ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 309/2022

Ședința publică din data de 9 februarie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la 06.12.2018, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu intervenientul-forțat C., să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 150.000 euro, cu titlu de daune morale (în echivalent în RON la data plății), a penalităților de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data introducerii acțiunii și până la data plății debitului principal, cu actualizarea despăgubirii acordate cu rata inflației, începând cu data producerii accidentului rutier, 19.10.2014.

La 04.04.2019, D. a formulat cerere de intervenție principală, solicitând ca pârâta să fie obligată să-i plătească suma de 150.000 euro, cu titlu de daune morale (în echivalent în RON la data plății), penalități de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data introducerii acțiunii și până la data plății, iar despăgubirea acordată să fie actualizată cu rata inflației, începând cu data producerii accidentului rutier, 19.10.2014.

Prin sentința civilă nr. 4606/18.12.2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 15.000 euro, în echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale, a respins cererea de intervenție principală și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta și intervenienta au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1479A/05.11.2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul și a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a penalităților de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului principal datorat, calculate începând cu a 11-a zi de la data comunicării hotărârii definitive în prezenta cauză și până la achitarea efectivă a debitului; a mai dispus actualizarea debitului principal datorat în funcție de rata inflației, calculată de la data pronunțării hotărârii din apel și până la data achitării debitului și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei astfel rezultate; a admis în parte cererea de intervenție principală și a obligat-o pe pârâtă să-i achite intervenientei suma de 35.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale, penalități de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului, calculate începând cu a 11-a zi de la data comunicării hotărârii definitive în prezenta cauză și până la achitarea debitului, cu actualizarea debitului principal datorat în funcție de rata inflației, calculată de la data pronunțării hotărârii din apel și până la data achitării debitului principal datorat; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a obligat-o pe intimată să-i achite apelantei-reclamante suma de 180 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanta și intervenienta au declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curții de apel.

În motivare, după prezentarea situației de fapt, au susținut că instanța de apel nu a luat în considerare jurisprudența atașată cererii de apel și că a luat-o în considerare doar pe cea depusă de intimată, fapt ce a condus la respingerea capătului de cerere de majorare a cuantumului daunelor morale, cu încălcarea art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma nr. 23/2014.

Au susținut că la cuantificarea daunelor morale trebuia avută în vedere o evaluare obiectivă și că instanța de apel a acordat despăgubiri morale în mod diferit, chiar dacă gradele de rudenie ale părților civile din dosarul penal și ale celor din prezenta cauză cu persoana decedată sunt aceleași, fiind în contradicție cu jurisprudența națională și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului.

În continuare, au arătat că probele de la dosar relevă că au fost alături de mamă/bunică în toată perioada ulterioară accidentului, că aceasta a locuit o perioadă lungă alături de ele în Italia și că au avut relații foarte apropiate, cel puțin de aceeași intensitate ca și relațiile existente între E. și F. și persoana decedată, rude cărora le-au fost acordate daune morale de 25.000 euro, respectiv 15.000 euro.

În final, au mai relevat că modul în care instanța de apel a apreciat asupra despăgubirilor civile conduce către raționamentul potrivit căruia unul dintre copii persoanei decedate este mai important decât celălalt, tratamentul nelegal și discriminatoriu fiind aplicat și în cazul celor două nepoate ale persoanei decedate.

În drept, au invocat art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

La 23.06.2021 intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, în susținerea căreia a arătat că nu este incidentă ipoteza de scutire de plata taxei judiciare de timbru reglementată de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.

Totodată, a invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate ce ar putea fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților, care au fost înștiințate că au dreptul să depună puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; doar recurentele au expus punctele lor de vedere.

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) rap. la art. 494 C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, având în vedere că acțiunea în despăgubiri civile pentru recuperarea prejudiciului suferit ca urmare a săvârșirii unei fapte care constituia infracțiune la data producerii evenimentului rutier este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel că și recursul, cale extraordinară de atac, este legal scutit de plata acesteia, în temeiul art. 28 din același act normativ.

Tot în mod prioritar, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în analiză excepția nulității recursului, reținând următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurentele au indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza cererii de recurs relevă însă că nu au fost formulate critici concrete împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., deoarece aspectele aduse în dezbatere de recurente reflectă nemulțumirea lor cu privire la nivelul daunelor morale care le-au fost acordate.

Astfel, în motivarea recursului, sub aparența încălcării art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma nr. 23/2014, acestea aduc în discuție cuantumul daunelor morale, susținând că nu a fost luată în considerare jurisprudența pe care au atașat-o în apel și că altor rude de același grad cu victima accidentului le-au fost acordate sume mai mari, cu titlu de despăgubiri.

Aceste susțineri nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., întrucât lipsește o veritabilă critică de nelegalitate.

Așadar, în lipsa indicării unor motive de recurs de nelegalitate, prin criticile pe care le circumscriu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele urmăresc să obțină numai o nouă evaluare a fondului pretențiilor și a materialului probator, incompatibile cu natura nedevolutivă a recursului.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, fără argumente care să conducă la concluzia încălcării autorității de lucru judecat, neputându-se identifica critici de nelegalitate ce ar putea fi subsumate acestui motiv de recurs.

În concluzie, recurentele nu au formulat nicio critică de nelegalitate care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurentele nu au formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția netimbrării recursului.

Anulează recursul declarat de recurentele-reclamante A. și D. împotriva deciziei civile nr. 1479A/05.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2022.