ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 864/2022

Ședința publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31.08.2017 pe rolul Tribunalului Ilfov sub numărul de dosar x/2017, reclamanta A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și intervenienta D., a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale.

Prin sentința civilă nr. 2140/14.08.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și cu intervenienta D., în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR, cu titlu de daune morale, fiind respinsă, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2140/14.08.2020, reclamanta A., prin reprezentant legal B., a exercitat, cu respectarea termenului legal, apel.

Prin această cale devolutivă de atac, s-a solicitat ca, în urma admiterii sale, să se schimbe în parte hotărârea apelată, în sensul de a fi obligată pârâta să plătească în integralitate daunele morale solicitate, adică suma de 500.000 euro (echivalent în RON la data plății), la plata tuturor cheltuielilor ocazionate cu prezentul demers judiciar, inclusiv cheltuielile medicale ocazionate de diverse examinări medicale, la plata dobânzii penalizatoare în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, conform art. 20 din O.U.G. nr. 54/2016, calculată într-un termen de 10 zile de la data pronunțării hotărârii judecătorești și până la data plății efective, precum și la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul demers judiciar.

Împotriva sentinței civile nr. 2140/14.08.2020, și pârâta C. S.A. a promovat, cu respectarea termenului legal, apel.

Prin această cale devolutivă de atac, s-a solicitat ca, în urma admiterii sale, să se schimbe în parte hotărârea apelată, în sensul de a se reduce cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligată pârâta să le plătească în favoarea reclamantei.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin decizia nr. 1003/A/2021 din 04 iunie 2021 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. și de apelanta-pârâtă C. S.A., împotriva sentinței civile nr. 2140/14.08.2020, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-intervenient forțat D..

A respins, ca neîntemeiate, cererile vizând cheltuieli de judecată în apel, formulate de apelanta-reclamantă A. și de apelanta-pârâtă C. S.A..

La data de 14 iulie 2021, data poștei, recurenta-pârâtă C. S.A. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei nr. 1003/A din 04 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22 iulie 2021.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prealabil prezentării motivelor de recurs, recurenta-pârâtă susține admisibilitatea recursului, în raport de dispozițiile art. 484 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre în lipsa unor dovezi care erau hotărâtoare pentru cuantificarea despăgubirilor, încălcând norme legale imperative și neadministrând probe care erau esențiale pentru stabilirea corectă și completă a situației de fapt.

Prima critică vizează lămurirea împrejurărilor accidentului, inclusiv a situației legată de centura de siguranță a reclamantei, sens în care este nejustificat refuzul primei instanțe de a administra proba cu expertiză, propusă în condiții procedurale.

Recurenta-pârâtă susține că sunt incidente în speță prevederile art. 1371 C. civ., așa cum au fost interpretate prin decizia instanței supreme dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, dar și cele ale art. 28 din Norma ASF nr. 23/2014.

Față de aceste dispoziții legale, recurenta-pârâtă apreciază că în mod nejustificat instanța de fond nu a administrat proba cu expertiză, apreciind că reprezentantul legal al minorei avea obligația de a depune diligențe pentru a se asigura că minora călătorea în condiții de siguranță.

A doua critică formulată de recurenta-pârâtă se referă la neîncuviințarea probei cu expertiză medico-legală, care ar fi urmat să stabilească numărul de zile de îngrijiri medicale ale reclamantei.

În raport de aceste critici, recurenta-pârâtă constată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, raportat la elementele de fapt deduse judecății, la apărările părților din proces cât și la probele administrate în cauză, invocând dispozițiile art. 6 din CEDO și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă afirmă că prima instanță nu a reținut în cuantificarea despăgubirilor practica judiciară în materie, din care reiese că, în cazuri similare, despăgubirile acordate victimelor accidentelor sunt în cuantum mult mai mic.

Despăgubirea de natură morală trebuie să fie stabilită prin raportare la sumele avute în vedere de instanțele naționale în situații similare și în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie.

Totodată arată că daunele acordate reclamantei exced limitele prevăzute de Ghidul pentru acordarea daunelor morale ce oferă criterii obiective de cuantificare raportat la jurisprudența instanțelor ca și caracteristicile legate de echitatea și proporționalitatea daunelor.

Neexaminarea criteriului jurisprudențial echivalează cu o cercetare incompletă a fondului cauzei.

În context, a afirmat apelanta-pârâtă, în esență, în justificarea tezei conform căreia se impune redimensionarea despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, că:

- trebuie avută în vedere împrejurarea că vinovată de producerea accidentului în cauză este chiar mătușa reclamantei;

- prima instanță nu a făcut nici o apreciere la acest gen de probe, pe care reclamanta nu le-a administrat;

- fiind vorba de prejudicii morale, ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii;

- faptul că reparația trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite, dar și că ea nu se poate constitui în temei al îmbogățirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, așa cum s-a menționat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral;

- instanței de judecată îi revine misiunea ca, la calculul sumelor ce vor fi acordate cu titlu de daune morale, să țină seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie să îl aibă, iar nicidecum ca aceste sume să se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victime;

- indemnizația acordată pentru repararea prejudiciului moral trebuie să reprezinte o reparare a acestuia în sensul unei compensații sau satisfacții compensatorii;

- reiese deci că suma de bani acordată cu titlu de daune morale în speță excede în mod neîntemeiat despăgubirilor de acest fel evidențiate în Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivității si tratamentului nediscriminatoriu prevăzut la art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Liberărilor Fundamentale;

- prin luarea în considerare a acestui Ghid, care cuprinde elemente obiective prin analiza tuturor soluțiilor pronunțate de către Curțile de Apel din România, se poate preveni o încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale;

- în acest sens, au fost evocate decizia civilă nr. 2158/17.07.2014 a instanței supreme care menționează, pe baza Ghidului pentru soluționarea daunelor morale, un cuantum al despăgubirii de cca. 420 RON/zi pentru persoanele care rămân cu o infirmitate postraumatică, decizia civilă nr. 2129/2013, pronunțată de secția a II-a civilă a instanței supreme, dar și alte decizii de speță;

- trebuie avute în vedere și criteriile unanim admise în jurisprudență privitoare la echitate, limitarea rezonabilă a daunelor morale, cerința ca aceste daune să nu ducă la o îmbogățire fără just temei a victimelor accidentelor.

În consecință, recurenta-pârâtă apreciază că instanța de apel nu a motivat și nu a argumentat în suficientă măsură respingerea apelului subscrisei, motiv pentru care afirmă că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, raportat la elementele de fapt deduse judecății, la apărările părților din proces ca și la probele administrate în cauză.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

La data de 13 august 2021, intimata-reclamantă A. prin reprezentant legal B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a celor două hotărâri ale instanțelor inferioare.

La 29 septembrie 2021, recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor reclamantei și admiterea recursului.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților la 09 decembrie 2021, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Intimata-reclamantă A. prin reprezentant legal B. a depus punct de vedere cu privire la raport.

La termenul din 07 aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu de către instanță și analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a respins calea extraordinară de atac ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În speță, se constată că recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Din analiza criticilor aduse deciziei recurate din perspectiva art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se reține că jurisprudența din cauze similare nu reprezintă izvor de drept, neavând caracter obligatoriu pentru instanțele chemate să se pronunțe în spețe asemănătoare. Așadar criteriul juriprudențial nu poate fi avut în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Analiza cauzei trebuie făcută din perspectiva normelor legale, a probelor administrate și a particularităților situației deduse judecății, iar nu prin raportare la practica altor instanțe.

În realitate, aceste aspecte invocate de recurenta-pârâtă nu vizează lipsa motivării sau motive contradictorii, ori străine de natura pricinii, ci se solicită reevaluarea probatoriului și rejudecarea cauzei pentru critici care nu țin de legalitatea hotărârii, ci de aprecierea probatoriului.

Nici criticile vizând nemotivarea hotărârii recurate din perspectiva neadministrării unor probe esențiale pentru stabilirea situației de fapt nu reprezintă veritabile susțineri care să conducă la încadrarea acestora în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Se observă în primul rând că o parte consistentă a acestor critici nu se referă la considerentele deciziei de apel, ci la cele ale sentinței de fond, fiind, în fapt, o preluare identică din memoriul de apel.

În al doilea rând, susținerile recurentei sub același aspect nu determină o examinare a conformității deciziei de apel cu normele de drept aplicabile, ci tind spre analiza situației de fapt în scopul reaprecierii cuantumului daunelor acordate.

În final, Înalta Curte reține că recurenta nu arată în ce constă nelegalitatea deciziei de apel din perspectiva considerentelor care justifică modul în care instanța devolutivă a dispus asupra probelor ce urmau a fi administrate în cauză, criticile sale fiind expuse general, cu referire doar la exigențele motivării unei hotărâri judecătorești care ar trebui să reflecte corect situația de fapt.

Or, în lipsa unor critici punctuale care să susțină nelegalitatea deciziei de apel nu se poate reține incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurentă.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat cuantumul daunelor morale acordate reclamantei, fiind invocată aplicarea greșită a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a art. 1371 C. civ.

În acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs se arată faptul că au fost încălcate sau aplicate greșit de către instanțele inferioare normele de drept material, cu referire la dispozițiile art. 1371 C. civ., art. 28 din Norma ASF nr. 23/2014, precum și art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 97 din Hotărârea nr. 11/2015, însă argumentele dezvoltate vizează cuantumul daunelor morale.

Așadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea nemulțumirii în ceea ce privește cuantumul daunelor morale raportat la legislația și practica judiciară în domeniu, aspecte care vizează criteriile de apreciere în raport de care judecătorul fondului stabilește cuantumul daunelor morale, chestiune care nu poate fi supusă controlului judiciar în recurs.

Practic, prin aceste critici recurenta-pârâtă își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanță, aducând argumente ce își propun să repună în dezbatere reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie și nu în cea a controlului de legalitate.

Operațiunea de cuantificare a daunelor morale este rezultatul aprecierii situației de fapt și interpretării probatoriului, astfel încât aceste critici vizează temeinicia deciziei recurate.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

De aceea, recursul declarat recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 1003/A din 04 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, urmează să fie anulat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reținând culpa procesuală, va obliga recurenta-pârâtă C. S.A. la plata către intimatei-reclamante A. prin reprezentant legal B. a sumei de 8.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 1003/A din 04 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. PRIN REPREZENTANT LEGAL B. și intimata-intervenientă D..

Obligă recurenta-pârâtă C. S.A. la plata sumei de 8.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante A. PRIN REPREZENTANT LEGAL B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2022.