C. civ. întrucât partea adversă este o societate de asigurare și nu autorul faptei ilicite, luându-se în calcul momentul punerii sale în întârziere.

În raport de aspectele reținute de instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză era relevantă răspunderea a două persoane: a persoanei vinovate, ținută să repare integral prejudiciul produs în urma faptei ilicite săvârșite, și răspunderea asigurătorului privind plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului produs de persoana asigurată, în limitele legii și ale contractului de asigurare.

În planul răspunderii persoanei vinovate, obligația de dezdăunare există încă de la data cauzării pagubei, iar debitorul este de drept în întârziere de la acest moment, potrivit art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., orice amânare, dincolo de această dată a executării obligației, fiind de natură să lipsească creditorul - persoana păgubită de folosul pe care l-ar fi putut obține dacă datoria ar fi fost imediat adusă la îndeplinire.

Acest prejudiciu ce decurge din întârzierea în executarea obligației de reparație reprezintă o formă de beneficiu nerealizat, ca parte componentă a pagubei înregistrate de victimă și a cărei reparare integrală se impune în virtutea principiului consacrat de art. 1385 alin. (1) și de art. 1531 alin. (1) C. civ.. În consecință, sub această formă, dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit art. 1535 C. civ. și art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, este datorată de persoana vinovată, de drept în întârziere de la data producerii faptei ilicite.

Spre deosebire de dobânda legală penalizatoare, ce are ca scop repararea prejudiciul înregistrat sub forma beneficiului nerealizat, penalitățile reglementate de art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, reținută ca fiind incidentă în cauză, au menirea de a sancționa asigurătorul pentru neîndeplinirea obligațiilor expres prevăzute în sarcina sa de actul normativ menționat.

Având în vedere finalitățile diferite, instanțele de fond au reținut în mod corect că dispozițiile art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, nu exclud posibilitatea calculului dobânzii legale penalizatoare în favoarea persoanei păgubite, dar au omis să analizeze faptul că acestea, ca formă a beneficiului nerealizat, preluate spre dezdăunare de asigurătorul RCA, vor avea un regim și un mod de calcul diferite, inclusiv sub aspectul perioadei.

În timp ce, potrivit celor menționate anterior, dobânda legală penalizatoare putea fi calculată de la data producerii faptei ilicite, acoperind prejudiciul suferit prin întârzierea persoanei vinovate de la plata despăgubirilor, penalitățile prevăzute de art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016 erau datorate de asigurător doar dacă nu își respecta obligația de plată a despăgubirilor datorate (sub toate formele, inclusiv beneficiul nerealizat) în termenele stabilite de art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016. Ele nu constituie soluții alternative pentru atingerea aceluiași obiectiv în patrimoniul părții păgubite și nu se suprapun ca perioadă posibilă de calcul.

Recurenta a contestat totodată indexarea sumelor cu rata inflației, aspect ce nu poate fi cenzurat în absența unei analize a instanței de apel cu privire la această critică, ce trebuie coroborată cu distincția anterior realizată și cu necesitatea realizării obiectivului acoperirii integrale a prejudiciului în situația particulară a stabilirii acestora într-o monedă străină.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, în temeiul art. 496-497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare, urmând a se ține cont de aspectele dezlegate anterior, corelate cu principiul disponibilității, limitele efectului devolutiv al apelului și necesitatea neagravării situației în propria cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1024 din 31 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. și intimatul-intervenient C..

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2021.