ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 861/2024

Ședința publică din data de 17 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12.02.2019 pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că pârâta nu era îndreptățită să considere reziliat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/18.09.2015, în temeiul adreselor nr. x/09.06.2016 și nr. y/14.06.2016, că și-a încălcat obligațiile contractuale prin refuzul de livrare a diferenței de 1.285,30 de tone de șrot de floarea-soarelui, că i-a cauzat daune materiale constând în prejudiciu efectiv suferit de 78.080,11 RON - diferența dintre prețul de 193 euro, stabilit prin contractul părților și prețurile stabilite prin contractele încheiate cu alți furnizori: S.C. Prutul S.A., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L și S.C. E. S.R.L -, și să oblige pârâta la repararea prejudiciului astfel cauzat, la plata sumei de 9.691,88 RON, dobândă penalizatoare calculată pentru perioada ulterioară denunțării nelegale a contractului, în care pârâta a deținut suma de 1.236.222,58 RON și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 151/18.06.2019, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Astfel învestit, prin încheierea din 07.01.2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1362/10.08.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Judecătoria Slobozia, iar prin încheierea din 07.07.2020, a respins excepția inadmisibilității, reținând că acțiunea este una în realizare și nu în constatare.

Prin sentința civilă nr. 1252/22.07.2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea, a constatat că pârâtă a invocat în mod abuziv rezilierea contractului de vânzare nr. x/18.09.2015, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 78.080,11 RON, cu titlu de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat, a sumei de 9.691,8 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă reținerii sumei de 1.236.222,58 RON ulterior rezilierii contractului, și a sumei de 30.762 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva încheierilor din 07.01 și 07.07.2020, ca și a sentinței instanței de fond, pârâta S.C. B. S.A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1111/21.07.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, apelanta fiind obligată la plata sumei de 9.800 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. B. S.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În motivare, autoarea căii de atac a afirmat că instanța a încălcat prin hotărârea dată regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Dintr-o primă perspectivă, a susținut că, afirmând că sentința civilă nr. 1362/10.08.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Judecătoria Slobozia, nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, decizia recurată încalcă dispozițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., atrăgând incidența ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Dimpotrivă, a arătat că sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., întrucât Judecătoria Slobozia a respins cererea de obligare a S.C. B. S.A. la plata prejudiciului efectiv de 78.080,11 RON, a dobânzii penalizatoare aferente acestei sume, ca și a celei cuvenite pentru reținerea sumei de 1.210.917,15 RON.

Din perspectiva aceluiași motiv de casare, a susținut că decizia atacată încalcă art. 35 C. proc. civ., deoarece contestarea eficacității declarației sale de reziliere presupunea formularea unei acțiuni în realizare.

A învederat echivocul considerentelor prin care curtea de apel califică obiectul primului capăt de cerere, care permit concluzia că desființarea contractului ar fi operat, concomitent, prin îndeplinirea unei condiții rezolutorii, aplicarea unui pact comisoriu și prin reziliere unilaterală.

Recurenta a precizat că încetarea contractului nr. xBV0312/28.09.2015 s-a produs prin reziliere unilaterală, ca efect al adresei sale nr. x/14.06.2016, iar dreptul de a considera reziliat un contract nu este unul subiectiv propriu-zis, a cărui existență sau inexistență să poată face obiectul unei acțiuni în constatare.

Aceleași critici s-au raportat și la capătul al doilea de cerere, prin care s-a cerut constatarea producerii unui prejudiciu, autoarea căii de atac învederând că, și în acest caz, partea adversă avea la dispoziție o acțiune în realizare.

Subsumat motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii sau este nemotivată în privința dobânzii legale penalizatoare de 337,05 RON aferente sumei de 25.305,43 RON și a celei de 9.354,83 RON, pentru suma de 1.210.917,15 RON.

Din perspectiva ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., printr-o primă critică, autoarea căii de atac s-a referit la considerentele prin care curtea de apel a statuat asupra modalității de încetare a contractului părților.

A reiterat că aceasta este rezilierea unilaterală, decisă prin adresa din 14.06.2016, însă opus acestei realități, curtea de apel i-a negat dreptul de a rezilia unilateral contractul, evocând, alături de aceasta, concomitent, și îndeplinirea unei condiții rezolutorii, precum și activarea unui pact comisoriu.

În continuare, autoarea căii de atac a subliniat că acțiunea de față nu are aptitudinea de a lipsi de efecte actul juridic prin care a decis rezilierea unilaterală a contractului, iar din această perspectivă, decizia recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1.552, 1.530 și urm. C. civ.

Printr-o altă critică, recurenta a relevat că instanța de apel a constatat în mod nelegal inexistența dreptului său de a rezilia contractul.

A invocat art. 13 din contract, care instituie dreptul părților de a rezilia contractul, și a învederat că s-a prevalat de această dispoziție ca urmare a neîndeplinirii obligației părții adverse de a emite un bilet la ordin - scadentă în 5 zile de la data încheierii actului adițional nr. x -, și a respecta livrările agreate contractual, respectiv o cantitate de 2.000 de tone de șrot, în tranșe aproximativ egale de 200 de tone, potrivit termenelor agreate săptămânal de părți.

Într-un prim argument, a susținut că, recunoscând intimatei dreptul de a solicita livrarea dintr-o singură tranșă a cantității de 1.285 de tone de șrot, deci un drept discreționar de a efectua comenzi, instanța de apel nu a interpretat, în sensul art. 1.266-1.268 C. civ., contractul părților, mai ales art. 3 din acesta.

Într-un al doilea argument, a apreciat că au fost astfel încălcate dispozițiile art. 1.516 C. civ. A combătut reținerea inexistenței unei culpe contractuale a intimatei, din perspectiva faptului că suma pentru care aceasta trebuia să emită biletul la ordin era de 175.000 RON, în timp ce pusese la dispoziția recurentei suma de 1.210.917,15 RON, depozit cu titlu de garanție; în esență, a afirmat că cele două instrumente de garantare nu pot fi echivalate.

Printr-o critică distinctă, recurenta a afirmat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii sale contractuale.

Preliminar, a invocat prezumția legală a veridicității chestiunilor litigioase tranșate cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 1362/10.08.2018 a Judecătoriei Slobozia, care a statuat că nu există încălcări ale obligațiilor contractuale pe care să le fi săvârșit.

În continuare, a învederat că nu există un prejudiciu cauzat și că nu erau îndeplinite condițiile rezilierii contractului din inițiativa intimatei, pentru că orice notificare ulterioară adresei nr. x/14.06.2016, emisă de S.C. B. S.A., era lipsită de efecte juridice.

A evocat art. 13.2 din contractul părților și a evidențiat că, aflată în culpă contractuală, intimata nu avea dreptul a invoca rezilierea, în temeiul art. 1.550 C. civ.; totodată, a apreciat că nu era îndeplinită condiția de fond a rezilierii unilaterale, reglementată de art. 1.551 alin. (1) C. civ., cu privire la existența unei neexecutări însemnate.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare, dar, prin notele depuse la 13.04.2024, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta combate soluția dată apelului declarat împotriva încheierii din 07.01.2020, prin care tribunalul a respins excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1362/10.08.2018, pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr. x/2016; confirmând soluția, curtea de apel a arătat că hotărârea nu dezleagă raportul juridic dedus judecății și, de aceea, nu beneficiază de autoritate de lucru judecat în ceea ce privește fondul cauzei.

Diametral opus, recurenta afirmă că respingerea pretențiilor actualei intimate-reclamante privind daune-interese și plata dobânzii legale penalizatoare - analoage celor din cauza de față -, a fost determinată, în litigiul anterior, de statuarea că, din poziția sa de vânzătoare, nu a încălcat contractul părților.

În sentința civilă nr. 1362/10.08.2018, Judecătoria Slobozia a reținut că petitele V, VI, VII și IX - ce aveau ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor-interese și dobândă penalizatoare -, sunt o consecință directă a soluționării pe fond a capetelor de cerere cu nr. I-IV.

Pe această premisă este construită statuarea prin care aceeași instanță reține că, din moment ce "aceste capete de cerere cu nr. 1, II, III și IV din acțiune, având ca obiect analizarea dreptului la rezoluțiune/reziliere a contractului conform art. 1.549 C. civ. au fost anulate ca netimbrate, instanța va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor-interese constând în (...), deoarece reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor dreptului la rezoluțiune/reziliere, conform art. 1.549 C. civ. (...)".

Așadar, dezlegarea potrivit căreia S.C. A. S.R.L. nu a dovedit îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 1.549 C. civ. nu reprezintă o analiză a fondului dreptului, ci doar reflexul, consecința anulării capetelor de cerere I-IV, pentru netimbrarea acestora.

Contrar susținerilor recurentei, o hotărâre de natura celei invocate, care nu rezolvă diferendul părților din cauza nesatisfacerii timbrajului - împrejurare de ordin formal - nu poate fi opusă într-o nouă instanță, învestită cu soluționarea aceluiași raport juridic litigios, întrucât ceea ce intră în autoritatea de lucru judecat este statuarea pe care instanța o realizează, pe baza analizei probatoriului administrat și aplicând asupra faptelor deduse judecății regula de drept incidentă.

Tot astfel, este greșită construcția acestui motiv de casare pe criticarea considerentelor jurisdicției anterioare - pentru a se substitui concluzia și a conchide că între cele două seturi de pretenții lipsea un raport de accesorialitate -, câtă vreme evaluarea autorității de lucru judecat impune deferență față de raționamentul instanței anterioare și se opune cenzurării sau valorificării trunchiate a acestuia, astfel cum propune recurenta.

Așa fiind, motivul analizat este înlăturat, decizia recurată respectând art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Cea de-a doua critică, circumscrisă aceluiași motiv de recurs, vizează soluția dată apelului îndreptat împotriva încheierii din 07.07.2020, prin care prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii în constatare.

Recurenta afirmă că o astfel de acțiune nu poate modifica raporturile juridice ale părților, iar finalitatea urmărită de reclamantă - invalidarea rezilierii contractului -, putea fi atinsă exclusiv printr-o acțiune în realizare.

Înalta Curte reamintește că scopul urmărit de reclamant în exercitarea acțiunii este subordonat criteriului calificării unei cereri drept acțiune în constatare sau în realizare, iar din această perspectivă, prin cea din urmă, reclamantul urmărește obligarea pârâtului la executarea obligației corelative dreptului subiectiv afirmat, hotărârea pronunțată având aptitudinea de a fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite.

Instanța supremă confirmă dezlegarea instanțelor devolutive și notează că autorul demersului judiciar nu s-a limitat la solicitarea constatării inexistenței dreptului de reziliere, ci a cerut, în subsecvența acesteia, condamnarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat prin neexecutarea contractului.

De aceea, critica este înlăturată, excepția inadmisibilității fiind soluționată de tribunal convergent prevederilor art. 35 C. proc. civ., iar apelul declarat de pârâtă fiind așadar, în mod legal respins.

Argumentul formulat în susținerea ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este vădit nefondat, câtă vreme, în paragrafele 4-6 de la pagina 26 a deciziei recurate se răspunde criticii privind lipsa motivării dispoziției de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale.

Nici motivul referitor la caracterul contradictoriu al considerentelor legate de calificarea sumei de 1.210.917,15 RON nu poate fi reținut, întrucât, pentru a atrage casarea, contrarietatea decelată în considerente trebuie să afecteze fundamental raționamentul judiciar și să releve motive care se exclud reciproc, fiecare determinând concluzii diametral opuse, ireconciliabile, situație pe care recurenta nu o ilustrează.

Pășind la analiza criticilor formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța supremă subliniază împrejurarea că instanțele de fond au considerat în mod just faptul că analiza cererii reclamantei este deplin emancipată de sentința civilă nr. 1362/10.08.2018, lipsită de autoritate de lucru judecat asupra fondului prezentului litigiu.

În consecință, acestea au verificat dacă încetarea contractului litigios decisă de pârâtă este temeinică, au invalidat-o, statuând că nu a respectat prevederile art. 13 din contract și că nu se putea prevala de dreptul la rezilierea unilaterală, iar notificarea comunicată reclamantei are caracter abuziv, deoarece acesteia nu i se poate reproșa o neexecutare culpabilă a obligațiilor.

În continuare, au constatat că, nefiind încetat, contractul părților avea aptitudinea de a susține acțiunea în răspunderea vânzătoarei pentru neîndeplinirea obligației de livrare și a decis în sensul angajării ei.

Curtea de apel a statuat și că rezilierea contractului a operat prin notificarea nr. x/07.07.2016, la inițiativa reclamantei, conform art. 13 din contract.

O primă obiecție vizează calificarea modalității de încetare a contractului, iar recurenta impută curții de apel greșita aplicare a art. 1.401, 1.552 și 1.553 C. civ.

De vreme ce raționamentul instanțelor de fond, anterior sintetizat din care rezultă că încetarea contractului părților s-a produs ca urmare a rezilierii unilaterale de către reclamantă, nu s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1.401 și 1.553 C. civ., motivul privind greșita lor aplicare - de altfel neargumentat -, este străin raționamentului curții de apel și nu va fi analizat.

Și susținerea privind aplicarea art. 1.552 C. civ. va fi înlăturată, față de lipsa unei argumentații prin care recurenta să justifice modul în care instanța de apel a aplicat greșit prevederea legală.

Prin următoarea critică, autoarea căii de atac afirmă că, întrucât rezilierea unilaterală a contractului pe care decis-o nu a fost invalidată, actul juridic este desființat și nu i se mai putea imputa încălcarea obligațiilor contractuale.

Convergent statuărilor sale anterioare, Înalta Curte reține că efectul statuării potrivit căreia recurenta nu avea dreptul să rezilieze contractul este acela că actul juridic rămâne în vigoare, astfel încât acțiunea în răspundere îndreptată împotriva ei poate fi analizată din perspectiva art. 1.530 C. civ.

Criticile expuse în secțiunea VII.C. a recursului, prin care autoarea căii de atac pretinde că dispoziția de constatare a exercitării abuzive a dreptului de reziliere unilaterală contravine legii și contractului sunt doar formal raportate la art. 1.266-1.268 și art. 1.516 C. civ. și nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât vizează nu nelegalitatea deciziei, ci interpretarea probatoriilor; de asemenea, nu pot fi examinate, în condițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., criticile expuse în secțiunea VII.D. punctele 1-3, care pun în discuție exclusiv situația de fapt.

Nici critica prin care, evocând autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 1362/10.08.2018, recurenta contestă statuarea instanței de apel asupra întrunirii condițiilor răspunderii sale contractuale nu poate fi primită, în raport cu dezlegările anterioare ale instanței de recurs.

Față de ansamblul considerentelor anterioare, reținând că motivele invocate nu atrag casarea hotărârii, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul și, reținând potrivit art. 453 C. proc. civ. culpa sa procesuală, va obliga recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată angajate în prezenta fază procesuală și dovedite în condițiile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1111/21.07.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 9.001,06 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 aprilie 2024.