ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 788/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la data de 25 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. și cu intervenientul forțat D., a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: cu titlu de daune patrimoniale: suma de 20.000 euro, reprezentând ansamblul cheltuielilor pentru îngrijirea sănătății; în vederea acoperirii prejudiciului neptatrimonial: 1.500.000 euro, pentru suferințele fizice și psihice produse reclamantei în urma accidentului rutier; actualizarea sumelor cu dobânda de referință B.N.R. și indexarea despăgubirilor cu rata indicelui de inflație, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1594 din 31 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și cu intervenienții D., și E..

A admis în parte cererea conexă.

A obligat pârâta să plătească reclamantei daune morale în cuantum de 800.000 euro, în echivalentul în RON la data plății.

A obligat pârâta să plătească reclamantei daune materiale în cuantum de 8.527 RON, sumă ce se va actualiza cu rata inflației începând cu data de 17.09.2017 și până la momentul plății efective.

A obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, raportat la art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 asupra sumei de 8.527 RON, începând cu data de 17.09.2017 și până la momentul plății efective.

A respins în rest cererea principală, ca neîntemeiată.

A respins în rest cererea conexă, ca neîntemeiată.

A obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 13.000 de RON și contravaloare expertiză medico-legală, în cuantum de 187 RON.

Prin decizia civilă nr. 613 din 20 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta- reclamantă A., prin reprezentant legal B., împotriva sentinței civile nr. 1594 din 31 mai 2022, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă C. S.A. și cu intimații-intervenienți D. și E..

A fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva aceleiași sentințe.

A fost schimbată în parte sentința apelantă, în sensul că: a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei 300.000 euro, plătibili în RON la cursul B.N.R. din data plății, cu titlu de daune morale la care se adaugă inflația și dobânda legală penalizatoare, începând cu data de 17.09.2017 și până la momentul plății integrale. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în prima instanță, respectiv onorariu de avocat acordat proporțional cu pretențiile admise.

A fost menținută în rest sentința apelată.

A fost obligă apelanta-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, onorariu de avocat acordat proporțional cu pretențiile admise.

Împotriva acestei decizii, atât reclamanta, cât și pârâta au declarat recurs.

Motivele recursului declarat de reclamantă sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă susține că hotărâre atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1.385 alin. (1) din C. civ., sens în care arată că instanța de apel nu a evaluat legal întinderea prejudiciului suferit prin raportare la paleta largă de drepturi vădit lezate în cauză, ci a luat în considerare criterii ce nu se regăsesc nici măcar în doctrina de specialitate precum "realitățile sociale și economice ale României".

În raport de acest argument, recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că judecătorul apelului nu s-a raportat la suferința sa concretă, la particularitățile cauzei, la trauma și drepturile nepatrimoniale definitiv lezate și nici la dispozițiile legale incidente, dând o dezlegare defintivă în baza unor aprecieri subiective și discriminatorii.

Recurenta-reclamantă invocă lipsa de transparență ce caracterizează aprecierea făcută de Curtea de Apel București, din moment ce nu se indică și nu se cunosc, în cadrul acestui proces, care sunt realitățile economice și sociale invocate și care au influențat soluția în cauză.

Recurenta-reclamantă arată care sunt vătămările corporale suferite, precizând că acestea au necesitat 190-200 zile de îngrijiri medicale și că, în vederea refacerii stării de sănătate, a suferit până în prezent două intervenții chirugicale.

Mai precizează recurenta-reclamantă că avea 5 ani la momentul accidentului, prin vătămarea corporală suferită rămânând marcată fizic și psihic pe viață. Chiar dacă la momentul la care a fost efectuată expertiza medico-legală nu s-a putut aprecia asupra deficitului funcțional întrucât regenerarea nervoasă și vindecarea nu erau complete, prognosticul este extrem de rezervat din moment ce membrul superior drept a rămas la nivelul de dezvoltare de la vârsta de 5 ani (în prezent recurenta având vârsta de 11 ani) și nici în prezent, la 6 ani de la momentul vătămării, acesta nu poate fi folosit.

Recurenta-reclamantă arată că a suferit o infirmitate fizică permanentă, ce îi va cauza și pierderea sau diminuarea capacității de muncă la momentul la care va avea vârsta suficientă pentru a desfășura activități lucrative, prejudiciul suferit fiind superior aprecierii făcute de Curtea de Apel București.

Recurenta-reclamantă susține că, în aprecierea întinderii prejudiciului nepatrimonial suferit, instanța ar fi trebuit să pornească de la dispoziții legale relevante care sunt de natură a oferi suficiente indicii în vederea efectuării unei reparații în integralitate a acestuia. Astfel, la paleta largă de drepturi nepatrimoniale de natură constituțională lezate în mod definitiv - dreptul la integritate corporală și psihică, dreptul la familie, dreptul la muncă - se adaugă și cele de natură civilă prevăzute în art. 58 C. civ. - "drepturi ale personalității".

Potrivit recurentei-reclamante, în aprecierea cu privire la întinderea prejudiciului nepatrimonial, instanța trebuia să se raporteze la: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost afectate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care vătămarea i-a afectat situația familială, profesională și socială.

Recurenta-reclamantă apreciază că, în privința evaluării întinderii prejudiciului nepatrimonial suferit, este imperios necesar să se aibă în vedere consecințele vătămării pe plan fizic și psihic, dar și impactul acestor consecințe în viața socială și profesională.

În acest sens arată că, fiind victimă inocentă în producerea unui eveniment rutier, a suferit o vătămare extrem de gravă care a determinat un deficit funcțional permanent - monoplegia membrului superior drept, acest aspect fiind confirmat și de martorul audiat de instanța de judecată.

Pe plan psihic, recurenta-reclamantă arată că suferă de la vârsta de 5 ani de tulburare de stres postraumatic, a rămas cu o fobie față de deplasarea cu orice vehicul (toate deplasările în diferite județe au fost făcute cu trenul), și-a schimbat comportamentul, plânge, are coșmaruri, a devenit mai iritată, agitată, stările de frustrare și anxietate au produs o stare de inferioritate față de ceilalți copii de vârsta ei, a fost internată în numeroase instituții medicale, a stat izolată la domiciliu alături de mama și bunica sa, a fost în imposibilitate de a se juca cu ceilalți copii de vârsta sa.

Evidențiind toate aceste elemente sub aspectul tipurilor de prejudicii ce se creionează în prezenta cauză, recurenta-reclamantă arată că a suferit un important prejudiciu de agrement, un important prejudiciu estetic, perceperea alterării aspectului fizic fiind principala cauză a suferințelor psihice, victima dezvoltând o serie de complexe și un prejudiciu funcțional cu caracter de continuitate.

Având în vedere că instanța de apel a apreciat soluția din cauză luând în considerare criterii subiective ce se află în afara legii și nu prejudiciul suferit, astfel cum rezultă din particularitățile cauzei, recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că soluția este una greșită din perspectiva acoperirii integrale a prejudiciului suferit.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea recursului declarat, recurenta-pârâtă critică hotărârea, în ceea ce privește reținerea culpei exclusive a conducătorului auto și înlăturarea criticilor sale cu privire la culpa în agravarea prejudiciului, arătând că decizia a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 97 alin. (1). indice 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că autoturismul în care călătorea reclamanta, împreună cu mama sa, era un autoturism folosit în scop privat, condus de către intervenientul forțat E..

Prin urmare, recurenta-pârâtă arată că sunt aplicabile dispozițiile art. 97 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, reclamanta nefiind exceptată de la obligația folosirii dispozitivelor de siguranță.

Pe de altă parte, astfel cum arată recurenta-pârâtă, aplicabilitatea dispozițiilor art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 9 și 10, care reglementează obligația conducătorului de autovehicul de a se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranță sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, este o obligație distinctă, însă, în același timp, nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii. Prin urmare, se prezumă că mama reclamantei cunoștea dispozițiile art. 97 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 și nu trebuia să accepte ca minora să călătorească în aceste condiții care au condus la agravarea prejudiciului, paragrafele 4-6 din pag. 13 a deciziei fiind relevante în acest sens.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă susține că decizia este pronunțată cu încălcarea art. 487 și urm. C. civ., care reglementează îndatoririle părintești și care impuneau o conduită prudentă din partea mamei reclamantei, în calitate de reprezentant legal. Responsabilitatea conducătorului auto (întervenient forțat) cu privire la obligația de informare a ocupanților în legătură cu folosirea centurii de siguranță nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere în ceea ce o privește pe mama reclamantei.

Astfel, recurenta-pârâtă consideră că decizia a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 132/2017 și art. 1.371 alin. (1) teza a doua C. civ.

Așadar, cenzurarea despăgubirii se justifică, în opinia recurentei-pârâte, în primul rând, prin reținerea culpei comune.

Referitor la daunele morale, recurenta-pârâtă consideră că soluția dispusă este rezultatul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 1.391 C. civ., întrucât, potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală, nu s-au putut face aprecieri de certitudine nici cu privire la posibilitatea unei recuperări integrale și nici cu privire la timpul necesar pentru recuperarea funcțională a membrului superior drept, aspecte care, conform motivării, se răsfrâng tocmai asupra vieții sociale și profesionale a reclamantei.

Astfel, chiar dacă despăgubirea trebuie plătită în conformitate cu principiul reparării integrale a prejudiciului, statuat de art. 1.349 C. civ., totuși, la acest moment, întinderea acestuia este incertă, motiv pentru care recurenta-pârâtă apreciază că se impune reducerea cuantumului daunelor morale acordate.

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, recurenta-pârâtă arată că aceasta nu este supus unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Însă, toate aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimelor.

Recurenta-pârâtă critică decizia instanței de apel și în ceea ce privește momentul de la care au fost acordate dobânda penalizatoare și actualizarea cu rata inflației.

În raport de dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta-pârâtă susține că dobânda penalizatoare sancționează plata cu întârziere a debitului principal și are rolul unor daune moratorii, nu compensatorii.

Decizia atacată, astfel cum susține recurenta-pârâtă, este pronunțată cu greșita aplicare a acestor dispoziții legale, instanța de apel reținând greșit că această categorie a dobânzii ar avea un scop diferit de penalitățile de întârziere reglementate de Legea nr. 132/2017.

Recurenta-pârâtă invocă și încălcarea art. 21 alin. (4) și (5) din Legea nr. 132/2017, în raport de care susține că stabilirea despăgubirilor este rezultatul evaluării unui probatoriu complex, de natură a rezolva toate aspectele litigiului. Astfel, în cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și expertiza medico-legală, scadența fiind în a 11-a zi după comunicarea unei hotărâri definitive.

Din acest punct de vedere, recurenta-pârâtă susține că decizia este dată și cu greșita aplicare a art. 1.535 alin. (1) C. civ.

Întrucât răspunderea părților implicate și întinderea acesteia au fost stabilite numai prin hotărâre judecătorească, recurenta-pârâtă apreciază că obligarea sa la plata dobânzii și a actualizării începând cu data accidentului este nelegală. La 17.09.2017 despăgubirea nu avea un caracter cert, întrucât nu era individualizată și cuantificată, fiind stabilită ulterior, prin decizia Curții de Apel București.

Recurenta-pârâtă apreciază că este necesar să se facă distincția dintre ceea ce este paguba suferită și valoarea acesteia, arătând că, prin pronunțarea hotărârii, dreptul abstract la reparație se transformă într-o creanță certă, lichidă și exigibilă, expresie juridică a prețuirii în bani a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.

Recurenta-pârâtă apreciază că, în speță, daunele nu au caracter cert la data de 07.08.2018, întrucât nu sunt individualizate și cuantificate prin documente, fiind acordate prin hotărâre judecătorească. Așadar, numai de la data comunicării hotărârii definitive, daunele sunt cuantificate și reprezintă creanță certă.

O ultimă critică vizează încălcarea dispozițiilor art. 1.523 alin. (2) lit. e) C. civ., susținând că nu asigurătorul, ci autorul faptei ilicite este de drept în întârziere. Or, asigurătorul RCA plătește despăgubiri nu pe bază delictuală, ci în baza contractului de asigurare RCA, în conformitate cu termenii și condițiile stabilite prin ordinul menționat, termeni și condiții care constituie clauzele contractului de asigurare RCA.

Așadar, despăgubirea pe care asigurătorul RCA o poate acorda nu urmează în totalitate despăgubirea pe care persoana vinovată este obligată să o plătească în conformitate cu principiul reparării integrale a prejudiciului.

Dispozițiile legale se referă la obligația asigurătorului de a plăti despăgubirea în 10 zile de la primirea hotărârii judecătorești definitive privind suma pe care trebuie să o plătească. Cum reclamantul nu poate ști dacă pârâtul nu își va îndeplini această obligație în termenul legal, iar buna-credință se prezumă, solicită respingerea capătului de cerere ca neîntemeiat și arată că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 538/2019.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reclamanta a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă, prin care a solicitat respingerea recursului.

La 20.10.2023, recurenta-reclamantă a depus la dosar cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care, în opinia sa, contravin art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1) și (2), art. 53, art. 124 și art. 126 din Constituția României.

Cererea a fost comunicată la 2.11.2023, pentru ca celelalte părți să depună puncte de vedere.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 9.11.2023, iar aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Recurenta-pârâtă a depus note de ședință cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prealabil, având în vedere că prin cererea din 20.10.2023, recurenta-reclamantă a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care, în opinia sa, contravin art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1) și (2), art. 53, art. 124 și art. 126 din Constituția României, Înalta Curte va disjunge această cerere și va fixa termen de judecată la data de 12 iunie 2024, ora 09:00, cu citarea părților.

Analizând recursurile declarate în cauză sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, Înalta Curte constată că prin cererile de recurs, atît recurenta-reclamantă, cât și recurenta-pârâtă au indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă susținerile pe care le-au dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

Casarea unei hotărâri, conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Întrucât ambele părți critică cuantumul daunelor morale acordate, reclamanta din perspectiva încălcării art. 1.385 alin. (1) C. civ., iar pârâta în sensul greșitei aplicări a art. 1.391 din același Cod, Înalta Curte va expune considerente comune acestor critici.

Astfel, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă invocă nelegala evaluare a prejudiciului în raport de suferințele concrete, de particularitățile cauzei, de trauma suferită, de drepturile patrimoniale lezate, făcând trimitere la situația de fapt, la perioada de îngrijiri medicale necesare, la consecințele în plan fizic și psihic pe care le suportă.

În schimb, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a apreciat în mod nelegal cu privire la cuantumul daunelor morale, în raport de concluziile raportului de expertiză medico-legală, având în vedere că întinderea prejudiciului nu este certă.

Însă, aceste susțineri nu pot reprezenta chestiuni de nelegalitate, deoarece, așa cum rezultă din cererile de recurs, dezvoltarea lor s-a efectuat întemeiat pe situația de fapt și pe elementele probatorii ale cauzei în apel, prin modalitatea de argumentare a incidenței ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele antamând aspecte ce țin de fondul cauzei, incompatibile cu prezenta cale de atac declarată, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii și nu temeinicia ei.

În acest context, analiza criticilor din recurs impune concluzia că textele de lege pretins încălcate au fost invocate în mod formal, recurentele criticând, în realitate, modalitatea de interpretare și apreciere a situației de fapt și a probelor administrate în apel.

Or, motivul de casare invocat implică raportarea criticilor formulate la conținutul deciziei care formează obiect al căii extraordinare de atac, iar nu repunerea în discuție a fondului cauzei.

Recurenta-pârâtă, în susținerea recursului declarat, a mai invocat și greșita aplicare a art. 97 alin. (1)

1

din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, încălcarea art. 1.371 C. civ. și a art. 13 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 132/2017, greșita aplicare a art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, precum și încălcarea art. 21 alin. (4) și (5) din Legea nr. 132/2017, a art. 1.535 alin. (1) și art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ.

Însă, Înalta Curte arată că argumentele recurentei-pârâte, prezentate de aceasta drept motive de recurs, nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel, respectiv în apărările formulate prin întâmpinare nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta-pârâtă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Prin urmare, Înalta Curte va disjunge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., formulată de recurenta-reclamantă A., prin reprezentant legal B., va fixa termen pentru judecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale la data de 12 iunie 2024, ora 09:00, cu citarea părților.

Pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursurile declarate de recurenta-reclamantă A., prin reprezentant legal B., și de recurenta-pârâtă C. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu F., împotriva deciziei civile nr. 613 din 20 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Disjunge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., formulată de recurenta-reclamantă A., prin reprezentant legal B..

Fixează termen pentru judecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale la data de 12 iunie 2024, ora 09:00, cu citarea părților.

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă A., prin reprezentant legal B., și de recurenta-pârâtă C. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu F., împotriva deciziei civile nr. 613 din 20 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 aprilie 2024.