ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1774/2020

Ședința publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Urziceni la 19 martie 2014 sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții B., C. și pe S.C. D. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună revocarea contractului de vânzare-cumpărare cu opțiune de răscumpărare, autentificat sub nr. x din 18 octombrie 2013 la Biroul Individual Notarial E., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1331 din 16 octombrie 2014, Judecătoria Urziceni a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița.

Prin sentința civilă nr. 1966F din 4 noiembrie 2014, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ialomița, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Urziceni și a fost sesizată Curtea de Apel București pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Prin sentința civilă nr. 11F din 14 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița.

Prin sentința civilă nr. 880F din 5 iunie 2015, Tribunalul Ialomița a respins ca nefondată acțiunea și a obligat reclamanta să plătească pârâtei S.C. D. S.R.L. suma de 9.054,45 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2015.

Prin decizia civilă nr. 1386 din 27 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a constatat inopozabilitatea față de reclamantă a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 18 octombrie 2013 și a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 17.929,99 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții B., C. și S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar F. S.P.R.L.

Prin memoriul de recurs, pârâții B. și C. au susținut că pentru a se constata dacă și-au creat sau mărit starea de insolvabilitate, ar fi trebuit analizat patrimoniul sub aspectul activului sau pasivului, raportat la efectele contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de răscumpărare. În opinia recurenților-pârâți, analiza acestei situații duce la concluzia că, în realitate, și-au mărit patrimoniul deoarece după încheierea contractului a intrat în patrimoniul acestora un drept de răscumpărare, potrivit art. 1758 și urm. C. civ. care le-ar permite să redevină proprietarii imobilului în situația în care G. (creditorul ipotecar) ar executa ipoteca.

Recurenții-pârâți afirmă că, în realitate, recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. a cumpărat imobilul și l-a folosit, producând în seră flori și răsaduri pe care le-a vândut în diferite locații, inclusiv în punctul propriu de desfacere din orașul Voluntari.

În privința fraudei și a complicității la fraudă a pârâtei S.C. D. S.R.L., recurenții-pârâți susțin că instanța de apel și-a întemeiat concluziile pe aspecte, prezumții simple, fără a lua în considerare probele administrate în cauză.

Cu privire la publicitatea imobiliară, recurenții-pârâți arată că reclamanta nu avea înscris/notat în cartea funciară niciun litigiu/drept, însă instanța de apel nu a luat în considerare aceste aspecte.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar a solicitat casarea în întregime a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență următoarele:

Cu titlu prealabil, recurenta-pârâtă învederează că împotriva sa a fost deschisă procedura insolvenței și că administratorul judiciar și-a însușit calea de atac declarată.

În continuare, recurenta-pârâtă prezintă situația de fapt și soluțiile instanței de fond și de apel.

În dezvoltarea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se arată că decizia recurată conține motive contradictorii, clauza cu opțiune de răscumpărare fiind permisă de lege (art. 1758 și urm. C. civ.) astfel că includerea unei asemenea clauze într-un contract nu face per se dovada fraudei, astfel cum greșit a reținut instanța de apel, fără a expune și raționamentul care a determinat această concluzie. Se mai arată că intimata-reclamantă a notat somația de executare în cartea funciară abia la 31 octombrie 2013, deci ulterior încheierii contractului a cărui revocare se cere. Autoarea recursului susține că motivarea contradictorie este confirmată și de faptul că, pe de o parte, instanța de apel a reținut cauza ilicită a contractului, dar, pe de altă parte, a ignorat clauzele contractuale care prevedeau că, în cazul răscumpărării, pârâții persoane fizice urmau să achite investițiile ce s-au făcut în imobil. Recurenta-pârâtă afirmă că instanța nu a indicat raționamentul logico-juridic care a fundamentat decizia recurată raportat la conținutul contractului.

Într-o altă critică subsumată aceluiași motiv de recurs, se susține că motivele care argumentează conivența părților contractului sunt străine de natura cauzei deoarece instanța a reținut că recurenta-pârâtă nu ar fi utilizat niciodată imobilul și că operațiunea de vânzare-cumpărare a imobilului nu ar fi avut justificare economică și ar fi fost lipsită de cauză juridică. Autoarea recursului contrazice aceste argumente, arătând că are profil agricol și are declarat un punct de lucru la sera Mănăsia, care este avut în vedere și în planul de reorganizare propus în procedura insolvenței. Arată că și înainte de încheierea contractului a avut declarat un punct de lucru în același imobil, iar ulterior încheierii contractului a desfășurat activitate de producție în spațiul respectiv.

Recurenta-pârâtă afirmă că instanța de apel a avut în vedere o situație de fapt străină de natura cauzei atunci când a reținut că partea nu a intrat niciodată în posesia spațiului în discuție, deși în cauză au fost depuse dovezi contrare.

În dezvoltarea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susține că instanța a extins prevederile art. 1562 C. civ. contrar art. 901 din același cod. Astfel, autoarea recursului consideră că este cumpărător de buna-credință în temeiul art. 901 C. civ. întrucât s-a întemeiat pe cuprinsul cărții funciare a imobilului în care, la momentul încheierii contractului, nu apăreau notate somații, litigii sau alte demersuri inițiate de intimata-reclamantă. Apreciază partea că, în acest caz, nu este îndeplinită condiția de complicitate impusă de art. 1562 C. civ. deoarece nu a cunoscut faptul că soții Bîrea urmăreau să își creeze sau să își mărească starea de insolvabilitate. Recurenta-pârâtă învederează că nu a rezultat din probele depuse sau administrate în cauză că ar fi cunoscut că familia Bîrea era supusă procedurii de executare silită și că, în lipsa probelor, instanța a făcut apel la prezumții, fără a clarifica situația de fapt pornind de la probatoriu.

Autoarea recursului susține greșita aplicare a art. 1562 C. civ. deoarece, în opinia sa, toate argumentele susținute de instanța de apel în dovedirea conivenței dintre intimați (folosirea parțială a imobilului de către soții Bîrea, vânzarea unui autoturism, valoarea prețului în sine) nu dovedesc în mod nemijlocit acest aspect. Recurenta-pârâtă afirmă că instanța ar fi trebuit să analizeze probele administrate și nu să se limiteze la conținutul contractului și la aplicarea unor prezumții simple.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil, raportat la Decizia nr. 52/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, anularea recursului întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece motivele invocate în susținere nu se încadrează în acest motiv de recurs, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, a solicitat respingerea ca nefondat, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata-reclamantă, prin care a solicitat instanței respingerea excepției inadmisibilității recursului, iar în subsidiar suspendarea recursului până la soluționarea dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu termen de judecată la 14 ianuarie 2019. A solicitat, de asemenea, respingerea excepției nulității recursului cu privire la motivele de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenții-pârâți B. și C., prin care a invocat nulitatea recursului, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în subsidiar, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenții-pârâți, prin care a arătat că achiesează la susținerile acestora, și a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata-reclamantă S.C. A. S.A. față de recursul declarat de recurenții-pârâți prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului și admiterea acestuia, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinărilor depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut nulitatea ambelor recursuri, sub condiția achitării taxei judiciare de timbru de către recurenții-pârâți persoane fizice.

Prin încheierea din 12 februarie 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raport în care a arătat că este de acord cu concluziile raportului, recurenta-pârâtă a arătat că nu este de acord cu concluziile raportului în ceea ce privește recursul său, iar recurenții-pârâți persoane fizice nu au depus punct de vedere.

Prin decizia nr. 879 din 27 mai 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de recurenții-pârâți C. și B. împotriva deciziei civile nr. 1386 din 27 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, și a disjuns recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar împotriva aceleiași decizii, formându-se dosarul nr. x/2020.

Prin încheierea din 27 mai 2020, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar împotriva deciziei civile nr. 1386 din 27 iunie 2018 și s-a fixat termen de judecată la 30 septembrie 2020, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului în ședință publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligația instanței de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătorești între altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunțate, conform art. 175 C. proc. civ.. Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menționate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Aceste dispozițiile legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Înalta Curte reține criticile prin care recurenta-pârâtă afirmă că, în mod subiectiv, instanța de apel a completat probatoriul cu prezumții în loc să își construiască un raționament pornind de la probatoriul administrat în mod nemijlocit în cauză și să stabilească în mod clar situația de fapt. Aceste critici se subsumează cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel instanța de apel, în mod corect, constată că a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni revocatorii pentru admisibilitatea căreia este necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1562 C. civ.. Însă, în cadrul verificării fiecărei condiții, se observă că instanța de apel nu a procedat, în mod efectiv, la analiza susținerilor părților și a probelor administrate (înscrisuri, expertiză tehnică) deoarece a reținut ca dovedită complicitatea la fraudă a recurentei-pârâte dând eficiență unor prezumții simple.

Conform prevederilor art. 329 C. proc. civ., judecătorul se poate întemeia pe prezumții numai dacă au greutate și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins și dacă în cauză este admisibilă proba cu martori. Prin definiție, prezumțiile sunt mijloace de probă indirecte și reprezintă consecințele logice pe care judecătorul le poate trage de la un fapt cunoscut pentru a stabili un fapt necunoscut pentru a întări sau a întregi ceea ce s-a dovedit prin mijloacele de proă directe.

Or, în cauză, instanța de apel a dedus exclusiv pe baza prezumțiilor simple existența complicității la fraudă a recurentei-pârâte. Pornind de la faptul cunoscut, cum ar fi existența clauzei de opțiune de răscumpărare, de la susținerea intimatei-reclamante că recurenta-pârâtă nu a intrat în posesia imobilului deoarece a continuat să fie folosit de recurenții-pârâți Bîrea, sau de la presupunerea că, în situația în care recurenta-pârâtă nu ar fi cunoscut intenția familiei Bîrea de a își diminua în mod fraudulos patrimoniul nu ar fi acceptat să încheie tranzacția la un preț diferit de cel stabilit prin raportul de expertiză tehnică, instanța de apel și-a format convingerea că au fost îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii revocatorii.

Acest mod de construire al raționamentului instanței de apel este greșit deoarece nu reflectă mecanismul logico-juridic prin care s-a format convingerea judecătorului astfel încât să determine soluția din dispozitiv.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar F. S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1386 din 27 iunie 2018, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

În rejudecare, instanța de apel, va analiza probatoriul administrat, pe care îl va putea completa (dacă este cazul) în virtutea rolului activ, și va răspunde apărărilor și criticilor formulate de părți într-o formă clară și concisă, care să reflecte un raționament logico-juridic propriu rezultat în urma aprecierii probelor în lumina dispozițiilor art. 264 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L., prin administrator judiciar F. S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1386 din 27 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia civilă nr. 1386 din 27 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și trimitere cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2020.