ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1663/2021

Ședința publică din data de 01 iulie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/28.01.2015 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. și intervenientul forțat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 224.497,76 RON, reprezentând contravaloarea estimată provizoriu a prejudiciului suferit de reclamantă în urma accidentului rutier produs la data de 21.02.2014; obligarea pârâtei la plata de penalizări în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 09.05.2014 (a 10-a zi după data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei - art. 36 alin. (6) din Ordinul CSA nr. 14/2011) și până la data plății efective a debitului datorat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2224 alin. (2) C. civ., art. 26 alin. (1), (36) și 37 din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobată prin Ordinul CSA nr. 14/2011.

Prin sentința civilă nr. 1026/2016 din 30 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Iași, secția Civilă s-a admis în parte acțiunea civilă promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L în contradictoriu cu pârâta B. și intervenientul forțat C..

A fost obligată pârâta B. să plătească reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 43.967,5 RON, contravaloare diferență despăgubire precum și penalități de 0,2% pe zi de întârziere, calculate din a 11-zi după data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la data plății efective.

A respins acțiunea pentru pretențiile litigioase ce exced obligației de mai sus.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., iar Curtea de Apel Iași, secția Civilă prin decizia civilă nr. 92 din 12 februarie 2018 a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 1026 din 30 septembrie 2016 a Tribunalului Iași.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L..

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I Civilă prin decizia nr. 437 din 17 februarie 2020 a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului.

Reclamanta a declarat apel susținând în esență că dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. b) Ordinul CSA nr. 14/2011 și art. 1385 alin. (3) teza finală C. civ. o îndreptățesc să primească prețul locațiunii unul alt autocar, întrucât constituie o cheltuială făcută pentru evitarea prejudiciului reprezentat de pierderea licenței de transport public pentru traseul Iași-Otopeni.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2015*.

Curtea de Apel Iași, secția Civilă prin decizia civilă nr. 355/2020 din 27 iulie 2020 a respins apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1026/2016 din 30 septembrie 2016, pronunțate de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, hotărâre pe care a păstrat-o.

A obligat apelanta S.C. A. S.R.L. să-i plătească intimatei B. suma de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Motive de recurs.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

O primă critică adusă deciziei recurate se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, recurenta invocând nerespectarea dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori întâmpinare.

În concret, recurenta reproșează instanței de apel faptul că și-a însușit o apărare invocată de pârâtă pentru prima dată la termenul la care au avut loc dezbaterile asupra cererii de apel, în al doilea ciclu procesual.

Aspectul susținut de pârâtă, potrivit căruia reclamanta nu a făcut dovada că vehiculul închiriat a fost utilizat pentru a înlocui autovehiculul avariat pentru efectuarea transportului de pasageri pe traseul Iași-Otopeni și retur, întrucât nu a fost invocat în primul ciclu procesual, se consideră recunoscut de către pârâtă, aceasta neputând invoca apărări noi.

Față de această situație, instanța de apel nu se putea pronunța asupra argumentului nou invocat de pârâtă.

Sub al doilea aspect se susține aplicarea greșită a dispozițiilor de drept substanțial, raportat la motivarea instanței de apel potrivit căreia pentru îndeplinirea condițiilor necesare pentru plata despăgubirilor este necesară notificarea prealabilă a Autorității Rutiere Române.

Nerespectarea obligației de a notifica Autoritatea Rutieră Română cu privire la înlocuirea vehiculului pentru care a fost susținută licența de traseu Iași, reprezintă o împrejurare susceptibilă să atragă sancționarea contravențională a reclamantei pentru deservirea unui traseu cu un alt vehicul, însă neîndeplinirea acestei obligații administrative nu echivalează cu faptul că reclamanta nu a utilizat vehiculul închiriat pentru înlocuirea vehiculului avariat.

Înlocuirea rezultă din contractul de prestări servicii cât și din extrasele de cont bancar emise de D. S.A., aferente sumei totale de 162.000 RON.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și pe cale de consecință admiterea apelului reclamantei cu consecința admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 205.067,5 RON și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la plata efectivă a acestei sume.

Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei recurate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON, conform actelor justificative, existente la dosar recurs.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 22 aprilie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la data de 24 iunie 2021.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile aduse hotărârii pronunțate de curtea de apel în rejudecare, vizează soluția menținută de instanța de apel referitoare la capătul de cerere având ca obiect repararea prejudiciului produs reclamantei rezultat din lipsa de folosință a vehiculului avariat în urma producerii accidentului rutier.

În ceea ce privește criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la încălcarea regulilor de procedură reglementate de art. 478 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție le constată nefondate, argumentele privind încălcarea limitelor devoluțiunii determinate de ceea ce s-a supus judecății în instanța de apel, care intră în contradicție cu dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. nefiind corecte.

Prin cererea de apel, reclamanta a susținut în esență că dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. b) din Ordinul CSA nr. 14/2011 și art. 1385 alin. (3) teza finală o îndreptățesc să primească prețul locațiunii unui alt autocar, întrucât constituie o cheltuială făcută pentru evitarea prejudiciului reprezentat de pierderea licenței de transport public pentru traseul Iași Otopeni.

Analizând aceste motive, considerentele instanței de apel au vizat pretinsul prejudiciu pe care operatorul de transport l-a suferit prin evitarea pierderii licenței de transport, aplicând legea specială și normele C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Argumentele recurentei-reclamante nu pot fi apreciate ca încălcarea limitelor devoluțiunii determinate de ceea ce s-a supus judecății în apel, întrucât prin întâmpinarea formulată de pârâta B. formulată în apel, în primul ciclu procesual, au fost combătute aspectele invocate de reclamantă prin cererea de apel, referitoare la lipsa de folosință a vehiculului, ca urmare a închirierii unui alt autocar, pentru evitarea pierderii licenței de transport.

Argumentele pârâtei au făcut referire la stabilirea întinderii prejudiciului din punct de vedere al răspunderii civile contractuale, precum și la lipsa de folosință invocată în temeiul răspunderii civile delictuale, ca urmare a contravalorii lipsei de folosință raportat la contravaloarea chiriei plătite unei alte societăți.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție observă corecta soluționare de către instanțele de fond a apelului, decizia atacată cuprinzând o judicioasă enunțare a argumentelor avute în vedere de instanță, în limitele susținerilor și apărărilor formulate de părți, neputând fi apreciate ca fiind apărări noi, invocate pentru prima oară în rejudecarea apelului.

În ceea ce privește criticile formulate de recurenta-reclamantă privind încălcarea normelor de drept substanțial, respectiv art. 26 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 14/2011 și art. 1385 alin. (3) C. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate.

În legătură cu acestea, instanța de apel a analizat în mod judicios întinderea despăgubirii pentru lipsa de folosință a autovehicului avariat, în situația specifică din speță, când cel păgubit este un operator autorizat de transport, precum și condițiile instituite de art. 45 alin. (1) din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011.

Din perspectiva principiilor reglementate de răspunderea civilă delictuală, instanța de apel a constatat corect că reclamanta nu a prezentat nicio dovadă care să demonstreze că autocarul închiriat în baza contractului nr. x/21.02.2014 a fost utilizat în scopul efectuării serviciului de transport public persoane pe traseul Iași-Optopeni.

În aceste condiții, argumentele recurentei-reclamante referitoare la îndeplinirea condițiilor legale pentru plata despăgubirii solicitate nu pot fi primite, întrucât în ceea ce privește evaluarea prejudiciului suferit de reclamantă, instanța de apel a avut în vedere faptul că dacă reclamanta a folosit pe traseul Iași-Otopeni autocarul închiriat pentru a-l înlocui pe cel avariat, substituirea trebuia să aibă loc cu respectarea exigențelor care se referă la notificarea prealabilă a Autorității Rutiere Române privind înlocuirea autobuzului și prezentarea dovezii privind utilizarea acestuia pentru efectuarea serviciului de transport public.

Fiind motivată de către instanța de apel întinderea despăgubirii pentru lipsa de folosință a autovehicului avariat, în prezenta cauză nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor art. 249 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., raportat la soluția de respingere a recursului, Înalta Curte va admite ca întemeiată cererea intimatei B. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, potrivit documentelor justificative depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 355/2020 din 27 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. și intimata-intervenientă forțată C..

Obligă recurenta A. S.R.L. la plata sumei de 3.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 iulie 2021.