ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 853/2022

Ședința publică din data de 07 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 08.03.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul C., a solicitat obligarea pârâtei:

- la plata sumei de 1.000.000 euro, echivalent in RON la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, cu titlu de daune morale;

- la plata sumei de 20.000 euro, echivalent in RON la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, cu titlu de daune materiale, reprezentând ansamblul cheltuielilor pentru îngrijirea sănătății, conform art. 1387, 1392 C. civ., respectiv contravaloarea cheltuielilor suportate pe durata spitalizării, investigații medicale de specialitate, intervenții chirurgicale, tratament postoperatoriu, deplasări la spitale, centrele de recuperare, etc.;

- în ipoteza admiterii capetelor principale de cerere, a solicitat actualizarea sumelor la dobânda de referință BNR si indexarea despăgubirilor cu rata indicelui de inflație din momentul producerii riscului asigurat(07.08.2018) și până la momentul plății integrale efective a indemnizației de către pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 39 pronunțată la data de 07.01.2021 de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată, menționând următoarele argumente de fapt și drept în cuprinsul considerentelor:

Împotriva acestei soluții au declarat apel ambele părți procesuale.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin decizia civilă nr. 1726/2021 a admis cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 39/07.01.2021, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. și intimata-intervenientă C..

A admis cererea de apel formulată de apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 39/07.01.2021, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. și intimata-intervenientă C..

A schimbat în parte sentința primei instanțe, după cum urmează:

1) Ca efect al admiterii apelului pârâtei reduce cuantumul daunelor morale la 45.000 Euro și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate la 2000 RON.

2) Ca efect al admiterii apelului reclamantei acordă dobânda legală penalizatoare de la momentul producerii accidentului, respectiv 07.06.2018.

A respins în rest, ca nefondate celelalte motive de apel.

A obligat apelanta pârâtă la plata sumei de 1000 RON onorariu avocațial redus, cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în etapa apelului de apelanta reclamantă.

Reclamanta A. a declarat recurs, împotriva deciziei civile nr. 1726/2021 din 18 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care sau întemeiază cu privire la daunele nepatrimoniale acordate.

Întreaga soluție pronunțată de instanța de apel cu privire la acest capăt de cerere este o înșiruire de aprecieri subiective ce nu au bază legală, nefiind încadrate în vreo normă juridică.

Dezlegarea adusă acestui capăt de cerere nu se raportează la niciun temei legal, la niciun act normativ sau dispoziție expresă prevăzută atât în legislația specială ori în cea de drept comun.

În acest mod a fost încălcat dreptul recurentei-reclamante la un proces echitabil și i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea în totalitate a sentinței atacate și pronunțarea altei soluții în conformitate cu dispozițiile legale.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă încălcarea normei de drept materială cuprinsă în art. 1385 alin. (1) C. civ.

În privința evaluării întinderii prejudiciului nepatrimonial suferit este imperios necesar să se aibă în considerare conecințele vătămării pe plan fizic și psihic dar și impactul acestor consecințe în viața socială și profesională a recurentei.

Recurenta-reclamantă reproșează instanței de apel faptul că nu a evaluat legal întinderea prejudiciului suferit prin raportare la paleta largă de drepturi vădit lezate în cauză, ci a efectuar aprecieri pur-subiective.

Recurenta-reclamantă mai susține aplicarea greșită a normei de drept material ce vizează instituția îmbogățirii fără justă cauză.

Dispozițiile acre reglementează această instituție nu sunt aplicabile în speță, întrucât recurenta-reclamantă nu a săvârșit nicio faptă ilicită, între reclamantă și pârâtă există un raport juridic ce derivă din obligația legală și contractuală pe care asigurătorul RCA și-a asumat-o de a dezdăuna în totalitate victimele nevinovate ale unor accidente rutiere.

Instanța de apel a avut în vedere doar aplicarea acestui principiu, pe care l-a aplicat greșit și nu repararea prejudiciului suferit de victima care la vârsta de doar 19 ani a rămas fără un segment de picior și a căpătat un handicap permanent de gradul III.

Solicită admiterea recursului, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., casarea în tot a deciziei recurate.

Intimata-pârâtă B. S.A.. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția inadmisibilității recursului raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.. În subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare de intimata B. S.A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Se constată că în speță, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 1726/2021 din 18 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, a fost pronunțată în cadrul judecății în apel, fiind definitivă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor (...)".

În cauză, prin acțiunea promovată la data de 08 martie 2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul C., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000.000 euro, echivalent in RON la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, cu titlu de daune morale și la plata sumei de 20.000 euro, echivalent in RON la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, cu titlu de daune materiale, reprezentând ansamblul cheltuielilor pentru îngrijirea sănătății, conform art. 1387, 1392 C. civ., respectiv contravaloarea cheltuielilor suportate pe durata spitalizării, investigații medicale de specialitate, intervenții chirurgicale, tratament postoperatoriu, deplasări la spitale, centrele de recuperare.

Temeiurile de drept invocate sunt reprezentate de art. 1357 și următoarele și Norma CSA nr. 20/2017.

Se observă, astfel, că litigiul dedus judecății este unul născut în materia asigurărilor, în condițiile în care despăgubirile solicitate de reclamanți, ca urmare a accidentului rutier, decurg dintr-un raport de asigurare, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat și a producerii riscului asigurat, constând în săvârșirea unei fapte ilicite delictuale de către persoana care are calitatea de asigurat.

Totodată, se mai observă că în astfel de litigii, care consacră principiul protecției terțului păgubit, instanțele sunt învestite cu stabilirea răspunderii civile delictuale de către un terț față de contractul de asigurare, ca urmare a antrenării răspunderii asigurătorului, derivând din contractul de asigurare RCA, în care autorul faptei ilicite a avut calitatea de parte.

În același sens, sunt și considerentele Deciziei nr. 13 din 18 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin care se statuează că, acțiunile promovate de persoana vătămată împotriva asigurătorului RCA sunt incluse în categoria litigiilor în materia asigurărilor, întrucât asigurarea obligatorie aduce în discuție din chiar momentul încheierii contractului de asigurare, răspunderea civilă a deținătorului de vehicul, iar plata făcută de asigurător este o consecință a executării contractului de asigurare pe care l-a încheiat cu asiguratul său, în lipsa acestuia terțul vătămat neputând invoca în favoarea sa acțiunea directă reglementată de lege (Legea nr. 137/1995 sau Legea nr. 132/2017).

În aceste cazuri, instanțele sunt învestite distinct de un litigiu de drept comun în răspundere civilă delictuală, diferența constând în chestiunea privind existența și întinderea răspunderii asigurătorului RCA, materia asigurărilor fiind individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 (paragrafele 84 și 85 din decizie).

Art. 483 alin. (2) Cod procedură, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanțe, respectiv 14 ianuarie 2019, prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, hotărârile judecătorești pronunțate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018.

Așadar, începând cu data intrării în vigoare a modificărilor aduse C. proc. civ. prin acest act normativ - 21 decembrie 2018 - în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 310/2018.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

În acest context, cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în materia asigurărilor, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1726/2021 din 18 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1726/2021 din 18 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. și intimata-intervenientă C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2022.